ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1928/2005

Asupra recursului de față, constată: Prin notificarea nr. E/904 din 6 noiembrie 2001, reclamantul K.G. a solicitat, în contradictoriu cu SC B. SA Gheorgheni restituirea, în natură, a terenului, fostă proprietate a autorilor săi și care se identifică cu nr.top. 10188 în C.F. 8149 Gheorgheni, preluat abuziv de stat în anul 1976. Cu adresa nr. 11din 8 ianuarie 2002 SC B.R. SA, i-a comunicat că terenul în litigiu nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât putea fi revendicat în procedura Legii nr. 18/2001. Prin cererea înregistrată sub nr. 740 din 13 februarie 2002 la Tribunalul Harghita , reclamantul a cerut obligarea pârâtei SC B. SA Gheorgheni să-i restituie terenul mai sus arătat, în natură, sau, în subsidiar, să-l despăgubească pentru suprafața de 675 mp, parte din suprafața de 1641 mp, ce se identifică cu nr.top.

10188 pentru care i-a trimis notificarea menționată. Pârâta SC B.R. SA a solicitat respingerea cererii, în principal, ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamantul nu a urmat procedura Legii nr. 18/1991, singura în care putea obține retrocedarea terenului în litigiu și, în subsidiar, ca nefondată, întrucât este o societate privatizată prin vânzare cumpărare de acțiuni, în baza contractului de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2002 și, pentru terenul în litigiu, care se află în patrimoniul său, reclamantul poate solicita despăgubiri de la A.P.A.P.S. București, sens în care, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, a chemat în garanție această instituție.

În cauză au intervenit D.M. și M.J.M., care au transmis pârâtei notificarea nr. 904/2001, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeței de 84 mp sau la plata de despăgubiri, pentru cota parte ce li se cuvenea din suprafața de 1614 mp în litigiu. A.P.A.P.S. București a cerut respingerea cererii de chemare în garanție, invocând că, față de contractul de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2002, pârâta are calitatea de terț și, ca atare, nu îi datorează nici o garanție. Prin sentința civilă nr. 138 din 11 februarie 2003 Tribunalul Harghita a admis în parte cererea, a anulat decizia nr. 11 din 8 ianuarie 2002 emisă de pârâtă și a constatat că imobilul situat în localitatea Gheorgheni, județul Harghita, înscris în C.F.

nr. 8148 Gheorgheni, sub nr.top. 10188, în suprafață de 656 mp, care în prezent se află în incinta pârâtei SC B. SA Gheorgheni, potrivit expertizei tehnice efectuată de expertul C.I.C., a fost preluat de stat cu titlu, fiind expropriat prin Decretul prezidențial nr. 158 din 7 iunie 1977. Prin aceeași sentință s-a stabilit că reclamantul și intervenientele D.M. și M.J.M., în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, sens în care, în baza art. 24 alin. (1) raportat la art. 12 din același act normativ, a obligat deținătorul imobilului, pârâta SC B. SA Gheorgheni, să facă reclamantului și intervenientelor o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Totodată, au fost respinse capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului revendicat și cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S. formulată de pârâta SC B. SA Gheorgheni, pârâtă care a fost obligată să plătească reclamantului 2.600.000 lei, cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței, în esență, s-a reținut că terenul în litigiu, expropriat prin decretul prezidențial nr. 158/1977, în prezent este afectat de lucrările pentru care s-a dispus această măsură, anume este ocupat cu magazii, cale ferată cu ecartament redus, caz în care, reclamantul și intervenientele sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii.

Referitor la cererea de chemare în garanție s-a reținut că este nefondată, motivat de faptul că nu este pronunțată o hotărâre judecătorească, care să fi rămas definitivă și irevocabilă și prin care să se fi constatat nevalabilitatea titlului statului, cerință impusă de art. 29 din Legea nr. 137/2002 iar pârâta este terț față de contractul de vânzare-cumpărare invocat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B. SA Gheorgheni solicitând schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligării chematului în garanție, A.P.A.P.S., la plata, în mod direct către reclamant, a echivalentului bănesc a imobilelor în litigiu. În motivarea apelului, pârâta susține, în raport de mențiunile contractului de privatizare nr. BV/52 din 15 ianuarie 2001, chematului în garanție îi revine obligația de despăgubiri, conform art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002.

Susține apelanta și că, în mod greșit reclamantul i-a înaintat notificarea deoarece, față de situația juridică a imobilului, trebuia notificat chematul în garanție, conform art. 27 pct. 1, 2 din Legea nr. 10, instituție competentă să negocieze, conform art. 35 pct. 2 din același act normativ, măsurile reparatorii. Prin decizia nr. 46/A din 13 mai 2003 Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, a admis apelul și a schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a admis cererea de chemare în garanție și a dispus obligarea chematului în garanție să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Prin aceeași decizie s-a dispus eliminarea din dispozitivul hotărârii atacate a mențiunii referitoare la obligarea pârâtei de a face reclamantei o astfel de ofertă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

În motivarea deciziei, în esență, s-a reținut că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul societății comerciale pârâte, privatizată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, caz în care, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, chematul în garanție, A.P.A.P.S., are obligația de a stabili măsurile reparatorii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs chematul în garanție, A.P.A.P.S. București, invocând incidența art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor, recurenta arată că nu a fost notificată de către reclamant, obligație ce îi revenea conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 și că acesta nu i-a transmis actele doveditoare ale calității sale și, respectiv, hotărârea judecătorească care să constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, caz în care cererea dedusă judecății era inadmsibilă.

Susține recurenta că numai unitatea deținătoare a imobilului era în măsură să dispună restituirea în natură, astfel cum a solicitat reclamantul, și că, numai în cazul în care o asemenea măsură nu aprobată, aceiași unitate era abilitată să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent. Invocă recurenta și faptul că, potrivit Legii nr. 137/2002 are obligația de garanție doar pentru cumpărătorii (și nu și pentru societățile privatizate) cu care a încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru repararea prejudiciilor cauzate acestora prin executarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care obligă la restituirea în natură, către foștii proprietari ai bunurilor imobile preluate de stat, cu mențiunea că actul normativ menționat prevede și o procedură prealabilă de negociere.

Cum o asemenea procedură nu a fost realizată și, cum, în speță, nu erau condițiile prevăzute de actul normativ menționat, care, de altminteri, a fost adoptată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, susține recurenta că, în mod greșit, instanțele au reținut incidența în cauză a dispozițiilor acestui act normativ. Analizând recursul curtea constată că nu este fondat pentru următoarele considerente : În drept, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în modalitățile enunțate de text.

În ipoteza prevăzută de dispoziția legală menționată, notificarea se adresează potrivit art. 27 alin. (2), teza 1, instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, A.P.A.P.S., și care trebuie să se conformeze dispozițiilor art. 28 și urm. din lege. Dispozițiile legale menționate nu instituie obligații în sarcina societății privatizate, caz în care, instituția publică care a efectuat privatizarea, are obligația de a garanta societatea privatizată, sub aspectul supus analizei, anume cel referitor la măsurile reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptățite. Or, în speță dedusă judecății, recurenta a fost introdusă în proces, în calitate de chemată în garanție, în temeiul art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., în considerarea calității sale de instituție publică implicată în procesul de privatizare a societății pârâte și nu în raport de dispozițiile Legii nr. 137/2002. Potrivit dispoziției procedurale menționate, partea are dreptul să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia poate să se îndrepte în cazul în care ar putea cădea în pretențiuni, caz în care, instanța de apel, în mod just, pentru considerentele de fapt mai sus arătate, a admis chemarea în garanție. Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de ipoteza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este de observat că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român cu titlu, anume prin expropriere, iar, în prezent, este evidențiat în patrimoniul pârâtei SC B. SA Gheorgheni, societate comercială privatizată, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni intervenit între A.P.A.P.S.

București și SC F.B. KFT. Referitor la acest imobil, reclamantul și intervenienții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001. De altminteri, aceste aspecte au fost constate la judecata în primă instanță și ele nu au fost contestate de chematul în garanție prin apel. Este real însă că reclamantul și intervenienții au înaintat notificare pentru imobil doar pârâtei, societate care deține în fapt imobilul în litigiu. Față de scopul urmărit prin actul normativ menționat, Legea nr. 10/2001, anume declanșarea și soluționarea cu celeritate a cererilor persoanelor îndreptățite, instanța de recurs apreciază că nu poate fi primită apărarea chematului în garanție în sensul că, atâta timp cât nu a fost notificată de către persoanele interesate nu poate fi obligată să le ofere măsuri reparatorii.

Fiind chemată în proces de către pârâtă, încă de la judecata în primă instanță, recurenta a luat cunoștință de înscrisurile doveditoare depuse de persoanele îndreptățite și are posibilitatea ca pe parcursul negocierilor ce urmează să se desfășoare în vederea emiterii deciziei/dispoziției, să ceară toate lămuririle necesare acestora. Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 46/A din 13 mai 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.