ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2017

După deliberare, asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 910 din 7 noiembrie 2016, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii instanței de fond și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Ulterior, la data de 15.02.2017, apelantul-reclamant a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecata acțiunii, solicitând a se lua act de renunțare și a se dispune anularea în tot a hotărârii pronunțate în cauză.

Prin decizia nr. 339 din 7 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a luat act de renunțarea reclamantului A. la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției și, în consecință, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 910 din 7 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. x/2016, pe care a anulat-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, considerând că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut, față de conținutul prevederilor art. 406 alin. (4) și (5) din acest act normativ și de aspectele statuate în doctrina juridică referitoare la instituția renunțării la judecată, că trebuie să se facă distincție între renunțarea la cererea de chemare în judecată și renunțarea la calea de atac. În cazul renunțării la cererea de chemare în judecată, fiind făcută după termenul la care părțile au fost legal citate, este necesar acordul pârâtului. În ipoteza renunțării la calea de atac, aceasta echivalează cu o achiesare la hotărârea atacată, sens în care nu este necesar acordul intimatului.

Or, în cauză, apelantul-reclamant a formulat cerere de renunțare la acțiune și nu cerere de renunțare la apel.

În aceste condiții, recurentul-pârât a apreciat că, în mod neprocedural, instanța de apel nu a dispus comunicarea cererii de renunțare la judecată, încălcând, astfel, atât principiul contradictorialității procesului civil, cât și prevederile art. 406 alin. (4) și (5) C. proc. civ., care stipulează că renunțarea la judecată în căile de atac nu se poate face decât cu acordul părții adverse.

În lipsa comunicării cererii de renunțare la acțiune nu se poate considera că este vorba despre un acord tacit la renunțare din partea pârâtului, întrucât, numai în cazul citării, lipsa răspunsului poate echivala cu un astfel de acord.

Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate nu rezultă că pârâtul și-a exprimat acordul asupra cererii de renunțare la judecata acțiunii civile, iar, în lipsa acestuia, soluția instanței de apel de a se pronunța asupra acestei cereri, în sensul admiterii apelului și anulării sentinței apelate, este contrară dispozițiilor art. 406 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la filele 20, 21 și 22 în dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant A. și intimatei-pârâte Curtea de Apel Craiova la data de 08.05.2017, iar intimatului-pârât Tribunalul Dolj la data de 09.05.2017.

Părțile mai sus menționate nu s-au conformat dispozițiilor art. XVII alin. (3) coroborate cu cele ale art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, iar termenul legal pentru formularea întâmpinărilor, calculat potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 08.06.2017 pentru intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova, iar pentru intimatul-pârât Tribunalul Dolj la data de 09.06.2017.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

În opinia raportorului, recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu. Conform rezoluției din 1.09.2017, s-a dispus comunicarea raportului, ulterior fiind formulat un punct de vedere de către recurentul-pârât.

La data de 27.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând criticile formulate, cu referire la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri "se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: … 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt în sensul că "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Conform art. 406 C. proc. civ., "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. … (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză".

Cu titlu prealabil, raportat la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești. Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. este mult mai riguros decât reglementarea asemănătoare din C. proc. civ. de la 1865 - art. 306 alin. (3), în sensul că obligă instanța de recurs să verifice dacă criticile invocate de către recurent se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în caz contrar intervenind sancțiunea nulității recursului.

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată, aceasta reprezentând un act procesual de dispoziție al părții în cauză.

În speță, recurentul-pârât susține, cu referire la dispozițiile art. 406 C. proc. civ., încălcarea unor regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, în atare situație, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate urmează a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care are în vedere, raportat la obiectul dedus judecății, doar aspectele legate de încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (această din urmă normă legală privește cazurile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, fie le aplică greșit).

Date fiind cele de mai sus, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a reținut că, față de manifestarea de voință a reclamantului, cât și de dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se impune a se lua act de această renunțare la judecata acțiunii. Drept consecință, a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, care a fost anulată în conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

În cauză, la data de 7.03.2017, după exercitarea căii de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 910 din 7 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă și după depunerea întâmpinărilor de către intimații-pârâți Tribunalul Dolj și Ministerul Justiției, apelantul-reclamant a formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii pendinte, cerere ce nu a fost comunicată părților adverse. Acesta nu a depus o cerere de renunțare la soluționarea căii de atac a apelului.

Ca atare, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., cu referire la art. 406 alin. (4) C. proc. civ., pentru a se lua act în mod legal de renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată era necesar a se obține acordul intimaților-pârâți, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În situația de față, deoarece această manifestare de voință a intervenit după termenul la care părțile au fost legal citate, instanța de apel era obligată, în lipsa de la dezbateri a părților intimate, să acorde un termen acestora pentru a-și putea exprima punctul de vedere cu privire la renunțare, conform art. 406 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ.. Numai în lipsa unui răspuns până la termenul acordat, instanța de apel putea aprecia asupra existenței unui acord tacit al intimaților-pârâți față de poziția procesuală exprimată de apelantul-reclamant.

Drept consecință, Înalta Curte observă că, în mod nelegal, instanța de apel, cu încălcarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil, dar și a dispozițiilor art. 406 alin. (4) și (5) C. proc. civ., a luat act de renunțarea apelantului-reclamant la judecata acțiunii.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, pentru a înlătura vătămarea produsă recurentului-pârât, conform art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe de apel, urmând ca aceasta să se pronunțe, cu respectarea condițiile impuse de prevederile art. 406 C. proc. civ., asupra cererii de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulată de apelantul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 339 din 7 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2017.