Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2017
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2017

HOTĂRÂRE
12.12.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2290 din 21 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2017.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a co
ÎCCJ 2019-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2019
, art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 21 din Constituție. Recurentul consideră că dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind posibilitatea de contestare a rezoluțiilor de respingere în fața instanței de contencios admin
ÎCCJ 2019-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2669/2019
i sale de pe rolul instanței și trimiterea acesteia organului competent, adică Inspecției Judiciare. Invocă dispozițiile art. 6 1 din O.G. nr. 27/2002, care reglementează, la modul cel mai general, modul de soluționare a sesizărilor/cereril
ÎCCJ 2020-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1290/2020
Ședința publică din data de 3 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2020-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2020
. Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistratu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă