ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4526/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 111 pronunțată la data de 20 aprilie 2005, în dosarul penal nr. 1130/2005, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.V., la o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani. A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în conformitate cu dispozițiile prevederilor art. 71 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. A dedus din pedeapsă timpul arestării preventive începând de la 1 februarie 2005 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pe baza probelor ce au fost administrate în cauză, tribunalul a reținut că, la 13 februarie 2005, într-un incident avut cu T.I., inculpatul a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un topor în zona capului. Urmare loviturilor aplicate de inculpat, victima a suferit vătămări corporale (fracturi cominutive cu înfundarea fragmentelor în zona bolta iradiată și baza craniului) ce au condus la moartea violentă a acesteia. Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat o nouă individualizare a pedepsei, în care scop să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 145/ P din 27 mai 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.V. împotriva sentinței penale sus-menționate. S-a reținut că hotărârea primei instanțe este temeinică în raport de probele existente în dosar, care relevă împrejurarea că inculpatul a lovit victima în cap cu toporul doar la amenințarea acesteia cu bătaia iar pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de prima instanță a fost corect individualizată, în conformitate cu art. 72 C. pen., ținând seama de modul cum a acționat inculpatul și consecința faptei sale. Hotărârea este nelegală însă în ce privește acțiunea civilă ce trebuia pornită din oficiu, potrivit art. 17 C. proc.

pen., pentru minora T.A.M.D. și aflată în îngrijirea bunicii V.R. Cum, însă, curtea a fost sesizată numai cu apelul inculpatului, această problemă nu a putut fi rezolvată deoarece, potrivit art. 372 C. proc. pen., instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apelul, în cauza de față inculpatul I.V. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele sale personale, respectiv poziția sinceră, de recunoaștere și regretare a faptei, precum și lipsa antecedentelor penale.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (aplicarea mai multor lovituri ce vizau capul victimei cu muchia unui topor, pasivitatea de care a dat dovadă după săvârșirea faptei prin abandonarea victimei și nesolicitarea asistenței medicale de specialitate), cât și circumstanțele sale personale (fără ocupație, cu o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fără antecedente penale).

În raport de aceste date, instanțele au apreciat în mod justificat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum orientat peste minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, apreciind că nu sunt motive pentru reducerea pedepsei aplicată recurentului – inculpat de instanța de fond. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc.

pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 145/ P din 27 mai 2005 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 16 februarie 2005 la 27 iulie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iulie 2005.