ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4526/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111

pronunțată la data de 20 aprilie 2005, în dosarul penal nr. 1130/2005,

Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.V.,

la o pedeapsă de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani.

A interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în conformitate cu

dispozițiile prevederilor art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

A dedus din pedeapsă timpul

arestării preventive începând de la 1 februarie 2005 și până la rămânerea

definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 118 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea toporului folosit de inculpat la săvârșirea

infracțiunii.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei în folosul statului,

cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pe baza probelor ce au fost administrate

în cauză, tribunalul a reținut că, la 13 februarie 2005, într-un incident avut

cu T.I., inculpatul a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un topor în zona

capului. Urmare loviturilor aplicate de inculpat, victima a suferit vătămări

corporale (fracturi cominutive cu înfundarea fragmentelor în zona bolta

iradiată și baza craniului) ce au condus la moartea violentă a acesteia.

Hotărârea primei instanțe a

fost atacată cu apel de către inculpat, care a solicitat o nouă individualizare

a pedepsei, în care scop să se rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Prin decizia penală nr. 145/

P din 27 mai 2005 a Curții de Apel Constanța, secția penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul I.V. împotriva sentinței penale sus-menționate.

S-a reținut că hotărârea primei instanțe este temeinică în raport de probele

existente în dosar, care relevă împrejurarea că inculpatul a lovit victima în

cap cu toporul doar la amenințarea acesteia cu bătaia iar pedeapsa de 15 ani

închisoare aplicată de prima instanță a fost corect individualizată, în

conformitate cu art. 72 C. pen., ținând seama de modul cum a acționat

inculpatul și consecința faptei sale.

Hotărârea este nelegală însă

în ce privește acțiunea civilă ce trebuia pornită din oficiu, potrivit art. 17 C.

proc. pen., pentru minora T.A.M.D. și aflată în îngrijirea bunicii V.R. Cum, însă,

curtea a fost sesizată numai cu apelul inculpatului, această problemă nu a

putut fi rezolvată deoarece, potrivit art. 372 C. proc. pen., instanța de apel,

soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat

apelul, în cauza de față inculpatul I.V.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie,

sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, pe care o consideră

prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele

sale personale, respectiv poziția sinceră, de recunoaștere și regretare a

faptei, precum și lipsa antecedentelor penale.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond și cea de

apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a

pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și

mijloacele de săvârșire a faptei (aplicarea mai multor lovituri ce vizau capul

victimei cu muchia unui topor, pasivitatea de care a dat dovadă după săvârșirea

faptei prin abandonarea victimei și nesolicitarea asistenței medicale de

specialitate), cât și circumstanțele sale personale (fără ocupație, cu o

atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fără antecedente penale). În

raport de aceste date, instanțele au apreciat în mod justificat că, numai prin

aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum orientat peste

minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv și educativ

al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, apreciind

că nu sunt motive pentru reducerea pedepsei aplicată recurentului – inculpat de

instanța de fond.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 145/ P din 27 mai

2005 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul arestării preventive de la 16 februarie 2005 la 27 iulie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 160 lei noi (1.600.000 lei vechi) cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 40 lei noi (400.000 lei vechi),

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iulie 2005.