ÎCCJ, Decizia nr. 107/2018

Prin Rezoluția din 17.11.2016, emisă în Dosarul nr. x/2054, înregistrată sub nr. x/J/2016 pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a dispus exercitarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorului A. de la Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. II. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Încheierea din 5 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus următoarele: - cu unanimitate, respinge cererea de amânare a judecății cauzei formulată de pârâtul judecător A., ca neîntemeiată; - cu unanimitate, recalificând cererea reconvențională ca și întâmpinare, respinge excepțiile invocate de pârât, ca neîntemeiate; - cu majoritate, admite sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcție a pârâtului; în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 dispune suspendarea din funcție a domnului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Cluj începând cu data de 06.04.2017 și până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 - amână judecata cauzei și acordă termen de judecată la data de 10.05.2017, ora 12:00, în vederea discutării conexării prezentei cauze cu Dosarul nr. x/2017, termen la care vor fi discutate și probatoriile. III. Recursul declarat de pârâtul A.

Împotriva încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., judecător în cadrul Curții de Apel Cluj, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., în susținerea cărora expune criticile arătate în continuare.

Instanța disciplinară a încălcat dreptul la apărare, respingând, contrar dispozițiilor art. 222 C. proc. civ., cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare la termenul stabilit în data corespunzătoare aniversării sale. Subsumat aceleiași critici, recurentul argumentează în sensul următor: nu i s-a adus în mod efectiv la cunoștință acuzația; nu i s-a comunicat dosarul și niciun înscris pe care reclamanta își întemeiază pretențiile; nu i s-au permis facilitățile apărării prin luarea la cunoștință a dosarului; instanța de disciplină l-a declarat anticipat vinovat și a dispus suspendarea sa din funcție, fără să îi ofere posibilitatea de cunoaște acuzația și eventualele motive ale suspendării; cercetarea s-a făcut în absența sa fortuită, obiectivă, fiind internat în spital, aspect necontestat de Inspecția Judiciară; nu i s-a comunicat nimic în pofida multiplelor cereri formulate, inclusiv în baza Legii nr. 544/2001. Recurentul invocă atât dispozițiile art. 6 par. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, subliniind dreptul de a fi informat și de a dispune de înlesnirile necesare pregătirii apărării, cât și jurisprudența corelativă a Curții Europene a Drepturilor Omului (C. împotriva României, Vermeire împotriva Belgiei).

Recurentul susține că a fost încălcată prezumția de nevinovăție, întrucât soluția de suspendare reprezintă o declarare expresă, continuă, repetată, neechivocă, a vinovăției sale și redă ad litteram acuzația Inspecției Judiciare, fără a fi menționată ori analizată nicio apărare cuprinsă în întâmpinare.

Hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță complet lipsită de imparțialitate, întrucât una dintre cererile de recuzare formulate nu a fost analizată, iar cealaltă cerere de recuzare formulată a fost respinsă, fără a-i fi cunoscute motivele, astfel că soluția de respingere este nelegală.

Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004 pentru a se dispune suspendarea din funcție, întrucât: (i) nu a fost întocmită și nu a fost prezentată instanței de disciplină nicio sesizare (cerere, propunere) și nici motivele pe care sesizarea le cuprinde, acestea nefiind cunoscute nici părților și nici membrilor Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii; (ii) nu este îndeplinită condiția ca procedura disciplinară să fie de natură a aduce atingere prestigiului justiției, deoarece: nu a fost administrată nicio probă care să demonstreze un presupus comportament dificil al magistratului cercetat, nu s-a arătat în ce ar consta acest comportament, iar un eventual asemenea comportament nu are niciun fel de legătură cu procedura disciplinară; referirea la persoana magistratului cercetat în loc. de referirea la procedura disciplinară reprezintă o măsură îndreptată ad personam, nepermisă de textul legal; nu se explică de ce procedura disciplinară în derulare ar afecta prestigiul justiției, ci se referă exclusiv la persoana magistratului cercetat, iar nu la proces; recurentul expune circumstanțele și argumentele în considerarea cărora a ales să intre singur în complet și afirmă că niciun justițiabil și niciun avocat nu au ridicat vreo obiecție cu privire la persoana sa; nu sunt indicate nicio publicație, nicio dată și niciun titlu de articol care să susțină faptul că o parte dintre faptele descrise de Inspecția Judiciară ar fi fost mediatizate în presa locală; (iii) nu este îndeplinită condiția ca atingerea adusă prestigiului justiției să fie gravă, pentru următoarele argumente: magistratul cercetat este judecător de curte de apel, promovat numai prin concurs, și președinte al Asociației Judecătorilor din România, în ambele calități având o activitate apreciată și reflectată corespunzător și aprobativ inclusiv în presa centrală; suspendarea din funcție pe o perioadă nedefinită pe baza unor presupuse fapte din urmă cu aproape un an este exagerată și excesivă; procedura disciplinară s-a consumat în faza administrativă, iar în faza judiciară nu există nici public și nici presă, astfel că nu are cum să fie atins prestigiul justiției; Curtea de Apel Cluj este doar una dintre foarte multele instanțe și parchete care alcătuiesc justiția, astfel că orice eventuală problemă nu poate fi decât minoră și locală, iar nicidecum la dimensiunea justiției și prestigiului acesteia. IV. Procedura de filtrare a recursului

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 20.06.2017, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a încheierii atacate.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 23 octombrie 2017, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului, cu mențiunea că pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 29 ianuarie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 26 martie 2018, cu citarea părților. Ulterior, judecata cauzei a fost amânată la data de 23 aprilie 2018 și 21 mai 2018. V. Incidente procedurale

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 11 decembrie 2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de recurentul-pârât A., reținând că raportul a fost comunicat recurentului-pârât la data de 3 noiembrie 2017, prin depunere la cutia poștală de la adresa din Municipiul Cluj-Napoca, Str. Sitarilor nr. 6, Județul Cluj.

Prin Decizia nr. 39 din 26 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din ședința camerei de consiliu de la 11 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 12 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația privind tergiversarea procesului formulată de recurentul-pârât A.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 26 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea formulată de recurentul A. privind recuzarea doamnei judecător D., președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 26 martie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, au fost respinse cererea de ajutor public judiciar în modalitatea asistenței prin avocat formulată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2017, ca nefondată, precum și cererea de ajutor public judiciar sub forma acordării sumelor necesare deplasării la sediul instanței formulată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.

Prin Decizia civilă nr. 82 din 2 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.1, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din ședința camerei de consiliu de la 12 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Prin Încheierea din camera de consiliu de la 14 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de recurentul A. împotriva Încheierii din ședința camerei de consiliu de la 26 martie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători Civil 2 în Dosarul nr. x/2017 cu privire la cererea de ajutor public judiciar.

Prin Încheierea din 21 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 15 și art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 și art. 12 C. proc. civ., a fost respinsă, ca fiind exercitată abuziv, cererea de ajutor public judiciar în modalitatea asistenței prin avocat formulată de recurentul A. în Dosarul nr. x/2017 și, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., instanța a aplicat recurentului A. amenda judiciară în sumă de 1.000 de lei. VI. Considerentele Înaltei Curți

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurentul-pârât prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin încheierea atacată, secția pentru judecători a admis sesizarea din oficiu și a dispus suspendarea pârâtului A. din funcția de judecător, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora: "Art. 52. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției."

În aplicarea dispozițiilor citate, instanța de disciplină are de examinat dacă, în circumstanțele concrete ale procedurii disciplinare, se constată existența uneia dintre cele două ipoteze reglementate de textul de lege, respectiv: (i) dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare; (ii) dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.

În cadrul examinării realizate din perspectiva art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sunt analizate circumstanțele concrete specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor elemente care au valența de a aduce atingere gravă prestigiului justiției. Prestigiul justiției este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor esențiale atașate sistemului judiciar în conformitate cu dispozițiile constituționale, legale și regulamentare în scopul de a asigura, spre exemplu, autoritatea, considerația, probitatea, integritatea și onoarea, ca așteptări a căror împlinire este pretinsă entităților și persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiție. Astfel, în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 317/2004, atingerea gravă adusă prestigiului justiției poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valența de a altera caracteristicile menționate prin care este asigurat prestigiul justiției. Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că, în sensul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanța de disciplină realizează o examinare sumară a elementelor procedurii disciplinare pentru a verifica dacă este asigurată protejarea interesului public de înfăptuire a justiției, preeminent intereselor de drept privat invocate în litigiul dedus judecății.

În esență, reținând în privința pârâtul A. existența celei de-a doua ipoteze prevăzute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, secția pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că derularea procedurii pentru faptele descrise în rezoluția din data de 17.11.2016 întocmită de Inspecția Judiciară este de natură a induce ideea unei funcționări anormale și incorecte a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale. În acest context, s-a reținut că faptele pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară au generat un impact negativ la nivelul relaționării interumane și au creat o atmosferă tensionată în cadrul colectivului din care face parte domnul judecător A., conturându-se premisele unui mediu de lucru care nu este propice înfăptuirii în condiții optime a actului de justiție. Astfel, pe fondul comportamentului dificil al domnului judecător A., majoritatea judecătorilor secției au refuzat să constituie complet colegial cu acesta, iar, prin Hotărârea nr. 74/01.09.2016 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj, domnului judecător i s-a constituit, cu acordul său, doar complet de fond. Reținând și faptul că o parte dintre faptele descrise de Inspecția Judiciară au fost mediatizate în presa locală, instanța disciplinară a apreciat că prezentul demers disciplinar este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției, în condițiile în care pârâtul va continua să exercite activități specifice funcției de judecător, respectiv participarea la ședințele de judecată, pronunțarea și motivarea hotărârilor judecătorești, coordonarea și supravegherea activităților grefierului de ședință, interacționând în mod direct atât cu justițiabilii, cât și cu colegii judecători și personalul auxiliar din cadrul instanței.

Raportat la criticile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare prin respingerea de către instanța de disciplină, contrar dispozițiilor art. 222 C. proc. civ., a cererii de amânare pentru imposibilitate de prezentare la termenul stabilit în data corespunzătoare aniversării sale, Înalta Curte reține că soluția instanței disciplinare este legală și temeinică. Sub acest aspect, se apreciază că motivul invocat de pârât în susținerea cererii de amânare - faptul că este aniversarea sa și se apără singur - nu reprezintă motive excepționale în sensul art. 222 C. proc. civ. În argumentare, s-a reținut cu just temei faptul că, în condițiile în care dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară la data de 18.11.2016 și au fost acordate termene de judecată la 22.02.2017 și 05.04.2017, pârâtul A. a avut suficient timp la dispoziție pentru a-și pregăti apărarea și, în opinia Înaltei Curți, chiar pentru a-și asigura exercițiul efectiv al dreptului la apărare.

Susținerile recurentului în sensul că nu i s-a adus în mod efectiv la cunoștință acuzația, nu i s-au comunicat nici dosarul și niciun înscris pe care reclamanta își întemeiază pretențiile și nu i-au fost asigurate facilitățile apărării prin luarea la cunoștință a dosarului, sunt lipsite de veridicitate. Astfel, se constată că, până la data de 5 aprilie 2017, au fost comunicate pârâtului toate actele din Dosarul nr. x/2016, respectiv: acțiunea disciplinară, primită sub semnătură la data de 03.12.2016; măsura de preschimbare a termenului de judecată din data de 18.01.2017, primită sub semnătură la data de 6 februarie 2017 . Astfel fiind, nu se poate reține că, în fața instanței disciplinare, ar fi fost încălcat dreptul la apărare al pârâtului A. în componenta sa referitoare la cunoașterea și comunicarea actelor dosarului. Totodată, este de reținut faptul că pârâtul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară pentru a i se aduce la cunoștință și a-i fi comunicate actele întocmite în cadrul procedurii, deși echipa de inspectori s-a deplasat de 3 ori la sediul Curții de Apel Cluj. Astfel fiind, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare justificată de culpa proprie a pârâtului. De asemenea, este de remarcat faptul că pârâtul nu a uzat de dreptul ce îi este conferit de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 de a lua cunoștință de actele dosarului.

Nici criticile recurentului referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție nu pot fi primite. Din analiza încheierii atacate, se constată că instanța disciplinară, realizând o examinare sumară a lucrărilor cauzei, fără a analiza în fond condițiile de angajare a răspunderii disciplinare, a concluzionat în sensul că, până la soluționarea litigiului, este oportună măsura de suspendare din funcție a magistratului cercetat. În acest sens, a reținut că circumstanțele cauzei conturează existența unor indicii de natură a aduce o gravă atingere prestigiului justiției, din perspectiva faptelor deduse judecății care au generat un impact negativ la nivelul relaționării interumane și au creat o atmosferă tensionată în cadrul colectivului din care face parte pârâtul, nefiind conturate premisele înfăptuirii în condiții optime a actului de justiție. Aceste aspecte sunt reliefate de faptul că majoritatea judecătorilor secției au refuzat să constituie complet colegial cu pârâtul, iar faptele ce formează obiectul procedurii disciplinare au fost mediatizate în presa locală. Prin faptul că a reținut existența unor premise de natură a aduce o atingere gravă prestigiului justiției, instanța disciplinară nu a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, ci, analizând prima facie circumstanțele litigiului disciplinar, a concluzionat în sensul că sunt îndeplinite cerințele pentru a dispune măsura de suspendare din funcție a magistratului pentru ipoteza reglementată de art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la cererile de recuzare, se constată că, într-adevăr, la Dosarul nr. x/2016 sunt atașate două cereri de recuzare, respectiv cererea de recuzare a doamnei judecător E., înregistrată la data de 05.04.2017, și cererea de recuzare a domnului judecător F., înregistrată la data de 06.04.2017.

Cererea de recuzare a doamnei judecător E., înregistrată la data de 05.04.2017, a fost soluționată prin Încheierea din 5 aprilie 2017, în sensul respingerii, fiind expuse pe larg în cuprinsul încheierii motivele care au format convingerea instanței . Astfel fiind, nu se poate reține că încheierea recurată ar fi fost pronunțată de o instanță lipsită de imparțialitate.

În ceea ce privește cererea de recuzare a domnului judecător F., înregistrată la data de 06.04.2017, se reține că această cerere este ulterioară Încheierii din 5 aprilie 2017, ce formează obiectul prezentului recurs, Înalta Curte nefiind învestită cu examinarea legalității și temeiniciei actelor procedurale ulterioare încheierii recurate. De altfel, întrucât această cerere de recuzare a fost formulată ulterior încheierii recurate, sunt incidente prevederile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza".

Susținerile recurentului referitoare la inexistența unei sesizări pentru suspendarea sa din funcție nu pot fi primite, având în vedere faptul că Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu, așa cum permit dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar motivele care au stat la baza măsurii de suspendare din funcție sunt expuse în încheierea recurată.

Totodată, apărările pârâtului în sensul că nu este îndeplinită condiția ca procedura disciplinară să fie de natură a aduce atingere prestigiului justiției sunt lipsite de temei. Pe de o parte, se reține că măsura de suspendare din funcție a fost dispusă în raport cu actele dosarului disciplinar, nefiind necesară administrarea unor probe suplimentare în sensul propus de către recurent. Pe de altă parte, așa cum s-a reținut și în precedent, în mod corect instanța disciplinară a reținut, prima facie, fără a realiza o analiză în fond a elementelor răspunderii disciplinare, că circumstanțele litigiului, din perspectiva faptelor imputate, relevă alterarea relațiilor interumane și crearea unei atmosfere tensionate în cadrul colectivului, precum și mediatizarea în presa locală, astfel că menținerea în funcție a magistratului pe durata procedurii disciplinare este de natură a aduce atingere prestigiului justiției, sub aspectul componentelor sale referitoare la standardele profesionale impuse magistraților, încrederea și respectul publicului în sistemul judiciar.

Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători apreciază că, în ceea ce privește măsura de suspendare din funcție dispusă din oficiu de Secția pentru judecători, încheierea atacată răspunde scopului și rațiunii dispozițiilor art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel că va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.