ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/ MF din

4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, inculpatul D.C.I. a fost condamnat, la 8

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 175 lit. i), cu aplicația art. 99 alin. (3) și art. 109 C.

pen., dispunându-se ca executarea să se facă în condiții de penitenciar.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 18 februarie

2005.

S-a confiscat de la inculpat, în

temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., un briceag cu lamă rabatabilă.

A fost obligat inculpatul, în

solidar cu părinții, părțile responsabile civilmente D.I. și D.M., să plătească

despăgubiri civile: părții civile O.V. suma de 20.000 lei RON, despăgubiri

materiale; câte 30.000 lei RON daune morale pentru fiecare dintre părțile

civile O.V., O.A. și O.E.; câte 145 lei RON prestație lunară pentru minorii O.A.

și O.E., începând cu data săvârșirii faptei, 18 februarie 2005 și până la

majoratul acestora.

A fost obligat inculpatul, în

solidar cu părțile responsabile civilmente, la 300 lei RON cheltuieli judiciare

către partea civilă O.V. și la 600 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că victima O.D. locuia împreună cu soția sa,

O.V. și cu cei doi minori, O.A. și O.E. la parterul blocului U 6 din cartierul

Tudor Vladimirescu din municipiul Pitești.

De mai multă vreme, în fața blocului

se adunau mai mulți tineri din cartier care consumau băuturi alcoolice iar prin

comportament deranjau locatari.

În seara de 18 februarie 2005, în

fața blocului respectiv s-au întâlnit mai mulți tineri, printre care și

martorii R.I., D.G., B.D., T.Șt., D.O., precum și inculpatul, toți consumând

bere și coniac, la un moment dat, tinerii respectivi au început să glumească și

să vorbească pe un ton ridicat, deranjând locatari din blocul U 6, precum și pe

victima O.D.

Astfel, victima, fiind deranjată de

comportamentul tinerilor, a ieșit în fața blocului, le-a cerut să plece având

discuții contradictorii cu unii dintre aceștia, mai ales cu inculpatul D.C.I.

Astfel, pe fondul discuțiilor respective, victima a mers la inculpat, i-a dat o

palmă precum și un picior în dos, trântindu-l la pământ. După ridicarea de la

pământ, inculpatul în loc să părăsească zona, așa cum au procedat ceilalți

tineri, a scos din buzunar un briceag cu care a lovit victima în inimă, după

care a fugit.

În urma loviturilor primite în zona

hemitoracelui stâng, victima a mai făcut câțiva pași, după care a căzut la

pământ și în timp ce era transportat la spital, a decedat.

Din raportul de constatare

medico-legală a rezultat că moartea s-a datorat unei hemoragii interne care a

survenit în urma unui traumatism toracic forte cu secțiune de organe viscerale

prin lovirea cu corp tăietor/înțepător.

În drept, fapta inculpatului a fost

încadrată în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C.

pen., text în baza căruia s-a făcut condamnarea.

Individualizarea pedepsei s-a făcut

în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul

acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în condiții de penitenciar și

aplicarea unei pedepse în limitele reduse, determinate de starea de minoritate.

S-a dispus confiscarea corpului

delict cu care s-a săvârșit infracțiunea.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat părții civile O.V., soția

victimei, un prejudiciu material de 20.000 lei RON, constând în cheltuielile de

înmormântare efectuate cu victima. Tot astfel, s-a constatat că au fost aduse și

prejudicii morale, atât soției supraviețuitoare, părții civile O.V., cât și

celor doi minori ai victimei, O.A. și O.E., cuantificate la câte 30.000 lei

RON, pentru fiecare. În fine, s-a constatat că prin uciderea victimei, minorii O.A.

și O.E. sunt lipsiți de contribuția acesteia la întreținerea lor și, în raport

cu câștigul pe care victima îl realiza, s-a stabilit că diferența de la pensia

de urmași la suma cu care contribuia victima la întreținerea lor este de câte

145 lei RON, inculpatul fiind obligat, cu titlu de prestație periodică, la

plata acestor sume.

Temeiul obligării inculpatului,

precum și a părinților săi, părți responsabile civilmente, l-a constituit

dispozițiile art. 998 și urm. C. civ.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, au declarat apeluri inculpatul D.C.I. și partea civilă O.V.

În apelul său, inculpatul a criticat

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța trebuie să

facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea

de provocare, în raport cu faptul că victima a fost cea care, prin conduita sa,

l-a determinat să săvârșească infracțiunea. Prin urmare a solicitat atât

reducerea pedepsei, cât și a despăgubirilor civile la care a fost obligat.

Partea civilă a solicitat majorarea

prestației periodice acordate celor doi minori la suma de 600 lei RON, având în

vedere salariul pe care l-ar fi realizat în prezent victima.

Prin decizia penală nr. 33/ A/MF din

22 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 460/MF/2005 a fost admis apelul

formulat de inculpatul D.C.I., deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva

sentinței penale nr. 17/ MF din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul

Argeș.

A fost desființată în parte

sentința.

S-a reținut în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., stabilind

și culpa victimei în procent de 25 %.

S-a redus de la 8 ani și 6 luni la 6

ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului minor D.C.I.

S-a redus la 15.000 lei RON

despăgubirile materiale acordate părții civile O.V., la câte 22.500 lei RON

daunele morale acordate părților civile O.V., O.A. și O.E.

S-a redus la câte 110 lei RON,

prestația periodică lunară acordată minorilor O.A. și O.E.

S-a redus la 225 lei RON

cheltuielile judiciare acordate la instanța de fond, părții civile O.V.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale hotărârii.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus la zi arestul preventiv.

A fost respins, ca nefondat, apelul

formulat de partea civilă O.V. pe care a obligat-o la 50 lei RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că este fondat doar apelul formulat de inculpat, instanța de

fond făcând o aplicare greșită a legii, respectiv a nereținerii circumstanței

atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., privind săvârșirea

faptei sub o puternică tulburare determinată de conduita victimei, iar apelul

formulat de partea civilă a fost apreciat, ca nefondat.

În faza judecării apelului au fost

reaudiați doi martori oculari și anume D.O. și D.G., din depozițiile cărora a

rezultat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor sub stăpânirea unei

puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, în sensul

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, cei doi martori au relatat

că victima, după ce a ieșit din blocul în care locuia s-a dus la inculpat, pe

care l-a lovit cu palma peste față, precum și cu piciorul, doborându-l la pământ,

iar după ce acesta s-a ridicat l-a lovit cu cuțitul și i-a cauzat moartea.

Prin urmare a rezultat că și

conduita victimei a stat la baza săvârșirii infracțiunii de omor, chiar dacă

victima a fost determinată să ia atitudine datorită zgomotului pe care-l

produceau tinerii adunați în fața blocului în care aceasta locuia. Fără această

conduită ilicită a victimei, fapta nu s-ar fi produs, motiv pentru care

instanța de apel a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiune de omor sub o

puternică tulburare, determinată de conduita ilicită a victimei.

Prima instanță trebuia să facă în

cauză aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța

atenuantă legală a scuzei provocării, cu consecința reducerii pedepsei sub

minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, precum și a

despăgubirilor civile.

În raport cu stare de fapt, ce are

corespondent în probele administrate în cauză, s-a reținut, așadar, culpă în

procent de 25 % în sarcina victimei, iar 75 % în sarcina inculpatului, urmând

ca și despăgubirile să fie diminuate, potrivit culpei fiecărei părți la

cauzarea prejudiciului.

Sub aspect penal s-a constatat că

infracțiune de omor pentru care inculpatul minor a fost condamnat, art. 175 lit.

i) C. pen., este pedepsită, în raport cu persoana minorului, cu pedeapsă

cuprinsă între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, reținându-se circumstanța

atenuantă legală a scuzei provocării a fost coborâtă pedeapsa sub minimul

special de 7 ani și 6 luni închisoare, curtea de apel, apreciind, față de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., că o pedeapsă în cuantum de 6 ani și 6

luni închisoare asigură finalitatea acesteia înscrisă în art. 52 C. pen.

Privitor la latura civilă a cauzei,

a rezultat din probele administrate în cauză, că partea civilă O.V. a efectuat

cu înmormântarea victimei cheltuieli de 20.000 RON care, însă au fost reduse,

față de culpa victimei la 15.000 lei RON. Tot astfel, au fost reduse față de

culpă și daunele morale de la 30.000 lei RON la 22.500 lei RON, pentru fiecare

din părțile civile O.V., O.A. și O.E.

În legătură cu prestația periodică a

rezultat din probele administrate că victima a realizat anterior decesului un

venit de 11.000.000 lei, pe care l-a afectat întreținerii sale, precum și a

celor trei părți civile, fiecăruia revenindu-i câte 2.750.000 lei.

Minorilor li s-a stabilit câte

1.322.800 lei, pentru fiecare pensie de urmaș, prima instanță obligând pe

inculpat la diferența până la suma de 2.750.000 lei, respectiv câte 145 lei RON

prestație lunară.

Această prestație lunară, însă a

fost și ea diminuată în procent de 25 %, cât s-a stabilit că reprezintă culpa

victimei în producerea prejudiciului, iar, prin urmare, inculpatul a fost

obligat să plătească celor doi minori câte 110 lei RON lunar, prestație periodică.

A fost redusă față de culpă și suma

acordată părții civile O.V. drept cheltuieli judiciare efectuate în proces, de

la 300 lei RON la 223 lei RON.

Admiterea apelului inculpatului, în

sensul precizat s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen.

Cu referire la apelul formulat de

partea civilă O.V. s-a constatat, din considerentele expuse, că este nefondat,

fiind respins, ca atare, din moment ce instanța de apel a stabilit că

infracțiunea s-a săvârșit și datorită conduitei culpabile a victimei reținută

într-un procent de 25 %.

Pe cale de consecință, nu numai că

nu s-a impus majorarea prestației periodice acordată celor doi minori, dar, așa

cum s-a precizat, reducerea acesteia față de culpa fiecărei părți la producerea

prejudiciului.

Însă, partea civilă O.V., legal, nu

putea formula apel și în numele minorului O.A. care are vârsta de 16 ani și

care, potrivit legii civile, are capacitate de exercițiu restrânsă, în sensul

că-și exercită singur drepturile, chiar dacă legea impune asistarea

reprezentantului legal. Dar, din moment ce minorul O.A. nu a avut inițiativa

formulării apelului, mama acestuia, partea civilă O.V. nu putea formula în

numele lui apel împotriva sentinței.

În discuție a rămas, prin urmare,

numai cererea de majorare a prestației periodice acordate minorului O.E. în

vârstă de 12 ani, care, așa cum s-a precizat, nu s-a impus a fi admisă, ci,

dimpotrivă, prestația a fost diminuată față de culpa părintelui său la

săvârșire faptei de către inculpat.

Respingerea apelului formulat de

partea civilă O.V. s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., și pe cale de consecință a fost obligată apelanta O.V. la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, partea civilă O.V. și inculpatul D.C.I.

În recursul declarat, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat decizia instanței de apel pentru

greșita încadrare juridică dată faptei și a individualizării pedepsei aplicate,

în raport cu prevederile art. 72 C. pen., invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 17, 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

parchetul a considerat că în mod incorect au fost reținute dispozițiile art. 73

lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, deoarece

din analizarea concretă a momentelor desfășurării conflictului nu se justifica

aplicarea circumstanței arătate.

Astfel, din declarațiile martorilor

audiați în cauză, componenți ai grupului de tineri, respectiv R.G.I., D.G., B.N.,

T.Șt. a rezultat că toți băuseră coniac, făceau gălăgie, motiv pentru care

victima a ieșit nervoasă din apartamentul său situat la parter și i-a luat la

ceartă, cerându-le să plece din locul respectiv. Deși grupul începuse să se

îndepărteze, inculpatul s-a detașat de aceștia și dovedind un comportament mai

obraznic a început să vocifereze și să se certe cu victima.

Aceasta fiind deja într-o stare

nervoasă, cauzată de conduita totală necorespunzătoare a tinerilor, care

tulburaseră liniștea până la momentul ieșirii din bloc, l-a bruscat pe

inculpat, iar acesta la rândul său a ripostat extrem de violent, aplicând, cu

cuțitul pe care îl purta în buzunar, o lovitură de mare intensitate, în zona

inimii, ceea ce a determinat decesul imediat al victimei O.D.

Starea conflictuală a fost cauzată

de prezența tinerilor aflați sub influența alcoolului, lângă apartamentele

locatarilor și prin gălăgia produsă au creat nemulțumire și în același timp o

stare nervoasă victimei, care a fost nevoită să iasă din apartament pentru a

încerca să calmeze atmosfera. Starea de tulburare a victimei a fost amplificată

și de discuțiile necuviincioase inițiate de inculpat la adresa acesteia,

situație în care s-a continuat conflictul dintre părți.

Or, față de aceste împrejurări de

fapt conturate cu probele administrate, parchetul a apreciat că nu se justifica

reținerea circumstanței atenuante legale a provocării și în consecință,

coborârea pedepsei sub minimul special, solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei pronunțată de instanța de apel, iar pe fond înlăturarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și aplicarea față de inculpatul minor D.C.I.

a unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminator, astfel încât

cuantumul acesteia să fie proporțional cu gradul ridicat de pericol social al

infracțiunii săvârșită, determinat de modalitatea concretă a comiterii faptei

și consecințele produse.

În recursul declarat, partea civilă O.V.

criticat hotărârea pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie,

deoarece s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile

art. 72 C. pen., hotărârea este contrară legii și prin aceasta s-a comis o

eroare gravă de fapt, invocând cazurile de casare revăzute de art. 385

9

pct. 14, 17 și 17

1

C. proc. pen.

Se consideră de către apărarea

recurentei părți civile că în mod greșit curtea de apel a reținut în favoarea

inculpatului minor D.C.I. circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., fără să aibă în vedere declarațiile martorilor, prieteni

de-ai inculpatului, din care a rezultat, pe de-o parte, că prin comportamentul

lor zgomotos, fiind sub influența băuturilor alcoolice, au provocat scandal și

au determinat victima să iasă afară, în fața scării blocului unde locuia,

pentru a le atrage atenția să înceteze cu acest zgomot, iar pe de altă parte

faptul că inculpatul i-a adresat cuvinte insultătoare și indecente.

Nu se poate reține scuza provocării

chiar dacă victima l-a lovit cu piciorul pe inculpat și acesta a căzut, în

condițiile în care din declarațiile martorilor, toate favorabile inculpatului,

aceștia fiind tineri din anturajul acestuia, a rezultat că între acest moment

și cel al lovirii cu cuțitul a victimei, direct în inimă a existat o perioadă

mare de timp, între inculpat și victimă intervenind pentru aplanarea

conflictului mai multe persoane.

Recurenta parte civilă a solicitat

înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și condamnarea inculpatului

minor la pedeapsa maximă prevăzută de lege, cu aplicarea unui spor, extinderea

procesului penal față de inculpatul minor și cu privire la săvârșirea

infracțiunii de deținere ilegală de cuțit, prevăzută de Legea nr. 61/1991 (modificată)

și pe latură civilă, admiterea recursului și obligarea inculpatului minor, în

solidar cu părțile responsabile civilmente, la despăgubiri materiale și morale,

în favoarea sa și a copiilor, în cuantumul cu care s-a constituit parte civilă

la instanța de fond, apreciind că acestea sunt dovedite cu declarațiile

martorilor propuși și audiați, înscrisurile și declarațiile lor.

În recursul declarat, inculpatul D.C.I.

a criticat decizia instanței de apel sub mai multe motive, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 3, 14 C. proc. pen., în latură

penală și art. 385

9

pct. 17

1

și alin. (2) C. proc. pen.,

în latură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

apărarea recurentului inculpat a considerat că procedura prevăzută de

dispozițiile art. 493 C. proc. pen., coroborate cu cele de la art. 483 din

același cod, la judecarea inculpatului minor este condiționată de un criteriu

peremptoriu, respectiv vârsta inculpatului din momentul sesizării instanței,

iar în contextul cauzei în momentul formulării apelului, respectiv 17 octombrie

2005, inculpatul era major, începând cu data de 23 iulie 2005.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc.

pen., judecarea apelului ar fi trebuit să se facă potrivit procedurii

obișnuite, iar nu potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 480 – art. 493

C. proc. pen.

Dispozițiile derogatorii referitoare

la compunerea instanței prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. pen.,

coroborate cu dispozițiile art. 40 din Legea nr. 304/2004 republicată („dispozițiile

Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător”) în sensul în care

infracțiunile săvârșite de minori trebuie să fie judecate de complete sau, după

caz, de secții specializate pentru minori și familie își găsesc aplicarea în

raport cu minoritatea inculpatului în momentul sesizării instanței.

Faptul că judecarea apelului

inculpatului și al părții civile a fost făcută de către o instanță aflată în

compunere specială (secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie),

compunere greșită, deoarece inculpatul era major la data sesizării instanței de

apel, impunându-se judecarea sa în procedura obișnuită, ceea ce atrage după

sine, în mod evident incidența dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

și implicit casarea deciziei recurate.

Față de acest motiv a solicitat, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului,

casarea deciziei și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel.

Tot pe latura penală a cauzei,

apărarea recurentului inculpat critică individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului de către prima instanță de control judiciar, deoarece nu s-a ținut

cont de dispozițiile art. 109 C. pen., ignorându-se limitarea minimul special

de 5 ani ce este consacră de alin. (1) teza a III-a C. pen., ceea ce atrage

nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate, atât de instanța de fond,

cât și cea de apel.

Deși în cauză a fost reținută

incidența circumstanței atenuante a provocării, totuși instanța nu s-a

pronunțat și în legătură cu celelalte împrejurări care pot atenua răspunderea

penală, precum și asupra circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv

comportamentul acestuia relevat de referatul de evaluare întocmit și depus la

dosar, ceea ce ar fi atras aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., și ar fi

condus la coborârea pedepsei sub minimul special de 5 ani, mult mai just,

potrivit art. 76 alin. (2) C. pen.

Potrivit deciziei nr. 6/1998 a C.S.J.,

secțiile unite, care conferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 81 C.

pen., și în condițiile Legii nr. 18/1990 prin care s-a ratificat Convenția cu

privire la drepturile copilului se impune un tratament care să țină seama de

vârsta și de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate, fără a se

recurge la privarea de libertate, solicitând a se dispune aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) din același cod, fie cu incidența art.

81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei, fie art. 86

1

C.

pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ori executarea pedepsei

la locul de muncă, potrivit art. 86

7

C. pen., având drept consecință

deducerea perioadei de reținere și arestare preventivă din pedeapsa ce se va

aplica, conform art. 88 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei se critica decizia sub aspectul încălcării dispozițiilor legale

referitoare la stabilirea cuantumului daunelor materiale și morale la care

inculpatul a fost obligat, chiar în condițiile reținerii reducerii cu 25 %

conform culpei victimei.

Astfel, se menționează faptul că

suma de 20.000 lei RON, reprezentând daune materiale nu-și găsește corespondent

în materialul probatoriu administrat în cauză, deoarece multe din cheltuielile

efectuate nu se circumscriu cheltuielilor limitativ stabilite de instanță ca

fiind imputabile inculpatului, declarațiile martorilor propuși de partea civilă

necoroborându-se.

În ceea ce privește prestația

periodică la care inculpatul a fost obligat în favoarea celor doi copii minori,

cuantumul acestora a fost determinat cu încălcarea dispozițiilor legale,

deoarece la venitul net de 1100 lei RON pe care l-ar fi realizat victima,

potrivit adeverinței depusă la dosar, iar pensia de urmaș pentru fiecare dinte

cei doi minori a fost stabilită la 132 lei RON, rezultă că inculpatul nu putea

fi obligat la plata, cu titlu de prestație periodică decât a sumei de 52 lei

RON pentru fiecare minor. Astfel, nu s-a ținut cont de soluțiile adoptate în

doctrină și jurisprudență, în sensul că la stabilirea despăgubirilor periodice

la care sunt îndreptățiți moștenitorii minori ai victimei se are în vedere

diferența dintre suma ce era alocată de victimă pentru întreținerea minorilor

și pensia de urmaș stabilită în favoarea acestora în sistemul asigurărilor

sociale.

În cauză, însă nu s-au făcut dovezi

care să stabilească sumele afectate lunar de către victimă pentru întreținerea

minorilor, astfel că în lipsa unei astfel de sume instanța a luat ca punct de

reper cuantumul minimal stabilit prin Codul familiei ca obligație legală de

întreținere, respectiv 1/3 din venitul întreținătorului. Nu se poate raporta

stabilirea despăgubirilor periodice la tot venitul lunar al victimei din moment

ce, în mod firesc, salariul unei persoane nu este afectat în totalitate

întreținerii copiilor.

De asemenea, cu privire la modul de

stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de către instanțe celor trei

părți civile și acesta este netemeinic și nelegal, deoarece, în primul rând, nu

s-a administrat absolut nici o probă din care să reiasă natura relațiilor

dintre victimă și membrii familiei sale, caracterul armonios ori dizarmonios al

acestora și alte elemente de natură a servi la comensurarea suferinței psihice

produse părților civile prin fapta inculpatului, iar, în al doilea rând, atât

hotărârea instanței de apel, cât și hotărârea instanței de fond nu cuprind motivarea

corespunzătoare sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale la care

inculpatul a fost obligat, aprecierile celor două instanțe pe acest aspect

fiind vădit arbitrare și nejustificate.

Față de aceste motive, apărarea

recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., obligarea inculpatului la plata daunelor materiale și morale către

părțile civile în măsura în care acestea au fost dovedite, reducerea cuantumului

prestației periodice, față de cei doi copii minori la 52 lei RON, pentru

fiecare minor, începând cu data săvârșirii faptei (18 februarie 2005) și până

la majoratul acestora.

La termenul de astăzi, procurorul,

în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat motivele de recurs formulate în

scris și, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., a solicitat înlăturarea circumstanței

atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și aplicarea

față de inculpatul minor a unei pedepse în limitele prevăzute de textul de lege

incriminator.

Apărătorul recurentei părți civile,

în aceeași fază a dezbaterilor, arătând că este de acord cu recursul

parchetului și invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14, 17 și 17

1

C. proc. pen., a solicitat, în latura penală,

înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen., și majorarea pedepsei până la limita

maximă, cu aplicarea unui spor și extinderea procesului penal față de inculpat

și cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de cuțit,

prevăzută de Legea nr. 61/1991; în latura civilă a solicitat obligarea

inculpatului minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata unor

despăgubiri globale, de 700.000.000 lei, pentru prejudiciile patrimoniale,

respectiv câte 300.000.000 lei, pentru prejudiciul moral cauzat fiecăruia din

cei doi copii minori ai victimei, față de care urmează să fie obligat și la

plata unor despăgubiri periodice, de câte 4.000.000 lei lunar.

Apărătorul recurentului inculpat,

domnul avocat B.D., în concluziile orale, rezumând motivele scrise și invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și

14 C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, reducerea mai accentuată a

pedepsei stabilite inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiențe

circumstanței atenuante a provocării, corect reținută de instanța de apel și

prin recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit.

a) și c) C. pen.; în latura civilă a solicitat reducerea despăgubirilor în

raport cu o culpă a victimei de 50 %, iar asupra recursurile declarate de

parchet și de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate,

depunând la dosar și note scrise la care s-au anexat mai multe înscrisuri,

inclusiv acordul firmei tatălui inculpatului în situația în care s-ar dispune

executarea pedepsei la locul de muncă.

Apărătorul recurentului inculpat,

domnul avocat M.C.V., în dezbateri, rezumând motivele scrise și invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 3, 14 și 17

1

și alin. (2) C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care a judecat apelul în

compunere nelegală, deși, față de vârsta inculpatului la data sesizării

instanței de apel, compunerea instanței trebuia să fie aceea obișnuită,

potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. pen., sau reducerea mai accentuată a

pedepsei, sens în care a reiterat susținerile celuilalt apărător, cu aplicarea art.

81 C. pen., sau a art. 86

1

C. pen., art. 86

7

C. pen.,

făcând referire la stipulațiile Convenției privind drepturile copilului; în

latura civilă a apreciat că despăgubirile acordate sunt nejustificate în raport

cu probele administrate, cuantumul lor fiind stabilit de către cele două

instanțe în mod vădit arbitrar, iar asupra recursurile declarate de parchet și

de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate.

Pozițiile intimaților părți

responsabile civilmente, concluziile procurorului asupra recursurilor declarate

de partea civilă și de inculpat, ale apărătorului părții civile asupra

recursului inculpatului, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de partea civilă O.V. și de inculpatul D.C.I.,

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor

analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

și 14 C. proc. pen., pentru parchet, art. 385

9

pct. 14, 17, 17

1

C. proc. pen., pentru partea civilă O.V. și art. 38

9

pct. 3, 14, 17

și 17

1

și alin. (2) C. proc. pen., pentru inculpatul D.C.I., Înalta

Curte apreciază recursurile parchetului, părții civile și inculpatului, ca

fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

În ceea ce privește recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești:

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel

și-a însușit parțial argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza

propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului D.C.I.

în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 99 alin. (3) C. pen., de omor

calificat, săvârșită în condițiile circumstanței atenuante a provocării și în

minoritate, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta

inculpatului minor D.C.I., care în seara de 18 februarie 2005, pe fondul

consumului de alcool cu prilejul unei zile de naștere și al unui conflict

spontan, datorită tonului ridicat al grupului de tineri, din fața unui bloc și

discuțiilor purtate între victimă și acest grup, în urma loviturilor aplicate

de victima O.D., inculpatul s-a dezechilibrat, căzând, iar după ce s-a ridicat

a lovit-o pe aceasta cu un briceag ce îl avea asupra sa, în zona inimii,

respectiv a hemitoracelui stâng, provocându-i hemoragie internă și decesul,

întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de omor calificat în condițiile circumstanței atenuante a

provocării.

Din mijloacele de probă administrate,

atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, cât și în

apel, respectiv declarațiile martorilor oculari R.G.I., D.G., T.Șt., D.O. în care

au relatat în amănunt împrejurările în care victima a lovit inculpatul, precum

și cele ale aplicării loviturii de briceag de către inculpat, confirmând

poziția adoptată în mod constant a inculpatului, evidențiată în declarațiile

date, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză

medico-legală din care a rezultat că moartea victimei a fost violentă,

datorându-se hemoragiei interne în urma loviturii primite în inimă, iar între

leziune și deces a existat legătură directă de cauzalitate, procesul-verbal din

care a rezultat că inculpatul a fost identificat și depistat în zona Tudor

Vladimirescu, ocazie cu care a și predat briceagul cu care a înjunghiat victima

a rezultat în concret, atât contribuția victimei O.D., cât și aceea a inculpatului

D.C.I., acesta acționând cu intenție directă la săvârșirea infracțiunii, dar în

condițiile circumstanței atenuante a provocării.

Astfel, în declarațiile sale

martorul D.G. a arătat că „…Pentru că a fost ziua O., ei au băut coniac și

stătea acolo, râdeau și glumeau. La un moment dat a venit la noi un om cu

mustață și a zis să plecăm de acolo și ne-a înjurat pentru că am făcut gălăgie.

Apoi D.C.I. i-a răspuns acelui om, după aceea acel om l-a îmbrâncit pe D.C.I.

Apoi, acel om l-a lovit, iar (M.), D.C.I. a căzut. După ce M. a căzut, acel

bărbat a vrut să plece, dar D.C.I. s-a ridicat și l-a lovit cu cuțitul în

piept;”…victima a venit și a cerut inculpatului și celorlalți martori să nu mai

facă gălăgie. Victima i-a dat inculpatului o palmă și l-a dat jos. Când

inculpatul s-a sculat a înfipt cuțitul în victimă și apoi a fugit. De când

inculpatul a fost lovit de victimă și până când inculpatul a lovit victima a

durat câteva minute, 2-3 minute…”; „…La scurt timp a venit victima ne-a cerut

să plecăm din fața blocului, iar inculpatul s-a simțit ofensat și a început să

se certe cu aceasta. Au început să se certe, victima i-a dat o palmă, acesta a

căzut la pământ, iar apoi i-a dat un picior în spate. Am văzut când l-a

înjunghiat.”.

În declarațiile sale, martorul R.G.I.

a menționat că „…Prietenii mei băuseră niște coniac pentru că a fost ziua O. și

stătea în fața blocului și râdeau. La un moment dat a venit la noi, vecinul cu

mustață și ne-a zis să plecăm dea acolo și să nu mai facem gălăgie. L-a împins

pe D.C.I., iar acesta i-a zis să nu-l mai tragă de haine. Acel domn l-a lovit

pe M., iar acesta a căzut, iar domnul cu mustață, după ce l-a lovit pe D.C.I. a

vrut s plece. D.C.I. s-a ridicat de jos, s-a enervat și am văzut că l-a lovit

în piept, dar nu am văzut cu ce…”; „…După ce inculpatul a fost lovit de partea

vătămată, primul a căzut jos. Inculpatul s-a sculat imediat și a lovit pe

victimă cu cuțitul…”.

În declarațiile date martorul T.Șt. a

declarat că „…În ziua de 18 februarie 2005, fiind ziua de naștere a prietenei

mele D.O. am băut coniac eu, ea, D.C.I., B.L. și N. Am stat de vorbă în fața

blocului U 6 și probabil eram veseli și glumeam. La un moment dat a venit la

noi un om cam la 40 de ani și s-a luat de noi, să plecăm de acolo că-l

deranjează prezența noastră. După un timp scurt l-a lovit pe D.C.I. cu pumnul

și a căzut. Eu eram cu prietena mea, mai în față și l-am văzut pe D.C.I.

alergând pe lângă noi, iar bărbatul respectiv avea sânge în zona pieptului…”;

„…Victima a venit la noi să ne întrebe de ce facem gălăgie și s-a certat cu

inculpatul, pe care a început să-l și împingă. Ulterior victima a lovit pe

inculpat cu pumnul și acesta a căzut…”.

În declarațiile date, martora D.O. a

menționat că „…Eram în fața blocului U 6, eu, T.Șt. (prietenul meu), D.C.I., N.

și V. În timp ce glumeam, a trecut victima pe lângă noi și ne-a spus să plecăm,

vorbindu-ne urât, chiar ne-a împins și înjurat. Noi am plecat la scurt timp,

acel om a venit iar la noi și s-a luat de D.C.I. care i-a spus să vorbească

frumos. Acel om s-a enervat, i-a dat un pumn în spate și un șut în fund, iar D.C.I.

a căzut. Apoi D.C.I. s-a ridicat de jos și s-a dus către acel om și prietenul

meu și a fugit….”; „…Victima a venit la noi și a spus că este gălăgie și ne-a

spus să plecăm. Atunci victima a îmbrâncit pe inculpat, dar nu cunosc motivul.

Victima a lovit pe inculpat, iar acesta a căzut. Nu am văzut când inculpatul a

lovit-o pe victimă, dar am constatat acest lucru când victima a spus că l-a

înțepat cu cuțitul. Am văzut când inculpatul a lovit pe victimă, dar am crezut

că a lovit cu pumnul, nu cu cuțitul…”; „….În jurul orei 19,00, a venit la noi

de la scara în fața blocului unde eram și ne-a spus că cine nu este de la scara

aceea să plece. Noi ne-am îndepărtat puțin, iar inculpatul a avut o discuție

contradictorie cu victima, aceasta inițial l-a tras de geacă pe inculpat.

Acesta s-a simțit jignit și a început să se certe cu victima, iar aceasta i-a

dat o palmă inculpatului și un picior în dos, urmare inculpatul a căzut la

pământ…”.

Înalta Curte constată că în cauză în

mod corect instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă a provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece ansamblul mijloacelor de probă

administrate au relevat starea de tulburare în care inculpatul minor D.C.I. se

afla la momentul săvârșirii infracțiunii, concretizat în aplicarea loviturii de

cuțit victimei, urmare atât injuriilor adresate grupului, tragerii sale de

haină, cât și loviturii cu palma și a șutului, acesta căzând, astfel încât

conduita victimei a fost factorul care a determinat riposta inculpatului,

rezultatul produs, însumând și contribuția cauzală a acesteia.

Astfel, critica formulată de parchet

cu privire la greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

nu poate fi avută în vedere, deoarece din modalitatea concretă de săvârșire a

infracțiunii a rezultat că inculpatul a acționat sub o puternică tulburare

determinată de atitudinea verbală și agresiunile fizice exercitate asupra sa de

către victimă, pe fondul unei personalități caracterizată printr-o insuficientă

maturizare psiho-fizică specifică vârstei, acesta fiind minor, manifestată

printr-o ripostă spontană, impulsivă, imediată influențată și de starea

afectivă în care acesta se afla, respectiv emoție, mânie, jignire în prezența

altor tineri, la actul provocator, în condițiile în care intervalul de timp

între provocare și ripostă a fost foarte scurt, respectiv 2-3 minute, potrivit

declarației martorului D.G.

Mai mult, prin rechizitoriul

parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor D.C.I.

pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 99 alin. (3) C. pen.

Înalta Curte consideră că în mod

corect instanța de apel a stabilit procentual culpa celor două părți, respectiv

25 % culpa victimei și 75 % culpa inculpatului, față de contribuția avută, pe

baza materialului probator administrat.

Examinarea criticii formulate de

parchet cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.,

nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare menționat, respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., respectiv când faptei săvârșite i s-a dat o greșită

încadrare juridică, deoarece circumstanța atenuantă arătată nu face parte din

încadrarea juridică, reflectându-se numai în planul stabilirii sancțiunii.

Înalta Curte apreciază că, în

contextul cauzei a făcut o corectă individualizare a sancțiunii dispuse față de

minor, ținându-se cont de criteriile impuse de legiuitor în art. 100 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise, de starea

sa fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de

condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, în sensul că acesta face

parte dintr-o familie organizată, părinții lucrând în prezent în domeniul

privat, în familia sa au fost certuri și tensiuni la care a asistat, părinții

se află acum în divorț, s-a simțit neglijat și a început să consume băuturi

alcoolice, însă este apropiat afectiv de ambii părinți, cu care, de altfel, comunică

foarte bine, din punct de vedere școlar nu i-a plăcut să învețe, urmând un

liceu sportiv nefiind impulsiv, având absențe motiv pentru care a avut nota

scăzută la purtare, are un grup de prieteni, așa cum rezultă atât din referatul

de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Argeș, dar și în

ancheta socială efectuată.

Astfel, s-a apreciat că numai o

pedeapsă privativă de libertate își poate atinge finalitatea, în îndreptarea

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, ceea ce a condus la o

corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în raport cu art. 109

C. pen., stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât

a gravității concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei

valori fundamentale, cum este viața omului, dar și circumstanțelor reale ale

săvârșirii ei, inclusiv a provocării reglementată în conținutul art. 73 lit. b)

C. pen., cu efectele sale în plan sancționator, precum și a circumstanțelor

personale ce au conturat profilul socio-moral al inculpatului minor.

În sensul celor arătate, instanța de

apel s-a orientat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, cu executare în

regim de detenție pe care a dispus-o față de inculpat, referatul de evaluare

efectuat în cauză concluzionând, de altfel, că inculpatul are perspective de

reintegrare mai ales în situația în care, chiar în mediul penitenciar ar putea

fi sprijinit să-și continue studiile liceale și să beneficieze de programele ce

vor for organizate de serviciile de reintegrare.

Înalta Curte consideră că în cauză

nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de apel,

deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul

de pericol social foarte ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele

reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea

unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport de cele menționate,

recursul declarat de parchet este nefondat.

Referitor la recursul declarat de

partea civilă O.V.:

Înalta Curte nu poate avea în vedere

criticile formulate de partea civilă sub aspectul laturii penale a cauzei,

referitoare la înlăturarea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen., ce i-a fost aplicată inculpatului D.C.I., având drept

consecință majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin dispunerea și a unui

spor, față de considerentele deja arătate în recursul parchetului, constatând

corectă reținere a circumstanței legale arătate și a pedepsei aplicate

inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

De asemenea, se mențin aspectele

deja arătate cu privire la imposibilitatea examinării circumstanței atenuante

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., prin prisma cazului de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate

reține critica formulată în recurs cu privire la extinderea procesului penal cu

privire la alte fapte, respectiv la infracțiunea de deținere ilegală de cuțit

prevăzută de Legea nr. 61/1991 modificată, având în vedere faptul că fapta nu

se regăsește descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului, față de limitele

impuse de art. 317 C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile impuse de art.

336 C. proc. pen., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că nici sub

aspectul laturii civile a cauzei nu pot fi avute în vedere criticile formulate

de către recurenta parte civilă, deoarece instanța de apel, pe baza examenului

propriu al mijloacelor de probă administrate și în raport cu procentul culpei

stabilit în sarcina victimei a diminuat despăgubirile acordate, respectiv a

daunelor materiale, morale, iar cu privire la cuantumul prestației periodice a

făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Astfel, în cauză au fost evaluate

înscrisurile doveditoare depuse la dosar, reprezentând facturi fiscale cu

privire la cheltuielile efectuate de partea civilă cu privire la mai multe

produse alimentare, ale serviciilor funerare, cruce marmură, adeverința de

venituri a victimei O.D., reprezentând veniturile pe ultimele 6 luni și

veniturile pe care le-ar fi realizat în prezent, la data emiterii adeverinței nr.

3883 din 20 septembrie 2005, precum și adeverința privind drepturile de pensie

de urmaș în cuantum total de 2.645.700 lei pentru copii minori ai victimei,

declarațiile martorilor propuși de partea civilă sub aspectul laturii civile a

cauzei, respectiv D.M.V., D.F.E. în care au evidențiat sumele estimative, reprezentând

serviciul funerar, parastasul de înmormântare, celelalte parastase efectuate.

Instanța de apel a diminuat corect

cuantumurile tuturor despăgubirilor acordate părții civile O.V., în raport cu

procentul culpei victimei de 25 %, respectiv de la 20.000 lei RON la 15.000 lei

RON despăgubirile materiale, de la câte 30.000 lei RON la câte 22.500 lei RON

pentru fiecare din părțile civile O.V., O.A. și O.E. și prestația periodică de

la câte 145 lei RON la câte 110 lei RON lunar minorilor, precum și cu

mijloacele de probă administrate ce au dovedit cheltuielile efectuate în

limitele sumelor arătate față de cele pretinse inițial de partea civilă.

Înalta Curte consideră că prima

instanță de control judiciar în mod just și-a însușit argumentele primei

instanțe cu privire la acordarea fiecărei categorii de despăgubiri, acestea

fiind justificate, așa încât în diminuarea sumelor s-a ținut cont numai de procentul

culpei victimei.

Astfel, solicitarea recurentei părți

civile O.V. de a fi majorate despăgubirile civile la sumele pretinse inițial nu

este fondată, în cauză, fiind făcută o corectă aplicare a dispozițiilor legale

în materie și în consecință nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul D.C.I.:

Înalta Curte nu poate reține critica

formulată de apărarea recurentului inculpat privind judecarea cauzei cu

încălcarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței prevăzute

de art. 483 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 493 din același cod,

respectiv dispoziții privind judecarea apelului și recursului în procedura

specială a infractorilor minori, precum și a dispozițiilor art. 40 din Legea nr.

304/2004 republicată a organizării judiciare a instanțelor, în sensul că la

data sesizării instanței de apel, inculpatul D.C.I. era major, procedura

judecării sale fiind aceea de drept comun și nu procedura specială, având drept

consecință nulitatea absolută a hotărârii.

În conținutul art. 483 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres „ Cauzele în care

inculpatul este minor se judecă, potrivit regulilor de competență obișnuite, de

către judecători anume desemnați potrivit legii. Instanța compusă potrivit

dispozițiilor alineatului precedent rămâne competentă să judece și face

aplicarea dispozițiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă

între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. Inculpatul, care a săvârșit

infracțiunea în timpul când era minor, este judecat potrivit procedurii

obișnuite, dacă la data sesizării instanței împlinise vârsta de 18 ani”.

Astfel, prevederile din alin. (2) al

art. 483 C. proc. pen., reflectă principiul continuității completului de

judecată, care guvernează procesul penal, deoarece compunerea instanței în

condițiile speciale arătate, rămâne aceeași, chiar dacă între timp inculpatul a

împlinit vârsta de 18 ani.

În accepțiunea legiuitorului condiția

vârstei inculpatului la sesizarea instanței, ce atrage felul procedurii

aplicabile presupune îndeplinirea ei la instanța de fond, chiar dacă nu se face

nici o distincție, deoarece în caz contrar ar fi anulat efectul principiului

continuității completului de judecată consacrat în alineatul 2 al aceluiași

articol.

Totodată, interpretarea sintagmei

cuprinsă, în prevederile art. 493 C. proc. pen., că aplicarea dispozițiilor art.

483 – art. 489 se face „în mod corespunzător” presupune aplicabilitatea tuturor

garanțiilor procesuale prevăzute în procedura specială în cauzele cu minori

fără a fi însă afectate efectele principiilor reglementate în mod expres, cum

este și acela privind continuitatea completului de judecată sub aspectul

specializării magistraților care judecă asemenea cauze, așa cum s-a menționat.

De asemenea, în același sens trebuie

interpretate și prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2004

referitoare la aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor Codului de

procedură penală.

Or, în contextul cauzei, la momentul

sesizării Tribunalului Argeș, ca instanță de fond, respectiv 24 februarie 2005,

inculpatul D.C.I. era încă minor, astfel că împlinirea ulterioară a vârstei de

18 ani, în apel, nu mai poate atrage schimbarea compunerii completului de

judecată, sub aspectul specializării magistraților, deoarece s-ar încălca

principiul continuității.

În consecință, judecarea cauzei în

apel de către magistrați ai Secției Mixte pentru Cauze cu Minori și de Familie

a Curții de Apel Pitești a avut loc în condițiile art. 493 cu referire la art. 483

alin. (1) și (2) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 3 C. proc. pen.

De altfel nici împrejurarea că la

data judecării, în apel a inculpatului D.C.I., ședința a fost publică, nu trage

nulitatea absolută a hotărârii, deoarece, pe de-o parte dispozițiile art. 197 alin.

(2) C. proc. pen., sancționează cu nulitatea absolută încălcarea publicității

ședinței, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, ședința de judecată fiind publică,

iar pe de altă parte, inculpatul trebuia să dovedească dacă prin felul unei

asemenea ședințe i s-a produs vreo vătămare.

Or, cum în cauză nu s-a menționat o

astfel de vătămare, ar fi operabilă nulitatea relativă, care la rândul ei, are

condiții exprese de invocare, potrivit art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.,

de care nu s-au uzat.

Înalta Curte apreciază că nici

apărarea referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi avută în

vedere, deoarece în cauză instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 72

C. pen. și art. 109 C. proc. pen., în condițiile reținerii circumstanței

atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și a efectelor

acesteia în plan sancționator, ținându-se cont nu numai de circumstanțele

personale ale inculpatului, dar și de gravitatea foarte ridicată a faptei

comise.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

da curs solicitării apărării în sensul aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a)

și c) C. pen., în mod distinct, având drept consecință coborârea cuantumului

pedepsei aplicate inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod

plural criteriile impuse de art. 100 și 72 din același cod, avându-se în vedere

nu numai personalitatea inculpatului minor la data săvârșirii infracțiunii în

funcție manifestarea sa concretă în raport cu fapta comisă, dar și de gradul de

pericol social foarte ridicat al faptei săvârșite, deja arătate și în

considerentele la recursul declarat de parchet, apreciindu-se că pedeapsa

aplicată este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului

față de comiterea de infracțiuni, prin pronunțatul caracter educativ

concretizat în posibilitatea continuării studiilor liceale și includerea

acestuia în diverse programe, asigurând reintegrarea sa viitoare pozitivă în

societate.

Totodată, Înalta Curte consideră că

nu pot fi avute în vedere nici modalitățile neprivative de libertate

solicitate, respectiv suspendarea condiționată, suspendarea executării pedepsei

sub supraveghere ori executare pedepsei prin muncă, în condițiile existenței

acordului firmei părinților săi în cadrul căreia acesta ar fi putut executa

pedeapsa, deoarece acestea nu sunt în măsură să asigure conștientizarea

gravității faptei comise, omor calificat, chia