ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17/ MF din 4 octombrie 2005 a Tribunalului Argeș, inculpatul D.C.I. a fost condamnat, la 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. i), cu aplicația art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., dispunându-se ca executarea să se facă în condiții de penitenciar. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 18 februarie 2005. S-a confiscat de la inculpat, în temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., un briceag cu lamă rabatabilă. A fost obligat inculpatul, în solidar cu părinții, părțile responsabile civilmente D.I.

și D.M., să plătească despăgubiri civile: părții civile O.V. suma de 20.000 lei RON, despăgubiri materiale; câte 30.000 lei RON daune morale pentru fiecare dintre părțile civile O.V., O.A. și O.E.; câte 145 lei RON prestație lunară pentru minorii O.A. și O.E., începând cu data săvârșirii faptei, 18 februarie 2005 și până la majoratul acestora. A fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 300 lei RON cheltuieli judiciare către partea civilă O.V. și la 600 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că victima O.D. locuia împreună cu soția sa, O.V. și cu cei doi minori, O.A. și O.E. la parterul blocului U 6 din cartierul Tudor Vladimirescu din municipiul Pitești.

De mai multă vreme, în fața blocului se adunau mai mulți tineri din cartier care consumau băuturi alcoolice iar prin comportament deranjau locatari. În seara de 18 februarie 2005, în fața blocului respectiv s-au întâlnit mai mulți tineri, printre care și martorii R.I., D.G., B.D., T.Șt., D.O., precum și inculpatul, toți consumând bere și coniac, la un moment dat, tinerii respectivi au început să glumească și să vorbească pe un ton ridicat, deranjând locatari din blocul U 6, precum și pe victima O.D. Astfel, victima, fiind deranjată de comportamentul tinerilor, a ieșit în fața blocului, le-a cerut să plece având discuții contradictorii cu unii dintre aceștia, mai ales cu inculpatul D.C.I. Astfel, pe fondul discuțiilor respective, victima a mers la inculpat, i-a dat o palmă precum și un picior în dos, trântindu-l la pământ.

După ridicarea de la pământ, inculpatul în loc să părăsească zona, așa cum au procedat ceilalți tineri, a scos din buzunar un briceag cu care a lovit victima în inimă, după care a fugit. În urma loviturilor primite în zona hemitoracelui stâng, victima a mai făcut câțiva pași, după care a căzut la pământ și în timp ce era transportat la spital, a decedat. Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea s-a datorat unei hemoragii interne care a survenit în urma unui traumatism toracic forte cu secțiune de organe viscerale prin lovirea cu corp tăietor/înțepător. În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., text în baza căruia s-a făcut condamnarea.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în condiții de penitenciar și aplicarea unei pedepse în limitele reduse, determinate de starea de minoritate. S-a dispus confiscarea corpului delict cu care s-a săvârșit infracțiunea. Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat părții civile O.V., soția victimei, un prejudiciu material de 20.000 lei RON, constând în cheltuielile de înmormântare efectuate cu victima. Tot astfel, s-a constatat că au fost aduse și prejudicii morale, atât soției supraviețuitoare, părții civile O.V., cât și celor doi minori ai victimei, O.A.

și O.E., cuantificate la câte 30.000 lei RON, pentru fiecare. În fine, s-a constatat că prin uciderea victimei, minorii O.A. și O.E. sunt lipsiți de contribuția acesteia la întreținerea lor și, în raport cu câștigul pe care victima îl realiza, s-a stabilit că diferența de la pensia de urmași la suma cu care contribuia victima la întreținerea lor este de câte 145 lei RON, inculpatul fiind obligat, cu titlu de prestație periodică, la plata acestor sume. Temeiul obligării inculpatului, precum și a părinților săi, părți responsabile civilmente, l-a constituit dispozițiile art. 998 și urm. C. civ. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri inculpatul D.C.I. și partea civilă O.V.

În apelul său, inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța trebuie să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind starea de provocare, în raport cu faptul că victima a fost cea care, prin conduita sa, l-a determinat să săvârșească infracțiunea. Prin urmare a solicitat atât reducerea pedepsei, cât și a despăgubirilor civile la care a fost obligat. Partea civilă a solicitat majorarea prestației periodice acordate celor doi minori la suma de 600 lei RON, având în vedere salariul pe care l-ar fi realizat în prezent victima. Prin decizia penală nr. 33/ A/MF din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 460/MF/2005 a fost admis apelul formulat de inculpatul D.C.I., deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 17/ MF din 4 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș.

A fost desființată în parte sentința. S-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., stabilind și culpa victimei în procent de 25 %. S-a redus de la 8 ani și 6 luni la 6 ani și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului minor D.C.I. S-a redus la 15.000 lei RON despăgubirile materiale acordate părții civile O.V., la câte 22.500 lei RON daunele morale acordate părților civile O.V., O.A. și O.E. S-a redus la câte 110 lei RON, prestația periodică lunară acordată minorilor O.A. și O.E. S-a redus la 225 lei RON cheltuielile judiciare acordate la instanța de fond, părții civile O.V. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestul preventiv.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă O.V. pe care a obligat-o la 50 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că este fondat doar apelul formulat de inculpat, instanța de fond făcând o aplicare greșită a legii, respectiv a nereținerii circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., privind săvârșirea faptei sub o puternică tulburare determinată de conduita victimei, iar apelul formulat de partea civilă a fost apreciat, ca nefondat. În faza judecării apelului au fost reaudiați doi martori oculari și anume D.O. și D.G., din depozițiile cărora a rezultat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. proc.

pen. Astfel, cei doi martori au relatat că victima, după ce a ieșit din blocul în care locuia s-a dus la inculpat, pe care l-a lovit cu palma peste față, precum și cu piciorul, doborându-l la pământ, iar după ce acesta s-a ridicat l-a lovit cu cuțitul și i-a cauzat moartea. Prin urmare a rezultat că și conduita victimei a stat la baza săvârșirii infracțiunii de omor, chiar dacă victima a fost determinată să ia atitudine datorită zgomotului pe care-l produceau tinerii adunați în fața blocului în care aceasta locuia. Fără această conduită ilicită a victimei, fapta nu s-ar fi produs, motiv pentru care instanța de apel a apreciat că inculpatul a săvârșit infracțiune de omor sub o puternică tulburare, determinată de conduita ilicită a victimei.

Prima instanță trebuia să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, precum și a despăgubirilor civile. În raport cu stare de fapt, ce are corespondent în probele administrate în cauză, s-a reținut, așadar, culpă în procent de 25 % în sarcina victimei, iar 75 % în sarcina inculpatului, urmând ca și despăgubirile să fie diminuate, potrivit culpei fiecărei părți la cauzarea prejudiciului. Sub aspect penal s-a constatat că infracțiune de omor pentru care inculpatul minor a fost condamnat, art. 175 lit. i) C. pen., este pedepsită, în raport cu persoana minorului, cu pedeapsă cuprinsă între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni închisoare.

Ca atare, reținându-se circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării a fost coborâtă pedeapsa sub minimul special de 7 ani și 6 luni închisoare, curtea de apel, apreciind, față de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., că o pedeapsă în cuantum de 6 ani și 6 luni închisoare asigură finalitatea acesteia înscrisă în art. 52 C. pen. Privitor la latura civilă a cauzei, a rezultat din probele administrate în cauză, că partea civilă O.V. a efectuat cu înmormântarea victimei cheltuieli de 20.000 RON care, însă au fost reduse, față de culpa victimei la 15.000 lei RON. Tot astfel, au fost reduse față de culpă și daunele morale de la 30.000 lei RON la 22.500 lei RON, pentru fiecare din părțile civile O.V., O.A.

și O.E. În legătură cu prestația periodică a rezultat din probele administrate că victima a realizat anterior decesului un venit de 11.000.000 lei, pe care l-a afectat întreținerii sale, precum și a celor trei părți civile, fiecăruia revenindu-i câte 2.750.000 lei. Minorilor li s-a stabilit câte 1.322.800 lei, pentru fiecare pensie de urmaș, prima instanță obligând pe inculpat la diferența până la suma de 2.750.000 lei, respectiv câte 145 lei RON prestație lunară. Această prestație lunară, însă a fost și ea diminuată în procent de 25 %, cât s-a stabilit că reprezintă culpa victimei în producerea prejudiciului, iar, prin urmare, inculpatul a fost obligat să plătească celor doi minori câte 110 lei RON lunar, prestație periodică.

A fost redusă față de culpă și suma acordată părții civile O.V. drept cheltuieli judiciare efectuate în proces, de la 300 lei RON la 223 lei RON. Admiterea apelului inculpatului, în sensul precizat s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Cu referire la apelul formulat de partea civilă O.V. s-a constatat, din considerentele expuse, că este nefondat, fiind respins, ca atare, din moment ce instanța de apel a stabilit că infracțiunea s-a săvârșit și datorită conduitei culpabile a victimei reținută într-un procent de 25 %. Pe cale de consecință, nu numai că nu s-a impus majorarea prestației periodice acordată celor doi minori, dar, așa cum s-a precizat, reducerea acesteia față de culpa fiecărei părți la producerea prejudiciului.

Însă, partea civilă O.V., legal, nu putea formula apel și în numele minorului O.A. care are vârsta de 16 ani și care, potrivit legii civile, are capacitate de exercițiu restrânsă, în sensul că-și exercită singur drepturile, chiar dacă legea impune asistarea reprezentantului legal. Dar, din moment ce minorul O.A. nu a avut inițiativa formulării apelului, mama acestuia, partea civilă O.V. nu putea formula în numele lui apel împotriva sentinței. În discuție a rămas, prin urmare, numai cererea de majorare a prestației periodice acordate minorului O.E. în vârstă de 12 ani, care, așa cum s-a precizat, nu s-a impus a fi admisă, ci, dimpotrivă, prestația a fost diminuată față de culpa părintelui său la săvârșire faptei de către inculpat.

Respingerea apelului formulat de partea civilă O.V. s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și pe cale de consecință a fost obligată apelanta O.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, partea civilă O.V. și inculpatul D.C.I. În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a criticat decizia instanței de apel pentru greșita încadrare juridică dată faptei și a individualizării pedepsei aplicate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, 14 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a considerat că în mod incorect au fost reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la circumstanța atenuantă a provocării, deoarece din analizarea concretă a momentelor desfășurării conflictului nu se justifica aplicarea circumstanței arătate. Astfel, din declarațiile martorilor audiați în cauză, componenți ai grupului de tineri, respectiv R.G.I., D.G., B.N., T.Șt. a rezultat că toți băuseră coniac, făceau gălăgie, motiv pentru care victima a ieșit nervoasă din apartamentul său situat la parter și i-a luat la ceartă, cerându-le să plece din locul respectiv. Deși grupul începuse să se îndepărteze, inculpatul s-a detașat de aceștia și dovedind un comportament mai obraznic a început să vocifereze și să se certe cu victima.

Aceasta fiind deja într-o stare nervoasă, cauzată de conduita totală necorespunzătoare a tinerilor, care tulburaseră liniștea până la momentul ieșirii din bloc, l-a bruscat pe inculpat, iar acesta la rândul său a ripostat extrem de violent, aplicând, cu cuțitul pe care îl purta în buzunar, o lovitură de mare intensitate, în zona inimii, ceea ce a determinat decesul imediat al victimei O.D. Starea conflictuală a fost cauzată de prezența tinerilor aflați sub influența alcoolului, lângă apartamentele locatarilor și prin gălăgia produsă au creat nemulțumire și în același timp o stare nervoasă victimei, care a fost nevoită să iasă din apartament pentru a încerca să calmeze atmosfera. Starea de tulburare a victimei a fost amplificată și de discuțiile necuviincioase inițiate de inculpat la adresa acesteia, situație în care s-a continuat conflictul dintre părți.

Or, față de aceste împrejurări de fapt conturate cu probele administrate, parchetul a apreciat că nu se justifica reținerea circumstanței atenuante legale a provocării și în consecință, coborârea pedepsei sub minimul special, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de instanța de apel, iar pe fond înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și aplicarea față de inculpatul minor D.C.I. a unei pedepse în limitele prevăzute de textul incriminator, astfel încât cuantumul acesteia să fie proporțional cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșită, determinat de modalitatea concretă a comiterii faptei și consecințele produse. În recursul declarat, partea civilă O.V.

criticat hotărârea pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen., hotărârea este contrară legii și prin aceasta s-a comis o eroare gravă de fapt, invocând cazurile de casare revăzute de art. 385 9 pct. 14, 17 și 17 1 C. proc. pen. Se consideră de către apărarea recurentei părți civile că în mod greșit curtea de apel a reținut în favoarea inculpatului minor D.C.I. circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., fără să aibă în vedere declarațiile martorilor, prieteni de-ai inculpatului, din care a rezultat, pe de-o parte, că prin comportamentul lor zgomotos, fiind sub influența băuturilor alcoolice, au provocat scandal și au determinat victima să iasă afară, în fața scării blocului unde locuia, pentru a le atrage atenția să înceteze cu acest zgomot, iar pe de altă parte faptul că inculpatul i-a adresat cuvinte insultătoare și indecente.

Nu se poate reține scuza provocării chiar dacă victima l-a lovit cu piciorul pe inculpat și acesta a căzut, în condițiile în care din declarațiile martorilor, toate favorabile inculpatului, aceștia fiind tineri din anturajul acestuia, a rezultat că între acest moment și cel al lovirii cu cuțitul a victimei, direct în inimă a existat o perioadă mare de timp, între inculpat și victimă intervenind pentru aplanarea conflictului mai multe persoane.

Recurenta parte civilă a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., și condamnarea inculpatului minor la pedeapsa maximă prevăzută de lege, cu aplicarea unui spor, extinderea procesului penal față de inculpatul minor și cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de cuțit, prevăzută de Legea nr. 61/1991 (modificată) și pe latură civilă, admiterea recursului și obligarea inculpatului minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la despăgubiri materiale și morale, în favoarea sa și a copiilor, în cuantumul cu care s-a constituit parte civilă la instanța de fond, apreciind că acestea sunt dovedite cu declarațiile martorilor propuși și audiați, înscrisurile și declarațiile lor.

În recursul declarat, inculpatul D.C.I. a criticat decizia instanței de apel sub mai multe motive, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 3, 14 C. proc. pen., în latură penală și art. 385 9 pct. 17 1 și alin. (2) C. proc. pen., în latură civilă. În dezvoltarea motivelor de recurs, apărarea recurentului inculpat a considerat că procedura prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. pen., coroborate cu cele de la art. 483 din același cod, la judecarea inculpatului minor este condiționată de un criteriu peremptoriu, respectiv vârsta inculpatului din momentul sesizării instanței, iar în contextul cauzei în momentul formulării apelului, respectiv 17 octombrie 2005, inculpatul era major, începând cu data de 23 iulie 2005. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc.

pen., judecarea apelului ar fi trebuit să se facă potrivit procedurii obișnuite, iar nu potrivit dispozițiilor speciale prevăzute de art. 480 – art. 493 C. proc. pen. Dispozițiile derogatorii referitoare la compunerea instanței prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 40 din Legea nr. 304/2004 republicată („dispozițiile Codului de procedură penală se aplică în mod corespunzător”) în sensul în care infracțiunile săvârșite de minori trebuie să fie judecate de complete sau, după caz, de secții specializate pentru minori și familie își găsesc aplicarea în raport cu minoritatea inculpatului în momentul sesizării instanței.

Faptul că judecarea apelului inculpatului și al părții civile a fost făcută de către o instanță aflată în compunere specială (secția mixtă pentru cauze cu minori și de familie), compunere greșită, deoarece inculpatul era major la data sesizării instanței de apel, impunându-se judecarea sa în procedura obișnuită, ceea ce atrage după sine, în mod evident incidența dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și implicit casarea deciziei recurate. Față de acest motiv a solicitat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de apel.

Tot pe latura penală a cauzei, apărarea recurentului inculpat critică individualizarea pedepsei aplicată inculpatului de către prima instanță de control judiciar, deoarece nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 109 C. pen., ignorându-se limitarea minimul special de 5 ani ce este consacră de alin. (1) teza a III-a C. pen., ceea ce atrage nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate, atât de instanța de fond, cât și cea de apel. Deși în cauză a fost reținută incidența circumstanței atenuante a provocării, totuși instanța nu s-a pronunțat și în legătură cu celelalte împrejurări care pot atenua răspunderea penală, precum și asupra circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv comportamentul acestuia relevat de referatul de evaluare întocmit și depus la dosar, ceea ce ar fi atras aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., și ar fi condus la coborârea pedepsei sub minimul special de 5 ani, mult mai just, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen.

Potrivit deciziei nr. 6/1998 a C.S.J., secțiile unite, care conferă posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen., și în condițiile Legii nr. 18/1990 prin care s-a ratificat Convenția cu privire la drepturile copilului se impune un tratament care să țină seama de vârsta și de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate, fără a se recurge la privarea de libertate, solicitând a se dispune aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., art. 76 alin. (2) din același cod, fie cu incidența art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei, fie art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ori executarea pedepsei la locul de muncă, potrivit art. 86 7 C. pen., având drept consecință deducerea perioadei de reținere și arestare preventivă din pedeapsa ce se va aplica, conform art. 88 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei se critica decizia sub aspectul încălcării dispozițiilor legale referitoare la stabilirea cuantumului daunelor materiale și morale la care inculpatul a fost obligat, chiar în condițiile reținerii reducerii cu 25 % conform culpei victimei. Astfel, se menționează faptul că suma de 20.000 lei RON, reprezentând daune materiale nu-și găsește corespondent în materialul probatoriu administrat în cauză, deoarece multe din cheltuielile efectuate nu se circumscriu cheltuielilor limitativ stabilite de instanță ca fiind imputabile inculpatului, declarațiile martorilor propuși de partea civilă necoroborându-se.

În ceea ce privește prestația periodică la care inculpatul a fost obligat în favoarea celor doi copii minori, cuantumul acestora a fost determinat cu încălcarea dispozițiilor legale, deoarece la venitul net de 1100 lei RON pe care l-ar fi realizat victima, potrivit adeverinței depusă la dosar, iar pensia de urmaș pentru fiecare dinte cei doi minori a fost stabilită la 132 lei RON, rezultă că inculpatul nu putea fi obligat la plata, cu titlu de prestație periodică decât a sumei de 52 lei RON pentru fiecare minor. Astfel, nu s-a ținut cont de soluțiile adoptate în doctrină și jurisprudență, în sensul că la stabilirea despăgubirilor periodice la care sunt îndreptățiți moștenitorii minori ai victimei se are în vedere diferența dintre suma ce era alocată de victimă pentru întreținerea minorilor și pensia de urmaș stabilită în favoarea acestora în sistemul asigurărilor sociale.

În cauză, însă nu s-au făcut dovezi care să stabilească sumele afectate lunar de către victimă pentru întreținerea minorilor, astfel că în lipsa unei astfel de sume instanța a luat ca punct de reper cuantumul minimal stabilit prin Codul familiei ca obligație legală de întreținere, respectiv 1/3 din venitul întreținătorului. Nu se poate raporta stabilirea despăgubirilor periodice la tot venitul lunar al victimei din moment ce, în mod firesc, salariul unei persoane nu este afectat în totalitate întreținerii copiilor.

De asemenea, cu privire la modul de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de către instanțe celor trei părți civile și acesta este netemeinic și nelegal, deoarece, în primul rând, nu s-a administrat absolut nici o probă din care să reiasă natura relațiilor dintre victimă și membrii familiei sale, caracterul armonios ori dizarmonios al acestora și alte elemente de natură a servi la comensurarea suferinței psihice produse părților civile prin fapta inculpatului, iar, în al doilea rând, atât hotărârea instanței de apel, cât și hotărârea instanței de fond nu cuprind motivarea corespunzătoare sub aspectul stabilirii cuantumului daunelor morale la care inculpatul a fost obligat, aprecierile celor două instanțe pe acest aspect fiind vădit arbitrare și nejustificate.

Față de aceste motive, apărarea recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., obligarea inculpatului la plata daunelor materiale și morale către părțile civile în măsura în care acestea au fost dovedite, reducerea cuantumului prestației periodice, față de cei doi copii minori la 52 lei RON, pentru fiecare minor, începând cu data săvârșirii faptei (18 februarie 2005) și până la majoratul acestora. La termenul de astăzi, procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a dezvoltat motivele de recurs formulate în scris și, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., a solicitat înlăturarea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și aplicarea față de inculpatul minor a unei pedepse în limitele prevăzute de textul de lege incriminator. Apărătorul recurentei părți civile, în aceeași fază a dezbaterilor, arătând că este de acord cu recursul parchetului și invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, 17 și 17 1 C. proc.

pen., a solicitat, în latura penală, înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen., și majorarea pedepsei până la limita maximă, cu aplicarea unui spor și extinderea procesului penal față de inculpat și cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de cuțit, prevăzută de Legea nr. 61/1991; în latura civilă a solicitat obligarea inculpatului minor, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata unor despăgubiri globale, de 700.000.000 lei, pentru prejudiciile patrimoniale, respectiv câte 300.000.000 lei, pentru prejudiciul moral cauzat fiecăruia din cei doi copii minori ai victimei, față de care urmează să fie obligat și la plata unor despăgubiri periodice, de câte 4.000.000 lei lunar.

Apărătorul recurentului inculpat, domnul avocat B.D., în concluziile orale, rezumând motivele scrise și invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, reducerea mai accentuată a pedepsei stabilite inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanței atenuante a provocării, corect reținută de instanța de apel și prin recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.; în latura civilă a solicitat reducerea despăgubirilor în raport cu o culpă a victimei de 50 %, iar asupra recursurile declarate de parchet și de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate, depunând la dosar și note scrise la care s-au anexat mai multe înscrisuri, inclusiv acordul firmei tatălui inculpatului în situația în care s-ar dispune executarea pedepsei la locul de muncă.

Apărătorul recurentului inculpat, domnul avocat M.C.V., în dezbateri, rezumând motivele scrise și invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 3, 14 și 17 1 și alin. (2) C. proc. pen., a solicitat, în latura penală, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, care a judecat apelul în compunere nelegală, deși, față de vârsta inculpatului la data sesizării instanței de apel, compunerea instanței trebuia să fie aceea obișnuită, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc.

pen., sau reducerea mai accentuată a pedepsei, sens în care a reiterat susținerile celuilalt apărător, cu aplicarea art. 81 C. pen., sau a art. 86 1 C. pen., art. 86 7 C. pen., făcând referire la stipulațiile Convenției privind drepturile copilului; în latura civilă a apreciat că despăgubirile acordate sunt nejustificate în raport cu probele administrate, cuantumul lor fiind stabilit de către cele două instanțe în mod vădit arbitrar, iar asupra recursurile declarate de parchet și de partea civilă a pus concluzii de respingere, ca nefondate. Pozițiile intimaților părți responsabile civilmente, concluziile procurorului asupra recursurilor declarate de partea civilă și de inculpat, ale apărătorului părții civile asupra recursului inculpatului, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de partea civilă O.V. și de inculpatul D.C.I., împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., pentru parchet, art. 385 9 pct. 14, 17, 17 1 C. proc. pen., pentru partea civilă O.V. și art. 38 9 pct. 3, 14, 17 și 17 1 și alin. (2) C. proc. pen., pentru inculpatul D.C.I., Înalta Curte apreciază recursurile parchetului, părții civile și inculpatului, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta. În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești: Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel și-a însușit parțial argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului D.C.I.

în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 99 alin. (3) C. pen., de omor calificat, săvârșită în condițiile circumstanței atenuante a provocării și în minoritate, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului minor D.C.I., care în seara de 18 februarie 2005, pe fondul consumului de alcool cu prilejul unei zile de naștere și al unui conflict spontan, datorită tonului ridicat al grupului de tineri, din fața unui bloc și discuțiilor purtate între victimă și acest grup, în urma loviturilor aplicate de victima O.D., inculpatul s-a dezechilibrat, căzând, iar după ce s-a ridicat a lovit-o pe aceasta cu un briceag ce îl avea asupra sa, în zona inimii, respectiv a hemitoracelui stâng, provocându-i hemoragie internă și decesul, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat în condițiile circumstanței atenuante a provocării.

Din mijloacele de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza cercetării judecătorești, cât și în apel, respectiv declarațiile martorilor oculari R.G.I., D.G., T.Șt., D.O.

în care au relatat în amănunt împrejurările în care victima a lovit inculpatul, precum și cele ale aplicării loviturii de briceag de către inculpat, confirmând poziția adoptată în mod constant a inculpatului, evidențiată în declarațiile date, procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză medico-legală din care a rezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne în urma loviturii primite în inimă, iar între leziune și deces a existat legătură directă de cauzalitate, procesul-verbal din care a rezultat că inculpatul a fost identificat și depistat în zona Tudor Vladimirescu, ocazie cu care a și predat briceagul cu care a înjunghiat victima a rezultat în concret, atât contribuția victimei O.D., cât și aceea a inculpatului D.C.I., acesta acționând cu intenție directă la săvârșirea infracțiunii, dar în condițiile circumstanței atenuante a provocării.

Astfel, în declarațiile sale martorul D.G. a arătat că „…Pentru că a fost ziua O., ei au băut coniac și stătea acolo, râdeau și glumeau. La un moment dat a venit la noi un om cu mustață și a zis să plecăm de acolo și ne-a înjurat pentru că am făcut gălăgie. Apoi D.C.I. i-a răspuns acelui om, după aceea acel om l-a îmbrâncit pe D.C.I. Apoi, acel om l-a lovit, iar (M.), D.C.I. a căzut. După ce M. a căzut, acel bărbat a vrut să plece, dar D.C.I. s-a ridicat și l-a lovit cu cuțitul în piept;”…victima a venit și a cerut inculpatului și celorlalți martori să nu mai facă gălăgie. Victima i-a dat inculpatului o palmă și l-a dat jos. Când inculpatul s-a sculat a înfipt cuțitul în victimă și apoi a fugit.

De când inculpatul a fost lovit de victimă și până când inculpatul a lovit victima a durat câteva minute, 2-3 minute…”; „…La scurt timp a venit victima ne-a cerut să plecăm din fața blocului, iar inculpatul s-a simțit ofensat și a început să se certe cu aceasta. Au început să se certe, victima i-a dat o palmă, acesta a căzut la pământ, iar apoi i-a dat un picior în spate. Am văzut când l-a înjunghiat.”. În declarațiile sale, martorul R.G.I. a menționat că „…Prietenii mei băuseră niște coniac pentru că a fost ziua O. și stătea în fața blocului și râdeau. La un moment dat a venit la noi, vecinul cu mustață și ne-a zis să plecăm dea acolo și să nu mai facem gălăgie. L-a împins pe D.C.I., iar acesta i-a zis să nu-l mai tragă de haine.

Acel domn l-a lovit pe M., iar acesta a căzut, iar domnul cu mustață, după ce l-a lovit pe D.C.I. a vrut s plece. D.C.I. s-a ridicat de jos, s-a enervat și am văzut că l-a lovit în piept, dar nu am văzut cu ce…”; „…După ce inculpatul a fost lovit de partea vătămată, primul a căzut jos. Inculpatul s-a sculat imediat și a lovit pe victimă cu cuțitul…”. În declarațiile date martorul T.Șt. a declarat că „…În ziua de 18 februarie 2005, fiind ziua de naștere a prietenei mele D.O. am băut coniac eu, ea, D.C.I., B.L. și N. Am stat de vorbă în fața blocului U 6 și probabil eram veseli și glumeam. La un moment dat a venit la noi un om cam la 40 de ani și s-a luat de noi, să plecăm de acolo că-l deranjează prezența noastră.

După un timp scurt l-a lovit pe D.C.I. cu pumnul și a căzut. Eu eram cu prietena mea, mai în față și l-am văzut pe D.C.I. alergând pe lângă noi, iar bărbatul respectiv avea sânge în zona pieptului…”; „…Victima a venit la noi să ne întrebe de ce facem gălăgie și s-a certat cu inculpatul, pe care a început să-l și împingă. Ulterior victima a lovit pe inculpat cu pumnul și acesta a căzut…”. În declarațiile date, martora D.O. a menționat că „…Eram în fața blocului U 6, eu, T.Șt. (prietenul meu), D.C.I., N. și V. În timp ce glumeam, a trecut victima pe lângă noi și ne-a spus să plecăm, vorbindu-ne urât, chiar ne-a împins și înjurat. Noi am plecat la scurt timp, acel om a venit iar la noi și s-a luat de D.C.I.

care i-a spus să vorbească frumos. Acel om s-a enervat, i-a dat un pumn în spate și un șut în fund, iar D.C.I. a căzut. Apoi D.C.I. s-a ridicat de jos și s-a dus către acel om și prietenul meu și a fugit….”; „…Victima a venit la noi și a spus că este gălăgie și ne-a spus să plecăm. Atunci victima a îmbrâncit pe inculpat, dar nu cunosc motivul. Victima a lovit pe inculpat, iar acesta a căzut. Nu am văzut când inculpatul a lovit-o pe victimă, dar am constatat acest lucru când victima a spus că l-a înțepat cu cuțitul. Am văzut când inculpatul a lovit pe victimă, dar am crezut că a lovit cu pumnul, nu cu cuțitul…”; „….În jurul orei 19,00, a venit la noi de la scara în fața blocului unde eram și ne-a spus că cine nu este de la scara aceea să plece.

Noi ne-am îndepărtat puțin, iar inculpatul a avut o discuție contradictorie cu victima, aceasta inițial l-a tras de geacă pe inculpat. Acesta s-a simțit jignit și a început să se certe cu victima, iar aceasta i-a dat o palmă inculpatului și un picior în dos, urmare inculpatul a căzut la pământ…”. Înalta Curte constată că în cauză în mod corect instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece ansamblul mijloacelor de probă administrate au relevat starea de tulburare în care inculpatul minor D.C.I. se afla la momentul săvârșirii infracțiunii, concretizat în aplicarea loviturii de cuțit victimei, urmare atât injuriilor adresate grupului, tragerii sale de haină, cât și loviturii cu palma și a șutului, acesta căzând, astfel încât conduita victimei a fost factorul care a determinat riposta inculpatului, rezultatul produs, însumând și contribuția cauzală a acesteia.

Astfel, critica formulată de parchet cu privire la greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi avută în vedere, deoarece din modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii a rezultat că inculpatul a acționat sub o puternică tulburare determinată de atitudinea verbală și agresiunile fizice exercitate asupra sa de către victimă, pe fondul unei personalități caracterizată printr-o insuficientă maturizare psiho-fizică specifică vârstei, acesta fiind minor, manifestată printr-o ripostă spontană, impulsivă, imediată influențată și de starea afectivă în care acesta se afla, respectiv emoție, mânie, jignire în prezența altor tineri, la actul provocator, în condițiile în care intervalul de timp între provocare și ripostă a fost foarte scurt, respectiv 2-3 minute, potrivit declarației martorului D.G.

Mai mult, prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor D.C.I. pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 99 alin. (3) C. pen. Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a stabilit procentual culpa celor două părți, respectiv 25 % culpa victimei și 75 % culpa inculpatului, față de contribuția avută, pe baza materialului probator administrat. Examinarea criticii formulate de parchet cu privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare menționat, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., respectiv când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică, deoarece circumstanța atenuantă arătată nu face parte din încadrarea juridică, reflectându-se numai în planul stabilirii sancțiunii.

Înalta Curte apreciază că, în contextul cauzei a făcut o corectă individualizare a sancțiunii dispuse față de minor, ținându-se cont de criteriile impuse de legiuitor în art. 100 C. pen., respectiv gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise, de starea sa fizică, dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit, în sensul că acesta face parte dintr-o familie organizată, părinții lucrând în prezent în domeniul privat, în familia sa au fost certuri și tensiuni la care a asistat, părinții se află acum în divorț, s-a simțit neglijat și a început să consume băuturi alcoolice, însă este apropiat afectiv de ambii părinți, cu care, de altfel, comunică foarte bine, din punct de vedere școlar nu i-a plăcut să învețe, urmând un liceu sportiv nefiind impulsiv, având absențe motiv pentru care a avut nota scăzută la purtare, are un grup de prieteni, așa cum rezultă atât din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I.

de pe lângă Tribunalul Argeș, dar și în ancheta socială efectuată. Astfel, s-a apreciat că numai o pedeapsă privativă de libertate își poate atinge finalitatea, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, ceea ce a condus la o corectă adecvare a criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în raport cu art. 109 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă al cărei cuantum să asigure reflectarea, atât a gravității concrete a acesteia, prin fapta comisă, aducându-se atingere unei valori fundamentale, cum este viața omului, dar și circumstanțelor reale ale săvârșirii ei, inclusiv a provocării reglementată în conținutul art. 73 lit. b) C. pen., cu efectele sale în plan sancționator, precum și a circumstanțelor personale ce au conturat profilul socio-moral al inculpatului minor.

În sensul celor arătate, instanța de apel s-a orientat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție pe care a dispus-o față de inculpat, referatul de evaluare efectuat în cauză concluzionând, de altfel, că inculpatul are perspective de reintegrare mai ales în situația în care, chiar în mediul penitenciar ar putea fi sprijinit să-și continue studiile liceale și să beneficieze de programele ce vor for organizate de serviciile de reintegrare. Înalta Curte consideră că în cauză nu se impune o reindividualizare a pedepsei stabilită de instanța de apel, deoarece aceasta sub aspectul cuantumului reflectă în mod plural nu numai gradul de pericol social foarte ridicat al faptei comise de inculpat, circumstanțele reale, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dându-i posibilitatea unei reintegrării viitoare pozitive în societate, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În raport de cele menționate, recursul declarat de parchet este nefondat. Referitor la recursul declarat de partea civilă O.V.: Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de partea civilă sub aspectul laturii penale a cauzei, referitoare la înlăturarea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., ce i-a fost aplicată inculpatului D.C.I., având drept consecință majorarea pedepsei aplicate inculpatului, prin dispunerea și a unui spor, față de considerentele deja arătate în recursul parchetului, constatând corectă reținere a circumstanței legale arătate și a pedepsei aplicate inculpatului, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. De asemenea, se mențin aspectele deja arătate cu privire la imposibilitatea examinării circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte nu poate reține critica formulată în recurs cu privire la extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, respectiv la infracțiunea de deținere ilegală de cuțit prevăzută de Legea nr. 61/1991 modificată, având în vedere faptul că fapta nu se regăsește descrisă în partea expozitivă a rechizitoriului, față de limitele impuse de art. 317 C. proc. pen., nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 336 C. proc. pen., astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Înalta Curte apreciază că nici sub aspectul laturii civile a cauzei nu pot fi avute în vedere criticile formulate de către recurenta parte civilă, deoarece instanța de apel, pe baza examenului propriu al mijloacelor de probă administrate și în raport cu procentul culpei stabilit în sarcina victimei a diminuat despăgubirile acordate, respectiv a daunelor materiale, morale, iar cu privire la cuantumul prestației periodice a făcut aplicarea dispozițiilor legale în materie.

Astfel, în cauză au fost evaluate înscrisurile doveditoare depuse la dosar, reprezentând facturi fiscale cu privire la cheltuielile efectuate de partea civilă cu privire la mai multe produse alimentare, ale serviciilor funerare, cruce marmură, adeverința de venituri a victimei O.D., reprezentând veniturile pe ultimele 6 luni și veniturile pe care le-ar fi realizat în prezent, la data emiterii adeverinței nr. 3883 din 20 septembrie 2005, precum și adeverința privind drepturile de pensie de urmaș în cuantum total de 2.645.700 lei pentru copii minori ai victimei, declarațiile martorilor propuși de partea civilă sub aspectul laturii civile a cauzei, respectiv D.M.V., D.F.E. în care au evidențiat sumele estimative, reprezentând serviciul funerar, parastasul de înmormântare, celelalte parastase efectuate.

Instanța de apel a diminuat corect cuantumurile tuturor despăgubirilor acordate părții civile O.V., în raport cu procentul culpei victimei de 25 %, respectiv de la 20.000 lei RON la 15.000 lei RON despăgubirile materiale, de la câte 30.000 lei RON la câte 22.500 lei RON pentru fiecare din părțile civile O.V., O.A. și O.E. și prestația periodică de la câte 145 lei RON la câte 110 lei RON lunar minorilor, precum și cu mijloacele de probă administrate ce au dovedit cheltuielile efectuate în limitele sumelor arătate față de cele pretinse inițial de partea civilă. Înalta Curte consideră că prima instanță de control judiciar în mod just și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la acordarea fiecărei categorii de despăgubiri, acestea fiind justificate, așa încât în diminuarea sumelor s-a ținut cont numai de procentul culpei victimei.

Astfel, solicitarea recurentei părți civile O.V. de a fi majorate despăgubirile civile la sumele pretinse inițial nu este fondată, în cauză, fiind făcută o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie și în consecință nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul D.C.I.: Înalta Curte nu poate reține critica formulată de apărarea recurentului inculpat privind judecarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea instanței prevăzute de art. 483 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 493 din același cod, respectiv dispoziții privind judecarea apelului și recursului în procedura specială a infractorilor minori, precum și a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 304/2004 republicată a organizării judiciare a instanțelor, în sensul că la data sesizării instanței de apel, inculpatul D.C.I.

era major, procedura judecării sale fiind aceea de drept comun și nu procedura specială, având drept consecință nulitatea absolută a hotărârii. În conținutul art. 483 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres „ Cauzele în care inculpatul este minor se judecă, potrivit regulilor de competență obișnuite, de către judecători anume desemnați potrivit legii. Instanța compusă potrivit dispozițiilor alineatului precedent rămâne competentă să judece și face aplicarea dispozițiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. Inculpatul, care a săvârșit infracțiunea în timpul când era minor, este judecat potrivit procedurii obișnuite, dacă la data sesizării instanței împlinise vârsta de 18 ani”.

Astfel, prevederile din alin. (2) al art. 483 C. proc. pen., reflectă principiul continuității completului de judecată, care guvernează procesul penal, deoarece compunerea instanței în condițiile speciale arătate, rămâne aceeași, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. În accepțiunea legiuitorului condiția vârstei inculpatului la sesizarea instanței, ce atrage felul procedurii aplicabile presupune îndeplinirea ei la instanța de fond, chiar dacă nu se face nici o distincție, deoarece în caz contrar ar fi anulat efectul principiului continuității completului de judecată consacrat în alineatul 2 al aceluiași articol. Totodată, interpretarea sintagmei cuprinsă, în prevederile art. 493 C. proc.

pen., că aplicarea dispozițiilor art. 483 – art. 489 se face „în mod corespunzător” presupune aplicabilitatea tuturor garanțiilor procesuale prevăzute în procedura specială în cauzele cu minori fără a fi însă afectate efectele principiilor reglementate în mod expres, cum este și acela privind continuitatea completului de judecată sub aspectul specializării magistraților care judecă asemenea cauze, așa cum s-a menționat. De asemenea, în același sens trebuie interpretate și prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 referitoare la aplicarea în mod corespunzător a dispozițiilor Codului de procedură penală. Or, în contextul cauzei, la momentul sesizării Tribunalului Argeș, ca instanță de fond, respectiv 24 februarie 2005, inculpatul D.C.I.

era încă minor, astfel că împlinirea ulterioară a vârstei de 18 ani, în apel, nu mai poate atrage schimbarea compunerii completului de judecată, sub aspectul specializării magistraților, deoarece s-ar încălca principiul continuității. În consecință, judecarea cauzei în apel de către magistrați ai Secției Mixte pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel Pitești a avut loc în condițiile art. 493 cu referire la art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. De altfel nici împrejurarea că la data judecării, în apel a inculpatului D.C.I., ședința a fost publică, nu trage nulitatea absolută a hotărârii, deoarece, pe de-o parte dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., sancționează cu nulitatea absolută încălcarea publicității ședinței, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, ședința de judecată fiind publică, iar pe de altă parte, inculpatul trebuia să dovedească dacă prin felul unei asemenea ședințe i s-a produs vreo vătămare. Or, cum în cauză nu s-a menționat o astfel de vătămare, ar fi operabilă nulitatea relativă, care la rândul ei, are condiții exprese de invocare, potrivit art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., de care nu s-au uzat. Înalta Curte apreciază că nici apărarea referitoare la greșita individualizare a pedepsei nu poate fi avută în vedere, deoarece în cauză instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen. și art. 109 C. proc.

pen., în condițiile reținerii circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., și a efectelor acesteia în plan sancționator, ținându-se cont nu numai de circumstanțele personale ale inculpatului, dar și de gravitatea foarte ridicată a faptei comise.

De asemenea, Înalta Curte nu poate da curs solicitării apărării în sensul aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., în mod distinct, având drept consecință coborârea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural criteriile impuse de art. 100 și 72 din același cod, avându-se în vedere nu numai personalitatea inculpatului minor la data săvârșirii infracțiunii în funcție manifestarea sa concretă în raport cu fapta comisă, dar și de gradul de pericol social foarte ridicat al faptei săvârșite, deja arătate și în considerentele la recursul declarat de parchet, apreciindu-se că pedeapsa aplicată este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni, prin pronunțatul caracter educativ concretizat în posibilitatea continuării studiilor liceale și includerea acestuia în diverse programe, asigurând reintegrarea sa viitoare pozitivă în societate.

Totodată, Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici modalitățile neprivative de libertate solicitate, respectiv suspendarea condiționată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori executare pedepsei prin muncă, în condițiile existenței acordului firmei părinților săi în cadrul căreia acesta ar fi putut executa pedeapsa, deoarece acestea nu sunt în măsură să asigure conștientizarea gravității faptei comise, omor calificat, chia