ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5541/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5541/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 227/2005, Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de reclamanta SC C.V. SRL Dornești, județul Suceava, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și a obligat pârâta, să desigileze instalația de producere a alcoolului de la fabrica de alcool din Dornești, județul Suceava și să permită reclamantei, reluarea activității în această unitate. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că cererea reclamantei întrunește dispozițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., este o măsură vremelnică și urgentă, care se justifică în raport cu obiectul acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, SC C.V. SRL Dornești, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., cât și cu încălcarea prevederilor art. 105 alin. (2) din același cod. S-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., reclamanta nejustificând o urgență în acțiunea formulată. Recursul este întemeiat și va fi admis, însă pentru alte considerente: Legea contenciosului administrativ, atât Legea nr. 29/1990, cât și Legea nr. 554/2004, prevede că și în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, partea poate cere suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea de pârât, a litigiului.
Aceasta, întrucât actele administrative sunt executorii din oficiu și prin ele însele, adică nu necesită intervenția unui alt organ, pentru a le învesti cu formulă executorie. Legea contenciosului administrativ este lege specială și prin urmare, prevalează în raport cu Codul de procedură civilă, astfel încât ordonanța președințială, fondată pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ., este inadmisibilă în contencios administrativ. Existența unei reglementări cu caracter derogator consacrată de legea contenciosului administrativ, obligă partea interesată să urmeze această procedură specială, și nu pe aceea prevăzută de normele dreptului comun.
De altfel, astfel cum rezultă din actele dosarului, la 8 aprilie 2005, curtea de apel a acordat suspendarea executării actului administrativ în litigiu, astfel încât admiterea cererii de ordonanță președințială nici nu mai avea obiect, chiar dacă s-ar fi discutat, ceea ce nu se poate face în raport cu dispozițiile exprese ale legii contenciosului administrativ. Prin urmare, față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite pentru considerentele mai sus invocate, recursul declarat de SC C.V. SRL Dornești, va modifica sentința atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava împotriva sentinței civile nr. 227 din 15 iunie 2005, a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta SC C.V. SRL Dornești. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.