- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Decizia nr. 1594/2006 — ÎCCJ, Secția penală
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1594 din 10 martie 2006 Prin încheierea ședinței publice din 6 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală, s-a dispus în baza art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului G.B., apreciindu-se că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică față de modalitatea de săvârșire a tâlhăriei pentru care este trimis în judecată. Se mai reține că această măsură, a fost dispusă față de inculpat, la o dată premergătoare soluționării în apel, a cauzei penale ce-l privește pe acesta. Nemulțumit de această măsură, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs în baza art. 141 C. proc. pen., respectiv împotriva încheierii din 6 februarie 2006 solicitând, ca în continuare să fie judecat, în stare de libertate.
Recursul este nefondat. Examinându-se actele dosarului și încheierea recurată, în raport de critica adusă, precum și din oficiu, se reține că într-adevăr în prezent, dispozițiile încheierii din 6 februarie 2006 sunt depășite, de intervenirea la 20 februarie 2006, a pronunțării deciziei penale nr. 125/ A a Curții de Apel București, secția I penală, ce soluționează apelurile declarate de parchet și inculpat, prin respingerea acestora, ca nefondate. Prin aceeași decizie, din nou, cum este și legal, instanța de apel după verificare, s-a pronunțat și cu privire la starea de arest a inculpatului și pe care a menținut-o, în continuare. Așa fiind și văzând deci că, dispoziția deja este depășită pe de o parte, iar pe de altă parte că măsura arestării a fost luată legal iar lăsarea în libertate nu se justifică, îndeplinite fiind și dispozițiile art. 160 b C. proc.
pen. [(inculpatul recurent fiind condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 1667 din 13 decembrie 2005 pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în baza art. 211 alin. (2) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., și cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.)], încheierea atacată din 6 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală, va fi menținută, iar recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Au fost aplicate și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.