Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 mai 2017

Decizia nr. 844/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă — cerere de strămutare

Decizia nr. 844/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 8 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a dispus respingerea, pentru neplata cauțiunii, a cererii formulate de petenta A. prin care a solicitat suspendarea judecării Dosarului nr. x/233/2014 al Judecătoriei Galați, a cărui strămutare a solicitat în cadrul Dosarului nr. x/44/2017. Împotriva deciziei pronunțate în apel petenta a formulat recurs care este inadmisibil, pentru următoarele considerente; Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art. 143 alin. (1) C. proc. civ., la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în aceleași condiții, fără citarea părților, chiar înainte de primul termen de judecată. (2) Încheierea asupra suspendării nu se motivează și nu este supusă nici unei căi de atac. Față de cele menționate, încheierea de ședință din data de 8 februarie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel Galați, secția I civilă, nu este supusă nici unei căi de atac. Pentru cele arătate recursul declarat de petentă va fi respins, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. PENTRU

ÎN

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 8 februarie 2017, pronunțată de către Curtea de Apel Galați, secția I civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.