ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3482/2017

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 11995/G/II din 20.03.2014 întocmit de pârâtă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 153 din 24 iunie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că hotărârea primei instanțe este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, la data la care a fost ales viceprimar al orașului Plopeni nu mai deținea și calitatea de administrator la niciuna dintre cele două societăți. Este lipsită de relevanță împrejurarea că deciziile prin care a încetat calitatea de administrator nu au fost publicate în Registrul Comerțului, susține recurentul reclamant, din moment ce aceste acte au produs efecte de la data emiterii lor. În consecință, recurentul-reclamant susține că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, solicitând casarea sentinței civile criticate, admiterea acțiunii sale și anularea raportului de evaluare contestat.

Apărarea intimatului-pârât Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solictat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză recurentul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 lit. c) și d) din legea 161/2003, deținând concomitent funcția de viceprimar al orașului Plopeni și calitatea de administrator al unor societăți, precum și pe cea de contabil la o societatea comercială.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând recursul civil de față Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare. Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că prin raportul de evaluare criticat în cauza de față, intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut faptul că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deținut concomitent funcția de viceprimar al orașului Plopeni, județul Prahova cât și funcțiile de administrator al S.C. B. (până la data de 19.02.2014), contabil la aceeași societate(din data de 27.06.2012 și până în prezent) precum și funcția de administrator la S.C. C. SRL (din 09.02.2000 până în prezent). Recurentul-reclamant a contestat raportul de evaluare întomcit de intimata-pârâtă, arătând că nu se precizează în cuprinsul acestuia dacă a prejudiciat în vreaun mod instituția Primăriei orașului Plopeni ori statul, dacă a semnat sau emis acte administrative care să încalce prevederile Legii nr. 161/2003 ori dacă și-a procurat pentru sine sau pentru familia sa foloase prin cumulul calităților menționate în raportul de evaluare. În plus, recurentul-reclamant a arătat că și-a dat demisia din funcția de administrator la cele două societăți, la data de 30.03.2012 respectiv 30.04.2012. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 153 din 24 iunie 2015 instanța fondului a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, faptul că recurentul-reclamant nu a efectuat formalitățile de opozabilitate a celor două decizii, acesta figurând în Registrul Comerțului ca administrator al celor două societăți. Au fost înlăturate și criticile referitoare la faptul că nu au fost prezentate foloasele obținute din încălcarea regimului incompatibilităților ori eventualele prejudici cauzate astfel unității administrativ-teritoriale ori statului, cu motivarea că legiuitorul nu a prevăzut astfel de condiții pentru existența incompatibilității sesizate. Împotriva sentinței civile nr. 153 din 24 iunie 2015 reclamantul a declarat prezenta cale de atac, afirmând că hotărârea primei instanțe este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe reflectă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 87 lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003. Potrivit dispozițiilor art. 87 lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcția de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia; art. 87 lit. d) din aceeași lege instituie incompatibilitatea între funcția de viceprimar și cea de administrator sau orice funcție de conducere sau execuție la societățile comerciale. Prin urmare, incompatibilitatea reținută în cuprinsul raportului de evaluare contestat de recurentul-reclamant are suport legal, aceasta izvorând din cumularea funcției de viceprimar cu două funcții în cadrul societăților comerciale menționate în raport și anume cea de administrator, funcție de conducere, dar și cea de contabil, funcție de execuție. Argumentele recurentului-reclamant, în sensul că funcția de administrator a încetat în privința ambelor societăți anterior învestirii sale în funcția de viceprimar nu pot fi primite, întrucât cele două decizii invocate în sprijinul acestei afirmații nu au dată certă, pentru a se putea aprecia cu privire la realitatea datei la care au fost emise. În acest sens, este de menționat și faptul că la data de 7 noiembrie 2013 ICCJ secția de contencios administrativ și fiscal a adoptat soluția de principiu în vederea unificării practicii judiciare, stabilind că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 între funcția publică și calitatea de administrator al societății comerciale încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată. Prin urmare, relevantă în privința aprecierii stării de incompatibilitate prevăzute de art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 este nu atât îndeplinirea obligației de publicitate în Registrul Comerțului a încetării calității de administrator ci aceea a datei înregistrării demisiei depuse la organul competent să ia act de manifestarea de voință unilateral exprimată. Nu în ultimul rând, este de observat faptul că incompatibilitatea reținută în sarcina recurentului-reclamant a vizat nu numai cumulul funcțiilor de viceprimar și administrator al societății comerciale ci și cumulul funcției de viceprimar cu cea de contabil, ipoteză care constituie în sine o încălcare a prevederilor art. 87 din Legea nr. 161/2003 și asupra căreia recurentul-reclamant nu a formulat nicio apărare. În fine, este de precizat faptul, așa cum a arătat și prima instanță, că incompatibilitatea imputată recurentului-reclamant nu este condiționată de dovada unui prejudiciu adus unității administrativ teritoriale ori statului prin cumulul de funcții prohibit ori a unui folos material pentru sine ori pentru altul, prin exercitarea cumulativă a funcțiilor prevăzute de art. 87 lit. c) și d) din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte a luat act și de faptul că în ședința din 22 mai 2017 ICCJ secția de contencios administrativ și fiscal a adoptat soluția de principiu în vederea unificării practicii judiciare, stabilind că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 între funcția publică și calitatea de administrator al societății comerciale nu subzistă dacă nu au fost exercitate efectiv acte în virtutea calității de administrator al societății comerciale, însă constată că recurentul-reclamant nu a invocat o atare ipoteză în apărarea sa, astfel că ipoteza avută în vedere de ICCJ SCAF nu este incidentă în cauză. Față de aceste considerente și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul civil de față va fi respins ca nefondat.