ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și Autoritatea Națională pentru Turism - Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism:

- anularea Scrisorii de returnare a cererii de plată înregistrată la DFCT din 29 ianuarie 2015, a Scrisorii de returnare a cererii de plată, înregistrată la DFCT din 10 februarie 2015 și Scrisorii de returnare a cererii de plată, înregistrată la DFCT din 25 februarie 2015;

- obligarea pârâților, fie la primirea, analizarea și achitarea sumei din cererea de plată nr. 3 în valoare de 387.824,50 RON fără TVA din cadrul proiectului "Etno-folclor și artă populară în inima Bucovinei" (Cod proiect 28611, fie la suspendarea verificării dosarului cererii de plată nr. 3 până la finalizarea verificărilor ce urmează a fi realizate în legătură cu Suspiciunea de fraudă din 29 ianuarie 2015.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 117 din 16 iunie 2015 a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta Asociația A. - prin Președinte B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului și Autoritatea Națională pentru Turism - Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

Împotriva Sentinței nr. 117 din 16 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta Asociația A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de fond a încălcat normele de drept material aplicabile speței, respectiv, pe de o parte, art. 11 alin. (1) și (2) și pe cele ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, privind obligativitatea publicării actelor administrative normative în Monitorul Oficial în vederea intrării lor în vigoare, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează soluția suspendării plăților/rambursărilor în caz de suspiciune de fraudă.

Se mai susține că instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii civile, întemeindu-și soluția pe prevederile Instrucțiunii nr. 130 din 10 februarie 2015, act emis ulterior restituirii cererii de plată nr. 3.

II.Analiza cererii de recurs

Cu referire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei-intimate, Înalta Curte constată că în raport de prevederile H.G. nr. 24/2017 Ministerul Turismului are calitatea de a sta ca parte în prezentul litigiu, în urma reorganizării instituționale dispuse normativ.

Cât privește cererea de recurs, un prim motiv l-ar constitui încălcarea dispozițiilor art. 11 și art. 12 din Legea nr. 24/2000 ce impun publicarea actelor administrative în Monitorul Oficial, cu referire la Instrucțiunile nr. 130 din 10 februarie 2015 ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) - AMPOR.

În realitate Instrucțiunile sus menționate nu sunt acte cu caracter normativ emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cu modificările și completările ulterioare, ele reglementează proceduri interne de lucru și aducerea la cunoștința celor interesați și se realizează prin postarea pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul căruia funcționează Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1 din 4 ianuarie 2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările și completările ulterioare și a Acordului-cadru de delegare a atribuțiilor privind implementarea domeniului major de intervenție 5.3." Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică" din cadrul Programului Operațional Regional, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin AMPOR emite instrucțiuni, care devin obligatorii pentru Organismul Intermediar din momentul comunicării acestora.

De altfel, contrar celor susținute de reclamanta-recurentă, art. 11 din Legea nr. 24/2000 se referă la actele normative emise de conducătorii organelor administrative în timp ce în situațiile de față "instrucțiunile" nu sunt date "în vederea aplicării legii" ci doar explicitează o procedură de lucru. De altfel, în raport și de susținerea referitoare la inaplicabilitatea Instrucțiunilor în raport de prima Scrisoare de returnare a cererii de plată înregistrată la intimata ANPF Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism din 29 ianuarie 2015, această procedură se regăsește și în Manualul Management Financiar, Verificare și Autorizare a Cheltuielilor, act despre care de asemenea se susține a avea caracter normativ, deși din chiar titlul, dar și conținutul său, rezultă că scopul acestuia este doar de a descrie în detaliu procedurile privind verificarea cererilor, în speță a celor de rambursare, ca proceduri interne de lucru.

Astfel, conform articolului 7 din Acordul-cadru de delegare a atribuțiilor privind implementarea meniului major de intervenție 5.3. "Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică" din cadrul Programului Operațional Regional 2007 - 2013 (Acord), OI și AMPOR se angajează să ducă la îndeplinire în mod corespunzător atribuțiile și obligațiile ce le revin în baza acordului, cu respectarea legislației naționale și comunitare aplicabile, și ale procedurilor «terne relevante. Mai mult decât atât, conform art. 13, alin. (3) din Acord, OI se obligă să răspundă în fața AMPOR pentru îndeplinirea corespunzătoare și la timp a atribuțiilor delegate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare aplicabile, și ale procedurilor interne relevante.

Conform pct. 2. Operațiuni efectuate la nivelul Organismului Intermediar pentru autorizarea cererilor de plată, subcapitolul 10.5.3 Autorizarea Cererilor de plată intermediare/finale, capitolul 10 Procedura de autorizare a cheltuielilor din Manualul de Management Financiar, Verificarea și Autorizarea Cheltuielilor, "Cererea de plată nu se suspendă, se returnează beneficiarului"(pag. 136).

Motivul de recurs raportat la dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu referire la suspendarea plăților/rambursărilor în cazul suspiciunii de fraudă și nu a returnării cererilor apare, de asemenea, neîntemeiată.

Astfel, în contractul de finanțare încheiat de reclamantă, în calitate de beneficiar se prevedea ca mecanism de finanțare cererea de rambursarea a cheltuielilor efectuate, conform anexei nr. 1 la contractul de finanțare intitulată "instrucțiuni de prefinanțare și rambursare a cheltuielilor". De asemenea, în conformitate cu art. 9 alin. (2) din același contract de finanțare, beneficiarul Asociația A. "se obligă să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract și ale legislației comunitare și naționale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața AMPOR/OI pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin Contract, pentru implementarea Proiectului și pentru realizarea obiectivelor prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanțare la prezentul Contract".

În concluzie, la data încheierii contractului de finanțare, beneficiarul s-a obligat să implementeze proiectul care face obiectul contractului pe propria răspundere, iar mecanismul de finanțare prevăzut în contract era cererea de rambursare.

Începând cu intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectul convergență, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru adoptarea unor măsuri financiare pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, a fost introdus ca mecanism de decontare și mecanismul cererii de plată.

Astfel, în temeiul acestui act normativ a fost emisă instrucțiunea nr. 109 din 16 septembrie 2013 care prevede modalitățile de implementare a mecanismului decontării cererilor de plată, instrucțiuni completate cu instrucțiunea nr. 130 din 10 februarie 2015.

Începând cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 84/2013, reclamanta are posibilitatea de a beneficia de mecanismul finanțării sub forma cererii de plată.

Invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 nu apar incidente în speță, având în vedere faptul că atât în momentul adoptării acestui act normativ, cât și la data la care a fost semnat contractul de finanțare, legislația care reglementa modalitățile de finanțare a programelor europene nu prevedea ca mecanism de finanțare cererea de plată.

În concluzie, fiind vorba despre cereri diferite de rambursare, respectiv de plată, câtă vreme s-a utilizat mecanismul cererii de plată pentru finanțare nu se poate realiza o aplicare secvențială a celor două proceduri, respectiv a temeiurilor generate de actele normative aplicabile.

Concluzionând, în raport de motivele invocate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum, în raport de analiza mai sus detaliată recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația A. împotriva Sentinței nr. 117 din data de 16 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM