ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4019/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, suspendarea executării și anularea deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014 privind revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc seria x și constatarea încetării valabilității autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și a deciziei nr. 250344 din 10 iulie 2014.

Prin sentința nr. 292 din 05 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a anulat adresa din 10 iulie 2014 și Decizia nr. 1037 din 06 iunie 2014, emise de Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și a suspendat executarea Deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în principal, în ceea ce privește obligația de păstrare a înregistrărilor video timp de 30 de zile calendaristice, potrivit art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009, că sancțiunea revocării licenței nu intervine în situația în care se constată nerespectarea acestei obligații, întrucât art. 76 alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. a) și alin. (3) din din H.G. nr. 870/2009 prevede expres că nepăstrarea înregistrărilor video în termenul impus constituie contravenție, care se sancționează cu amendă de la 25.000 RON la 50.000 RON, Comitetul de supraveghere putând dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni. În aceste condiții, nu poate fi primită interpretarea autorității pârâte, în sensul că legiuitorul ar fi înțeles să instituie, în același timp, și sancțiunea revocării licenței, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) lit. h)1) din O.U.G. nr. 77/2009, mai ales că acest text de lege cuprinde o formulare generală și interpretabilă.

În subsidiar, a apreciat judecătorul fondului că, și dacă s-ar admite interpretarea autorității pârâte cu privire la incidența măsurii revocării licenței, potrivit preambulului art. 17 alin. (2) lit. h)1 din O.U.G. nr. 77/2009, această sancțiune nu intervine automat, ci "în funcție de consecințele produse", care în speță nu au fost identificate.

Referitor la obligația de înștiințare despre modificarea strucurii acționariatului societății, curtea de apel a constatat că a existat o modificare în ceea ce privește acționariatul societății, întrucât, la data acordării licenței, cei doi asociați aveau o cotă de participare la beneficii și pierderi de 98,98% pentru B. și 0,02% pentru C., pentru ca, la data controlului efectuat în 02.06.2014, să se constate că, în ceea ce îl privește pe asociatul B., cota sa de participare a scăzut la 90%, iar cea a asociatului C. a crescut la 10%.

Autoritatea pârâtă s-a limitat la a reda conținutul art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, fără nicio prezentare a motivelor care justifică aplicarea acestui text legal, în condițiile în care legiuitorul face vorbire despre modificarea datelor în baza cărora a fost emisă licența, adică a acelor elemente hotărâtoare, din perspectiva legii, pentru acordarea licenței/autorizației.

În consecință, autoritatea pârâtă a apreciat greșit că se impune revocarea licenței pentru nerespectarea obligației prevăzute de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, și această soluție fiind adoptată practic cu exces de putere, prin încălcarea principiului proporționalității și a exigențelor dreptului la o bună administrare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis-o, considerând îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât prin prisma considerentelor prezentate pe fond este evident că a fost dovedită cerința cazului bine justificat, iar paguba iminentă rezultă din imposibilitatea continuării activității de către reclamantă, în urma reținerii de către pârât a licenței, ceea ce a condus și la deschiderea procedurii generale a insolvenței, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

De altfel, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dată fiind soluția de admitere a acțiunii în anulare, măsura de suspendare a executării dispusă în baza art. 14 prin sentința nr. 2716 din 14 octombrie 2014 a Curții de Apel București s-ar fi prelungit de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, în situația în care reclamanta nu ar fi formulat prezenta cerere de suspendare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că, în cuprinsul sentinței atacate, instanța de fond nu a prezentat considerentele pentru care a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără să prejudece fondul litigiului, iar cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă nu erau îndeplinite în cauză.

În ceea ce privește soluția dată acțiunii în anulare, a arătat recurentul că textul art. 17 alin. (2) lit. h<SUP>1</SUP>) din O.U.G. nr. 77/2009 este foarte clar, Comitetul de Supraveghere putând dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre situațiile arătate expres.

Legiuitorul a înțeles deci să acorde Comitetului de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc posibilitatea revocării licenței de organizare de jocuri de noroc, în oricare dintre situațiile în care organizatorul de jocuri de noroc nu mai îndeplinește condițiile inițiale la depunerea cererii de emitere a licenției și a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc.

Consecințele produse pot fi lesne de înțeles și rezultă tocmai din prevederile legale menționate în cuprinsul actului administrativ atacat.

Dispoziția cuprinsă la art. 26 din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.u.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, este la fel de clară.

În ceea ce privește obligația de înștiințare despre modificarea structurii acționariatului societății, a precizat recurentul că dispoziția cuprinsă în art. 17 alin. (2) lit. i) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc reglementează în sarcina Comitetului de Supraveghere posibilitatea revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în situația nerespectării art. 12 alin. (2).

Modificarea cotei de participare a acționariatului reprezintă o modificare a datelor inițiale ale societății, față de momentul când acesta a depus întreaga documentație pentru obținerea licenței de organizare de jocuri de noroc și a autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc.

În consecință, dispoziția cuprinsă la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, este aplicabilă în această situație.

Decizia Comitetului de Supraveghere nr. 1037 din data de 06.06.2014 este temeinică și legală.

Având în vedere prevederile cuprinse la art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru I modificarea și completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare și cele cuprinse la: art. 12 alin. (3) lit. c) și alin. (5); art. 14 alin. (2) lit. a) pct. i) și lit. b) pct. I; art. 17 alin. (2) lit. b)<SUP>1</SUP>, lit. i), alin. (5) și alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul de Supraveghere a jocurilor de noroc a decis revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc seria x, constatând încetată valabilitatea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea intimatei reclamante.

Potrivit O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc și H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, orice operator economic care dorește să exploateze jocuri de noroc în România trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute în cele două acte normative, în sensul să dețină licența de organizare a jocurilor de noroc și autorizația de funcționare a mijloacelor de joc, documente emise de Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, pentru fiecare tip de activitate în parte.

În situația în care operatorii economici nu respectă condițiile impuse de O.U.G. nr. 77/2009, precum și de H.G. nr. 870/2009, licența de organizare a jocurilor de noroc și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc se revocă cu aprobarea Comitetului de supraveghere.

Fără aceste documente, operatorii economici nu pot funcționa în domeniul jocurilor de noroc, acestea fiind condiții obligatorii impuse de lege, alături de actele necesare autorizării unui organizator de jocuri de noroc.

În altă ordine, procesele-verbale au fost "produse" la date diferite, astfel, chiar și în situația defectării unuia dintre DVR, intimata reclamantă avea obligația reparării lui urgente. Pe de altă parte, în situația defectării primului DVR, se înțelege implicit că, celelalte DVR-uri au funcționat și societatea ar fi avut obligația să pună la dispoziția inspectorilor ONJN înregistrările de pe aceste DVR-uri.

În consecință, procesele-verbale nu pot constitui documente justificative pentru neîndeplinirea prevederilor imperative menționate mai sus, cu atât mai mult, cu cât perioada cuprinsă între 02.05.2014 - 14.05.2014 reprezintă o lungă perioadă de timp, având în vedere că unitățile de memorie și de stocare ale sistemului de monitorizare video al cazinoului, trebuiau să funcționeze permanent, în regim "non-stop", iar acestea nu au funcționat.

Astfel, incidența prevederii cuprinse la art. 17 alin. (2) lit. h)<SUP>1</SUP> din O.U.G. 77/2009, referitoare la nerespectarea prevederilor privind păstrarea înregistrărilor video în termenul prevăzut de art. 26 alin. (2) din H.G. 870/2009 este imperativă.

Niciun act normativ emis până în prezent, cu privire la desfășurarea jocurilor de noroc, nu prevede vreo derogare sau vreo înlesnire care să poată fi acordată vreunui organizator de jocuri. Deci, pentru a-și desfășura activitatea, intimata reclamantă trebuia să respecte condițiile minime obligatorii prevăzute de lege.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 25.04.2017, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

La data de 02.06.2014, la punctul de lucru al reclamantei din incinta hotelului D. a avut loc un control efectuat de inspectori ai Direcției Generale de Supraveghere și Control din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal nr. x, iar, în baza acestuia, la data de 06.06.2014, a fost încheiat Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x, prin care reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 47.000 RON, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 870/2009, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 și art. 76 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 870/2009.

În baza acestor procese-verbale, Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în ședința extraordinară din 06.06.2014, a emis Decizia nr. 1037 din 06 iunie 2014, prin care a hotărât revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc seria x, constatând, în consecință, și încetarea valabilității autorizației seria x.

În sarcina intimatei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 870/2009, constând în încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din același act normativ, prin aceea că "sistemul de supraveghere video nu a funcționat corespunzător, fiind prezentate înregistrări video începând cu data de 15.05.2014, deși reclamanta desfășoară activitate din data de 23.04.2014", precum și a contravenției prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a), constând în nerespectarea obligației stipulate în art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, respectiv, în art. 74 alin. (5) lit. a) din H.G. nr. 870/2009, prin aceea că "nu a fost notificat Comitetul în legătură cu modificarea acționariatului societății".

Revocarea licenței s-a dispus în considerarea art. 17 alin. (2) lit. h)<SUP>1</SUP> ultima teză și, respectiv, a art. 17 alin. (2) lit. i) din O.U.G. nr. 77/2009.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014.

Criticile aduse de recurent soluției primei instanțe de anulare a deciziei cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în ceea ce privește revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc pentru încălcarea obligației de păstrare și înfățișare a înregistrărilor video sunt fondate.

Astfel, H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc dispune, la art. 26, că "(1) În toate cazinourile întreaga activitate din sălile de joc, de la casierie și de la recepție trebuie supravegheată în mod obligatoriu prin circuit închis de televiziune și înregistrată în sistem digital, permanent, în regim "non-stop".

(2) Înregistrările video respective vor fi realizate pe mese de joc și pe zile și vor fi păstrate, în condiții de securitate, cel puțin 30 de zile calendaristice. Înregistrările trebuie să cuprindă data și ora evenimentelor, astfel încât să nu obstrucționeze vizibilitatea înregistrării. Incidentele sau evenimentele deosebite se vor consemna într-un registru ținut de operatorii sistemului de supraveghere video, iar pentru cazurile întemeiate vor fi înștiințate imediat organele de poliție. Înregistrările video făcute în aceste cazuri vor fi păstrate până la clarificarea acestor situații, prin exceptare de la termenul prevăzut anterior.

(3) Înregistrările video pot fi controlate sau ridicate de persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc în vederea efectuării unor verificări. (…)".

Intimata reclamantă a recunoscut că sistemul de înregistrare video nu a funcționat în perioada cuprinsă între 02.05.2014 - 14.05.2014, referindu-se expres la sistemele DVR 2, 3 și 4 (unități de memorie și stocare) care nu ar fi funcționat, dar nu și la DVR 1 ori la celelalte sisteme de înregistrare video din cadrul cazinoului.

De asemenea, procesele-verbale prin care se afirmă că "DVR-urile din supravegherea video au suferit o defecțiune tehnică în urma căreia s-au pierdut toate înregistrările anterioare", înscrisuri depuse la dosar de intimata reclamantă, care sunt întocmite și semnate de către angajații acesteia și nu au fost înfățișate la momentul controlului, nu dovedesc inexistența încălcării obligației sau lipsa de culpă, astfel că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului le-a avut în vedere pentru a-și justifica soluția de anulare ca nelegală a deciziei contestate.

Și criticile aduse considerentelor hotărârii referitoare la nelegalitatea deciziei prin prisma neîncălcării obligației de notificare a modificărilor survenite în structura acționariatului sunt fondate.

Astfel, deși intimata reclamantă a susținut că nu se afla in prezența unei "modificări a actionariatului" sau "a unor date importante care ar fi de natură să afecteze legalitatea desfășurării activității societății", Înalta Curte arată că, potrivit art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc:

"Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înștiința Oficiul despre orice modificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, adusă datelor inițiale în baza cărora a fost emisă licența de organizare a jocurilor de noroc sau autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, iar art. 74 alin. (5) din H.G. nr. 870/2009 stipulează că "Organizatorii de jocuri de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanța de urgență, precum și de jocuri loto și pariuri mutuale organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, au următoarele obligații:

a) notificarea comitetului, în termen de 5 zile, cu privire la orice schimbare în structura acționariatului sau a reprezentanților legali relevanți pentru obținerea licenței de organizare și a autorizației de exploatare a acestor jocuri de noroc; (…)".

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut obligația de a înștiința Oficiul cu privire la orice modificare adusă datelor inițiale, fără distincțiile sau condiționările pe care, fără temei, judecătorul fondului le-a luat în considerare la solicitarea intimatei reclamante.

Cât privește aplicarea măsurii revocării, suplimentar față de amenda aplicată prin procesul-verbal de sancționare anterior, Înalta Curte reține că art. 17 alin. (2) din Ordonanță arată expres:

"Comisia poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situații: (...) h<SUP>1</SUP>) constatarea unor nereguli în ceea ce privește evidențierea câștigurilor acordate, reținerea la sursă a sumelor aferente și neplata acestora sau plata cu o întârziere mai mare de 30 de zile, precum și în ceea ce privește nerespectarea oricăror condiții de licențiere și autorizare stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență sau prin alte reglementări specifice; (...) i) nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (5), art. 12 alin. (2) ...".

Este adevărat că art. 76 alin. (3) din H.G. nr. 870/2009 (care are forță juridică inferioară ordonanței de urgență a guvernului) prevede:

"Comitetul poate dispune, în funcție de consecințele produse, măsura suspendării autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locație, în funcție de gravitatea faptelor constatate și a consecințelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c)", însă măsura suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc care poate fi dispusă de Comitet nu exclude dreptul acestuia de a opta pentru măsura revocării licenței de organizare a jocurilor de noroc.

Instanța de fond, în raționamentul său, pune practic semnul egalității între revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc și suspendarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, considerând fără temei că posibilitatea aplicării uneia dintre măsuri exclude posibilitatea aplicării celeilalte.

Or, este vorba de măsuri distincte prevăzute de legiuitor cu privire la acte administrative distincte și situații diferite (așa cum reiese din economia art. 17 al O.U.G. nr. 77/2009).

În plus, judecătorul fondului recunoaște faptul că a existat temeiul legal expres al revocării cel puțin pentru nerespectarea obligației prevăzute de art. 12 alin. (2) din Ordonanță, iar la art. 17 alin. (2) din același act normativ se stipulează faptul că această măsură poate fi dispusă chiar și pentru una singură dintre situațiile expuse.

Nu poate fi reținută nici apărarea intimatei reclamante în sensul că în mod corect instanța de fond ar fi apreciat că nearătarea în concret a consecințelor care s-au produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor prevederilor legale menționate și care ar fi fost de natură să justifice luarea măsurii dispuse este o cauză de nelegalitate a deciziei.

Astfel, așa cum justificat a arătat recurentul, faptul că societatea nu a înfățișat înregistrările video pentru perioada solicitată a avut drept consecință evidentă imposibilitatea vreunui control în ceea ce privește realizarea de venituri din desfășurarea acestei activități, cât și a controlului legalității desfășurării activității de cazinou.

Pe de altă parte, din regimul juridic al deciziilor Comitetului de Supraveghere, stabilit de art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, coroborat cu art. 10 și art. 13 din H.G. nr. 298/2013 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, rezultă că respectivele consecințe nu este obligatoriu să fie redate în chiar conținutul deciziei de revocare a licenței, fiind suficient ca ele să existe și să fie identificate.

Astfel, potrivit art. 10 din H.G. nr. 298/2013, decizia se emite în formă scrisă și cuprinde, după caz, următoarele elemente: denumirea Comitetului; numărul și data la care a fost emisă și data de la care își produce efectele; datele de identificare a persoanei juridice; obiectul deciziei; motivele de fapt; temeiul de drept; numele și semnătura președintelui sau ale vicepreședintelui Oficiului, după caz; ștampila Comitetului; posibilitatea de a fi contestată.

De asemenea, la art. 13 se stipulează faptul că se sancționează cu nulitatea "lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei care semnează actul administrativ, numele și prenumele ori denumirea persoanei juridice sau a persoanei împuternicite de către aceasta, după caz, a obiectului deciziei ori a semnăturii președintelui sau vicepreședintelui Comitetului..."

Totodată, principala consecință a respectivelor contravenții a constituit-o tocmai imposibilitatea efectuării unui control propriu-zis pentru depistarea eventualelor fapte de evaziune fiscală sau spălare de bani, împrejurări în considerarea cărora au fost reglementate obligațiile în discuție, iar gravitatea a fost corect apreciată în raport cu pluralitatea faptelor de încălcare a legislației.

În sfârșit, în mod greșit judecătorul fondului a ignorat faptul că, anterior, contravențiile prevăzute de art. 22 alin. (1) raportat la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 și, respectiv, art. 76 alin. (1) lit. c) raportat la art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009, pentru săvârșirea cărora s-a emis decizia de revocare a licenței, au fost constatate și sancționate prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x, iar în cauză nu s-a făcut dovada contestării și anulării acestui act administrativ într-o instanță de judecată.

În sfârșit, contrar apărărilor intimatei reclamante, Înalta Curte apreciază, în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare, că în mod greșit judecătorul fondului a reținut că s-a făcut dovada îndeplinirii celor doua condiții imperative prevăzute de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitiva a cauzei.

Astfel, sub aspectul cazului bine justificat, se constată că decizia emisă de recurent cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege și, așa cum s-a arătat deja, între acestea nu este impusă menționarea expresă a consecințelor produse.

Referitor la paguba iminenta, în practica sa constantă, instanța supremă a arătat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate și de executorialitate, astfel că paguba iminentă la care se referă art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2014 nu se poate referi exclusiv la o pagubă financiară ce ar rezulta din înseși executarea acestuia, iar intimata reclamantă nu a dovedit în cauză susținerile sale referitoare la existența unor obligații asumate prin contracte de credit privind sume de peste 781.000 euro, intrarea sa în procedura insolvenței făcându-se chiar la cererea acesteia la scurt timp după emiterea deciziei contestate (12.06.2014), astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 80-81 dosar fond.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 292 din 05 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2017.