KARANOVIC v. CROATIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 22047/07 de Marko KARANOVI împotrivă Croației Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 9 octombrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 12 aprilie 2007, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Marko Karanović, este un național croat născut în 1939 și trăiește în Kistanje. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Guvernul croat (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul două case adiacente situate în Kistanje, unde locuise până la 5 august 1995 când a părăsit Croația. La 5 August 1996 Comisia Municipală Kistanje a autorizat două persoane să ocupe temporar casele reclamantului. La o dată neespecificată, reclamantul a introdus o acțiune civilă în Curtea Municipală Knin (Općinski sud u Kninu Reclamarea a fost acordată la 31 ianuarie 2002, cu condiția ca un cazare alternativ să fie asigurat către ocupanți. Reclamantul a introdus o acțiune civilă suplimentară în aceeași instanță împotriva statului care solicită compensare pentru incapacitatea de a-și utiliza proprietatea în formularul 2 septembrie 1998-5 iunie 2003. Una dintre case a fost returnată reclamantului la 5 iunie 2003 și cealaltă la 24 iunie 2004. La 15 iulie 2004, Curtea Municipală a pronunțat hotărârea de a accepta în parte cererea reclamantului. Acesta i-a acordat suma solicitată numai pentru perioada între 1 noiembrie 2002 și 5 iunie 2003 și a ordonat, de asemenea, reclamantului să plătească costul procedurii. Hotărârea a fost susținută de Curtea Județeană Šibenik ( Općinski sud u Šibeniku ) și Curtea Supremă ( Vrhovni sud Republike Hrvatske ) la 17 octombrie 2005 și, respectiv, 11 aprilie 2006. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 8 din Convenția și cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestuia că instanța internă și-a refuzat dreptul la compensații pentru incapacitatea de a-și utiliza casa în perioada cuprinsă între 2 septembrie 1998 și 1 noiembrie 2002. HOTĂRÂREA La 28 august 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Croației sunt dispuși să plătească ex-grația suma de 19 000 de euro către dl Marko Karanović în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Croației în ceea ce privește faptele care dau naștere la această cerere. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” La 10 septembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație a guvernului: „Declar că Guvernul Croației oferă să plătească ex gratie 19.000 de euro Dl. Marko Karanović, cu scopul de a asigura o soluționare prietenoasă a cauzei menționate mai sus, care urmează să fie susținută în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății, și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă și să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 22047/07

by Marko KARANOVIĆ

against Croatia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 9

October 2008 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Nina Vajić,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

judges,

and Søren Nielsen,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 12 April 2007,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Marko Karanović, is a Croatian national who was born in 1939 and lives in Kistanje. He was represented before the Court by Mr

T

Vukičević, a lawyer practising in Split. The Croatian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs Š. Stažnik.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of two adjacent houses situated in Kistanje where he had been living until 5

August 1995 when he left Croatia. On 5

August 1996 the Kistanje Municipality Commission authorised two persons to temporarily occupy the applicant's houses.

On an unspecified date the applicant brought a civil action in the Knin Municipal Court (

Općinski sud u Kninu

) against both occupiers, seeking their eviction. The claim was granted on 31 January 2002 on the condition that an alternative accommodation be secured to the occupiers. The applicant brought a further civil action in the same court against the State seeking compensation for the inability to use his property in the period form 2 September 1998 to 5 June 2003.

One of the houses was returned to the applicant on 5 June 2003 and the other on 24 June 2004.

On 15 July 2004 the Municipal Court gave judgment accepting the applicant's claim in part. It awarded him the amount sought only for the period between 1

November 2002 and 5 June 2003 and also ordered the applicant to pay cost of proceedings. The judgment was upheld by the Šibenik County Court (

Općinski sud u Šibeniku

) and the Supreme Court (

Vrhovni sud Republike Hrvatske

) on 17 October 2005 and 11 April 2006 respectively.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 thereto that the domestic courts had denied his right to compensation for the inability to use his house in the period from 2

September 1998 to 1 November 2002.

THE LAW

On 28 August 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Croatia are prepared to pay

ex gratia

the sum of 19,000 euros to Mr Marko Karanović with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Croatia in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

On 10 September 2008 the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Croatia offer to pay

ex gratia

19,000 euros to Mr

Marko Karanović with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list and discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Registrar

President