ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3469/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 06.04.2012, reclamanta A., reprezentată de mandatar civil B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș - DGFP Argeș a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 368 din 27.09.2011 privind soluționarea de către pârâta DGFP Argeș a contestației prealabile formulată împotriva Deciziei de rambursare a taxei pe valoarea adăugată nr. 25644 din 21 martie 2011 și, pe cale de consecință, anularea în parte a acestei decizii.

În subsidiar, a cerut anularea oricăror rapoarte ori note interne de verificare, control și constatare; constatarea dreptului reclamantei la rambursarea sumei de 740.205 RON (din totalul sumei de 789.156,86 RON respinsă la rambursare) reprezentând TVA sau numai pentru o parte din această sumă, începând cu data de 15.12.2009, data depunerii cererii de rambursare TVA nr. 70016, și în continuare, obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de rambursare TVA pentru suma stabilită conform probatoriului ce se va administra, în termen de 5 zile de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea amenzii prevăzută de legea contenciosului administrativ.

A. a depus, prin intermediul împuternicitului său C. S.R.L., cererea de rambursare TVA nr. x din 15.12.2009 conform dispozițiilor Directivei a 8-a privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării și a dispozițiilor art. 302 alin. (1) din C. fisc.

Suma solicitată de A. la rambursare a fost de 1.448.074,70 RON și a rezultat numai din facturile emise de D. S.R.L. pentru reparația autobuzelor livrate de A. către Primăria București (pentru serviciul de transport în comun asigurat de RATB), pentru care furnizorul era obligat la asigurarea reparațiilor și întreținerii pe perioada de garanție.

La data de 28.06.2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Serviciul reprezentanțe străine, ambasade și administrare a contribuabililor nerezidenți ("DGFPMB"), ca organ competent de soluționare a cererilor de rambursare de TVA, a transmis Cererea de informații suplimentare nr. 70016 din 24 iunie 2010 prin care se solicita prezentarea în termen de 30 zile a următoarelor documente suplimentare:

- documentele de plată care să facă dovada achitării TVA-ului aferent facturilor pe baza cărora a fost solicitată rambursarea TVA și

- contractele care au stat la baza întocmirii facturilor prezentate, traduse de traducători autorizați.

La data de 16.07.2010, A. a depus prin intermediul reprezentantului său convențional toate documentele suplimentare solicitate. Suplimentarea documentelor a fost înregistrată sub nr. x din 16 iulie 2010, număr emis de registratura generală a DGFPMB.

Ulterior, prin Ordinul 26961 din 16.11.2010 nepublicat în Monitorul Oficial, competența de soluționare a cererilor de rambursare depuse de persoane impozabile stabilite în Comunitatea Europeană a fost delegată organelor fiscale teritoriale.

În acest context, la data de 29.06.2011 a fost comunicată Decizia nr. 25644 din 21 martie 2011 emisă de DGFP Argeș, conform căreia:

- a fost aprobată la rambursare suma de 658.917,84 RON

- a fost respinsă la rambursare suma de 789.156,86 RON.

Pentru suma totală de 740.204,66 RON aferentă facturilor menționate în Secțiunile 1 și 4 ale tabelului deciziei de rambursare, A. a formulat contestația prealabilă la emitentul actului administrativ.

Prin Decizia nr. 368 din 27 septembrie 2011 emisă de DGFP Argeș, contestația A. a fost respinsă pentru următoarele motive:

- pentru suma de 662.472 RON nu a fost făcută dovada achitării taxei facturate;

- pentru suma de 77.733 RON reprezentând TVA neadmis la rambursare nu a rezultat cu certitudine că prestările de servicii facturate au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile.

Reclamanta a mai arătat că pentru suma de 662.472 RON nu a fost făcută dovada achitării taxei facturate.

Autoritățile fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 77.733 RON aferent facturilor enumerate în secțiunea 4 a tabelului din decizia de rambursare, invocând faptul că nu au fost prezentate contracte de prestări servicii.

A. a arătat ca a depus la data de 16.07.2010 toate contractele relevante (contracte încheiate cu prestatorul D. S.R.L. privind reparația, revizia, etc. a autobuzelor livrate către RATB).

A mai precizat că D. S.R.L. a asigurat reparația, service-ul și revizia autobuzelor livrate în România de către A., servicii la care A. s-a obligat către RATB prin contractele de furnizare produse nr. x/C din 23.12.2005 (având ca obiect furnizarea a 500 de autobuze Mercedes) și nr. 1657/C din 10.09.2007 (având ca obiect furnizarea a încă 500 de autobuze). D. a preluat aceste obligații de la A., prin contractul de prestări servicii încheiat cu A. la data de 15.12.2007 .

RATB a acceptat oficial efectuarea de D. S.R.L. a obligațiilor asumate prin contractul de furnizare prin Actul adițional nr. 1 la Contractul de furnizare produse nr. x/C din 23.12.2005.

S-a mai arătat că potrivit art. 14.1. din Contractul încheiat între A. și RATB, costurile aferente manoperei de întreținere, de mentenanță planificată, de remediere a defecțiunilor, precum și cele aferente pieselor de schimb și materialelor necesare activității de întreținere (prevăzute detaliat în anexa 12 la Contract) vor fi suportate de furnizor, respectiv de A.

În baza acestor contracte, D. S.R.L. a facturat către A. costul manoperei, inclusiv al pieselor de schimb și consumabilelor achiziționate și a refacturat costul cu serviciile prestate de terți (E. S.R.L. și F. SA) facturile 8 și 9 enumerate în secțiunea 4 a tabelului din decizia de rambursare.

Din documentele anexate celor două facturi reclamanta a arătat că rezultă clar natura serviciilor refacturate (instalare și configurare software, testare software, service anvelope).

În concluzie, s-a arătat că respingerea de către autoritățile fiscale a sumei de 77.733,48 RON aferente facturilor enumerate în secțiunea 4 a tabelu1ui din decizia de rambursare a fost făcută în mod nelegal, întrucât aceleași contracte (anexate cererii de rambursare și contestației prealabile) au stat la baza emiterii atât a facturilor acceptate la rambursare, cât și a celor două facturi respinse din care a rezultat TVA in valoare de 77.733,48 RON.

1.2. Prin sentința nr. 5019/2012 Curtea de Apel București a declinat competența în favoarea Curții de Apel Pitești care soluționează litigiul în fond prin sentința nr. 33 din 30 ianuarie 2013, respingând acțiunea formulată de A.

1.3. Prin Decizia nr. 716 din 14 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus casarea sentinței Curții de Apel București și trimiterea dosarului spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul căreia litigiul s-a înregistrat la data de 28.03.2014.

1.4. Prin sentința nr. 1651 din 26 mai 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, în prealabil, Curtea a reținut că în discuție, în litigiu, sunt doar motivele de respingere a contestației administrativ fiscale formulă de reclamantă privind: respingerea TVA la rambursare a sumei de 662.472 RON pe motiv că reclamanta nu a prezentat documente de plată prin care să ateste achitarea TVA conform art. 49 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 și respingerea TVA la rambursare în sumă de 77.733 RON, pe motiv că pentru facturile din centralizator 1A-2A reclamanta nu a prezentat contracte de prestări servicii.

În ceea ce privește suma de 662.472 RON reprezentând TVA neadmisă la rambursare, Curtea a reținut că o persoană impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru poate solicita rambursarea taxei achitate pentru bunuri mobile care i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România.

A reținut Curtea că din analiza documentației depuse la dosar de DGFP Argeș rezultă că acestea reprezintă numai facturi, iar nu și dovezile de plată TVA aferentă.

Curtea a mai reținut și inutilitatea probei cu expertiză prin aceea că partea reclamantă a recunoscut în cuprinsul acțiunii faptul că suma solicitată la rambursare a rezultat numai din facturile emise de D. S.R.L. pentru reparația autobuzelor livrate de A.

În ceea ce privește lipsa necesității probării achitării TVA, Curtea a reținut că, în ceea ce privește legislația națională, nu s-a invocat de către partea reclamantă nicio dispoziție care să o absolve de această obligație.

În ceea ce privește normele de drept al Uniunii Europene și aplicabilitatea directă a art. 6 din Directiva nr. 79/1072/EEC, Curtea a remarcat faptul că efectul direct al directivei poate fi invocat în cazul unei transpuneri neconforme a acesteia, or, în litigiu, pct. 49 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 transpune Directiva.

De asemenea, s-a mai reținut că din analiza textului directivei rezultă că aceasta nu se opune obligației de dovedire a plății TVA prin aceea că nu o prevede expres. Reclamanta se apărase susținând faptul că textele legale invocate de autoritatea fiscală pârâtă sunt contrare dreptului Uniunii dovada fiind și adoptarea O.U.G. nr. 102/2013 de modificare a Legii nr. 571/2003, însă instanța a reținut că apărarea în sine excede cadrului procesual, fiind străină pricinii.

În ceea ce privește cauzele C-174/08 Construction Danmark A/S împotriva Skatteministeriet, C-309/06 Marks & Spencer, C385/2009 Nidera Handelscompagnie pronunțate de CJUE, Curtea a constatat că, în cauză, nu s-a probat că autoritatea fiscală ar fi încălcat principiul neutralității TVA, indicat și explicat în hotărârile CJUE citate.

De asemenea, a mai arătat că, din faptul că Directiva nr. 79/1072/EEC nu prevede expres obligația probării plății TVA, nu rezultă că aceasta s-ar opune obligației de dovedire a plății TVA.

În ceea ce privește procedura de "infringement" împotriva României invocată de partea reclamantă, Curtea a remarcat, faptul că aceasta vizează, de fapt, o solicitare a Comisiei Europene de accelerare a duratei de soluționare a cererilor de rambursare TVA, iar nu constatarea unei încălcări a Directivei nr. 79/1072/EEC.

În ceea ce privește suma de 77.733 RON TVA neadmisă la rambursare, s-au reținut următoarele:

Reclamanta și-a exercitat dreptul de deducere a TVA în sumă de 77.733 RON înscrisă în facturi de prestări servicii emise de S.C. D.

Din actele dosarului a rezultat că în Factura x din 03.06.2009 sunt înscrise E. S.R.L. și în Factura x din 21.05.2009 sunt înscrise F. S.A., A. Germania neprezentând contracte de prestări servicii încheiate cu S.C. A. S.R.L., furnizorul emitent al facturilor.

Susținerea reclamantei în sensul că facturile menționate au fost emise de D. S.R.L. în baza aceluiași contract cu cel în baza căruia au fost emise celelalte facturi, a apreciat instanța că nu este întemeiată, întrucât facturile 8 și 9 reprezintă în fapt refacturări ale serviciilor pe care reclamanta le-a contractat la rândul său cu terții prestatori E. S.R.L. și F. S.A.

Apărarea reclamantei în sensul că pentru facturile respective există Contractul de furnizare nr. x/2005 și Contractul de furnizare nr. x/2007, având ca obiect furnizare autobuze, contractele fiind încheiate între reclamantă și A. Germania, nu a putut fi reținută de instanță.

2.1. Împotriva sentinței nr. 1651 din 26.05.2014 a formulat recurs reclamata A. - Germania

În recursul formulat a fost invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - 1865, fiind susținute, în esență, următoarele critici:

- în ceea ce privește suma de 77.733 RON reprezentând TVA neadmisă la rambursare, instanța a reținut fără tremei că reclamanta și-ar fi exercitat dreptul de deducere în lipsa unor documente justificative legale;

- în ceea ce privește neadmiterea la rambursare a sumei de 662.472 RON TVA, instanța de fond a reținut în mod nelegal că ar fi fost necesară probarea efectuării plății facturilor furnizorului/furnizorilor.

2.2. Prin încheierea din data de 12.11.2015, instanța de recurs a apreciat că este necesară punerea în discuția părților a sesizării CJUE cu o întrebare preliminară privind conformitatea dispozițiilor legale naționale incidente în cauză cu dispozițiile celei de-a 8-a Directive (Directiva nr. 79/1072/CCE).

Prin încheierea din data 17 decembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 267 TFUE: a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:

"Dacă dispozițiile Directivei a 8-a (Directiva nr. 79/1072/CCE) precum și principiul neutralității fiscale se opun/s-au opus unei legislații, dintr-un stat membru, prin care se reglementează/s-a reglementat, în considerarea principiului certitudinii impunerii, condițiile în care se poate exercita dreptul de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, precum, în cauza de față, dovedirea achitării taxei de către furnizori" și a suspendat judecarea recursului până la pronunțarea CJUE.

2.3. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat prin Ordonanța din 30 iunie 2016 asupra întrebării preliminare, în sensul că a opta Directivă nr. 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, pentru a-și exercita dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, persoanele impozabile sunt supuse obligației generale de a face dovada achitării acestei taxe.

În considerente Ordonanței, CJUE, la pct. 29, a menționat totuși că potrivit "articolului 6 din a opta directivă, un stat membru poate, în anumite cazuri, să oblige o persoană impozabilă să furnizeze informațiile necesare pentru a se stabili dacă cererea de restituire a TVA - ului este justificată. Aceasta ar putea fi cazul, de exemplu, atunci când există o suspiciune de abuz fiscal".

2.4. Înalta Curte, în raport cu soluția și considerentele Ordonanței CJUE, a solicitat autorității fiscale intimate să depună în cauză/la dosar un punct de vedere, la care aceasta a răspuns că, din "înscrisurile aflate la dosar, rezultă fără echivoc legalitatea și temeinicia actelor fiscale" atacate în cauză.

3.1. Recursul formulat este întemeiat, în limitele și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.2. În ceea ce privește criticile recursului referitoare la soluția de neadmitere la rambursare a sumei de 662.472 RON TVA, instanța de recurs constată că sunt întemeiate.

Într-adevăr, în cauză, este necontestat faptul că societatea reclamantă/recurată nu a prezentat organelor fiscale documente de plată prin care să se ateste achitarea TVA de către furnizor/furnizorii din amonte.

Totodată, este necontestat că art. 302 din C. fisc. prevedea la alin. (1) că "în condițiile stabilite prin norme: a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitată pentru importuri și achiziții de bunuri/servicii efectuate în România".

Pe de altă parte, a fost adoptată O.U.G. nr. 102/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care, între altele, a prevăzut că la art. 302 alin. (1) lit. a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins: ,, a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată și care este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România poate beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată aferente importurilor și achizițiilor de bunuri/servicii efectuate în România;

b) persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei aferente importurilor achizițiilor de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile țării unde este stabilită, persoană impozabilă stabilită în România ar avea același drept de rambursare în ceea ce privește TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în țara respectivă".

Astfel, după modificarea prin O.U.G. nr. 102/2013, art. 302 alin. (1) lit. a) a căpătat următorul conținut:

"În condițiile stabilite prin norme: a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferente importurilor și achizițiilor de bunuri/servicii, efectuate în România".

Or, în cauză, în considerentele sentinței nr. 1651 din 26.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, în rejudecare, judecătorul fondului și-a întemeiat soluția privind rambursarea/nerambursarea sumei de 662.472 RON TVA, pe argumentul că, "din faptul că Directiva 79/1072/CEE nu prevede expres obligația probării plății TVA, nu rezultă că aceasta (directiva) s-ar opune obligației de dovedire a plății TVA".

Cu alte cuvinte, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. a) din C. fisc., în forma în vigoare anterior modificării sale prin pct. 44 din O.U.G. nr. 102/2013, sunt conforme cu reglementarea și principiile Directivei 79/1072/CEE.

Deci, rezultă că în perioada anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2013/modificării art. 302 alin. (1) lit. a) C. fisc., a existat o reglementare legală privind condiția probării achitării TVA, în cazul unei cereri de rambursare de către o persoană stabilită în alt stat membru.

Astfel, având în vedere obiectul cauzei, referitor la rambursarea/nerambursarea sumei de 662.472 RON, soluția instanței de fond și argumentele acesteia, conținutul prevederilor art. 302 alin. (1) lit. a) din C. fisc., instanța de recurs a considerat necesară sesizarea CJUE cu o întrebare preliminară, chiar dacă Directiva 79/1072/CEE din 6 decembrie 1979 a fost abrogată de art. 28 din Directiva 2008/9/CE, începând cu 01.01.2010, întrebarea preliminară rămânând actuală și necesară deoarece cererea de rambursare fusese depusă la organul fiscal la data de 15.12.2009.

Întrebarea preliminară a avut următoarea formulare/următorul conținut:

"Dacă dispozițiile Directivei a 8-a (79/1072/EEC) precum și principiul neutralității fiscale se opun/s-au opus unei legislații, dintr-un stat membru, prin care se reglementează/s-a reglementat, în considerarea principiului certitudinii impunerii, condițiile în care se poate exercita dreptul de rambursare pe valoarea adăugată, precum, în cauza de față, dovedirea achitării taxei de către furnizori".

Prin Ordonanța din 30 iunie 2016, CJUE (Camera a noua) a statuat/a declarat că:

"A opta directivă 79/1072/CEE a Consiliului din 6 decembrie 1979 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul țării se opune unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia, pentru a-și exercita dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, persoanele impozabile sunt supuse unei obligații generale de a face dovada achitării acestei taxe".

Totuși, la pct. 29 din considerentele Ordonanței s-a argumentat că:

"Desigur, conform articolului 6 din a opta directivă, un stat membru, poate, în anumite cazuri, să oblige o persoană impozabilă să furnizeze informațiile necesare pentru a se stabili dacă cererea de restituire a TVA-ului este justificată. Acesta ar putea fi cazul, de exemplu, atunci când există o suspiciune de abuz fiscal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2007, Planzer Luxemburg, C-73/06, EU:C:2007:397, punctele 46 și 47)".

În cauză, însă, organele fiscale nu au probat și, de altfel, nici nu au invocat/susținut existența unui caz special/existența unei suspiciuni de abuz fiscal care să justifice obligarea persoanei impozabile să furnizeze informațiile necesare/să probeze achitarea TVA de către furnizor/furnizori.

Astfel fiind, hotărârea/soluția preliminară dată de CJUE prin Ordonanța din 30 iunie 2016 rămâne pe deplin aplicabilă în cauza de față, recurenta - reclamantă având dreptul la rambursarea TVA în sumă de 662.472 RON.

3.3. În ceea ce privește criticile formulate de societatea recurentă referitoare la soluția de neadmitere la rambursare a TVA în sumă de 77.733 RON, instanța de recurs a constatat că acestea sunt neîntemeiate.

În esență, recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a reținut fără temei că societatea și-ar fi exercitat dreptul de deducere a taxei în lipsa unor documente justificative legale.

Astfel, dispozițiile legale incidente, în această privință, sunt următoarele:

- Art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., potrivit cărora "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile".

- H.G. nr. 44/2004 - Normele metodologice de aplicare a C. fisc., pct. 49 alin. (1), potrivit cărora "(1) în condițiile prezentate și în conformitate cu procedurile de la alin. (4)-(14), persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile și achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul sau în România, precum și a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva a 8-a - 79/1072/EEC din data de 6 decembrie 1979."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea recurentă nu a depus, la data solicitării rambursării taxei pe valoarea adăugată și nici în susținerea contestației fiscale formulate, contracte de prestări servicii sau alte documente prin care să justifice că achizițiile de servicii au fost utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile.

Or, potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză, justificarea utilizării bunurilor și serviciilor în folosul operațiunilor taxabile se face cu documente pentru care societatea are obligația întocmirii în funcție de specificul activității desfășurate și anume: contracte (prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului) și devize de lucrări cu defalcarea cheltuielilor pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului.

De asemenea, prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare care să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.

Or, în cauză, a rezultat că în Factura nr. K2009 005 din 03.06.2009 sunt înscrise " E. S.R.L. - Servicii anvelope conform contract ..." și în factura nr. K 2009 004 din 21 mai 2009 sunt înscrise" F. S.A. - Servicii instalare Sistem Comunicații și instalări materiale conform contract ... ", A. cu sediul în Germania neprezentând contracte de prestări servicii încheiate cu S.C. A. S.R.L. (furnizorul care a emis facturile în cauză) și nici un alt document din care să rezulte necesitatea efectuării acestor prestații.

Totodată, a rezultat faptul că A. cu sediul în Germania, persoana juridică nerezidentă, a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile de prestări servicii emise de S.C. D. în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între S.C. D. cu furnizorii înscriși în facturi și nu a făcut dovada necesității acestor prestații.

În concluzie, rezultă că societatea recurentă nu a avut/nu are dreptul la rambursarea TVA în sumă de 77.733 RON din moment ce, în cauză, nu s-a probat cu certitudine că prestările de servicii facturate au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile.

3.4. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că acțiunea va fi admisă în parte, instanța de recurs, în raport cu prevederile art. 276 prin C. proc. civ. din 1865, a redus suma pretinsă la 10.000 RON, urmând să oblige autoritatea fiscală intimată la plata acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 1651 din 26 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de A.

Modifică actele fiscale în sensul că societatea reclamantă are dreptul la rambursarea TVA în sumă de 662.472 RON.

Menține în rest hotărârea instanței de fond și actele fiscale atacate.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2016.