ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3282/2017

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâților la acordarea de compensații, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice, în cuantum de 1.764.135,76 RON, pentru perioada 2007-2012.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 86 din 23.06.2014, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și prematurității acțiunii, a admis acțiunea și a obligat pârâții să acorde reclamantei compensații în sumă de 1.764.135,76 RON, pentru perioada 2007-2012 și să îi plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1.300 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs ambii pârâți. 3.1. Recurentul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) a solicitat casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei A. formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la calitatea Ministerului de autoritate publică centrală în domeniul silviculturii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs partea a arătat faptul că soluția pronunțată de prima instanță pe excepția lipsei calității procesuale pasive este eronată, întrucât, în urma adoptării H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, s-a stabilit că acest Departament îndeplinește funcția de autoritate publică centrală în domeniile apelor, pădurilor și pisciculturii. Ca atare, acesta are competența să acorde eventualele compensații solicitate în temeiul prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic. 3.2. Recurentul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea căii de atac, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a prezentat situația de fapt și a susținut, în esență, faptul că, pentru perioada 2007-2010, acțiunea reclamantei este prescrisă, iar pentru perioada 2011-2012, acțiunea este prematură. Referitor la prescripție, partea a susținut, în primul rând, faptul că această excepție poate fi invocată direct în cererea de recurs, după cum s-a stabilit în jurisprudența instanței supreme. În al doilea rând, recurentul a arătat că este aplicabil termenul de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, act normativ incident în cauză, conform art. 6 alin. (4) din Noul C. civ. În legătură cu prematuritatea, recurentul a menționat faptul că acordarea despăgubirilor în lipsa normelor metodologice aferente ar reprezenta încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Mai mult decât atât, în opinia sa, intimata nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 10 din Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 cu privire la aprobarea la plată a ajutoarelor de stat pentru proprietarii privați din zonele siturilor Natura 2000. În concret, la data de 06.09.2013, intimata a solicitat Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice acordarea despăgubirilor, fără să precizeze cuantumul acestora. Ulterior, partea a solicitat Ocolului Silvic Buila calcularea compensațiilor pentru suprafața de 1260 ha, cuprinsă în Parcul Național Buila-Vânturărița și în Situl Natura 2000, și a înaintat documentația Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Rm-Vâlcea pentru a-și însuși decontul justificativ și a-l trimite spre avizare Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova. Această instituție fiscală, prin Raportul de inspecție economico-financiar nr. CV13927 din 27.12.2013, a respins decontul justificativ, cu valoarea de 1.764.135,76 RON, întocmit în conformitate cu Anexa 4 la H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond. Prin urmare, adresa invocată de intimată nu reprezintă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, instituită de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. Răspunzând punctual la motivele de recurs, partea a precizat următoarele: * excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele bănești pretinse pentru perioada 2007-2010 nu putea fi invocată în cererea de recurs, ci doar la instanța de fond, întrucât este o excepție relativă; * termenul de prescripție a început să curgă de la data când a fost publicată Decizia favorabilă a Comisiei Europene din 10.07.2012; * din interpretarea dispozițiilor art. 3 din Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și acelui proprietate publică și privată a unităților administrativ teritoriale din 22.09.2009 nu rezultă faptul că nu s-ar putea plăti despăgubiri decât pentru suprafețele de sub 30 ha; * Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice are calitate procesuală pasivă, deoarece Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură este organizat și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în cadrul ministerului, îndeplinind funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură; * excepția de prematuritate nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, baza legală pentru acordarea despăgubirilor solicitate o reprezintă prevederile Legii nr. 46/2008 și cele ale H.G. nr. 861/2009 iar, pe de altă parte, singura condiție pentru acordarea despăgubirilor este ceea privind decizia favorabilă a Comisiei Europene; * solicitanta a urmat procedura prevăzută de H.G. nr. 861/2009.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16.09.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Intimata a formulat punct de vedere la raport. Prin încheierea de ședință din data de 09.12.2015, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 04.04.2016, în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., intimata a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea Dosar nr. x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect obligarea pârâților Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României să inițieze și, respectiv, să aprobe, în termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond. Prin încheierea de ședință din data de 04.04.2016, Înalta Curte a admis cererea intimatei și a suspendat soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. La cererea intimatei, cauza a fost repusă pe rol și s-a fixat termen de judecată la data de 27.10.2017. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 18.10.2017, intimata a solicitat respingerea recursurilor, arătând faptul că s-a îndeplinit condiția primirii avizului favorabil al Comisiei Europene, prin Decizia nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017, și fost emisă H.G. nr. 447 din 30.06.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) este nefondat, iar recursul formulat de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurenților-pârâți Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) de acordare către intimata-reclamantă A. a despăgubirilor aferente perioadei 2007-2012, în cuantum de 1.764.135,76 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice, pentru suprafața de pădure de 1260 ha, situată în Parcul Național Buila-Vânturărița. Prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și prematurității acțiunii, a admis acțiunea și a obligat pârâții să acorde reclamantei compensații în sumă de 1.764.135,76 RON, pentru perioada 2007-2012. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere, în esență, următoarele argumente juridice: * pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice are calitate procesuală pasivă întrucât, în baza art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 428/2013, este ordonatorul principal de credite și îndeplinește atribuțiile generale prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare; activitatea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 428/2013; * dreptul reclamantei la acordarea despăgubirilor este actual, deoarece s-a primit avizul favorabil al Comisiei Europene prin Decizia nr. C (2012) 5226 final din 19.07.2012; * reclamanta este îndreptățită să primească despăgubirile solicitate, deoarece a probat îndeplinirea condițiilor impuse de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic: este proprietara terenului situat într-o arie protejată, iar Comisia Europeană a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat către persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000. Instanța de control judiciar nu poarte împărtăși soluția primei instanțe decât cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerului Apelor și Pădurilor), pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. 6.1. Referitor la recursul promovat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) Într-adevăr, prin H.G. nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, precum și pentru modificarea și completarea H.G. nr. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului și schimbărilor climatice, s-a indicat în mod expres faptul că Departamentul anterior arătat are atât calitatea de autoritate publică centrală în domeniul pădurilor cât și pe cea de ordonator principal de credite în acest domeniu. De asemenea, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru completarea unor acte normative se prevede că: "Se reorganizează Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin schimbarea denumirii în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și prin preluarea activității și structurilor de la Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură." În conformitate cu prevederile alin. (2) ale aceluiași articol, existența Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură a fost prelungită până la momentul intrării în vigoare a H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, care, la art. 3, prevede în mod explicit faptul că: "Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură sunt părți." Ulterior, a fost adoptată H.G. nr. 20/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Pădurilor, care, la art. 3, prevede că acesta "se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor este parte, în ceea ce privește domeniul ape și păduri". Așadar, drepturile și obligațiile în domeniul aflat în discuție au fost preluate de Ministerul Apelor și Pădurilor, iar acesta are în prezent legitimare procesuală pasivă în cauza de față. Pe de consecință, recursul promovat de această autoritate publică centrală este nefondat. 6.2. Referitor la recursul promovat de pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor) 6.2.1. Despăgubirile solicitate pentru perioada 2007-2010 Conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare:"în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru (…) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă." Prima chestiune ce urmează a fi clarificată vizează posibilitatea invocării prescripției în cadrul memoriului de recurs. Pentru dezlegarea acestei chestiuni prezintă relevanță Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii, în care s-a statuat în sensul că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011." Așadar, excepția prescripției extinctive poate fi invocată în orice stadiu procesual al pricinii, situație în care apărarea intimatei pe acest aspect nu poate fi primită de către instanța de control judiciar. A doua problemă ce se impune a fi analizată vizează stabilirea actului normativ care reglementează prescripția dreptului material la acțiune. După cum s-a precizat în cele de mai sus, prin cererea înregistrată la Ministerul Mediului și Pădurilor sub nr. x din 06 septembrie 2013, intimata-reclamantă a solicitat acordarea compensațiilor pentru terenul situat în aria Parcului Național Buila-Vânturărița, fără să precizeze suprafața terenului și perioada pentru care apreciază că i se cuvin despăgubirile . Ulterior, prin cererea înregistrată la Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Rm-Vâlcea sub nr. x din 20 noiembrie 2013, partea a solicitat compensații pentru suprafața de 1260 ha, cuprinsă în Parcul Național Buila-Vânturărița și în Situl Natura 2000. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ.: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit." În mod similar, în art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se menționează că "prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit." În condițiile în care compensațiile cerute de intimata-reclamantă sunt aferente perioadei 2007-2010, adică înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (1 octombrie 2011) este evident că este aplicabil Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care, la art. 3, reglementează un termen de prescripție de 3 ani (se vedea soluția dată prin Decizia 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recursurile în interesul legii). A treia problemă ce trebuie analizată vizează afectarea/neafectarea dreptului intimatei-reclamante de condiția suspensivă constând în obținerea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutorul de stat. Într-adevăr, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul." Însă, instanța de control judiciar reține că dreptul intimatei-reclamante la despăgubiri nu este sub condiție suspensivă, în raport de următoarele argumente: Prin H.G. nr. 861/2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale, prevăzute în Anexa nr. 1. Relevante pe problema de drept aflată în discuție sunt dezlegările cuprinse în Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. x/2015. Până la data de 31 decembrie 2009, nu se pune problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile Anexei nr. V pct. 3 - "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III -168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării". Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente" până la sfârșitul anului 2009. În speța de față, despăgubirile solicitate de intimată pentru perioada 2007-2009 se înscriu în categoria "ajutoarelor existente" pentru care nu se impune obținerea avizului favorabil al Comisiei Europene și adoptarea normelor metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010. Pe cale de consecință, termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația. În cauza de față, pentru compensațiile aferente anului: - 2007, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 01.01.2008 și se împlinește la data de 01.01.2011; - 2008, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 01.01.2009 și se împlinește la data de 01.01.2012; - 2009, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 01.01.2010 și se împlinește la data de 01.01.2013; - 2010, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 01.01.2010 și se împlinește la data de 01.01.2014. De altfel, trebuie precizat faptul că în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 12.06.2017 s-a stabilit că Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, pentru obținerea compensaților aferente anilor 2007, 2008, 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensația. După cum s-a arătat anterior, intimata-reclamantă a formulat cererea de acordare a despăgubirilor pentru perioada 2007-2010 în afara acestor termene de prescripție. 6.2.2. Despăgubirile solicitate pentru perioada 2011-2012 Așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 36 din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislația națională se poate face, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în baza alocațiilor bugetare, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene, seria C, nr. 319 din 27 decembrie 2006) și adoptarea cadrului normativ intern pentru punerea în aplicare a acestora. Astfel, în baza prevederilor art. 176 din Liniile directoare, "Comisia va declara compatibile cu articolul 87 alin. (3) lit. c) din Tratat ajutoarele de stat destinate împăduririi terenurilor agricole sau neagricole, instituirii de sisteme agroforestiere pe terenurile agricole, plăților Natura 2000 (...), dacă îndeplinesc condițiile enunțate la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și nu depășesc intensitatea maximă prevăzută la articolele menționate." Pe aspectul analizat, pentru perioada de referință (2011-2012), prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat." De asemenea, art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat." Prin O.G. nr. 14/2010 a fost stabilit cadrul juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013. În concret, prin art. 4 lit. s) pct. 4 din acest act normativ se conferă Guvernului competența de a acorda forme de ajutor de stat pentru activitățile de dezvoltare rurală, respectiv pentru plățile Natura 2000. În continuare, prin art. 5 din O.G. nr. 14/2010 se menționează faptul că "normele metodologice privind modul de acordare a ajutoarelor de stat prevăzute la art. 4 se aprobă prin hotărâri ale Guvernului, cu respectarea prevederilor comunitare și naționale în domeniul ajutorului de stat, și reglementează scopul, obiectivul, durata, cuantumul ajutorului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă și valoare în RON, fluxurile financiare pentru acordarea ajutoarelor de stat, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare, supraveghere și control." Așadar, se poate observa că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul cât și criteriile de eligibilitate, procedurile de supraveghere și control. În baza celor două dispoziții normative anterior enunțate, a fost elaborat proiectul de hotărâre de Guvern privind Normele metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 și a fost concepută schema de ajutor de stat pentru acordarea acestor compensații. Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile art. 108 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Prin Decizia nr. C(2012)5166 final din data de 19 iulie 2012 (denumită în continuare, "Decizia Comisiei Europene"), Comisia Europeană a avizat favorabil schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre de Guvern anterior arătat, apreciind că ajutoarele prevăzute în cadrul acesteia sunt compatibile cu piața internă. Relevante în acest sens sunt dispozițiile pct. 5 din Decizia Comisiei Europene în care se arată că "temeiul juridic al schemei este proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice pentru acordarea de ajutoare de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor." Semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României (...)." Ca atare, schema de ajutor de stat, având ca temei legal proiectul de hotărâre a Guvernului de aprobare a normelor metodologice, avizată favorabil prin decizia Comisiei Europene, nu poate produce efecte juridice decât după adoptarea acestui act normativ intern. În raport de cele anterior prezentate, se apreciază că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice, reglementând metodologia de calcul a compensațiilor cuvenite proprietarilor de suprafețe forestiere cu funcție de protecție de tip T1 sau T2 și care nu pot recolta masa lemnoasă de pe acestea. Însă, se constată faptul că procedura internă necesară acordării ajutoarelor de stat vizate de Decizia Comisiei Europene nu a fost finalizată, în condițiile în care nu a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. Ca atare, în prezent, așa cum s-a statuat de altfel și prin Decizia nr. 36 din 23 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosar nr. x/2015, la momentul formulării cererii de către intimată nu exista baza legală pentru acordarea compensațiilor, în lipsa hotărârii de Guvern cu obiectul de reglementare mai sus arătat. Pe cale de consecință, în lipsa cadrului normativ intern, nu se poate reține refuzul nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant având ca obiect acordarea de despăgubiri, pentru perioada 2011-2012, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice, pentru suprafața de pădure de 1260 ha, situată în Parcul Național Buila-Vânturărița. În fine, Înalta Curte reține faptul că Decizia Comisiei Europene nr. C (2016) 8769 final din data de 03.01.2017 și H.G. nr. 447 din 30.06.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă nu sunt aplicabile în cauza de față, întrucât vizează despăgubirile ce pot fi acordate pentru perioada 2017-2020 (conform art. 12 din H.G.). Pe de consecință, recursul promovat de această autoritate publică centrală este fondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor), va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (în prezent, Ministerul Apelor și Pădurilor), va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantei, ca prescrisă pentru perioada 2007-2010 și ca prematură pentru perioada 2011-2012.