ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură, a solicitat anularea actului administrativ nr. 83302/IS din 4 august 2014 emis de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură raportat la anul 2009 prin care acesta i-a comunicat refuzul la plata compensațiilor solicitate cât și a dobânzii aferente; a solicitat totodată obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 93.489,64 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietara pentru suprafața de pădure de 240 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2009 dar și la plata dobânzii aferente debitului principal calculată începând cu data de 19 februarie 2014 - dată la care creanța a devenit exigibilă; a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 452 din 9 decembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile prematurității și prescripției, ca fiind nefondate. Pe fond, a admis, în parte, acțiunea formulată reclamanta A. - prin președinte B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 93.489,64 RON reprezentând contravaloare compensații aferentă anului 2009 precum și a dobânzii legale aferentă debitului calculată de la data promovării cererii de chemare în judecată, 10 septembrie 2014 și până la achitarea integrală a debitului. Totodată, a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 5.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Recursul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâtul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Recurentul a susținut că: • instanța de fond a reținut greșit că are calitate procesuală pasivă, contrar dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 46/2008 coroborat cu art. 1 alin. (1) și art. 6 din H.G. nr. 428/2013, texte care conduc la concluzia că procesul trebuia soluționat în contradictoriu cu Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură; • a fost greșit soluționată și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care compensațiile pretinse vizează anul 2007, își au izvorul în Codul silvic și nu sunt influențate de Decizia Comisiei Europene; • nu s-a observat că acordarea compensațiilor este condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe prevăzute în lege; nu s-a probat dreptul de proprietate al reclamantei; s-a formulat direct acțiune împotriva ministerului, eludându-se rolul unităților teritoriale în parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de art. 6 din Anexa 1 a H.G. nr. 861/2009.

Procedura derulată în recurs Intimata A. nu a formulat întâmpinare. Prin încheierea completului de filtru de la 26 aprilie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dispunându-se soluționarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., conform propunerii formulate de magistratul asistent raportor. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia. Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate refuzul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură de a-i plăti compensațiile în cuantum de 93.489,64 RON, aferente anului 2009 pentru suprafața de pădure de 240 ha, situată în zona de conservare totală a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Parâng - ROSCI0188. Curtea de apel a respins toate excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (necompetența materială, lipsa calității procesuale pasive, prematuritatea și prescripția dreptului material la acțiune), admițând acțiunea astfel cum a fost precizată, cu motivarea că a fost parcursă întreaga procedură reglementată de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 961/2009, la dosar fiind atașată documentația aferentă inclusiv fișa de calcul întocmită de ocolul silvic și descrierea parcelară din amenajamentul silvic. Soluția curții de apel este corectă. Răspunzând punctual la criticile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Înalta Curte observă, mai întâi, că refuzul plății compensațiilor a fost exprimat de către Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, prin Adresa nr. 83302 din 4 august 2014, în calitate de autoritate publică centrală în domeniul silviculturii, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 428/2013. Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de minister, cu motivarea că din alineatul următor al textul amintit rezultă că finanțarea departamentului se realizează prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, justificându-se chemarea în judecată a ambelor entități cu atribuții în domeniu. La data soluționării recursului, problema de drept analizată a fost rezolvată de legiuitor prin H.G. nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la art. 3 din actul normativ prevăzându-se expres că ministerul „se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile și acordurile, precum și în toate litigiile în care fostul Minister al Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură sunt părți”. Ca urmare, prin efectul legii, recurentul este continuatorul în plan procesual atât al fostului minister de resort, cât și al departamentului înființat prin H.G. nr. 428/2013. Critica referitoare la modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului material la acțiune pornește de la premisa eronată că acțiunea introductivă ar viza compensațiile aferente anului 2007. Or, după cum rezultă atât din cererea de chemare în judecată, cât și din sentință, compensațiile pretinse sunt aferente anului 2009. Totodată, refuzul plății compensațiilor a fost motivat de către Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură prin Adresa nr. 83302/IS din 4 august 2014, în esență, pe alte aspecte, respectiv neadoptarea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea schemei de ajutor și respingerea de la avizare a deconturilor de către DGRFP Craiova (care imputa la rândul său, în principal, aceeași omisiune). Mai mult, și pe parcursul judecății, recurentul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a indicat ca fiind incidente prevederile art. 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009, care la alin. (1) dispun că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”. Cu alte cuvinte, recurentul nu a negat dreptul la compensații al intimatei A. dar a refuzat acordarea acestora pentru anul 2009, cu motivarea că s-a îndeplinit doar unul din elementele condiției suspensive (decizia Comisiei Europene), nu și cel de-al doilea (adoptarea normelor metodologice de către Guvernul României). Practic, invocând prescripția dreptului material la acțiune, recurentul nu se prevalează de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 - acțiunea judiciară fiind formulată în mod evident în interiorul termenului de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii - ci invocă un nou motiv în susținerea refuzului exprimat prin Adresa nr. 83302/IS din 4 august 2014, ceea ce este inadmisibil. Nu în ultimul rând, invocarea concomitentă a excepțiilor prescripției și prematurității acțiunii relevă deficiențe conceptuale în abordarea problematicii cauzei, cu unica finalitate a golirii de conținut a dreptului la compensații al intimatei-reclamante pentru limitările și restricțiile pe care le suportă prin includerea suprafeței de 240 ha teren, proprietatea sa, în aria protejată Situl Natura 2000. Nici criticile care vizează modul în care a fost aplicat art. 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 nu pot fi primite. Curtea de apel a analizat întreaga documentație prezentată de recurentă pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, ajungând la concluzia că au fost parcurse toate etapele legale; au fost indicate atât actele de proprietate cât și fișa de calcul întocmită de ocolul silvic pe care se întemeiază cererea, prin trimitere la filele dosarului unde acestea se regăsesc. În fine, în mod corect a fost înlăturat motivul refuzului invocat de autoritățile publice, întrucât, pentru anul 2009 erau aplicabile normele metodologice amintite, care, în Anexa nr. 2 indică modul de calcul al compensațiilor care se acordă de către stat persoanelor fizice și juridice pentru funcțiile de protecție asigurate de pădurile proprietate privată încadrate la tipurile funcționale T1 și T2, respectiv tipurile funcționale pentru care nu se reglementează procesul de producție. Abia începând cu data de 1 ianuarie 2010, conform celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36/2015, pentru acordarea compensațiilor prevăzute de lege „trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010”. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul, care a pierdut procesul, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pretinse și dovedite de partea adversă, constând în onorariul și cheltuielile de cazare ale avocatului acesteia.