Decizia nr. 1529/2006 — ÎCCJ, Secția penală

L.A. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare);

P.L. (condamnat în primă instanță la pedeapsa de 16 ani închisoare);

P.A.V. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare);

C.D. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare);

B.G. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare);

T.I. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare);

J.L. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare);

K.B.I. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare);

D.A. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare);

M.F. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare);

F.R. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare)

P.I. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare);

S.T.V. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare);

S.T.R.O. (condamnat în primă instanță la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare), fiind amânată soluționarea căilor de atac pentru data de 10 februarie 2006. Instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a procedat din oficiu la verificarea legalității arestării preventive constatând că temeiurile care au impus arestarea preventivă în cauză a inculpaților în cursul urmăririi penale în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., se mențin nemodificate avându-se în vedere condamnarea în primă instanță a acestora la pedepse privative de libertate cuprinse între 6 ani și 21 ani închisoare pentru infracțiuni grave privind traficul ilicit de droguri în cadrul unei rețele internaționale organizate în acest scop și alte fapte penale, prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva încheierii arătate au declarat în termen recursuri primii 11 inculpați circumscrise cazurilor prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 10 și 17 1 C. proc. pen., cu motivarea că se impune revocarea arestării preventive a acestora întrucât: a) – încheierea nu este motivată; b) – nu există probe certe că în prezent lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [(condiție obligatorie incidentă în art. 148 lit. h) C. proc. pen.)]; c) – durata excesivă a măsurii arestării preventive în cauză; d) – prezintă afecțiuni grave ale sănătății, cu referire la inculpatul P.A.V.; e) – măsura arestării preventive a încetat de drept potrivit art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece nu s-a mai dispus menținerea acesteia prin sentință (în ceea ce privește pe inculpatul L.A.). Recursurile sunt nefondate. Din examinarea încheierii atacate se constată contrar celor susținute prin motivul prim de recurs că în limitele art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive este motivată în concret făcându-se referire la hotărârea primei instanțe prin care inculpații au fost condamnați, la pedepse cuprinse între 6 și 21 ani închisoare prin confirmarea vinovăției penale a acestora, pentru faptele penale deosebit de grave imputate acestora prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen. Pericolul pentru ordinea publică este demonstrat în cauză, căci el nu trebuie dovedit cu probe administrate în acest sens după cum pretind inculpații, prin starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul societății civile generat de rezonanța socială negativă a faptului că inculpații condamnați în primă instanță la pedepsele anterior arătate pentru infracțiuni de o gravitate ridicată sunt judecate în continuare în stare de libertate. De altfel, prin pronunțarea unor hotărâri de condamnare, la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, cum este cazul în speță, menținerea arestării preventive se justifică pentru garantarea executării acestei sancțiuni penale în conformitate cu art. 5 paragraf 1 din C.E.D.O. Pentru considerentele arătate este nejustificat și motivul de recurs prevăzut la lit. c). Revocarea arestării preventive pentru motivul prevăzut la lit. d), cu referire la inculpatul P.A.V., poate fi dispusă potrivit art. 139 alin. (3 4 ) C. proc. pen., numai dacă se constată pe baza unei expertize medico – legale că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a D.G.P. – ului, ceea ce nu este cazul în speță. Eroarea materială evidentă privind redactarea greșită a numelui inculpatului L.A. în dispozitivul sentinței a fost îndreptată ulterior în baza art. 195 C. proc. pen., în concordanță cu cele dispuse prin minuta hotărârii în care se indică expres menținerea arestării preventive pentru inculpatul amintit. Ca atare, recursurile declarate de inculpați au fost respinse, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost obligați aceștia la cheltuieli judiciare statului potrivit art. 192 alin. (1) C. proc. pen.