ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4268/2005

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 16 mai 2005, Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpații T.E., P.R.I., S.G.F. și V.M.R., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de amenințare și tulburare de posesie, prevăzute de art. 193 și art. 220 C. pen. S-a respins cererea de acordare a despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, formulată de părțile vătămate. Au fost obligate părțile vătămate la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. S-a reținut că, prin plângerea prealabilă formulată în cauză, părțile vătămate au solicitat condamnarea inculpaților T.E., V.M.R.

și P.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. și amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen. În ședința publică din 24 ianuarie 2005, partea vătămată P.A. și-a precizat plângerea, în sensul că a înțeles să formuleze plângere împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 250 și art. 264 C. pen., de către T.E., V.M.R. și S.G., plângere ce a fost disjunsă din ședința publică din 21 martie 2005. De asemenea, partea vătămată și-a precizat plângerea prealabilă formulată în cauză și a solicitat condamnarea inculpaților T.E., V.M.R., P.R.

și S.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și amenințare, fapte prevăzute de dispozițiile art. 220 și art. 193 C. pen., precum și obligarea inculpatului T.E. la plata daunelor morale în cuantum de 450 milioane lei. S-a reținut de instanță că părțile vătămate au precizat că, în data de 3 aprilie 2004, prin violență și amenințare inculpații au încercat să-i împiedice să însămânțeze un teren agricol situat în locul numit l., pe raza comunei Iara. Din probele administrate rezultă că terenul în litigiu, este revendicat atât de părțile vătămate cât și de numiții B.V., J.O., V.T. și B.I., între părți existând pe rol, mai multe litigii de natură civilă. În data de 3 aprilie 2004, părțile vătămate, însoțite de fiicele acestora, J.E.

și Ș.A., precum și de martorul M.I., s-au deplasat la terenul menționat, în scopul efectuării unor lucrări agricole. Sesizați de numiții B.V. și B.M., la fața locului s-au deplasat inculpații S.F., agent principal de poliție la Postul I., P.R., sergent major la S.J.P. Câmpia Turzii – Serviciul de Ordine Publică și T.E., inspector principal la S.O.P., pentru a lua măsuri de ordine și a preîntâmpina apariția unor stări conflictuale, între părți. La fața locului s-a procedat la identificarea părților prezente, fiind solicitate și acte doveditoare ale proprietății, iar, până la clarificarea situației juridice a terenului li s-a solicitat părților vătămate să înceteze efectuarea lucrărilor agricole, fiind întocmit cu această ocazie, și un proces verbal.

Partea vătămată P.A. a susținut că inculpații au avut un comportament agresiv, pentru a-i determina să înceteze lucrările pe terenul menționat, fiindu-le răsturnate gălețile cu semințe și fiind împiedicate să cultive terenul. Potrivit declarațiilor martorilor J.M., M.I. și J.E., cele două părți vătămate au fost deposedate de găleți și li s-a solicitat să părăsească terenul în litigiu, pentru a preveni un conflict ce ar fi putut să intervină între persoanele aflate la fața locului. De asemenea, aceiași martori au precizat că părțile vătămate au fost amenințate cu „intervenția în forță” a forțelor de ordine dacă refuză să părăsească terenul și li s-a atras atenția că pot să ajungă în detenție dacă însămânțează terenul.

Instanța a apreciat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 220 și art. 193 C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, cele două părți vătămate fără a invoca vreun motiv de casare. Recursurile sunt nefondate. Examinând actele și lucrările dosarului se reține că susținerile recurenților, în sensul că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de amenințare și tulburare de posesie nu se confirmă. Din analiza dosarului rezultă că inculpații, prin acțiunile lor, au urmărit doar asigurarea unor măsuri de ordine și îndepărtarea părților de pe terenul în litigiu pentru a preîntâmpina un conflict.

În cauză, nu subzistă nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 193 C. pen., solicitarea inculpaților adresată părților vătămate de a părăsi terenul, întrucât în caz contrar urmau să suporte rigorile legii, nefiind de natură să constituie o acțiune de amenințare, în sensul cerut de legiuitor, astfel că nu este realizată latura obiectivă a acestei infracțiuni. De asemenea, nu rezultă că inculpatul T.E. i-a cauzat un prejudiciu și a adus atingere intereselor părții vătămate, astfel că solicitarea de acordare a daunelor morale, este nefondată. Așa fiind, corect instanța de fond a apreciat că în sarcina celor patru inculpați nu se poate reține vinovăția pentru săvârșirea vreunei fapte penale împotriva părților vătămate.

În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursurile ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile vătămate P.I.C. și P.A. împotriva sentinței penale nr. 25 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurenți să plătească statului sumele de câte 60 lei (600.000 lei) cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2005.