ÎCCJ, Decizia nr. 130/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea din 18 februarie 2019, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea formulată de recurenta-pârâtă A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 483 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu este îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual, întrucât completul de 5 judecători este învestit cu soluționarea recursului exercitat în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, care este "o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, și nu o cale extraordinară de atac" (Decizia Curții Constituționale nr. 778/2017, pct. 21).

O asemenea excepție de neconstituționalitate ar avea legătură, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu soluționarea unei eventuale căi de atac exercitate împotriva hotărârii judecătorești pronunțate de completul de 5 judecători în recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ipoteză în care s-ar ivi problema admisibilității respectivei căi de atac.

Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând casarea hotărârii recurate și sesizarea, prin încheiere motivată, a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 483 alin. (1) teza finală C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție, în sensul că acestea contravin principiului dublului grad de jurisdicție, respectiv dreptului persoanei de a se bucura de dublul grad de jurisdicție. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susținut că excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea recursului și, implicit, cu respectarea dreptului la un proces echitabil, față de împrejurarea că magistratul sancționat disciplinar printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii are la dispoziție o singură cale de atac, aceea a recursului, dat în competența completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Reglementarea doar a unei singure posibilități, pentru magistrați, de a compărea în fața instanței de judecată, încalcă principiul dublului grad de jurisdicție și derogă de la regula egalității, fapt ce contravine ordinii de drept.

Chiar dacă prin Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 31 mai 2018 s-a reținut că, în ipoteza analizată, recursul este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunțate în materie disciplinară, totuși nu este respectat dreptul la dublul grad de jurisdicție. Prin această reglementare se creează o inegalitate în drepturi pentru magistrați, din punct de vedere al dreptului la un remediu efectiv împotriva unei hotărâri disciplinare emise de Consiliul Superior al Magistraturii, în raport cu căile de atac reglementate de C. muncii și de alte legi, care reglementează procedura disciplinară pentru alte profesii.

Cum Consiliul Superior al Magistraturii este o instanță extrajudiciară, astfel cum s-a stabilit prin Deciziile Curții Constituționale nr. 148/2003 și nr. 799/2011, nu se poate pune semnul egalității între această instituție și instanța de judecată, nici chiar atunci când este vorba despre activitatea jurisdicțională a Consiliului, conferită în materie disciplinară.

Așadar, judecata realizată în cadrul secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii Consiliul Superior al Magistraturii, în materie disciplinară, nu asigură dublul grad de jurisdicție, motiv pentru care singura posibilitate de a te adresa instanței de judecată, reglementată de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, contravine dispozițiilor art. 129 din Constituție.

De asemenea, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., ca urmare a admiterii recursului împotriva hotărârii pronunțate de secția pentru judecători, singura soluție posibilă este casarea în tot sau în parte a respectivei hotărâri, neputându-se adopta o soluție de casare cu trimitere a acuzei spre rejudecare.

Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție:

Recurenta A. a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 483 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care au următorul conținut:

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Art. 51. - "(...) (3) împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o. Competența soluționării recursului aparține completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancționat disciplinar. (...)"

C. proc. civ.

Art. 483. - " (1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În esență, autoarea excepției susține că textele de lege vizate nu îi asigură dublul grad de jurisdicție, întrucât completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționează, în primă și ultimă instanță, calea de atac exercitată în fața unei instanțe judecătorești împotriva hotărârii pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ administrativ-jurisdicțional, prin secțiile sale, în materia răspunderii disciplinare a magistraților.

Or, așa cum corect s-a reținut prin încheierea atacată, soluția pe care completul de 5 judecători o va pronunța în cauza în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate nu poate fi influențată, în niciun fel, de soluția pe care instanța de contencios constituțional ar pronunța-o.

Prin Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 334/17.04.2018, Curtea Constituțională a reținut că "îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin exercitarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 parag. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "recursul" din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii" (parag. 19).

Modul de desfășurare a judecății în cadrul recursului exercitat de magistrat împotriva unei hotărâri a unei secții a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu este, așadar, afectat de existența sau inexistența unei căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de completul de 5 judecători.

O asemenea excepție ar putea avea legătură cu soluționarea unei căi de atac declarate de recurentă împotriva hotărârii pe care completul de 5 judecători o pronunță asupra recursului, numai în această situație constituționalitatea normei având efecte directe asupra soluționării cauzei, în sensul dezlegării chestiunii referitoare la admisibilitatea căii de atac.

Constatând că nu sunt motive de reformare a încheierii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 18 februarie 2019, pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - CT