ÎCCJ, Decizia nr. 129/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin Decizia nr. 104 din ședința completului de filtru de la 7 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 278 din 13 noiembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs A., B. și C., recursul fiind respins prin Decizia nr. 39 din 18 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În acest dosar, recurenții A. și B. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., susținând că acestea contravin dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului nr. 12 la Convenție raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât li se încalcă dreptul la un recurs efectiv și li se creează o situație de discriminare, fiind lipsiți de posibilitatea de a-și susține cauza.

Prin încheierea din 18 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu este îndeplinită cerința referitoare la legătura dispozițiilor contestate cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual, că, prin criticile formulate, autorii tind să obțină, pe calea excepției de neconstituționalitate, inaplicabilitatea în cauză a dispozițiilor citate, conform cărora hotărârea pronunțată în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac și că, nici în ipoteza în care ar fi admisă excepția de neconstituționalitate, acest text nu ar mai fi aplicabil în prezentul litigiu.

S-a reținut, de asemenea, că nici chiar lipsirea de efecte a textului respectiv nu are legătură cu soluționarea Dosarului nr. x/2018, deoarece, pe de o parte, litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ, iar, conform art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, în materia contenciosului administrativ nu se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ. Pe de altă parte, hotărârea ce formează obiectul recursului, fiind pronunțată în recurs, este o hotărâre definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care nu este supusă recursului în condițiile art. 483 din același cod ori art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Împotriva acestei încheieri au declarat, în termen legal, recurs recurenții A. și B., solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Litigiul cu care recurenții au învestit instanțele și în cadrul căruia au înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 C. proc. civ. este, așa cum în mod corect s-a reținut prin hotărârea atacată, un litigiu în materia contenciosului administrativ.

Prin excepția invocată, recurenții au susținut că judecarea cauzei în complet de filtru, fără citarea părților, îi lipsește de posibilitatea de a-și susține cauza, ceea ce reprezintă o evidentă discriminare, neavând parte de un proces echitabil și de un recurs efectiv.

Prin Decizia civilă nr. 39 din 18 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, recursurile declarate de A., B. și C. au fost respinse ca inadmisibile, cu motivarea că decizia atacată cu recurs este o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în recurs, care nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, în temeiul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., iar calea de atac exercitată nu se circumscrie nici competenței conferite completului de 5 judecători în alte materii decât cea penală prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 304/2004.

În aceste circumstanțe, lipsa legăturii dispozițiilor vizate de excepția de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, este evidentă.

Așa cum judicios s-a reținut, dispozițiile art. 493 C. proc. civ. nu mai sunt aplicabile în cauză, față de dispozițiile exprese ale art. 20 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, începând cu data de 2 august 2018, care dispun că "procedura prevăzută la art. 493 din C. proc. civ. nu se aplică în materia contenciosului administrativ".

Pe de altă parte, caracterul inadmisibil al recursului declarat împotriva unei hotărâri definitive, pronunțate în recurs, nu poate fi influențat nici măcar de lipsirea de efecte a dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate.

Așadar, soluția pronunțată de instanță în această cauză nu are nicio legătură cu dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este susținută de recurenți.

Or, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, printre care figurează și cea a legăturii dispozițiilor ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de reformare a încheierii atacate,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din 18 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - CT