ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.12.2019

ÎCCJ, Decizia nr. 268/2019

HOTĂRÂRE
02.12.2019
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 268/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 229 din 13 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 402 din 6 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Împotriva acestei decizii, A., B. și C. au formulat recurs, arătând că hotărârea recurată este lovită de nulitate absolută.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți, a urmat procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în procedura de filtru, hotărâre care nu mai poate fi supusă reformării.

Completul de filtru, prin încheierea din 7 octombrie 2019, a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

După comunicarea raportului, recurenții A., B. și C. au depus puncte de vedere, prin care au reluat istoricul cauzei.

În temeiul art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în prezenta cauză.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura de filtrare a recursului, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 493 [...] (5) În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

Dispozițiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunțată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și de art. 129 din Constituția României, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva deciziei nr. 229 din 13 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 229 din 13 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-02
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 266/2019
Deliberând asupra admisibilității în principiu a recursului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 81 din 25 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Î
ÎCCJ 2019-01-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 3/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 2483 din camera de consiliu de la 14 iunie 2
ÎCCJ 2019-09-09
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 182/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia civilă nr. 3010 din 19 septembrie 2018, pronunța
ÎCCJ 2020-01-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 9/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 170 din 24 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art
ÎCCJ 2019-09-09
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 181/2019
. civ. În consecință, se solicită admiterea recursului. II. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de a
Sursă