ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 987/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

987 din 15 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 1566 din 9

decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul V.S.L.

a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. d) și e) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 7 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

dispus arestarea inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată I.V.E.V.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 4.500.000 lei, din care 400.000 lei onorariul apărătorului din oficiu ce se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În dimineața zilei de 18 februarie

2001, pe stradă, inculpatul V.S.L. a încercat să sustragă geanta părții

vătămate pe care aceasta o avea pe umăr. Întrucât victima s-a opus, inculpatul

a târât-o 2-3 m și a reușit să intre în posesia bunului.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză:

plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de percheziție,

proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere de pe

fotografii judiciare, planșa fotografică, dovada de restituire a bunului,

declarațiile învinuitului C.I.D., declarațiile martorilor I.C., M.D., P.M., S.N.,

M.C.E. și A.J.

Apelul declarat de acesta a fost

admis de Curtea de Apel București, secția I penală, care, prin decizia nr. 56

din 27 ianuarie 2005, a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza

spre rejudecare, constatând că procesul s-a judecat fără citarea legală a

inculpatului care, astfel, a fost privat de dreptul său de a se apăra.

În rejudecare, Tribunalul București,

secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1360 din 6 octombrie 2005, a

dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa

de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a luat act că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind integral recuperat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Inculpatul a declarat apel,

susținând că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine vinovăția

sa, astfel că soluția de condamnare este greșită.

Prin decizia penală nr. 902/ A din

22 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul

inculpatului, ca nefondat, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 100 lei (RON).

Instanța de control judiciar a

constatat că probele administrate dovedesc pe deplin vinovăția inculpatului,

iar pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost just individualizată.

Împotriva acestei decizii penale a

declarat recurs inculpatul V.S.L., solicitând admiterea acestuia, casarea

hotărârilor pronunțate și în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în

subsidiar, reducerea pedepsei.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 14 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza materialului probator

administrat în cauză, Curtea constată că instanțele de judecată au reținut în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului. Sunt relevante în acest

sens declarațiile martorilor I.N., M.C., A.J., P.M., M.D., cu ajutorul cărora s-a

reconstituit fidel traseul urmat de inculpat după săvârșirea faptei,

abandonarea genții sustrase și explicațiile oferite sus-numiților chiar de

către inculpat, în sensul că trebuie să fugă pentru a scăpa de urmărirea

poliției, deoarece a tâlhărit o femeie.

De asemenea, în declarațiile date la

urmărirea penală, învinuitul C.I.D. a arătat că l-a văzut pe inculpat smulgând

geanta părții vătămate.

Instanțele de judecată au apreciat

și interpretat în mod corect materialul probator, înlăturând ca nemotivate

revenirile sau alterările depozițiilor făcute în timpul urmăririi penale,

explicabile fie prin interesele procesuale, fie prin trecerea timpului care a

determinat apariția unor inexactități.

Pentru aceste motive, Curtea va

respinge, ca nefondată, critica formulată de inculpat privind greșita sa

condamnare, constatând că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

reținute în sarcina sa.

Nici critica privind modul de

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu este fondată.

Pedeapsa stabilită reflectă

pericolul concret al faptei comise, periculozitatea inculpatului care a atacat

o femeie însoțită de copilul său pe care i-a înspăimântat prin acțiunea sa

violentă de târâre a victimei.

Totodată, s-a avut în vedere faptul

că inculpatul s-a sustras în mod constant de la urmărirea penală și cercetarea

judecătorească, precum și faptul că a mai fost condamnat de două ori pentru

săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, prin sentințele penale nr. 1063/2003

a Judecătoriei sectorului 6 București și nr. 2422/2001 a Judecătoriei

sectorului 4 București, faptele fiind concurente cu cea dedusă judecății.

Curtea constată că pedeapsa aplicată

nu trebuie modificată în sensul reducerii ei, deoarece s-ar afecta scopul

sancțiunii penale, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen., de a

constitui o măsură de prevenire și un mijloc de reeducare.

Așa fiind, Curtea urmează să

respingă, ca nefondat, recursul inculpatului și să dispună obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Au fost văzute dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;