ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6351/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2003 la Judecătoria Galați, L.I. a chemat în judecată pe B.L. și F.C., pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să constate caracterul simulat al actului încheiat la 30 mai 1974 și nulitatea acestuia, precum și a donației autentificată sub numărul 3862 din 12 iulie 1979. S-a mai cerut prin acțiune să se constate caracterul autentic al vânzării cumpărării imobilului situat în Galați. Prin sentința nr. 1940 din 8 aprilie 2004 Judecătoria Galați a respins în integralitate acțiunea. Apelul declarat de reclamantă și înregistrat sub nr. 1744/2004 pe rolul Curții de Apel Galați a fost calificat recurs, considerent pentru care, prin decizia nr. 6 din 5 ianuarie 2005, Curtea de Apel Galați și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
La rândul său Tribunalul Galați invocând din oficiu excepția de necompetență materială și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Galați a reținut că în raport de obiectul acțiunii, neevaluabil în bani, nu sunt incidente dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. cu atât mai mult cu cât capetele de cerere principale nu sunt urmate de o cerere de repunerea părților în situația anterioară sau de plata unor dezdăunări. Pe de altă parte, în cauză se pune în discuție dreptul de proprietate asupra unui teren de 520 mp situat în intravilanul municipiului Galați, pentru care este de notorietate că pe piață are o valoare mai mare de 1 miliard lei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a concluzionat, că față de principiul precedent al triplului grad de jurisdicție, dispozițiile art. 282 1 sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse și la alte situații care nu au fost prevăzute de textul procedural. Ivindu-se un conflict negativ de competență, în temeiul art. 22 pct. 3 C. proc. civ. a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție. Față de obiectul acțiunii, acela în constatarea simulației, a nulității absolute, a donației, a caracterului autentic al vânzării cumpărării, neînsoțită de un capăt de cerere privitor la repunerea părților în situația anterioară, competența materială aparține în primă instanță judecătoriei, care deține și plenitudinea jurisdicțională.
Potrivit dispozițiilor art. 282 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Obiectul acțiunii fiind neevaluabil în bani, nu se poate pune în discuție incidența art. 282 1 C. proc. civ. care derogând de la regula instituită de art. 282 C. proc. civ., selectează gradele de jurisdicție în funcție de valoarea obiectului sau natura acestuia, expres și limitativ prevăzut de text. În speță, negăsindu-se corespondent nici una din ipotezele prevăzute de art. 282 1 C. proc. civ., sunt incidente dispozițiile art. 282 C. proc.
civ., potrivit cărora, hotărârile pronunțate de judecătorie sunt supuse căii de atac a apelului la tribunal și recursului la curtea de apel. Ca urmare, calea de atac exercitată de L.I. fiind calificată apel, iar hotărârea fiind pronunțată de judecătorie, competența materială de soluționare a apelului revine Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența Tribunalului Galați pentru soluționarea apelului declarat de L.I. împotriva sentinței civile nr. 1940 din 8 aprilie 2004 a Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.