ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Giurgiu la 4 ianuarie 2012 reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâta CN A.P.D.F.SA Giurgiu pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta să-i plătească sumele datorate în baza contractului mandat din 2008, cu titlu de remunerație, premiu anual, indemnizație pentru exercitarea funcției de președinte al consiliului de administrație și sumele datorate pentru exercitarea calității de membru în Consiliul de conducere al Asociației constituită prin contractul din 2007 și cu titlu de indemnizație pentru exercitarea calității de membru în comisia pentru listarea la bursă precum ți cheltuieli de judecată.

A arătat reclamantul că prin contractul de mandat din 2008 a ocupat funcția de director general al companiei pentru o perioada de 4 ani de zile, începând cu luna septembrie 2009, pârâta obligându-se să îi achite lunar o indemnizație de 14.000 lei și un premiu anual echivalent a cel mult 12 remunerații lunare, în funcție de performanțe. Reclamantul a prestat efectiv activitatea convenită până în luna decembrie 2008, cuvenindu-i-se prin urmare un premiu anual de 56.000 lei corespunzător realizării obiectivelor și criteriilor de performanță propuse. în contract s-a prevăzut de asemenea și plata indemnizației pentru funcția de președinte al C.A., în procent de 20% din remunerația lunară.

Pârâta a refuzat plata drepturilor bănești cuvenite pe considerentul că prin Ordinul din 2008 Ministerul Transporturilor a hotărât revocarea contractului de mandat, refuz nejustificat întrucât în cuprinsul contractului se prevede că pârâta datorează cu titlu de daune, echivalentul veniturilor ce le-ar fi realizat reclamantul pe întreaga durată a contractului, în cazul revocării mandatului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ. Prin sentința civilă nr. 106/2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată. Pentru a hotărî astfel Tribunalul a constatat că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță specifice a fost încredințat reclamantului, director general, de către C.A.

al pârâtei companie națională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se plata unei remunerații brute lunare, a unui premiu anual corespunzător aprobării situațiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare, diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism și șofer, pentru conducerea și administrarea companiei și îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță. Corelativ, pentru situația revocării mandatului în condițiile realizării obiectivelor contractului, părțile au prevăzut plata de daune echivalând totalului remunerațiilor, indemnizațiilor și premiilor cuvenite pentru toată durat contractului. Contractul de mandat a fost încheiat în condițiile reglementate de Legea nr. 31/90 și O.U.G.

nr. 79/2008 și înregistrat la Ministerul Transporturilor la 11 decembrie 2008 pentru că la 24 decembrie 2008 Ministerul Transporturilor să emită ordinul de eliberare a reclamantului din funcția de director general și președinte al C.A. al Companiei și de revocare, pe cale de consecință, prin hotărâre a C.A. al Companiei, a contractului de mandat, dispoziții aduse la îndeplinire prin hotărârea din 12 ianuarie 2009 a C.A. S-a reținut că plata remunerației lunare prevăzute la art. 4 pct. 1 din contractul de mandat a fost stabilit potrivit cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008, în această privință Ministerul observând că remunerarea lunară trebuia să corespundă valorilor lunare și anexele la care se face referire în contract nu au fost aduse la cunoștință.

Prin cererea depusă la 5 iunie 2012, reclamantul a precizat că înțelege că solicite echivalentul remuneraților lunare cumulate începând cu ianuarie 2009, în situația în care, potrivit cu O.U.G. nr. 222/2008, remunerația lunară de care beneficiază directorul general prin contractul de mandat este limitată la nivelul indemnizației stabilită prin lege pentru funcția de Secretar de Stat, încât pretențiile nu sunt legate de îndeplinirea mandatului ci de exercițiul funcției de director general. Cum revocarea din funcție a intervenit la data comunicării contractului de mandat către Ministerul Transporturilor și a avut la bază dispozițiile H.G.

nr. 520/1998, este evident că raporturile de mandat sunt subsidiare ordinelor Ministerului Transporturilor, reclamantul nedovedind exercitarea activităților specifice mandatului sau revocarea intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea companiei în cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităților încredințate prin mandat. Pentru considerentele reținute instanța de fond în baza dispozițiilor art. 1553 C. civ., constatând lipsirea de efecte a mandatatului corespunzător ordinului de revocare din funcție și nedovedirea prestațiilor efective în beneficiul pârâtei, dincolo de exercitarea funcției de director general cum nici nelegalitatea încetării contractului de mandat, a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul S.S.G. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 231/A din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis, cu opinie majoritară, în complet de divergență. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și, prin urmare, a fost obligată pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu la plata sumei de 370.339 lei despăgubiri. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată pârâta la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către reclamant în fața primei instanțe și în apel. În motivare, instanța de control judiciar a reținut că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță specifice a fost încredințat reclamantului, director general, de către C.A.

al pârâtei companie națională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se plata unei remunerații brute lunare, a unui premiu anual corespunzător aprobării situațiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare, diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism și șofer, pentru conducerea și administrarea companiei și îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță. Corelativ, pentru situația revocării mandatului în condițiile realizării obiectivelor contractului, părțile au prevăzut în contract la art. 9 pct. 6 plata de daune echivalând totalului remunerațiilor, indemnizațiilor și premiilor cuvenite la momentul încetării mandatului și până la expirarea acestuia.

S-a constatat că părțile au prevăzut la art. 11 din contract că orice modificare a contractului va fi precedată de o prealabilă notificare de către partea interesată, situație nerealizată în speță. Ulterior prin Ordinul ministrului transportului din 24 decembrie 2008, reclamantul a fost eliberat din funcția de director general și președinte al consiliului de administrație al CN A.P.D.F. SA Giurgiu. În cauza, incidența clauzei privind dezdăunarea mandatarului pentru revocarea sa din funcție din motive neimputabile, a fost apreciat ca fiind pe deplin dovedită. S-a apreciat că din actele dosarului dar și din atitudinea pârâtei, mandatarului nu i s-a imputat neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor sale cuprinse în mandat ci dimpotrivă, deși a activat o perioadă relativ scurtă de timp, criteriile de performanță au fost în totalitate îndeplinite iar situația economico financiară a înregistrat un progres la venituri și câștig (fila 15 dosar fond).

Problema valabilității clauzelor contractului de mandat nu intră în discuție, pe de o parte pentru că nu face obiectul acțiunii, iar pe de altă parte pentru că pârâta potrivit art. 4 din H.G. nr. 520/1998 deși funcționează sub autoritatea M.T.I. și desfășoară activități de interes public național conform reglementărilor legale în vigoare și statutului, și are libertatea conform art. 6 din același act normativ de a încheia, conform legislației în vigoare, acorduri sau convenții cu organisme interne ori internaționale și de a participa la colaborări și cooperări pe plan național sau internațional, în domeniul său de activitate. Instanța a reținut că prevederile O.U.G. nr. 222 din 30 decembrie 2008 publicat în M. Of.

din 31 decembrie 2008 stabilesc la art. 3 alin. (1) că Directorul general/Directorul beneficiază de o remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, remunerația ce nu poate depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de secretar de stat nu sunt aplicabile în speță. S-a avut în vedere intrarea în vigoare a acestuia după data încheierii și chiar a revocării mandatului. Prevederile privesc persoanele care exercită această funcție, iar nu a celor revocați din funcție.

Pe de altă parte, potrivit clauzei din contract, s-a avut în vedere remunerația avută la momentul încetării mandatului moment marcat de ordinul ministrului din 24 decembrie 2008, fiind apreciată ca lipsită de importanță împrejurarea că cererea de despăgubiri a reclamantului privește perioada începând cu 1 ianuarie 2009. În ceea ce privește lipsa dovezii prejudiciului adus recurentului reclamant, s-a constatat că nu este necesar ca reclamantul să facă o astfel de dovada, pe de o parte pentru că acesta este la adăpostul clauzei din contractul de mandat privind revocarea acestuia iar, pe de altă parte, lipsirea intempestivă a unui salariat de activitate fără a exista vreo culpă din partea acestuia este generatoare de compensații, prejudiciul creat fiind prezumat.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, s-a avut în vedere numai remunerația brută lunară în cuantum de 12.000 lei lunar (scăzând 2000 lei pentru asigurarea răspunderii profesionale). Calculând valoarea netă lunară pornind de la salariul de 12.000 lei (iar nu de la 14.000 lei cum în mod eronat a apreciat expertul în cauză instanța a reținut că recurentului i se cuvenea lunar un venit net de 8416,8 lei, iar pentru cele 44 luni până la expirarea contractului i se cuvenea suma de 370.339 lei. A fost respinsă cererea privind celelalte pretenții, întrucât în ceea ce privește premiile anuale, clauzele contractului prevăd doar o posibilitate, iar nu o obligativitate a acestora, iar în ceea ce privește celelalte indemnizații pentru exercitarea altor funcții, acestea nu fac obiectul contractului de mandat ce se discută în cauză.

În ceea ce privește taxa de timbru datorată de recurent la instanța de fond dar și potrivit pretențiilor precizate instanța de apel a făcut aplicația dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 care prevăd că „în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu." Astfel, constatând insuficiența timbrării atât la instanța de fond cât și în recurs reclamantul a fost obligat la plata diferenței de taxă de timbru datorată și neachitată în sumă totală de 8.281,56 lei (din care 6.383 lei în fața primei instanțe și 1.898,56 lei în apel), în raport de prevederile art. 274 C. proc.

civ. pârâtul a fost obligat la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către reclamant în fața primei instanțe și în apel (respectiv 7.814 lei în fața primei instanțe și 3907 lei în apel) pârâtul fiind partea care a căzut în pretenții, și ținându-se cont de admiterea parțială a pretențiilor reclamantului. În termen legal, împotriva deciziei din apel, pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței apelate ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului, pârâta a susținut, în esență, că, în speță, clauza contractuală prevăzută la art. 12 lit. e) din contractul de mandat din 1 septembrie 2008 este în concordanță cu prevederile art. 1553 C. civ.

Astfel, în opinia recurentei, revocarea mandatului de către mandant este în totalitate străină instituției de culpă, principiul revocabilității de către mandant, ținând de esența contractului de mandat. Ca urmare, instanța de apel în mod greșit a reținut că pârâta a fost în culpă pentru revocarea contractului de mandat și că CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu ar fi ținută să justifice măsura luată.

Clauza prevăzută, prin art. 9, pct. 6, din contractul de mandat, în care se prevede că în cazul revocării mandatului directorului general, în condițiile în care și-a realizat obiectivul contractului prevăzut de art. 2, mandantul are obligația de a plați daune echivalentul veniturilor pe care le-ar fi realizat directorul general de la data încetării prezentului contract și până la expirarea acestuia, se află în contradicție cu principiile revocabilității contractului de mandat și a libertății contractuale a mandatului, cât și cu însăși prevederile art. 12, lit. e), din același contract, astfel încât invocarea de către pârâtă a lipsei de eficacitate a acestei clauze este întrutotul întemeiată.

O altă motivație pertinentă și temeinică este aceea că, în cazul în care s-ar aprecia validitatea convenției accesorii sus citate, constatarea îndeplinirii criteriilor de performanță de către mandatar, implică culpa mandantului în revocarea mandatului. În speță nu se poate pune problema verificării îndeplinirii criteriilor de performanță de către reclamant, datorită timpului scurt, scurs de la numire și până la revocare, respectiv 3 luni. În consecință, clauza prin care se instituie dreptul reclamantului la despăgubiri pentru un interval de 3 ani și 9 luni, perioadă în care acesta nu a efectuat nici o activitate în contul companiei, nu poate fi activată. Totodată, clauza penală este definită ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației către debitorul său.

Ea este o convenție, deci pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate specifice oricărei convenții. Pentru a fi activată, se cere ca neexecutarea contractului să provină din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia. O astfel de culpă, arată recurenta nu este însă de esența revocabilității contractului de către mandant și nici nu a fost invocată într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului de încetare a mandatului. În altă ordine de idei, prin invocarea îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului, CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu în calitate de pârâtă a apelat la excepția de neexecutare a contractului, străină de ideea de culpă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc.

civ. Analizând decizia atacată, în limitele contractuale de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed. Cu titlu preliminar, se impune precizarea că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă a fost abrogat prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005, motiv pentru care, decizia atacată va fi examinată în raport de criticile subsumate doar prevederilor pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte constată că între reclamantul S.S.G. și C.A. al pârâtei CN A.P.D.F. SA s-a încheiat la data de 1 septembrie 2008 contractul de mandat, pentru exercitarea dreptului de reprezentare, administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță specifice.

Contractul de mandat a fost înregistrat la Registratura Ministerului Transporturilor din 11 decembrie 2008. Prin Ordinul din 14 decembrie 2008 al M.T.I., membrii C.A. ai CN A.P.D.F. SA au fost împuternici să înceteze, prin revocare, mandatul reclamantului, raporturile de mandat fiind, prin urmare, subsidiare ordinelor Ministerului Transportului. Astfel, prin Hotărârea din 12 ianuarie 2009, C.A. al CN A.P.D.F. SA a aprobat încetarea, prin revocare, a contractului de mandat din 1 septembrie 2008, în baza art. 12 lit. e) din contract, potrivit căruia părțile au convenit că acesta poate înceta prin revocarea mandatului directorului general.

Principiul revocabilității mandatului de către mandant ține de esența contractului de mandat, iar clauza contractuală prevăzută la art. 12 lit. e) este în deplină concordanță cu art. 1553 C. civ., conform căruia "mandantul poate, când voiește, revoca mandatul și constrânge, după caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire". În mod greșit, instanța de apel își fundamentează raționamentul pe dispozițiile art. 9 pct. 6 din contract la care părțile au prevăzut, corelativ, pentru situația revocării mandatului în condițiile realizării obiectivelor contractului, plata de daune echivalând totalului remunerațiilor, indemnizațiilor și premiilor cuvenite la momentul încetării mandatului și până la expirarea acestuia.

În speță, nu se poate pune problema verificării îndeplinirii criteriilor de performanță de către reclamant, datorită timpului scurt scurs de la numire și până la revocare, respectiv de 3 luni. Totodată, clauza penală definită ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate specifice oricărei convenții. Se cere ca neexecutarea contractului să provină din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia. O astfel de culpă nu este însă, de esența revocabilității contractului de către mandant și nici nu a fost invocată într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului Ministerului Transporturilor de încetare a mandatului.

Așa fiind, în speță, nu se poate reține culpa pârâtei pentru revocarea contractului de mandat, iar reclamantul nici nu a dovedit exercitarea activităților specifice mandatului sau revocarea intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea pârâtei la cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităților încredințate prin mandat. Pentru toate considerentele expuse, în mod greșit, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de declarat de pârâta CN A.P.D.F. SA, va modifica decizia atacată, în sensul că va respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G.

împotriva sentinței civile nr. 106 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, pe care o menține ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu împotriva Deciziei civile nr. 231 A din 25 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G. împotriva sentinței civile nr. 106 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, pe care o menține ca fiind temeinică și legală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 2 aprilie 2014.