ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2014

HOTĂRÂRE
02.04.2014
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 4 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Giurgiu

la 4 ianuarie 2012 reclamantul S.G. a chemat în judecată pe pârâta CN

A.P.D.F.SA Giurgiu pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată

pârâta să-i plătească sumele datorate în baza contractului mandat din 2008, cu

titlu de remunerație, premiu anual, indemnizație pentru exercitarea funcției de

președinte al consiliului de administrație și sumele datorate pentru

exercitarea calității de membru în Consiliul de conducere al Asociației

constituită prin contractul din 2007 și cu titlu de indemnizație pentru

exercitarea calității de membru în comisia pentru listarea la bursă precum ți

cheltuieli de judecată.

A arătat reclamantul că prin

contractul de mandat din 2008 a ocupat funcția de director general al companiei

pentru o perioada de 4 ani de zile, începând cu luna septembrie 2009, pârâta

obligându-se să îi achite lunar o indemnizație de 14.000 lei și un premiu anual

echivalent a cel mult 12 remunerații lunare, în funcție de performanțe.

Reclamantul a prestat efectiv

activitatea convenită până în luna decembrie 2008, cuvenindu-i-se prin urmare

un premiu anual de 56.000 lei corespunzător realizării obiectivelor și

criteriilor de performanță propuse. în contract s-a prevăzut de asemenea și

plata indemnizației pentru funcția de președinte al C.A., în procent de 20% din

remunerația lunară.

Pârâta a refuzat plata drepturilor

bănești cuvenite pe considerentul că prin Ordinul din 2008 Ministerul

Transporturilor a hotărât revocarea contractului de mandat, refuz nejustificat

întrucât în cuprinsul contractului se prevede că pârâta datorează cu titlu de

daune, echivalentul veniturilor ce le-ar fi realizat reclamantul pe întreaga

durată a contractului, în cazul revocării mandatului.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 106/2012

pronunțată de Tribunalul Giurgiu a fost respinsă acțiunea reclamantului ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul a

constatat că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare,

administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță specifice a fost

încredințat reclamantului, director general, de către C.A. al pârâtei companie

națională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se

plata unei remunerații brute lunare, a unui premiu anual corespunzător

aprobării situațiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare,

diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism și șofer, pentru

conducerea și administrarea companiei și îndeplinirea obiectivelor și

criteriilor de performanță.

Corelativ, pentru situația revocării

mandatului în condițiile realizării obiectivelor contractului, părțile au

prevăzut plata de daune echivalând totalului remunerațiilor, indemnizațiilor și

premiilor cuvenite pentru toată durat contractului.

Contractul de mandat a fost încheiat

în condițiile reglementate de Legea nr. 31/90 și O.U.G. nr. 79/2008 și

înregistrat la Ministerul Transporturilor la 11 decembrie 2008 pentru că la 24

decembrie 2008 Ministerul Transporturilor să emită ordinul de eliberare a

reclamantului din funcția de director general și președinte al C.A. al

Companiei și de revocare, pe cale de consecință, prin hotărâre a C.A. al

Companiei, a contractului de mandat, dispoziții aduse la îndeplinire prin

hotărârea din 12 ianuarie 2009 a C.A.

S-a reținut că plata remunerației

lunare prevăzute la art. 4 pct. 1 din contractul de mandat a fost stabilit

potrivit cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008, în această privință Ministerul

observând că remunerarea lunară trebuia să corespundă valorilor lunare și

anexele la care se face referire în contract nu au fost aduse la cunoștință.

Prin cererea depusă la 5 iunie 2012,

reclamantul a precizat că înțelege că solicite echivalentul remuneraților

lunare cumulate începând cu ianuarie 2009, în situația în care, potrivit cu

O.U.G. nr. 222/2008, remunerația lunară de care beneficiază directorul general

prin contractul de mandat este limitată la nivelul indemnizației stabilită prin

lege pentru funcția de Secretar de Stat, încât pretențiile nu sunt legate de

îndeplinirea mandatului ci de exercițiul funcției de director general.

Cum revocarea din funcție a intervenit

la data comunicării contractului de mandat către Ministerul Transporturilor și

a avut la bază dispozițiile H.G. nr. 520/1998, este evident că raporturile de

mandat sunt subsidiare ordinelor Ministerului Transporturilor, reclamantul

nedovedind exercitarea activităților specifice mandatului sau revocarea

intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea

companiei în cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităților

încredințate prin mandat.

Pentru considerentele reținute

instanța de fond în baza dispozițiilor art. 1553 C. civ., constatând lipsirea

de efecte a mandatatului corespunzător ordinului de revocare din funcție și

nedovedirea prestațiilor efective în beneficiul pârâtei, dincolo de exercitarea

funcției de director general cum nici nelegalitatea încetării contractului de

mandat, a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

S.S.G. a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 231/A din 25 iunie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis, cu

opinie majoritară, în complet de divergență. A fost schimbată în parte sentința

apelată, în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și, prin

urmare, a fost obligată pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu la plata sumei de 370.339

lei despăgubiri. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și a fost

obligată pârâta la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către

reclamant în fața primei instanțe și în apel.

În motivare, instanța de control

judiciar a reținut că mandatul pentru exercitarea dreptului de reprezentare,

administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță specifice a fost

încredințat reclamantului, director general, de către C.A. al pârâtei companie

națională, la 1 septembrie 2008, pentru o perioadă de patru ani, stipulându-se

plata unei remunerații brute lunare, a unui premiu anual corespunzător

aprobării situațiilor financiare anuale, decontarea cheltuielilor de cazare,

diurnă, transport, dreptul la telefon mobil, autoturism și șofer, pentru

conducerea și administrarea companiei și îndeplinirea obiectivelor și criteriilor

de performanță.

Corelativ, pentru situația revocării

mandatului în condițiile realizării obiectivelor contractului, părțile au

prevăzut în contract la art. 9 pct. 6 plata de daune echivalând totalului

remunerațiilor, indemnizațiilor și premiilor cuvenite la momentul încetării

mandatului și până la expirarea acestuia.

S-a constatat că părțile au prevăzut

la art. 11 din contract că orice modificare a contractului va fi precedată de o

prealabilă notificare de către partea interesată, situație nerealizată în speță.

Ulterior prin Ordinul ministrului

transportului din 24 decembrie 2008, reclamantul a fost eliberat din funcția de

director general și președinte al consiliului de administrație al CN A.P.D.F.

SA Giurgiu.

În cauza, incidența clauzei privind

dezdăunarea mandatarului pentru revocarea sa din funcție din motive

neimputabile, a fost apreciat ca fiind pe deplin dovedită.

S-a apreciat că din actele dosarului

dar și din atitudinea pârâtei, mandatarului nu i s-a imputat neîndeplinirea sau

îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor sale cuprinse în mandat ci dimpotrivă,

deși a activat o perioadă relativ scurtă de timp, criteriile de performanță au

fost în totalitate îndeplinite iar situația economico financiară a înregistrat

un progres la venituri și câștig (fila 15 dosar fond).

Problema valabilității clauzelor

contractului de mandat nu intră în discuție, pe de o parte pentru că nu face

obiectul acțiunii, iar pe de altă parte pentru că pârâta potrivit art. 4 din

H.G. nr. 520/1998 deși funcționează sub autoritatea M.T.I. și desfășoară

activități de interes public național conform reglementărilor legale în vigoare

și statutului, și are libertatea conform art. 6 din același act normativ de a

încheia, conform legislației în vigoare, acorduri sau convenții cu organisme interne

ori internaționale și de a participa la colaborări și cooperări pe plan

național sau internațional, în domeniul său de activitate.

Instanța a reținut că prevederile

O.U.G. nr. 222 din 30 decembrie 2008 publicat în M. Of. din 31 decembrie 2008

stabilesc la art. 3 alin. (1) că Directorul general/Directorul beneficiază de o

remunerație lunară acordată prin contractul de mandat, remunerația ce nu poate

depăși nivelul indemnizației lunare acordate prin lege pentru funcția de

secretar de stat nu sunt aplicabile în speță. S-a avut în vedere intrarea în

vigoare a acestuia după data încheierii și chiar a revocării mandatului.

Prevederile privesc persoanele care exercită această funcție, iar nu a celor

revocați din funcție. Pe de altă parte, potrivit clauzei din contract, s-a avut

în vedere remunerația avută la momentul încetării mandatului moment marcat de

ordinul ministrului din 24 decembrie 2008, fiind apreciată ca lipsită de

importanță împrejurarea că cererea de despăgubiri a reclamantului privește

perioada începând cu 1 ianuarie 2009.

În ceea ce privește lipsa dovezii

prejudiciului adus recurentului reclamant, s-a constatat că nu este necesar ca

reclamantul să facă o astfel de dovada, pe de o parte pentru că acesta este la

adăpostul clauzei din contractul de mandat privind revocarea acestuia iar, pe

de altă parte, lipsirea intempestivă a unui salariat de activitate fără a

exista vreo culpă din partea acestuia este generatoare de compensații,

prejudiciul creat fiind prezumat.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, s-a avut în vedere numai remunerația brută lunară în cuantum de

12.000 lei lunar (scăzând 2000 lei pentru asigurarea răspunderii profesionale).

Calculând valoarea netă lunară pornind de la salariul de 12.000 lei (iar nu de

la 14.000 lei cum în mod eronat a apreciat expertul în cauză instanța a reținut

că recurentului i se cuvenea lunar un venit net de 8416,8 lei, iar pentru cele

44 luni până la expirarea contractului i se cuvenea suma de 370.339 lei.

A fost respinsă cererea privind

celelalte pretenții, întrucât în ceea ce privește premiile anuale, clauzele

contractului prevăd doar o posibilitate, iar nu o obligativitate a acestora,

iar în ceea ce privește celelalte indemnizații pentru exercitarea altor

funcții, acestea nu fac obiectul contractului de mandat ce se discută în cauză.

În ceea ce privește taxa de timbru

datorată de recurent la instanța de fond dar și potrivit pretențiilor precizate

instanța de apel a făcut aplicația dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea

nr. 146/1997 care prevăd că „în situația în care instanța judecătorească

învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată

că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită

în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de

timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu."

Astfel, constatând insuficiența

timbrării atât la instanța de fond cât și în recurs reclamantul a fost obligat

la plata diferenței de taxă de timbru datorată și neachitată în sumă totală de

8.281,56 lei (din care 6.383 lei în fața primei instanțe și 1.898,56 lei în

apel), în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ. pârâtul a fost obligat

la plata sumei de 11.711 lei cheltuieli de judecată către reclamant în fața

primei instanțe și în apel (respectiv 7.814 lei în fața primei instanțe și 3907

lei în apel) pârâtul fiind partea care a căzut în pretenții, și ținându-se cont

de admiterea parțială a pretențiilor reclamantului.

În termen legal, împotriva deciziei

din apel, pârâta CN A.P.D.F. SA Giurgiu a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii

apelului și menținerii sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

În motivarea recursului, pârâta a

susținut, în esență, că, în speță, clauza contractuală prevăzută la art. 12

lit. e) din contractul de mandat din 1 septembrie 2008 este în concordanță cu

prevederile art. 1553 C. civ.

Astfel, în opinia recurentei,

revocarea mandatului de către mandant este în totalitate străină instituției de

culpă, principiul revocabilității de către mandant, ținând de esența

contractului de mandat.

Ca urmare, instanța de apel în mod

greșit a reținut că pârâta a fost în culpă pentru revocarea contractului de

mandat și că CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu ar fi ținută să justifice măsura luată.

Clauza prevăzută, prin art. 9, pct. 6,

din contractul de mandat, în care se prevede că în cazul revocării mandatului

directorului general, în condițiile în care și-a realizat obiectivul

contractului prevăzut de art. 2, mandantul are obligația de a plați daune

echivalentul veniturilor pe care le-ar fi realizat directorul general de la

data încetării prezentului contract și până la expirarea acestuia, se află în

contradicție cu principiile revocabilității contractului de mandat și a

libertății contractuale a mandatului, cât și cu însăși prevederile art. 12,

lit. e), din același contract, astfel încât invocarea de către pârâtă a lipsei

de eficacitate a acestei clauze este întrutotul întemeiată.

O altă motivație pertinentă și

temeinică este aceea că, în cazul în care s-ar aprecia validitatea convenției

accesorii sus citate, constatarea îndeplinirii criteriilor de performanță de

către mandatar, implică culpa mandantului în revocarea mandatului.

În speță nu se poate pune problema

verificării îndeplinirii criteriilor de performanță de către reclamant,

datorită timpului scurt, scurs de la numire și până la revocare, respectiv 3

luni.

În consecință, clauza prin care se

instituie dreptul reclamantului la despăgubiri pentru un interval de 3 ani și 9

luni, perioadă în care acesta nu a efectuat nici o activitate în contul

companiei, nu poate fi activată.

Totodată, clauza penală este definită

ca fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat

echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării,

executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației către debitorul

său.

Ea este o convenție, deci pentru a fi

valabilă, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate specifice oricărei

convenții. Pentru a fi activată, se cere ca neexecutarea contractului să

provină din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia.

O astfel de culpă, arată recurenta nu

este însă de esența revocabilității contractului de către mandant și nici nu a

fost invocată într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului de

încetare a mandatului.

În altă ordine de idei, prin invocarea

îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului, CN A.P.D.F. S.A. Giurgiu în

calitate de pârâtă a apelat la excepția de neexecutare a contractului, străină

de ideea de culpă.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

Analizând decizia atacată, în limitele

contractuale de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele care succed.

Cu titlu preliminar, se impune

precizarea că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă a

fost abrogat prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005, motiv pentru care, decizia

atacată va fi examinată în raport de criticile subsumate doar prevederilor pct.

9 al art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că între

reclamantul S.S.G. și C.A. al pârâtei CN A.P.D.F. SA s-a încheiat la data de 1

septembrie 2008 contractul de mandat, pentru exercitarea dreptului de

reprezentare, administrare și îndeplinire a criteriilor de performanță

specifice.

Contractul de mandat a fost

înregistrat la Registratura Ministerului Transporturilor din 11 decembrie 2008.

Prin Ordinul din 14 decembrie 2008 al

M.T.I., membrii C.A. ai CN A.P.D.F. SA au fost împuternici să înceteze, prin

revocare, mandatul reclamantului, raporturile de mandat fiind, prin urmare,

subsidiare ordinelor Ministerului Transportului.

Astfel, prin Hotărârea din 12 ianuarie

2009, C.A. al CN A.P.D.F. SA a aprobat încetarea, prin revocare, a contractului

de mandat din 1 septembrie 2008, în baza art. 12 lit. e) din contract, potrivit

căruia părțile au convenit că acesta poate înceta prin revocarea mandatului

directorului general.

Principiul revocabilității mandatului

de către mandant ține de esența contractului de mandat, iar clauza contractuală

prevăzută la art. 12 lit. e) este în deplină concordanță cu art. 1553 C. civ., conform

căruia "mandantul poate, când voiește, revoca mandatul și constrânge, după

caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire".

În mod greșit, instanța de apel își

fundamentează raționamentul pe dispozițiile art. 9 pct. 6 din contract la care

părțile au prevăzut, corelativ, pentru situația revocării mandatului în

condițiile realizării obiectivelor contractului, plata de daune echivalând

totalului remunerațiilor, indemnizațiilor și premiilor cuvenite la momentul

încetării mandatului și până la expirarea acestuia.

În speță, nu se poate pune problema

verificării îndeplinirii criteriilor de performanță de către reclamant,

datorită timpului scurt scurs de la numire și până la revocare, respectiv de 3

luni.

Totodată, clauza penală definită ca

fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat

echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării,

executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul

său pentru a fi valabilă, trebuie să îndeplinească condițiile de validitate

specifice oricărei convenții. Se cere ca neexecutarea contractului să provină

din culpa debitorului, să-i fie deci, imputabilă acestuia.

O astfel de culpă nu este însă, de

esența revocabilității contractului de către mandant și nici nu a fost invocată

într-un litigiu administrativ pentru revocarea ordinului Ministerului

Transporturilor de încetare a mandatului.

Așa fiind, în speță, nu se poate

reține culpa pârâtei pentru revocarea contractului de mandat, iar reclamantul

nici nu a dovedit exercitarea activităților specifice mandatului sau revocarea

intempestivă ce i-ar fi produs vreun prejudiciu spre a putea pretinde angajarea

pârâtei la cheltuieli care nu au suport în prestarea efectivă a activităților

încredințate prin mandat.

Pentru toate considerentele expuse, în

mod greșit, constatând că se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în considerarea prevederilor art.

312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de

declarat de pârâta CN A.P.D.F. SA, va modifica decizia atacată, în sensul că va

respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G. împotriva sentinței civile nr.

106 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, pe care

o menține ca fiind temeinică și legală.

Admite recursul declarat de pârâta CN

A.P.D.F. SA Giurgiu împotriva Deciziei civile nr. 231 A din 25 iunie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul S.S.G. împotriva

sentinței civile nr. 106 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu, secția civilă, pe care o menține ca fiind temeinică și legală.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 2 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1804/2016
Decizia nr. 1804/2016 Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6183 din 18 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată c
ÎCCJ 2015-02-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2015
Decizia nr. 502/2015 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 6183 din 18 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea prin care reclamantul A. a chemat-o în
ÎCCJ 2014-02-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 627/2014
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 09 august 2011 sub nr. 56557/3/2007, reclaman
ÎCCJ 2013-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2013
. în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA și a obligat pârâta SC N.O. SA, să plătească suma de 160.300 RON brut (125.860 RON net) reprezentând contravaloarea remunerației datorată în baza contractului de mandat din 6 august 2007. Pentru a di
ÎCCJ 2013-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 584/2013
Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4952 din 12 iulie 2011, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 86 din 11 mai 2009
Sursă