ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 493/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 493 din 26 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 1184 din 13 septembrie 2005, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat pe inculpatul G.M.F., la 8 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 29 iulie 2004, la zi. S-a luat act că partea vătămată S.A.C. nu s-a constituit parte civilă. S-a reținut, în esență, că, la data de 23 iulie 2004, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de droguri, inculpatul i-a aplicat părții vătămate S.A.C.

mai multe lovituri de cuțit în zona toracelui, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 788 din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 29 iulie 2004, la zi. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, în condițiile art. 76 alin. (2) C. pen., prin reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare și prin aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut, în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta și vinovăția inculpatului și au dat faptei o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legii.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tentativa la omor calificat (prin aplicarea de multiple lovituri, cu cuțitul, într-o zonă vitală a corpului părții vătămate), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat în timpul minoratului pentru mai multe infracțiuni de furt calificat), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante și nici reducerea pedepsei aplicate. Nici al doilea motiv invocat de inculpat privind reținerea circumstanței atenuante a provocării, nu este întemeiat.

Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea părții vătămate. Nu au fost temeiuri de casare care au fost luate în considerare din oficiu, recursul inculpatului G.M.F. a fost respins, ca nefondat, și obligat la cheltuieli judiciare către stat.