ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5409/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 iunie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții N.M. și N.D. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata prețului de piață al imobilului situat în București, str. A. nr. X, sector 2, compus din două dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucătărie, baie, wc, cămară, două balcoane, terasă, garaj, și suprafața de 88,72 mp teren situat sub construcție. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 alin. (2 1 ), art. 50 alin. (3) și art. 50 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin Sentința civilă nr. 615 din 14 martie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a prețului de 52.653.810 RON, achitat pentru imobilul situat în București, str. A. nr. X, sector 2, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data plății la zi, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților privind obligarea pârâtului la plata prețului de piață al imobilului situat în București, str. A. nr. X, sector 2 și a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului București, reprezentată prin mandatar SC A. SA, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. A. nr. X, sector 2, compus din două dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucătărie, baie, wc, hol, cămară, hol, două balcoane, terasă, garaj, și suprafața de 88,72 mp teren situat sub construcție, în schimbul plății sumei de 52.653.810 RON cu titlu de preț, achitat integral la data încheierii contractului. Prin Sentința civilă nr. 3996 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de moștenitoarea fostului proprietar, I.D.M.C.

și au fost obligați pârâții N.M. și N.D. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, apreciindu-se că titlul invocat de reclamantă este preferabil celui deținut de pârâți. S-a mai reținut că, deși contractul de vânzare-cumpărare ce a constituit titlul reclamanților nu a fost desființat pe calea unei acțiuni în constatarea nulității, prin Decizia civilă nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă s-a constatat că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, respectiv în frauda unor dispoziții legale. Tribunalul a observat că ipoteza dispozițiilor art. 50 1 coroborate cu art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, vizează exclusiv situația acelor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În prezenta cauză, s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că titlul reclamanților, contractul de vânzare-cumpărare, a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, astfel încât tribunalul a apreciat că ipoteza textului legal invocat de reclamanți nu este îndeplinită. Tribunalul nu a primit susținerea reclamanților referitoare la realizarea condițiilor cumulative prevăzute de dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, vizând existența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ci a constatat că această cerință nu este îndeplinită, atât timp cât s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul nu putea fi înstrăinat în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, întrucât s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că nu îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi.

Au fost avute în vedere considerentele Deciziei civile nr. 1298 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în cuprinsul cărora s-a menționat că imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995 și, în consecință, acesta nu putea fi înstrăinat în temeiul acestei legi. În consecință, reclamanții sunt îndreptățiți numai la restituirea prețului actualizat circumstanțiat ipotezei prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și care se regăsește în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții N.D. și N.M., iar prin Decizia civilă nr. 82A din 7 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținând că pentru ipoteza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, pentru ca apelanții-reclamanți să fie îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului, ci dispozițiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd posibilitatea acordării prețului actualizat deoarece, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a reținut că actul de vânzare-cumpărare al apelanților reclamanți a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, respectiv în frauda unor dispoziții legale.

Cele statuate prin hotărârea judecătorească irevocabilă menționată nu mai pot fi repuse în discuție în cauza de față, întrucât s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a unei asemenea hotărâri, altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat, care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Susținerea apelanților reclamanți, în sensul că numai dispozitivul se bucură de putere de lucru judecat, nu poate fi primită, deoarece trebuie recunoscut acest efect și considerentelor, în măsura în care acestea reflectă dispozitivul. Or, în cauză, prin Decizia civilă nr. 1298 din 21 octombrie 2009, instanța de recurs, procedând la compararea titlurilor de proprietate, a reținut că titlul pârâților (apelanții reclamanți) este afectat de vicii, respectiv este încheiat în frauda unor dispoziții legale, motiv pentru care a constatat că în mod greșit tribunalul a dat eficiență acestuia în detrimentul titlului fostului proprietar.

Considerentele legate de nevalabilitatea titlului apelanților reclamanți, constatat a fi fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au determinat așadar soluția de admitere a acțiunii în revendicare și se impun cu putere de lucru judecat în cauza de față. Faptul că apelanții reclamanți au deținut un „bun”, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului este real, dar modalitatea în care aceștia urmează să fie despăgubiți în urma pierderii dreptului de proprietate, este cea stabilită de Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții N.D. și N.M. Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții formulează următoarele critici de nelegalitate: Aprecierea instanței de apel potrivit cu care considerentele unei hotărâri s-ar bucura de autoritate de lucru judecat este eronată în acest caz. Cele reținute în Decizia nr. 1298 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă sunt doar aprecieri ale judecătorului care a redactat decizia, fiind o interpretare personală în sprijinul soluției de admitere a pretențiilor recurentei, în sensul evingerii reclamanților și, în nici un caz, nu reprezintă autoritate de lucru judecat. În dosarul în care s-a produs evingerea recurenților s-a aflat în dezbatere o acțiune în revendicare a moștenitorilor foștilor proprietari și nu s-a făcut o analiză a titlurilor în privința viciilor de care acestea ar fi afectate.

Este absurdă aprecierea instanței de apel care susține ca admiterea acțiunii în revendicare a fost determinată de nevalabilitatea titlului pârâților. Instanța nici nu a fost învestită cu analizarea contractului de vânzare-cumpărare pe care recurenții l-au încheiat cu Statul Român. Recurenții susțin că Statul Român a înstrăinat imobilul în condițiile în care se admisese un recurs în anulare prin care o acțiune în revendicare fusese respinsă. Prin urmare, o instanța constatase ca titlul statului este preferabil titlului fostului proprietar. Mai mult, recurenții au depus diligentele necesare pentru a afla situația juridică a imobilului pe care intenționau să-l achiziționeze. Ca răspuns, Statul Român prin reprezentanții săi, i-a asigurat, prin Adresa nr. 1334/1997, eliberată de PMB Direcția Juridică, Legislație, Contencios că este proprietar și că poate înstrăina bunul.

De aceea, eroarea săvârșită de instanță la admiterea revendicării nu poate fi perpetuată, iar instanța de apel ar fi trebuit să facă o analiză a condițiilor în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Recurenții mai arată că în circuitul civil s-au aflat două variante ale aceluiași certificat de moștenitor cu același număr și aceeași dată, dar cu conținut diferit, iar prima hotărâre judecătorească prin care se admitea revendicarea era dată față de o persoană decedată din data declarării apelului, aspecte care, în opinia recurenților sunt relevante pentru modul în care au fost evinși și reprezintă un argument în plus pentru care instanțele ar fi trebuit să analizeze condițiile în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu Statul Român.

În plus, moștenitorii fostului proprietari nu depuseseră notificare în baza Legii nr. 10/2001. Prin urmare, nu se poate retine nicio culpă în sarcina recurenților. Este evident ca actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu bună-credință, în condițiile în care cumpărătorii știau că statul are titlu și nu au fost notificați să nu cumpere imobilul de către foștii proprietari sau moștenitorii acestuia. Instanța de apel ar fi trebuit să analizeze condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pe care chiriașii trebuiau să le îndeplinească la data cumpărării imobilului, precum și condițiile garanției pentru evicțiune. De asemenea, ar fi trebuit să aibă în vedere principiul stabilității raporturilor juridice civile consacrat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Este necontestat în cauză că, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. A. nr. X, sector 2, compus din două dormitoare, sufragerie, salon, hol, bucătărie, baie, wc, hol, cămară, hol, două balcoane, terasă, garaj, și suprafața de 88,72 mp teren situat sub construcție, în schimbul plății sumei de 52.653.810 RON cu titlu de preț, achitat integral la data încheierii contractului.

Prin Sentința civilă nr. 3996 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de moștenitoarea fostului proprietar, I.D.M.C., și au fost obligați pârâții N.M. și N.D. să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, apreciindu-se că titlul invocat de reclamantă este preferabil celui deținut de pârâți. În considerentele Deciziei civile nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București se reține că, la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Prin urmare, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, atâta timp cât imobilul în litigiu nu făcea parte din categoria de imobile ce puteau fi vândute în baza Legii nr. 112/1995, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, având ca obiect acest bun, a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Prin decizia recurată, curtea de apel a considerat în mod corect că pretențiile reclamanților pot fi circumscrise prevederilor art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora sunt îndreptățiți la restituirea prețului actualizat al imobilului în litigiu, iar nu la plata prețului de piață al bunului, așa cum au solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată: „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru. Alin. (2 1 ) al aceluiași articol prevede: „Cererile sau acțiunile în justiție, având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxele de timbru”.

Tot astfel, potrivit art. 50 1 : „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”. Prin urmare, printr-o normă specială, de strictă interpretare, legiuitorul a reglementat dreptul de a beneficia de restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, numai în favoarea proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, așa cum în mod expres prevăd normele anterior citate.

În consecință, câtă vreme nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, și anume aceea ca actul de vânzare-cumpărare, ulterior desființat să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, reclamanții nu poate beneficia, așa cum în mod corect a decis instanța de apel, de restituirea prețului de piață al apartamentului în litigiu. Este neîndoielnic că autoritatea de lucru judecat se atașează dispozitivului hotărârii judecătorești, însă în privința considerentelor, aprecierea efectelor pe care autoritatea de lucru judecat le produce, trebuie nuanțată.

Sub acest aspect, trebuie admis că numai în măsura în care vor beneficia de autoritate de lucru judecat și acele considerente în lipsa cărora n-ar fi posibilă înțelegerea dispozitivului și care cuprind rezolvarea unor chestiuni a căror dezlegare prealabilă a reprezentat o condiție necesară pentru rezolvarea fondului litigiului, efectele autorității de lucru judecat își ating finalitatea. Altfel spus, considerentelor prin care se dezleagă elementele raportului juridic litigios asupra căruia instanța s-a pronunțat prin dispozitiv trebuie să li se atașeze în egală măsură autoritatea de lucru judecat recunoscută în privința dispozitivului hotărârii, deoarece în caz contrar, s-ar recunoaște admisibilitatea unei cereri ulterioare, ce ar risca să contrazică prima hotărâre.

Este adevărat că dispozitivul Deciziei civile nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București nu cuprinde dispoziția de constatare a nulității Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997, însă, considerentele hotărârii menționate au în vedere în justificarea măsurii dispuse - de admitere a acțiunii în revendicare promovată de fostul proprietar împotriva chiriașilor cumpărători - aspecte care explică această măsură și interesează prezentul litigiu. S-a stabilit în acel litigiu, ca o chestiune prealabilă pentru dezlegarea fondului litigiului care a vizat compararea titlurilor de proprietate ce se opuneau, că imobilului situat în București, str. A. nr. X, sector 2 nu îi erau aplicabile prevederile Legii nr. 112/1995, astfel încât actul de vânzare-cumpărare încheiat de foștii chiriași - N.M.

și N.D. - în temeiul acestei legi a fost perfectat cu încălcarea actului normativ menționat. Aceste considerente, alături de alte argumente rezultate din aplicarea unor criterii de comparare a celor două titluri de proprietate ce se opuneau, au justificat preferabilitatea titlului opus de fostul proprietar și admiterea acțiunii în revendicare. În egală măsură, aceste considerente interesează prezentul litigiu deoarece dispozițiile Legii nr. 10/2001 recunosc dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desființate de a beneficia de plata unor despăgubiri în cuantum diferit, după cum respectivele contracte au fost sau nu încheiate cu respectarea dispozițiilor acestei legi.

Prin urmare, cât timp considerentele prin care instanța a reținut încheierea de către foștii chiriași a contractului de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, constituie argumentele care justifică măsura adoptată de curtea de apel în acel litigiu, și câtă vreme aceste considerente reprezintă rezolvarea unor chestiuni incidentale prealabile fără de care dezlegarea acelei pricini nu ar fi fost posibilă, Înalta Curte apreciază ca ele nu pot fi ignorate în cauza de față, impunându-se în rezolvarea prezentului litigiu.

Tot astfel, față de puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească anterioară nu pot fi primite criticile prin care, contrar celor reținute de instanță în soluționare litigiilor precedente, reclamanții susțin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 2679 din 26 februarie 1997 cu respectarea Legii nr. 112/1995 deoarece Statul Român a înstrăinat imobilul în condițiile în care se admisese un recurs în anulare prin care o acțiune în revendicare fusese respinsă, iar reclamanții au depus diligentele necesare pentru a afla situația juridică a imobilului și nu au fost notificați să nu cumpere imobilul de către foștii proprietari sau moștenitorii acestuia.

Exced analizei ce poate fi efectuată pe calea controlului judiciar de legalitate declanșat prin intermediul recursului susținerile reclamanților în sensul că în circuitul civil s-au aflat două variante ale aceluiași certificat de moștenitor cu același număr și aceeași dată, dar cu conținut diferit, iar prima hotărâre judecătorească prin care se admitea revendicarea era pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată deoarece obiectul prezentului litigiu nu l-au reprezentat pretențiile formulate pe calea unei acțiuni în revendicare. În plus, afirmațiile menționate nu ar putea fi analizate nici ca argumente pentru reaprecierea condițiilor în care reclamanții au fost evinși de către fostul proprietar, față de puterea de lucru judecat de care se bucură Decizia civilă nr. 1298 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București sub aspectele relevante pentru soluționarea prezentului litigiu.

În ceea ce privește principiul securității raporturilor juridice menționat prin motivele de recurs, Înalta Curte reține că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „acest principiu prevede, printre altele, ca soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție. În baza acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu singurul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie în privința sa” (Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza Raicu împotriva României). În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N.D. și N.M. împotriva Deciziei civile nr. 82A din 7 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM