ÎCCJ, decizie (scj.ro #131568)

Cerere de intervenție principală. Lipsa îndeplinirii condiției de a fi pretins pentru sine dreptul dedus judecății. Sprijinirea apărării uneia dintre părți. Obligația instanței de a califica corect cererea. Codul de procedură civilă, art. 22, art. 61 și art. 62 În considerarea rolului său activ, consacrat prin art. 22 Cod procedură civilă, instanța este datoare ca în sistuația în care o cerere de intervenție în interes propriu nu îndeplinește condițiile procedurale pentru a fi admisă – înțelegând că finalitatea acesteia vizează respingerea acțiunii introductive – să califice judicios cererea ca fiind una de intervenție accesorie, „care sprijină numai apărarea uneia dintre părți”.

Decizia nr. 71 din 22 ianuarie 2016 Prin încheierea din 9.10.2015, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de Județul X și Consiliul Județean X reținând că aceștia „ nu pretind pentru sine dreptul dedus judecății sau un alt drept aflat în strânsă legătură cu acesta ”, nefiind îndeplinite cerințele art. 61 și 62 Cod procedură civilă. 2.Recursul declarat de Județul X și Consiliul Județean X Împotriva sentinței curții de apel au formulat apel Județul X și Consiliul Județean X, în temeiul art. 64 alin.(4) Cod procedură civilă, cale de atac calificată de instanță în temeiul art. 97 raportat la art. 22 alin.(4) și 152 din Codul de procedură civilă, ca fiind recurs.

Recurenții au susținut că prima instanță nu a luat în considerare că sunt beneficiarii HG nr.910/2010, actul administrativ vizat de acțiunea în anulare formulată de reclamantul A. În această calitate este obligatorie participarea lor la litigiul pendinte, justificându-și în cadrul cererii de intervenție atât dreptul, cât și interesul de a interveni. Înalta Curte constată că aspectele invocate de recurenți pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, motiv care are ca domeniu de incidență încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea.

3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând încheierea atacată prin prisma criticii recurenților, luând în considerare că intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări, Înalta Curte constată că se impune reformarea acesteia, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție formulată de Consiliul Județean X și Județul X pentru considerentele ce urmează.

Intimatul-reclamant A a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune judiciară având ca obiect anularea parțială a două hotărâri de Guvern: - nr.910/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al Județului X și în administrarea Consiliului Județean X; - nr. 744/2014 pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.910/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul privat al statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al Județului X și în administrarea Consiliului Județean X. Cadrul procesual, așa cum a fost conceput de reclamant, a vizat din perspectivă procesual pasivă numai pe emitentul actelor administrative: Guvernul României, nu și pe beneficiarul lor: Județul X/Consiliul Județean X. La data de 17.04.2015, anterior primului termen de judecată, în cauză au formulat „ cerere de intervenție în interes propriu ” Județul X și Consiliul Județean X, prin președinte, solicitând respingerea acțiunii (ca inadmisibilă, tardivă ori neîntemeiată).

În justificarea interesului lor procesual, autorii cererii de intervenție au arătat, în esență, că sunt beneficiarii actelor atacate, că exercită un drept de administrare asupra imobilelor cuprinse în anexa HG nr.910/2010, în scopul stabilit prin acest act administrativ, respectiv pentru dezvoltarea turismului prin practicarea schiului și a altor sporturi de iarnă în zona Y din județul X. Au precizat și că dreptul de proprietate al Județului X, ca și dreptul de administrare al Consiliului Județean au fost întabulate în Cartea funciară a UAT comuna Z. Curtea de apel a considerat că această cerere de intervenție nu poate trece de filtrul admisibilității în principiu, întrucât, deși au indicat drept temei al cererii dispozițiile art. 62 din Codul de procedură civilă, intervenienții „ nu pretind pentru sine în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta ”, după cum indică dispozițiile art. 61 alin.(2) Cod procedură civilă.

Într-adevăr, cererea în discuție nu îndeplinește condițiile procedurale pentru a fi calificată intervenție principală, neavând „ forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată ”, mai ales un „obiect” sau „capăt de cerere” (art.194 lit.c raportat la art.30 alin.3). Însă, în temeiul rolului său activ consacrat prin art. 22 Cod procedură civilă, înțelegând că finalitatea cererii incidentale cu care a fost învestită viza respingerea acțiunii introductive, judecătorul cauzei trebuia să califice judicios cererea de intervenție, potrivit alin.4 al acestui text de principiu, fiind evidentă natura ei de intervenție accesorie, „ care sprijină numai ” (art. 61 alin.3 Cod procedură civilă) apărarea Guvernului României.

Mai mult, în materia contenciosului administrativ sunt incidente dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, instanța însăși putând pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a beneficiarilor actului administrativ. În cauza de față se impunea participarea recurenților la judecată, nefiind de conceput derularea unei proceduri care s-ar putea finaliza cu anularea unor hotărâri de Guvern prin care s-au constituit drepturi în favoarea lor, fără a li se acorda posibilitatea să-și formuleze apărări. Ca urmare, în temeiul art. 64 raportat la art. 63 și 61 alin.(3) recursul declarat de Județul X și Consiliul Județean X a fost admis, se va încheierea recurată a fost casată și, după rejudecare, a fost admisă în principiu cererea de intervenție formulată de Consiliul Județean X și Județul X.