Decizia nr. 1609/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 8300/2016 a Judecătoriei Galați

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, la 21 martie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.A., prin lichidator judiciar CI. B., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Spații S.R.L., să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună constatarea nulității absolute a procesului-verbal de vânzare directă imobiliară din 17.01.2014 și a Actului de Adjudecare din 17.01.2014, întocmite de BEJ C., privind imobilul din Galați, secția 1 A, str. x; totodată, contestatoarea a solicitat să se dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii în patrimoniul reclamantei a imobilului menționat și notarea litigiului în caftea funciară nr. x din Galați. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1250, art. 1254 și art. 1639 C. civ. Intimata Spații S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea absolută a cererii de chemare în judecată, excepția tardivității contestației la executare, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, puterea de lucru judecat, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată. La termenul de judecată din 29 iunie 2016, prima instanță a calificat cererea ca fiind acțiune în constatare nulitate absolută act juridic, pe calea dreptului comun. Prin sentința civilă nr. 8300/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, în data de 26 ianuarie 2017, sub același număr de dosar, iar instanța, din oficiu, a invocat necompetența sa materială. Prin încheierea din 18 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați și, sesizând ivirea conflictului negativ de competență, instanța a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Galați pentru emiterea regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 97 F/CC din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la 13 iulie 2017, sub nr. x/2016*. 1.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1246/2017 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Galați—Secția I civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu și, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar CI B., în contradictoriu cu pârâta Spații S.R.L., având ca obiect "anulare act". Împotriva acestei hotărâri a formulat cale de atac reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar D.. În data de 20 martie 2018, în cadrul soluționării cererii de apel numitul E. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei. 1.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 104/A din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul și cererea de intervenție accesorie formulată de E., a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, în contextul în care în cadrul căii de atac nu se poate lărgi cadrul procesual sub aspectul părților. Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire și recurs pârâta Spații S.R.L.. Curtea de Apel Galați, secția 1 civilă prin decizia civilă nr. 3l/A din 2 martie 2023 a constat intervenită sancțiunea perimării cu privire la cererea de revizuire formulată de pârâta Spații S.R.L., decizie rămasă definitivă prin decizia nr. 151 din 25 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. 1.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 698 din 17 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția A II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Spații S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 104/A din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar și intimatul-intervenient în numele altei persoane E.. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare pârâta Spații S.R.L., soluționată prin decizia nr. 1482 din 15 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a Il-a civilă, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a contestației în anulare formulate de contestatoarea Spații S.R.L.. Al doilea ciclu procesual: Dosarul a fost înregistrat, în rejudecare, pe rolul Tribunalul Galați, secția I civilă, în 18 octombrie 2022, sub nr. x/2022. La 08 februarie 2023, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F., a formulat cererea de renunțare la judecata cauzei. Prin încheierea din 10 martie 2023, instanța a dispus, în temeiul art. 78 alin. (3) C. proc. civ., introducerea în cauză, în calitate de intervenient, a G. S.A.. La 16 mai 2023, numiții E. și H., în ședință publică, au depus cerere de intervenție principală. La același termen de judecată, instanța a pus în discuție ordinea de soluționare a cererilor de renunțare la judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F. și de intervenție principală formulată de E. și H. și a reținut cauza spre soluționare cu privire la ambele aspecte. 1.

Sentința pronunțată în primă instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 640 din 06 iunie 2023, Tribunalul Galați, secția I civilă a luat act de cererea reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar F., de renunțare la judecata cauzei, în contradictoriu cu pârâta Spații S.R.L. și cu intervenientul accesoriu E. și intervenientul forțat G. S.R.L.. 1.6 Decizia pronunțată în recurs, în cel de-al doilea ciclu procesual Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a constatat că este învestită cu soluționarea unui recurs împotriva unei încheieri de renunțare la judecarea cauzei; a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a judecății până la soluționarea dosarului nr. x/1999 înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați și a acordat termen de judecată la 12 iunie 2024. Prin decizia civilă nr. 228/R/2024 din 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul E., în calitate de intervenient accesoriu, a respins, ca fiind neavenit, recursul declarat de recurentul E., în calitate de intervenient accesoriu, împotriva sentinței civile nr. 640/06.06.2023, pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2022, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active în recurs a recurenților E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului declarat de recurenții E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 640/06.06.2023, pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2022. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1 Motivele de recurs Împotriva acestei decizii civile și a încheierii din 24 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au declarat recurs intervenienții H. și E., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 (488 pct. l și 5 C. proc. civ.), recurenții au solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei și a încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, ca instanță de apel. În motivarea nelegalității încheierii atacate, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), recurenții au susținut că în mod greșit, curtea de apel a calificat calea de atac exercitată împotriva sentinței tribunalului ca fiind recurs, în condițiile în care obiectul controlului judiciar l-a vizat sentința Tribunalului Galați care a avut ca obiect și modul de soluționare a cererii de intervenție principală. Astfel, la termenul de judecată din 06.06.2023, tribunalul a fost învestit atât cu soluționarea cererii principale formulată de reclamanta A. S.A., la care s-a renunțat la judecată, cât și cu privire la cererea de intervenție principală formulată de recurenții H. și E.. Soluția prin care s-a luat act de renunțarea la judecată este atacabilă cu recurs potrivit dispozițiilor legale, însă soluția cu privire la cererea de intervenție principală este susceptibilă cu apel, raportat la obiectul acesteia (constatare nulitate absolută acte juridice civile, cu o valoare de peste 100.000 RON) care nu se încadrează în excepțiile prevăzute la art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 care cuprinde o enumerare limitativă, de strictă interpretare. În plus, cererea dedusă judecății nu se regăsește printre excepțiile în care hotărârea judecătorească ar putea fi atacată cu recurs pe unul dintre capetele de cerere. Hotărârea judecătorească care a soluționat cererea de intervenție principală este susceptibilă de aceeași cale de atac ca și fondul care privea anularea/nulitatea unor acte juridice civile de o valoare mai mare de 100.000 RON, în cauză nefiind incidente prevederile art. 246 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că intervenienții nu au formulat cerere de renunțare la judecata cererii lor de intervenție principală. Mai mult decât atât, chiar în măsura în care un capăt de cerere ar atrage incidența unei căi de atac, iar un alt capăt de cerere ar atrage incidența altei căi de atac, în virtutea principiului unicității căii de atac și a principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi lipsit de un grad de jurisdicție, instanța în mod nelegal a procedat la calificarea căii de atac ca fiind recurs. Având în vedere că instanța a reținut, în mod greșit, că este învestită cu soluționarea unui recurs, consecința a fost că în compunerea completului de judecată au fost trei judecători în loc de doi, sens în care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Potrivit art. 59 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, "apelurile se judecă în complet format din 2 judecători", fiind evident că soluționarea apelului într-un complet de 3 judecători contravine acestui text expres de lege și atrage incidența motivului de casare prevăzut la art. 304 pct. l C. proc. civ. de la 1865. II.2. Apărările formulate în cauză La 19 decembrie 2024, intimata Spații S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, intimata-reclamantă A. S.A., în faliment, fiind radiată definitiv, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și/sau lipsit de interes, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (6), art. 457, art. 483 alin. (1) și art. 635 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 19 decembrie 2024, intimata G. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, intimata-reclamantă A. S.A. fiind radiată de la ORC Galați din 10.04.2024, lichidatorul acestei societăți fiind descărcat de orice gestiune și neputând sta în judecată; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 457, art. 483 alin. (1)și art. 635 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți Prioritar, în ceea ce privește temeiul de drept pe care părțile recurente l-au invocat în motivarea prezentei căi extraordinare de atac, cuprinse în C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reamintește că în dreptul procesual civil român, regula generală privind aplicarea legii în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată este guvernată de principiul tempus regit actum (legea aplicabilă este cea în vigoare la momentul îndeplinirii actului de procedură) și de principiul aplicării imediate a legii noi de procedură. Această regulă rezidă din cuprinsul dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ. potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică tuturor proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare. Dacă cererea de chemare în judecată a fost formulată și înregistrată sub o anumită lege, acea lege reglementează validitatea cererii și competența instanței." În privința momentului în care se poate considera că o cerere de chemare în judecată a fost formulată, acesta este reprezentat de data înregistrării cererii pe rolul instanței. În cauza dedusă judecății, se reține că din înscrisurile atașate la dosar, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la 21 martie 2016, dată la care erau în vigoare prevederile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, judecarea prezentei căi de atac se va realiza în temeiul dispozițiilor procedurale cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, 21 martie 2016, iar nu cele ale C. proc. civ. de la 1865 de care părțile au înțeles să se prevaleze în fundamentarea criticilor formulate. În continuare, examinând excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: Cu privire la parcursul procesual al pricinii, astfel cum este relevat de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că, în cel de-al doilea ciclu procesual în fața primei instanțe, la 08 februarie 2023, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F., a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei. Ulterior acestui moment, la termenul de judecată stabilit la 16 mai 2023, numiții E. și H., în ședință publică, au depus cerere de intervenție principală asupra căreia instanța a rămas în pronunțare, alături de cererea de renunțare formulată de reclamantă. Tribunalul Galați, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 640 din 06 iunie 2023, dând prioritate cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantă cererii de intervenție principală depusă de intervenineții aceesorii E. și H., a luat act de cererea reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar F., de renunțare la judecata cauzei. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel intervenienții accesoriu E. și H. criticând soluția primei instanțe din perspectiva în care, în opinia acestora, față de formularea cererii de intervenție principală, stabilirea cadrului procesual era prioritară cererii reclamantei de renunțare la judecată, iar în ipoteza în care instanța lua act de renunțarea la judecată, se impunea ca instanța să dispună măsura disjungerii cererii de intervenție principală. Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2024, Curtea de apel Galați a constatat că este învestită cu soluționarea unui recurs împotriva unei încheieri de renunțare la judecarea cauzei astfel că, prin decizia civilă nr. 228/R/2024 din 3 octombrie 2024, definitivă, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active în recurs a recurenților E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, și a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 640/06.06.2023, pronunțate de Tribunalul Galați, în dosarul nr. x/2022. În motivare, această instanță a reținut, în esență, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a recurenților-intervenienți, față de consecința neanalizării admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală, așa cum a fost calificată de recurenți, respectiv excluderea posibilității ca aceștia să devină parte în proces, conform art. 65 alin. (1) C. proc. civ., că recurenții sunt părți în raportul juridic dedus judecății, chiar dacă nu au devenit părți în proces, acesta fiind și aspectul contestat. De altfel, neanalizarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală are consecințe echivalente cu acelea date de respingerea, ca fiind inadmisibilă, în principiu, a cererii de intervenție principală, iar, potrivit art. 64 alin. (3) C. proc. civ., o astfel de încheiere poate fi atacată odată cu fondul chiar dacă intervenientul care o contestă nu a devenit parte în proces. În consecință, Curtea a constatat că, date fiind aspectele contestate în recurs, recurenții E. și H., în calitate de intervenienți în nume propriu, au calitate procesuală activă în recurs, calea de atac declarată de aceștia nefiind inadmisibilă în sensul celor susținute de intimați. Pe fondul recursului declarat, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, prin lichidator judiciar, exista la data la care recurenții E. și H. au formulat cererea de intervenție principală, iar litigiul a fost stins ca urmare a unui act de dispoziție al reclamantului, nemaiexistând cadrul procesual în care să poată fi pusă în discuție o cerere de intervenție principală, în condițiile în care art. 65 C. proc. civ. nu impun analiza admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală cu prioritate față de cererea de renunțare la judecată. În drept, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, tară drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii. De asemenea, conform art. 406 alin. (6) C. proc. civ., renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat la instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare (...). Corelativ, art. 460 alin. (2) din același cod prevede că dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală. În continuare, în privința admisibilității căii de atac a recursului exercitate de recurenți, potrivit principiului legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție menționând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii. Întrucât prin hotărârea atacată în prezenta cauză, respectiv decizia civilă nr. 228/R/2024 din 03 octombrie 2024 a Curții de Apel Galați–Secția I civilă, a fost soluționată calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității. Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs, partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului, având în vedere dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează expres că o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri o singură dată. Având în vedere că recurenții au exercitat calea extraordinară de atac a recursului și împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2024, prin care curtea de apel a apreciat asupra căii de atac cu care a fost învestită, încheiere premergătoare, cu caracter preparatoriu, care fac corp comun cu hotărârea judecătorească, fiind supusă aceluiași regim juridic în privința căilor de atac la care poate fi suspusă cu hotărârea din care face parte, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil și al căii de atac formulate de intervenienții în nume propriu H. și E. împotriva acesteia. Recurenții au criticat încheierea recurată din perspectiva calificării greșite de către curtea de apel a căii de atac ca fiind recurs, în condițiile în care tribunalul a fost învestit cu soluționarea atât a cererii de renunțare la judecată, formulate de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F. cât și cu cererea de intervenție principală formulată de E. și H., împotriva căreia legiuitorul a prevăzut calea de atac a apelului. În legătură cu această chestiune, Înalta Curte reține că procesul civil pornește la inițiativa reclamantului care fixează prin actul de sesizare obiectul și limitele procesului. În condițiile legii, reclamantul are un drept de dispoziție asupra procesului inițiat, recunoscut și reglementat prin prevederile art. 9 din C. proc. civ. care se manifestă inclusiv prin posibilitatea ca, potrivit art. 406 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., care constituie sediul materiei, să renunțe la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă, personal sau prin mandatar cu procură specială. În cauza de față, învestirea instanței de judecată s-a făcut prin formularea cererii de chemare în judecată principală formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar F., care, prevalându-se de dreptul consacrat de dispozițiile art. 406 din C. proc. civ., la 08 februarie 2023, în cel de-al doilea ciclu procesual, în fața primei instanțe, a formulat cererea de renunțare la judecata cauzei. Dreptul reclamantei de încetare a procesului printr-un act de dispoziție unilateral, materializat prin formularea cererii de renunțare la judeca cauzei, este o concretizare a principiului disponibilității reglementat de art. 9 din C. proc. civ., cum s-a reținut și mai sus. Astfel spus, reclamanta este cea care are prerogativa atât cu privire la nașterea cât și în privința stingerii litigiului, instanței rămânându-i doar competența de a lua act de solicitarea reclamantului de încetare a procesului civil, în condițiile legii. Art. 243 din C. proc. civ. determină modul în care trebuie să procedeze judecătorul în acele situații în care unele acte de dispoziție ale părților sau anumite excepții ori incidente de procedură conduc la finalizarea procedurii. Textul precizează că în asemenea situații judecătorul se va pronunța printr-o hotărâre, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului. Pe de altă parte, legiuitorul a reglementat cererea de intervenție principală ca cerere incidentală, ce presupune invocarea de către intervenient pentru sine, în tot sau în parte, a dreptului dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta, în cadrul unui litigiu, purtat între alte părți, aflat în curs de soluționare. Astfel, conform art. 61 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta." Formularea unei cereri de intervenție principală presupune, așadar, conform art. 61 alin. (2) din C. proc. civ., ca situație premisă, existența unui proces pendinte, drept condiție sine qua non pentru învestirea instanței cu o astfel de cerere. De asemenea, conform art. 65 alin. (1) din C. proc. civ. intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Totodată, art. 64 alin. (2) și alin. (3) din același Cod, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, incidentă cauzei, prevedea că după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă cu evidență, că legiuitorul a reglementat un regim juridic special cererilor de intervenție principală în sensul în care, pe de o parte, a impus ca cerință obligatorie pentru formularea acestora, existența pe rolul instanțelor de judecată, a unui proces în curs de soluționare, iar pe de altă parte, a stabilit că titularii acestor cereri devin părți în respectivul litigiu numai după pronunțarea de către instanță a unei soluții de admitere în principiu. În privința primei condiții referitoare la existența pe rolul instanței de judecată a unui proces pendinte, Înalta Curte reține că aceasta cerință trebuie să fie întrunită nu numai la momentul formulării cererii de intervenție principală, cât și la momentul la care instanța pune în discuția contradictorie a părților admisibilitatea în principiu a acesteia. Astfel, stingerea litigiului mai înainte ca instanța de judecată să se pronunțe asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală conduce la imposibilitatea continuării procesului doar în privința cererii de intervenție și, deci, dispariția cadrului procesual care a generat formularea acesteia, continuarea judecării acesteia intervenind numai în ipoteza în care instanța pronunțase admisibilitatea în principiu a cererii anterior intervenirii cauzei de încetare a procesului civil, așa cum prevede art. 66 alin. (4) din C. proc. civ. Referitor la cea de –a doua cerință, din interpretarea a contrario, în ipoteza în care instanța nu pronunță o încheiere de admitere în principiu a respectivei cereri, titularii cererii de intervenție principală nu devin părți în respectivul litigiu. Ca atare, aceștia nu justifică legitimitate procesuală pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se dezleagă cererea principală dedusă judecății, recunoscută, de altfel, doar părților din proces, în acord cu art. 458 din C. proc. civ., potrivit cu care căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. În cauza de față, tribunalul, a dat, în mod corect, eficiență dispozițiilor art. 243 din C. proc. civ., atunci când a constatat că cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă necesită o examinare prioritară admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală formulată de intervenienții H. și E.. Or, în atare situație, în care instanța nu a mai procedat la analiza admisibilității în principiu a cererii de intervenție principală, prin pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu, dată fiind dispariția cadrului procesual care a generat formularea acesteia, intervenienții H. și E. nu au dobândit calitatea de părți care i-ar fi legitimat procesual în exercitarea căii de atac împotriva soluției de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă. Prin urmare, în absența pronunțării de către instanță a unei astfel de încheieri care să consfințească intervenienților H. și E. calitatea de părți, aceștia nu se pot prevala de drepturile procesuale recunoscute exclusiv părților, și deci, de a supune controlului de legalitate soluția dată de instanță solicitării reclamantei, de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, prerogativa exercitării căilor de atac fiind recunoscută de legiuitor acestora în mod limitat, la soluția dată de instanță propriei lor cereri de intervenție, așa cum prevede art. 64 alin. (3) din C. proc. civ. Așadar, raportat la soluția atacată de intervenienții H. și E., prin care instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, și împotriva căreia legiuitorul a recunoscut dreptul de a exercita cale de atac exclusiv părților, față de împrejurarea că intervenienții H. și E. nu dobândiseră calitatea de părți în litigiu, în mod corect curtea de apel a apreciat că este învestită cu calea de atac a recursului, în acord cu art. 406 alin. (6) din C. proc. civ.. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în mod legal, completul de judecată s-a constituit în complet format din 3 judecători, în acord cu prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. În subsidiar, examinând pricina și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte reține că modul în care instanța a procedat, dând eficiență cererii reclamantei, de renunțare la judecată, având în vedere că, în cauză, nu s-a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, nu a creat vreo vătămare procesuală intervenienților principali în considerarea dreptului acestora de acces la instanță, ca drept fundamental, garantat și recunoscut de art. 21 din Constituția României dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permite oricărei persoane să-și apere drepturile și interesele legitime prin sesizarea unei instanțe competente. Aceasta întrucât intervenția voluntară principală a fost reglementată ca instrument procesual pus la dispoziția intervenientului în scopul de a oferi posibilitatea acestuia de invoca apărări sau de a obține un drept raportat la pretențiile și/sau apărările părților în cadrul unui litigiu în curs de soluționare, și evitarea invocării, pe viitor, a opozabilității unei hotărâri pronunțate într-o cauză în care nu a avut calitate de parte, având așadar dreptul să se adreseze instanței de judecată cu o acțiune distinctă în care să obțină realizarea sau apărarea respectivului drept. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienții în nume propriu H. și E. împotriva încheierii de ședință din 24 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 228/R/2024 din 03 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția I civilă.