ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de recurs în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 din data de 19 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Suceava au fost recalificate infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din: tentativă la abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 297 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în: tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. 1969 și infracțiunea de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen. 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969, fiecare cu aplic. art. 5 C. pen. nou.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. nou, art. 74 lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. c) C. pen. 1969, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

S-a făcut aplic. art. 71 alin. (1) C. pen. 1969 privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. 1969.

În baza art. 81 C. pen. 1969, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni prev.de art. 82 C. pen. 1969 și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 C. pen. 1969 (revocarea în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni) și art. 85 C. pen. (anularea suspendării pentru infracțiuni săvârșite anterior).

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și art. 18 C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. nou, a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 1969.

În baza art. 181 rap. la art. 91 C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 200 lei.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desființat în totalitate Raportul de necesitate privind oportunitatea sponsorizării, înregistrat la I.P.J. Suceava sub nr. 78.933 din 23.12.2013.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, menționate mai sus, precum și probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare.

Având în vedere faptul că infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. au fost săvârșite înainte de data de 01.02.2014, când au intrat în vigoare C. pen. și C. proc. pen., instanța a pus în discuție recalificarea acestora în baza art. 5 C. pen. Așa fiind, instanța a recalificat infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din: tentativă la abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 și art. 297 C. pen. și fals intelectual prev.de art. 321 C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. în: tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. 1969 și infracțiunea de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen. 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969, fiecare cu aplic. art. 5 C. pen. nou.

Instanța de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A., care în perioada 14.10.2013-16.10.2013, în calitate de șef al Poliției mun. Fălticeni, jud. Suceava, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, s-a implicat direct în activitatea judiciară desfășurată de subofițerul de poliție B., în scopul neinițierii procedurilor judiciar penale față de C., autor al unei infracțiuni la regimul circulației rutiere, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos injust, prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 și art. 297 C. pen.

La individualizarea pedepsei pe care instanța a aplicat-o inculpatului, pentru această infracțiune, rămasă în faza de tentativă, a avut în vedere: gradul de pericol social al acesteia și contextul în care a fost săvârșită.

În raport de aceste elemente, instanța a apreciat că se justifică a se reține în favoarea inculpatului, care s-a prezentat la toate termenele de judecată, circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. 1969, pentru a da eficiență juridică disp. art. 76 lit. c) C. pen. 1969, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Împotriva sentinței penale nr. 45 din data de 19.02.2016 a Tribunalului Suceava au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul A..

În motivarea cererii de apel parchetul a invocat netemeinicia sentinței atacate, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de abuz în serviciu dar și a modalității de executare a acesteia, precum și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, referitor la infracțiunea de fals intelectual.

Inculpatul A. a solicitat reanalizarea întregului probatoriul administrat în fața instanței de fond și a probatoriului care a fost readministrat în fața instanței de apel și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să dispună achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 132 din aceeași lege și art. 297 C. pen. anterior, în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din noul C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 396 alin. (5) din noul C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) din noul C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 396 alin. (5) din noul C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 1090 din 20 decembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, sectia penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 45 din data de 19.02.2016 a Tribunalului Suceava.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

În ceea ce privește situația de fapt, curtea a apreciat că aceasta a fost corect reținută prin rechizitoriu și prin sentința primei instanțe.

A apreciat că în mod corect s-a reținut că legea penală veche este cea favorabilă în concret pentru inculpat, în fața instanței de apel nefiind formulate critici sub acest aspect.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate și a modalității de executare, curtea a reținut că apelul parchetului este nefondat, deoarece au fost reținute corect, în favoarea inculpatului, circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. 1969, acesta fiind cunoscut cu un comportament corespunzător în familie, societate și, anterior săvârșirii faptei, chiar în plan profesional. De asemenea, instanța de apel a reținut că inculpatul s-a prezentat în mod constant la chemările organelor judiciare și prin declarațiile date și-a exercitat dreptul la apărare în modalitatea în care a considerat-o oportună, iar cuantumul concret al pedepsei aplicate, de 6 luni închisoare, este corespunzător circumstanțelor personale favorabile inculpatului, dar și gravității faptei rămase în forma tentativei.

Nu a primit nici critica parchetului referitoare la aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reținând că inculpatul nu mai exercită nici funcția și nici profesia de care s-a folosit în comiterea faptei, cunoaște și înțelege consecințele legislației penale referitoare la revocarea/anularea suspendării, iar riscul de recidivă este nesemnificativ.

Instanța de control judiciar a mai reținut că apelurile formulate sunt neîntemeiate și în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prima instanță apreciind corect că fapta inculpatului A., care a întocmit înscrisul intitulat "Raport de necesitate privind oportunitatea sponsorizării", având numărul&nbsp;x din 20.12.2013, înregistrat la IPJ Suceava sub nr.&nbsp;x din 23.12.2013, având un caracter fals, întrucât bunul care făcea obiectul presupusei propuneri de sponsorizare fusese deja predat către Poliția mun. Fălticeni, întrunește doar în mod formal elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 C. pen. Având în vedere datele referitoare la persoana inculpatului așa cum au fost reținute mai sus, scopul urmărit și urmările produse, este cert că această faptă este lipsită de gravitate și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este suficientă. De asemenea, este neîntemeiată și critica formulată de inculpat prin apărător ales, în sensul că ar fi nelegală obligarea la plata unei amenzi cu caracter administrativ - soluție neprevăzută de noua lege. Curtea a reținut că prima instanță a procedat la aplicarea legii penale vechi, mai favorabile inculpatului, lege ce nu poate fi aplicată decât în ansamblul său, inclusiv cu privire la consecințele ce decurg din aplicarea dispozițiilor art. 18<SUP>1</SUP> C. pen. 1969.

Împotriva deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs în casație inculpatul A.

Dosarul având ca obiect recursul în casație declarat de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 iunie 2017, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 11 septembrie 2017.

Prin încheierea din 11 septembrie 2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

S-a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul A., cu citarea părților, pentru termenul din 6 noiembrie 2017.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., instanța dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare a recursului în casație, părțile ce pot formula recurs în casație, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate face recurs în casație.

S-a constatat că cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., în cauză nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiași articol și nici dispozițiile art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

Cererea a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 437 alin. (1), lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. (este formulată în scris și cuprinde numele și prenumele, domiciliul inculpatului, hotărârea care se atacă, semnătura avocatului care a redactat cererea, este invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).

În susținerea cazului de recurs în casație invocat, inculpatul a susținut, în esență, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în raport de Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale, arătând că, în sarcina sa s-a reținut săvârșirea infracțiunii prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și nu prin încălcarea unei legi sau ordonanțe a guvernului și că, în aceste condiții, decizia invocată produce efectele unei veritabile dezincriminări a faptei pentru care a fost judecat și condamnat, astfel că instanța de apel ar fi trebuit să dispună achitarea sa, în temeiul disp. art. 396 alin. (5) rap la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Analizând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2014, așa cum a fost admis în principiu prin încheierea din 11 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - Înalta Curte reține că dispozițiile invocate ca și temei de drept al cererii de recurs în casație se circumscriu situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit prev. de art. 15 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 și art. 248 C. pen. 1969 și infracțiunea de fals intelectual prev.de art. 289 C. pen. 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1969, fiecare cu aplic. art. 5 C. pen. nou.

Totodată, se observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că în perioada 14.10.2013-16.10.2013, în calitate de șef al Poliției mun. Fălticeni, jud. Suceava, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, s-a implicat direct în activitatea judiciară desfășurată de subofițerul de poliție B., în scopul neinițierii procedurilor judiciar penale față de C., autor al unei infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu cu obținerea pentru altul a unui folos necuvenit instanța de apel a reținut că atribuțiile inculpatului din fișa postului referitoare la "exercitarea atribuțiilor specifice, conform legislației în vigoare, pentru apărarea vieții, integrității corporale și libertății persoanei, avutului public și privat, a ordinii de drept și a celorlalte drepturi și interese legitime ale persoanelor", constituie un corespondent evident al dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 conform cărora "Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională." La fel, obligațiile inculpatului din fișa postului referitoare la "coordonarea activităților specifice pe linia combaterii cât mai eficiente a criminalității, asigurării climatului de ordine și siguranță civică pe teritoriul municipiului și a comunelor arondate, de organizare și conducere a activităților de prevenire, descoperire și cercetare a infracțiunilor comise în zona de competență" sunt practic o transpunere în legislația secundară a obligației legale de a avea "o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială și să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcției sau al instituției din care face parte" (art. 42 lit. d) din aceeași lege).

Inculpatul a susținut că instanța de apel a constatat că a fost trimis în judecată pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu și nu exclusiv pentru încălcarea atribuțiilor din fișa postului, deși sub aspectul laturii obiective, ambele instanțe au reținut doar încălcări ale fișei postului, judecata făcându-se fără respectarea caracterului echitabil al procesului, așa cum este prevăzut de art. 8 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Instanța de control constituțional a statuat că " în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale".

De asemenea, că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului.

Astfel, neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reținută "prin raportare la mențiuni sau obligații regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc, în esență, orice acte normative infralegale sau documente interne ale angajatorului" (în decizia nr. 45/RC din data de 19.02.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În cauză, instanța de apel a analizat incidența deciziei nr. 405 din 2016 a Curții Constituționale reținând că inculpatul A. a încălcat dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reținută de curtea de apel, contrar susținerilor recurentului, se încadrează în exigențele impuse de decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale infracțiunii de abuz în serviciu.

O altă critică adusă deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava este aceea că, deși se reține săvârșirea unei tentative la infracțiunea de abuz în serviciu, nu există nicio conduită a inculpatului care să îmbrace forma tentativei, din declarațiile matorilor B. și D. nerezultând vreo implicare a inculpatului în înregistrarea dosarului lui C.. De asemenea, nici discuția interceptatăde martorul denunțător nu are caracter de probă, referitor la atribuțiile de serviciu, expertiza concluzionând că aceasta nu îndeplinește condițiile impuse pentru autenticitatea unei înregistrări audio.

Nici această critică nu poate fi primită deoarece se urmărește remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greșite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 260 lei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1090 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 260 lei rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2017.