ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 244/2020

HOTĂRÂRE
14.12.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 244/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 7P din 8 iulie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a admis excepția nulității absolute a Rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 4221B din 6 decembrie 2019, dispusă în Lucrarea nr. 19-3108 din 6 decembrie 2019 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivare, s-a reținut că procedura confirmării rezoluției menționate de către inspectorul-șef adjunct B. s-a efectuat cu încălcarea principiului imparțialității ce guvernează activitatea Inspecției Judiciare, întrucât acțiunea disciplinară vizează un procuror de la o unitate de parchet în cadrul căreia a funcționat și inspectorul-șef adjunct.

Mai mult, deși nu este o cerință a textului de lege incident, perioada în care a lucrat pârâtul la Parchetul de pe lângă Tribunalul București se suprapune cu perioada în care a lucrat și inspectorul-șef adjunct la aceeași unitate de parchet, împrejurare suplimentară care confirmă concluzia că aparența de imparțialitate este afectată.

Pe cale de consecință, s-a constatat că rezoluția confirmată de către inspectorul-șef adjunct al Inspecției prin care s-a exercitat acțiunea disciplinară s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale și regulamentare privind principiul imparțialității care trebuie să guverneze întreaga activitate desfășurată de către Inspecția Judiciară, actul fiind lovit de nulitate absolută.

Împotriva Hotărârii nr. 7P din 8 iulie 2020 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a declarat recurs Inspecția Judiciară, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a hotărârii recurate și trimiterea cauzei la secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii pentru continuarea judecății.

În susținerea recursului, s-au invocat critici care se circumscriu, în opinia recurentei, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea este nelegală, în sensul că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și, pe cale de consecință, a fost constatată nulitatea acțiunii disciplinare, din interpretarea sistematică, concordantă și teleologică a celor două teze ale acestui articol rezultând că legiuitorul a avut în vedere doar activitatea desfășurată de inspectorii judiciari și nicidecum exercitarea atribuțiilor de avizare/aprobare/confirmare de către inspectorul șef. S-a învederat că sintagma "din cadrul parchetelor unde inspectorul a funcționat" are în vedere situația în care lucrarea a vizat un procuror care și-a desfășurat activitatea la parchetul unde a funcționat inspectorul judiciar, iar respectiva lucrare are legătură cu activitatea desfășurată de respectivul procuror în cadrul unității de parchet unde a funcționat inspectorul judiciar, situație neaplicabilă în speță, întrucât acțiunea disciplinară vizează activitatea din cadrul DNA.

Totodată, s-a arătat că în mod greșit instanța disciplinară a apreciat că în cazul confirmării acțiunii disciplinare sancțiunea încălcării unor norme cu forță juridică inferioară ar fi nulitatea absolută, în condițiile în care, nefiind incidente dispozițiile art. 72 alin. (2), ci, eventual, cele ale art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sancțiunea este nulitatea relativă potrivit art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., nulitate ce poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a susținut că motivarea instanței disciplinare este contradictorie situației de fapt, respectiv soluției dispuse și excedează dispozițiilor legale incidente, întrucât, deși instanța disciplinară ar fi recunoscut aplicarea art. 72 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004 doar în cazul inspectorilor judiciari stricto sensu, a aplicat acest text de lege și inspectorului șef adjunct, prin raportare la dispozițiile Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului șef.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, cu apărările intimatului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a legii, criticile recurentei nu pot fi primite.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004, după efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) respingerea sesizării, în cazul în care constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii. [...]

Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. [...]

Conform art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, inspectorul-șef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-șef, ajută inspectorul-șef în activitatea de verificare și avizare a actelor și rezoluțiilor întocmite de către inspectorii judiciari și îndeplinește toate celelalte atribuții stabilite de inspectorul-șef.

De asemenea, dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod clar și expres, că inspectorii judiciari "își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial", fără a face distincție între diferitele etape ale activității lor.

Art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 stipulează că, inspectorii judiciari nu pot efectua cercetarea disciplinară sau orice alte lucrări care privesc judecători sau procurori din cadrul instanțelor ori parchetelor unde inspectorul a funcționat.

Nu este întemeiată critica recurentei potrivit căreia dispozițiile art. 72 din Legea nr. 317/2004 sunt aplicabile doar în etapa soluționării de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, adică doar în ceea ce privește fondul sesizării, și nu și în ceea ce privește procedurile administrative, cum sunt cele de aprobare și avizare, de către inspectorul-șef și, respectiv, inspectorul-șef adjunct, a rezoluțiilor dispuse în procedura cercetării disciplinare, fiind evident că, referindu-se la "inspectorii judiciari", textul legal îi vizează, deopotrivă, și pe cei învestiți cu funcții de conducere, supuși, și ei, în egală măsură, imperativului respectării obligației de "independență și imparțialitate" și cazului de incompatibilitate reglementat la alin. (2) al textului de lege menționat.

Prin urmare, împrejurarea că dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu disting între diferitele etape ale activității desfășurate de inspectorii judiciari, obligându-i pe aceștia la respectarea principiului independenței și imparțialității în privința oricăreia dintre etapele cercetării disciplinare și a oricăreia dintre măsurile luate în cadrul acesteia, este suficientă, prin ea însăși, pentru respingerea criticii formulate de recurentă.

Acest argument este, însă, întărit de dispozițiile din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" - art. 41 și următoarele, care, de asemenea, nu fac distincție între actele de procedură și cele de fond cu privire la care judecătorul care se consideră incompatibil trebuie să se abțină.

Instituția "abținerii", de altfel, nu este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 317/2004 și nici în cuprinsul Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului șef, dar este evident că este aplicabilă și în cadrul cercetării disciplinare, indiferent de etapa în care se află aceasta, ori de câte ori inspectorul judiciar, indiferent dacă ocupă sau nu o funcție de conducere, știe că există un motiv care l-ar împiedica să-și desfășoare activitatea cu respectarea obligației de "independență și imparțialitate". Aplicarea dispozițiilor din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" și "abținere", ca de altfel și cele privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate, în faza administrativă a procedurii disciplinare, se impune în temeiul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 al Inspectorului șef.

Astfel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare", iar, potrivit art. 6 din Regulament, "Activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia".

Prin urmare, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a normei speciale cu dispozițiile de drept procesual civil, pe deplin compatibile cu procedura disciplinară, consecința imediată a nerespectării de către inspectorul șef adjunct, care a dat rezoluția de admitere a sesizării disciplinare, a normelor care instituie un caz de incompatibilitate atrage, așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, sancțiunea nulității cercetării disciplinare, instituție consacrată de dispozițiile C. proc. civ., care intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui.

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei, în sensul că sintagma cuprinsă în conținutul art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 "din cadrul parchetelor unde inspectorul a funcționat" instituie condiția ca lucrarea inspectorului să aibă legătură cu activitatea desfășurată de respectivul procuror în cadrul unității de parchet unde a funcționat inspectorul judiciar, întrucât această interpretare adaugă noi ipoteze textului legal care nu distinge în raport de obiectul cercetării disciplinare, ci, astfel cum corect s-a statuat în hotărârea recurată, reglementează cazul de incompatibilitate în raport de persoana vizată de cercetarea disciplinară.

Așadar, confirmarea rezoluției de sesizare a secției corespunzătoare făcută cu nesocotirea prevederilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 răstoarnă prezumția de legalitate a acestui act administrativ și, constatându-se existența unei încălcări a unei dispoziții legale cu privire la o condiție extrinsecă a unui act, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută a rezoluției anterior menționate, în condițiile art. 176 din C. proc. civ.

Ca atare, este nerelevantă teza susținută de recurentă privind inexistența unei vătămări prin confirmarea rezoluției de sesizare a secției corespunzătoare de o persoană aflată în situație de incompatibilitate, având în vedere că rezoluția de începere a cercetării disciplinare reprezintă actul de sesizare a instanței de disciplină, iar efectele asupra carierei magistratului în cauză nu pot fi altfel înlăturate decât prin constatarea nulității absolute a acțiunii disciplinare, fiind încălcată o normă imperativă care vizează un interes general, acela al desfășurării activității unei entități publice în condiții de legalitate. Practic, actul întocmit de inspectorul judiciar confirmat de o persoană aflată în situație de incompatibilitate echivalează cu un act inexistent, astfel încât sancțiunea nu poate fi alta decât nulitatea absolută, și nu relativă, astfel cum susține recurenta.

Cât privește contrarietatea considerentelor, argumentele recurentei ce sprijină critica astfel formulată se referă la împrejurarea că motivarea instanței disciplinare excedează textului de lege întrucât, deși recunoaște că dispozițiile art. 72 alin. (2) teza I din Legea nr. 317/2004 se aplică doar inspectorilor judiciari, extinde acest text de lege și în cazul inspectorului șef adjunct prin trimitere la dispozițiile din regulament.

Nu poate fi reținută o astfel de împrejurare, întrucât instanța disciplinară, redând conținutul normelor ce reglementează cerința de imparțialitate impusă în activitatea inspectorilor judiciari a argumentat de ce această obligație se extinde și în cazul celorlalți inspectori cu funcție de conducere, apreciind, de o parte, că legea nu distinge, iar pe de altă parte, că actul de confirmare a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nu reprezintă o simplă formalitate, ci presupune o analiză a legalității și temeiniciei întregii proceduri disciplinare.

Ca atare, argumentele susținute de recurentă sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind contrazise de conținutul hotărârii, care îndeplinește exigențele unei motivări corespunzătoare.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței disciplinare este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 7P din 8 iulie 2020, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-19
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 184/2020
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 3P din 10 iunie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a
ÎCCJ 2020-12-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 245/2020
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 5P din 8 iulie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, a admis excepția nulității absolute a Rezoluției de exercitare a
ÎCCJ 2020-05-18
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 63/2020
, astfel că nu se poate susține că, prin confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare de către inspectorul-șef adjunct, s-a realizat o ingerință în cariera judecătorilor, în condițiile în care această confirmare s-a făcut cu
ÎCCJ 2020-11-16
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 215/2020
Inspecției Judiciare, raportat la dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și art. 9 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție. 9. Invocând faptul că au funcționat la Parchetul de
ÎCCJ 2020-07-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 111/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele: I. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecția
Sursă