ÎCCJ, Decizia nr. 111/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2019, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din același act normativ.

În motivarea acțiunii disciplinare, s-a susținut, în esență, că pârâtul, la data de 31 martie 2019, în cuprinsul comunicatului Asociației "B.", din care acesta face parte în calitate de copreședinte, preluat de site-ul de știri "comisarul.ro" la data de 1 aprilie 2019, a făcut afirmații extrem de grave cu privire la probitatea morală și profesională a unor procurori din cadrul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, încălcând obligația de rezervă prevăzută în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și dispozițiile Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

II. Hotărârea instanței de disciplină

Prin Hotărârea nr. 9P din 13 noiembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, următoarele:

Referatele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului lucrării și de desemnare a celui de-al doilea inspector judiciar, au fost avizate de inspectorul șef și de directorul Direcției de inspecție pentru procurori, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 și art. 17 alin. (1) și (5) și art. 18 alin. (1) și (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018.

Secția constată, însă, că avizarea celor trei referate s-a făcut cu încălcarea principiului imparțialității ce guvernează activitatea Inspecției Judiciare, din moment ce inspectorul șef formulase declarație de abținere încă din data de 12 aprilie 2019, iar cu privire la directorul Direcției de inspecție pentru procurori motivele care au fost invocate în declarația de abținere din data 6 iunie 2019 subzistau și anterior formulării acestei declarații.

Astfel, în ceea ce-l privește pe inspectorul șef al Inspecției Judiciare, C., secția reține că, din moment ce acesta a formulat declarație de abținere la data de 12 aprilie 2019, pentru motivul că ar fi formulat plângere penală împotriva pârâtului la secția de investigare a infracțiunilor din justiție, ulterior nu mai putea să avizeze niciun act din cadrul acestei lucrări, indiferent că acestea se refereau la aspecte procedurale sau aspecte ce vizau fondul cauzei.

Unul dintre principiile care guvernează activitatea Inspecției Judiciare este cel al imparțialității și independenței inspectorilor, principiu detaliat în dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și în prevederile art. 9 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

Imparțialitatea este calitatea cerută unui inspector judiciar și atributul esențial al activității Inspecției Judiciare, care poate exista atât ca stare de fapt, cât și ca problemă de percepție rezonabilă.

Impresia de imparțialitate este dată de standardul observatorului rezonabil (persoană onestă, diligentă, informată), care poate sau ar putea percepe lipsa imparțialității unui inspector judiciar.

Pe cale de consecință, nu este suficient ca un inspector judiciar să fie liber de orice părtinire, ci trebuie să pară astfel în fața unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în imparțialitatea lui fiind afectată.

Aceste cerințe sunt valabile și în cazul inspectorului șef, inspectorului șef adjunct și directorilor de direcții, care au atribuții de avizare și confirmare a actelor efectuate de inspectorii judiciari.

Or, din moment ce inspectorul șef al Inspecției Judiciare a apreciat că nu poate da dovadă de imparțialitate în soluționarea unei cereri formulate, în cadrul lucrării analizate, la data de 12 aprilie 2019, de către inspectorul judiciar D., tocmai pentru motivul că a formulat o plângere penală împotriva pârâtului, este evident că lipsa de imparțialitate a acestuia a existat la momentul avizării celor trei referate: de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii și de desemnare a celui de-al doilea inspector.

Cu privire la directorul Direcției de inspecție pentru procurori, secția constată că, deși motivele care au stat la baza cererii de abținere formulate la 6 iunie 2019 existau și anterior întocmirii acesteia, doamna E. a avizat totuși cele trei referate.

În consecință, secția reține că, și în cazul acesteia, lipsa de imparțialitate a existat la momentul avizării actelor sus-menționate. Mai mult, în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârât, Inspecția Judiciară, referindu-se la excepția nulității acțiunii disciplinare, prin prisma motivului care vizează nulitatea actelor avizate de inspectorul-șef, raportat la cererea de abținere formulată de acesta, a arătat că referatul de abținere a fost formulat cu privire la acte ce vizau fondul cauzei și nu proceduri administrative, lăsând să se întrevadă ideea că o astfel de abținere nu ar trebui să fie formulată atunci când se pune problema avizării unor acte ce referitoare la aspecte procedurale.

Această interpretare nu poate fi luată în considerare, în raport cu garanțiile procesuale și procedurale prevăzute de C. proc. civ., care trebuie să guverneze procedura disciplinară, inclusiv în faza verificărilor prealabile care stau la baza declanșării cercetării disciplinare, precum și față de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, care obligă inspectorii ca, în exercitarea tuturor atribuțiilor, să adopte o atitudine obiectivă, echidistantă și neutră, de natură a înlătura orice suspiciuni privind lipsa de imparțialitate.

Nu se poate, deci, susține că inspectorul-șef, inspectorul-șef adjunct sau directorii de direcții pot da dovadă de imparțialitate, atunci când avizează acte ce nu vizează fondul cauzei, ci doar aspecte procedurale, care au o înrâurire hotărâtoare asupra legalității procedurii disciplinare, dar, în aceeași lucrare, manifestă o lipsă de imparțialitate, atunci când avizează acte ce vizează fondul cauzei.

O astfel de interpretare este contrară principiului imparțialității, menționat anterior, care nu diferențiază în niciun fel aplicabilitatea lui în funcție întocmirea unor acte referitoare la aspectele procedurale dintr-o lucrare sau cele vizând fondul cauzei; de asemenea, o astfel de interpretare contravine însăși noțiunii de imparțialitate, care, ca stare de fapt, poate fi prezentă sau nu.

Pe cale de consecință, secția constată că avizarea de către inspectorul șef al Inspecției Judiciare și de către directorul Direcției de inspecție pentru procurori a celor trei referate întocmite de inspectorul judiciar D., respectiv cele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii și de desemnare a celui de-al doilea inspector, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale și regulamentare privind principiul imparțialității, care trebuie să guverneze întreaga activitate desfășurată de către Inspecția Judiciară, actele fiind lovite de nulitate.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., secția constată că nulitatea acestor acte are consecințe asupra validității celorlalte acte, întocmite în cursul verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, verificările prealabile, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare, în condițiile alin. (1), cu posibilitatea prelungirii cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

Același articol, în cuprinsul alin. (7), stabilește că acest termen este unul peremptoriu, a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

În consecință, decăderea este sancțiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ, peremptoriu, constând în pierderea exercițiului dreptului procesual.

De altfel, natura imperativă a termenului de 45 de zile, în interiorul căruia trebuiau efectuate verificările prealabile, termen ce poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile, în situația expres prevăzută de lege, precum și faptul că nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii, cât și nulitatea actului întocmit peste termen sunt statuate și în jurisprudența în materie disciplinară (Decizia civilă nr. 40 din data de 12 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători). În prezent, natura imperativă a acestui termen este reglementată în dispozițiile art. 45 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În cazul de față, secția constată că nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, avizat de inspectorul-șef și de directorul Direcției de inspecție pentru procurori, are consecințe directe asupra validității tuturor actelor întocmite ulterior avizării acestuia, conform dispozițiilor art. 177 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară, conform termenului de 30 de zile stabilit de inspectorul-șef pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 6 mai 2019, iar termenul de 45 de zile, stabilit de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 20 mai 2019.

Or, în cauză, verificările prealabile au fost finalizate la 31 mai 2019, iar cercetarea disciplinară a fost începută la aceeași dată, astfel că termenul apare cu mult depășit, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, dispoziția de începere a cercetării disciplinare se dispune la data finalizării verificărilor prealabile, reținându-se nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile.

În plus, secția observă că, deși în art. 17 alin. (11) teza I din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție se prevede că "Prevederile art. 181 și 182 alin. (2), precum și ale art. 183 din C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător pentru calcularea termenelor prevăzute în prezentul regulament", la teza a II-a a aceluiași articol, Regulamentul stabilește ce se înțelege prin zile lucrătoare, respectiv "zilele săptămânii, de luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale", în condițiile în care zilele nelucrătoare nu se scad din calculul termenului ("Drept procesual civil" - Ediția a doua, revizuită și adăugită - Gabriel Boroi și Mirela Stancu, pag. 316).

Pe cale de consecință, secția constată că a intervenit și sancțiunea decăderii din termen a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile.

Acțiunea disciplinară are natura unui act de procedură civilă, întocmit de Inspecția Judiciară prin inspectorul judiciar, care învestește secția pentru procurori cu soluționarea acesteia, în mod similar modului de sesizare al instanțelor judecătorești, prin cererea de chemare în judecată.

Acțiunea disciplinară, fiind un act procesual civil emis de o parte din proces (reclamantă), este supusă sancțiunii anulării, dacă a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor legale. Așadar, în cazul de față, dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se aplică pe deplin: dacă secția pentru procurori, ca instanță de judecată în materie disciplinară, constată că acțiunea disciplinară, ca act procesual civil ce jalonează debutul procesului civil în fața secției, este întocmită cu încălcarea dispozițiilor legale, sunt aplicabile dispozițiile art. 174 și următoarele din C. proc. civ. privind nulitatea actelor de procedură.

Art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. Efectuarea unui act de procedură presupune îndeplinirea în mod cumulativ a tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru validitatea lui, indiferent de natura acestora, chiar dacă respectivele cerințe vizează forma actului sau fondul acesteia.

Pentru stabilirea înțelesului noțiunii de "nerespectarea cerinței legale" trebuie avute în vedere atât prevederile art. 175, cât și cele ale art. 176 din C. proc. civ.. Așa fiind, rezultă că sintagma tehnico-juridică "nerespectarea cerinței legale" vizează împrejurarea că actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea oricăror cerințe legale.

Legalitatea acțiunii disciplinare depinde de legalitatea actelor premergătoare, acte ce jalonează procedura administrativă prealabilă (procedura verificării prealabile și procedura disciplinară). Dacă acestea din urmă, în tot sau în parte, sunt lovite de nulitate absolută și nu mai pot fi refăcute, evident că însăși acțiunea disciplinară (veritabilă cerere de chemare în judecată), ca act de procedură administrativă și civilă, în același timp, este nulă absolut.

Jurisprudența în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulității) de instanța sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanța disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (Decizia civilă nr. 312 din 4 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători).

Nulitatea actelor efectuate după avizarea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile atrage și nulitatea cercetării disciplinare, astfel încât rezoluția prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare și rezoluția prin care s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare împotriva pârâtului și sesizarea secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea soluționării acțiunii disciplinare, sunt lovite de nulitate.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanței de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecția Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța disciplinară, pentru soluționarea pe fond a acțiunii disciplinare.

În motivarea recursului se susține că în mod nelegal și netemeinic a reținut instanța disciplinară că rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare este lovită de nulitate, arătându-se, în esență, următoarele:

Aspectele de nulitate au fost constatate în mod eronat de către instanța disciplinară, în raport cu procedura de avizare a celor trei referate, corelativ invocându-se nerespectarea principiului imparțialității ce guvernează activitatea Inspecției Judiciare, în condițiile în care inspectorul-șef ar fi avizat cele trei proceduri ce-și aveau suportul în referatele menționate [de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile (25.04.2019), de modificare a obiectului cererii (6.05.2019) și de desemnare a celui de-al doilea inspector (7.05.2019)], de vreme ce, în prealabil, și-a asumat o declarație de abținere, încă din data de 12.04.2019, iar directorul DIP a dat o declarație de abținere similară la data de 06.06.2019, ulterior procedurii de avizare a celor trei referate în discuție, pentru motive care subzistau și anterior formulării acestei declarații.

Potrivit instanței disciplinare, au fost încălcate de către inspectorul-șef și directorul DIP dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ce prevăd că "Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial".

Instanța disciplinară a omis, însă, a lua în considerare faptul că dispozițiile art. 72 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 se referă exclusiv la soluționarea de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, aceștia fiind învestiți cu soluționarea fondului în raport cu obiectul sesizării formulate.

În acest sens, trebuie observat faptul că dispozițiile art. 72 alin. (2) teza finală din Legea nr. 317/2004 fac vorbire explicită despre faptul că, urmare constatării situației care ar genera lipsa imparțialității, "dosarul se repartizează altui inspector judiciar, cu respectarea dispozițiilor art. 73."

Or, dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 vizează modul de repartizare a sesizărilor și dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari și cazurile de redistribuire a lucrărilor repartizate, deci se referă exclusiv la lucrări ce vizează fondul sesizărilor înregistrate pe rolul Inspecției Judiciare.

Procedurile de aprobare, respectiv de avizare, de către inspectorul-șef și, respectiv de directorul direcției, a referatelor de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii și de desemnare a celui de-al doilea inspector, constituie proceduri administrative distincte, reglementate prin Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, care nu vizează soluționarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiți inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.

Acestea au fost premisele concrete în care inspectorul-șef și directorul DIP au realizat aprobarea și, respectiv, avizarea celor trei referate în discuție, care au ca obiect strict luarea unor măsuri administrative și nu au nicio incidență asupra fondului sesizărilor.

În condițiile în care s-a apreciat că procedurile de aprobare/avizare efectuate de către inspectorul-șef/inspectorul-șef adjunct sau directorul direcției interferează în cel mai mic grad cu fondul sesizărilor, pentru a căror soluționare au fost învestiți inspectorii judiciari, au fost formulate și motivate punctual și concret declarații de abținere atât de către inspectorul-șef ori inspectorul-șef adjunct, cât și de către directorul DIP, iar procedurile au fost îndeplinite de către inspectorii judiciari desemnați prin ordin emis de inspectorul-șef pentru a asigura înlocuirea acestuia sau a directorului DIP.

Este cazul situațiilor de aprobare/avizare a referatului întocmit de inspectorul judiciar prin care s-a propus o măsură în legătură cu administrarea probatoriului în cauză (întocmit la data de 12.04.2019), a celei de analiză a cererii de recuzare a inspectorilor judiciari învestiți cu soluționarea fondului sesizării (soluționată prin rezoluția din 30.07.2019), precum și a celor de confirmare/avizare a rezoluției întocmite de inspectorul judiciar, la data de 31.05.2019 de începere a cercetării disciplinare și, respectiv, de exercitare a acțiunii disciplinare, prin rezoluția întocmită de inspectorii judiciari la data de 30.08.2019.

În condițiile în care, atât dispozițiile art. 72, cât și cele ale art. 73 din Legea nr. 317/2004 fac trimitere expresă la sesizări și dosare disciplinare și nu la proceduri administrative de genul celor a căror nulitate a fost constatată, în mod netemeinic, de către instanța disciplinară, este lipsită de temei soluția admiterii excepției nulității actelor administrative, privind aprobarea/avizarea celor trei referate de către inspectorul-șef și directorul DIP, precum și a actelor subsecvente; pentru aceleași considerente, recurenta apreciază ca nelegală și constatarea nulității referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, întocmit de inspectorul judiciar la data de 25.04.2019 și aprobat/avizat de inspectorul-șef și directorul DIP și a tuturor actelor întocmite ulterior.

Concluzionează recurenta că, prin interpretarea dată dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și, corelativ, a prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, instanța disciplinară adaugă la lege, impunând aplicarea acestor dispoziții unor proceduri administrative distincte, reglementate prin același regulament, realizate de către inspectorul-șef și, respectiv, de directorul direcției, care, în mod evident, nu vizează soluționarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiți inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.

IV. Considerentele Înaltei Curți

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivul și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, la pct. II din decizie, prin Hotărârea nr. 9P din 13 noiembrie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare formulate împotriva pârâtului A. și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, că referatele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului lucrării și de desemnare a celui de-al doilea inspector judiciar au fost avizate de inspectorul-șef și de directorul Direcției de inspecție pentru procurori, cu încălcarea principiului imparțialității ce guvernează activitatea Inspecției Judiciare, de vreme ce cele două persoane avizatoare formulaseră declarație de abținere.

De asemenea, instanța disciplinară a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 179 alin. (3) din C. proc. civ., nulitatea celor trei referate are consecințe asupra validității celorlalte acte, întocmite în cursul verificărilor prealabile și a cercetării disciplinare.

Astfel, s-a arătat că nulitatea referatului de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, avizat de inspectorul-șef și de directorul Direcției de inspecție pentru procurori, are consecințe directe asupra validității tuturor actelor întocmite ulterior avizării acestuia, conform dispozițiilor art. 177 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare. În concret, s-a reținut că, în conformitate cu modul de calcul al termenelor procedurale, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul în care ar fi putut fi efectuate verificările prealabile în lucrarea analizată în cauză, pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară, raportat la perioada stabilită inițial de inspectorul-șef în acest sens (30 de zile), se împlinea la 6 mai 2019, iar raportat la perioada de 45 de zile, stabilită de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, se împlinea la 20 mai 2019.

Or, a reținut instanța disciplinară, în cauză, verificările prealabile au fost finalizate la 31 mai 2019, iar cercetarea disciplinară a fost începută la aceeași dată, termenele, atât cel stabilit inițial, cât și cel legal, de 45 de zile, fiind cu mult depășit.

Pe cale de consecință, s-a constatat că a intervenit și sancțiunea decăderii din termen a tuturor actelor efectuate după expirarea termenului în care puteau fi efectuate verificările prealabile, inclusiv acțiunea disciplinară, care, fiind un act procesual civil, este supusă sancțiunii anulării, dacă a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor legale.

În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că aspectele de nulitate au fost constatate în mod eronat de către instanța disciplinară, cu ignorarea faptului că dispozițiile art. 72 alin. (1) și (2) și art. 73 din Legea nr. 317/2004 se referă exclusiv la soluționarea de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, adică la fondul sesizării, iar nu la proceduri administrative, cum sunt cele de aprobare și avizare, de către inspectorul-șef și, respectiv, de directorul direcției a referatelor în discuție, pentru care nu ar exista obligația de "independență și imparțialitate".

Recurenta susține că, prin interpretarea dată dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și, corelativ, prevederilor art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, instanța disciplinară a adăugat la lege, aplicând aceste dispoziții unor proceduri administrative distincte, reglementate prin același regulament, care nu vizează soluționarea pe fond a sesizărilor cu care au fost învestiți inspectorii judiciari prin repartizare aleatorie.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial".

Acest principiu este reluat și în cuprinsul art. 9 alin. (1) din cadrul Secțiunii a 3-a - Principiile care guvernează activitatea Inspecției Judiciare din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, ce constituie temeiul desfășurării de către recurentă a activității sale.

De altfel, prevederile legale și regulamentare sus-menționate și principiul consacrat de acestea reprezintă temeiul declarațiilor de abținere formulate de inspectorul-șef și de directorul Direcției de inspecție pentru procurori, în etapa cercetării disciplinare, în cauza de față.

Nu sunt întemeiate critica recurentei și argumentele subsumate acesteia, potrivit cărora dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt aplicabile doar în etapa soluționării de către inspectorii judiciari a lucrărilor deja repartizate, adică doar în ceea ce privește fondul sesizării, nu și în ceea ce privește procedurile administrative, cum sunt cele de aprobare și avizare, de către inspectorul-șef și, respectiv, de directorul direcției a referatelor în discuție.

Dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod clar și expres, că inspectorii judiciari "își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial", fără a face distincție între diferitele etape ale activității lor.

De asemenea, este evident că, referindu-se la "inspectorii judiciari", textul legal îi vizează, deopotrivă, și pe cei învestiți cu funcții de conducere, supuși, și ei, în egală măsură, imperativului respectării obligației de "independență și imparțialitate".

Argumentul legal, menționat mai sus, potrivit căruia dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu disting între diferitele etape ale activității desfășurate de inspectorii judiciari, obligându-i pe aceștia la respectarea principiului independenței și imparțialității în privința oricăreia dintre etapele cercetării disciplinare și a oricăreia dintre măsurile luate în cadrul acesteia, este suficient, prin el însuși, pentru respingerea criticii formulate de recurentă.

Acest argument este, însă, întărit de dispozițiile C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" și "abținere" - art. 41 și urm., care, de asemenea, nu fac distincție între actele de procedură și cele de fond cu privire la care judecătorul care se consideră incompatibil trebuie să se abțină.

Instituția "abținerii", de altfel, nu este prevăzută de dispozițiile Legii nr. 317/2004 și nici în cuprinsul Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 136/2018, dar este evident că este aplicabilă, în cadrul cercetării disciplinare, indiferent de etapa în care se află acesta, ori de câte ori inspectorul judiciar, indiferent dacă ocupă sau nu o funcție de conducere, știe că există un motiv care l-ar împiedica să-și desfășoare activitatea cu respectarea obligației de "independență și imparțialitate".

Aplicarea dispozițiilor din C. proc. civ. referitoare la "incompatibilitate" și "abținere", ca de altfel și cele privind incidența cauzelor de nulitate sau anulabilitate, în faza administrativă a procedurii disciplinare, se impune în temeiul prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 6 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 136/2018.

Astfel, conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanțiilor procesuale și procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare", iar, potrivit art. 6 din Regulament, "Activitatea Inspecției Judiciare se desfășoară în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia".

Odată lămurit acest aspect, consecința imediată a nerespectării de către inspectorii judiciari care au avizat/aprobat cele trei referate - între care și cel de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile - a normelor care îi obligă la "imparțialitate" atrage, așa cum corect a reținut și instanța disciplinară, sancțiunea nulității cercetării disciplinare; instituția juridică a nulității, consacrată de dispozițiile C. proc. civ., intervine în cazul oricărui act juridic civil, indiferent de natura lui, inclusiv în cazul actului administrativ.

Așa cum corect a observat și instanța disciplinară, în cuprinsul hotărârii atacate, aspect care, de altfel, nici nu este contestat de recurentă, jurisprudența în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulității) de instanța sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanța disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (deciziile nr. 312 din 4 decembrie 2017 și nr. 50 din 25 februarie 2019 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători).

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivul și criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 9P din 13 noiembrie 2019, pronunțată de secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 iulie 2020.

GGC - GV