FERREIRA ALVES c. PORTUGAL

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46436/06 prezentate de Jorge de Jesus FERREIRA ALVES împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 14 octombrie într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Judecătoare, și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjutant de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 noiembrie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, domnul Jorge de Jesus Ferreira Alves, este un resortisant portughez, născut în 1953 și rezident în Matosinhos (Portugalia). El este reprezentat în fața Curții de către domnul F. Mota, avocat la Matosinhos. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În urma separării dintre reclamant și soția sa H., autoritatea părintească față de fiica lor Rita a fost acordată mamei, printr-o hotărâre a Tribunalului din Oliveira d'Azemeis din 10 iulie 1996, un drept de vizită fiind acordat reclamantului. H. a introdus ulterior în fața aceleiași instanțe o procedură de eliminare a acestui drept de vizită (denumită în continuare "procedura principală"; a se vedea, în ceea ce privește desfășurarea acestei proceduri, Ferreira Alves c. Portugalia (n , n 25053/05, § 7-23, CEDO 2007 ...). La 30 octombrie 1998, reclamantul a introdus în fața aceleiași instanțe o procedură conexă privind o presupusă neexecutare a dreptului de vizită în cauză și a solicitat condamnarea lui H. la plata unei amenzi și a unor despăgubiri. Printr-o ordonanță din 24 martie 1999, judecătorul a decis că este necesar să se suspende examinarea procedurii privind presupusa neexecutare a dreptului de vizită până la adoptarea deciziei în procedura principală. La data de 31 martie 1999, reclamantul a formulat o cerere împotriva acestei decizii în fața Curții de Apel din Porto. La 11 mai 1999, judecătorul Tribunalului din Oliveira d'Azemeius a adresat, în conformitate cu legea, o notă în atenția judecătorilor Curții de Apel care reafirma temeinicia deciziei sale. Această notă nu a fost comunicată reclamantului. Prin hotărârea din 26 ianuarie 1999, Curtea de Apel a respins acțiunea și a confirmat decizia luată. Prin decizia din 24 noiembrie 2005, judecătorul a pronunțat încetarea procedurii pentru neinteresare, având în vedere decizia luată în procedura principală (a se vedea Ferreira Alves c. Portugalia (n, citată anterior, §§ 22-23). La 5 decembrie 2005, reclamantul a făcut apel la această decizie și-a depus memoriul de recurs la 6 februarie 2006. Sesizat din dosarul de informare, procurorul districtual din apropierea Tribunalului din Oliveira de Azeméis susține, printr-o notă din 27 aprilie 2006, că pretențiile reclamantului nu erau întemeiate, acțiunea sa trebuind să fie respinsă. Această notă nu a fost comunicată reclamantului decât în momentul în care directorul a fost transmis Curții de Apel din Porto la 8 mai 2006. Prin hotărârea din 26 octombrie 2006, Curtea de Apel a primit parțial recursul reclamantului și l-a condamnat pe H. la plata unei amenzi și a unor despăgubiri reclamantului. GRIEFS invocând articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție, recurentul se plânge de durata procedurii, precum și de lipsa unei acțiuni interne efective pentru a se plânge de o astfel de durată. Invocând articolele 3, 6, 8, 13 și 14 din Convenție, 2 din Protocolul nr. 1 și 5 din Protocolul nr. 7, reclamantul se plânge de nerespectarea dreptului de vizită și de inerția statului în această privință. Invocând articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil și se referă în acest sens la necomunicarea anumitor note ale judecătorului Tribunalului de Primă Instanță și ale procurorului public, în lipsa unui acces real la o instanță și la lipsa unor dezbateri publice. Reclamantul se plânge de durata procedurii, precum și de absența unei acțiuni interne efective pentru a se plânge de o astfel de durată și invocă articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge apoi de nerespectarea dreptului de vizită la fiica sa și de inerția statului în această privință. El invocă articolele 3, 6, 8, 13 și 14 din Convenție, 2 din Protocolul nr. 1 și 5 din Protocolul nr. 5 Curtea amintește de la început că problemele legate de dreptul de vizită al reclamantului față de fiica sa erau deja în joc în cadrul cererii n 25053/05, introdusă de același reclamant și privind procedura principală pentru care procedura în litigiu a fost suspendată pentru o anumită perioadă de timp. În decizia sa parțială din 11 aprilie 2006 în această cerere n 25053/05, care a condus ulterior la Hotărârea Ferreira Alves c. Portugalia (n , citată anterior, Curtea examinase și respingea deja același motiv ca fiind vădit nefondat, exprimându-se în special astfel (...) autoritățile naționale au făcut eforturi repetate pentru a obține o mai bună cooperare a părinților, în interesul superior al copilului. Cu toate acestea, aceste eforturi s-au confruntat cu intransigența părinților, în contextul unor mari neînțelegeri care au marcat desfășurarea întregii proceduri; în aceste condiții, Curtea nu poate spune că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația de a lua măsuri practice pentru a încuraja părțile interesate să coopereze mai bine. Prin urmare, nu există, în acest sens, o încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie al reclamantului. Singurul element nou în această privință este condamnarea mamei copilului la plata unei amenzi și a unor despăgubiri, obținute de reclamant în urma procedurii în cauză în prezenta cerere. Cu toate acestea, acest element nu poate, în sine, să modifice aprecierea Curții în această privință în decizia menționată anterior. Dimpotrivă, trebuie remarcat faptul că reclamantul a obținut în cele din urmă din instanțele portugheze condamnarea părții pârâte la plata unei amenzi și a unor despăgubiri. În aceste împrejurări, Curtea nu poate decât să considere acest motiv ca fiind vădit nefondat și, prin urmare, trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se plânge, invocând articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din convenție, că nu a beneficiat de un proces echitabil și se referă în special la necomunicarea anumitor note ale judecătorului Tribunalului de Primă Instanță și ale procurorului public, la lipsa unui acces real la o instanță și la lipsa unor dezbateri publice. Cu toate acestea, Curtea reamintește că caracterul echitabil al procesului trebuie apreciat în lumina procedurii luate în considerare în ansamblul său; instanțele de recurs pot soluționa în special eventualele nereguli intervenite în etapele anterioare ale procedurii (Imbrioscia c. Elveția, Hotărârea din 24 noiembrie 1993, seria A n 275, p. 14, § 38). Astfel, Curtea a considerat deja că neproducerea anumitor documente care nu sunt examinate în cele din urmă de instanele din fond nu poate afecta, singură, caracterul echitabil al unei proceduri (Miailhe c. Frana (n, Hotărârea din 26 septembrie 1996, Rec., 1996-IV, p. 1338, § 44). În cazul de față, Curtea arată că reclamantul a obținut în cele din urmă câștig de cauză, Curtea de Apel a primit recursul, a anulat decizia Tribunalului din Oliveira de Azemeius și a condamnat partea pârâtă la plata unei amenzi și a unor despăgubiri. În aceste condiții, Curtea nu vede modul în care pretinsele deficiențe procedurale ar fi putut afecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său (a se vedea Anibal Vieira & Filhos, Lda Portugal (dec.), nr 30370/06, 20 mai 2008). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

46436/06

présentée par Jorge de Jesus FERREIRA ALVES

contre le Portugal

La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 14 octobre en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 novembre 2006,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jorge de Jesus Ferreira Alves, est un ressortissant portugais, né en 1953 et résidant à Matosinhos (Portugal). Il est représenté devant la Cour par M

e

F. Mota, avocate à Matosinhos.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Suite à la séparation entre le requérant et son épouse H., l'autorité parentale à l'égard de leur fille Rita fut octroyée à la mère, par un jugement du tribunal d'Oliveira d'Azeméis du 10 juillet 1996, un droit de visite étant accordé au requérant.

H. introduisit ultérieurement devant ce même tribunal une procédure visant à supprimer ce droit de visite (ci-après la «

procédure principale

»

; voir, pour ce qui est du déroulement de cette procédure,

Ferreira Alves c.

Portugal (n

o

3)

, n

o

25053/05, §§

7-23, CEDH 2007

‑

...).

Le 30 octobre 1998, le requérant introduisit devant le même tribunal une procédure connexe portant sur une prétendue inexécution du droit de visite en cause. Il demanda la condamnation de H. au paiement d'une amende et de dommages et intérêts.

Par une ordonnance du 24 mars 1999, le juge décida qu'il y avait lieu de suspendre l'examen de la procédure sur la prétendue inexécution du droit de visite jusqu'à la décision dans la procédure principale.

Le 31 mars 1999, le requérant interjeta appel contre cette décision devant la cour d'appel de Porto. Le 11 mai 1999, le juge du tribunal d'Oliveira d'Azeméis adressa, conformément à la loi, une note à l'attention des juges de la cour d'appel réaffirmant le bien-fondé de sa décision. Cette note ne fut pas communiquée au requérant.

Par un arrêt du 26 janvier 1999, la cour d'appel rejeta le recours et confirma la décision entreprise.

Par une décision du 24 novembre 2005, le juge prononça l'extinction de la procédure pour défaut d'intérêt, compte tenu de la décision prise dans la procédure principale (voir

Ferreira Alves c. Portugal (n

o

3)

, précité, §§ 22-23).

Le 5 décembre 2005, le requérant fit appel contre cette décision. Il déposa son mémoire de recours le 6 février 2006.

Saisi du dossier pour information, le procureur du ministère public près le tribunal d'Oliveira de Azeméis soutint, par une note du 27 avril 2006, que les prétentions du requérant n'étaient pas fondées, son recours devant être rejeté. Cette note ne fut communiquée au requérant que lors de la transmission du dosser à la cour d'appel de Porto, le 8 mai 2006.

Par un arrêt du 26 octobre 2006, la cour d'appel accueillit partiellement le recours du requérant et condamna H. au paiement d'une amende et de dommages et intérêts au requérant.

GRIEFS

Invoquant les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure ainsi que de l'absence d'un recours interne effectif afin de se plaindre d'une telle durée.

Invoquant les articles 3, 6, 8, 13 et 14 de la Convention, 2 du Protocole n

o

1 et 5 du Protocole n

o

7, le requérant se plaint de l'inexécution du droit de visite et de l'inertie de l'Etat à cet égard.

Invoquant les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable. Il se réfère à cet égard à la non-communication de certaines notes du juge du tribunal de première instance et du ministère public, au défaut d'un véritable accès à un tribunal et à l'absence de débats publics.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de la durée de la procédure ainsi que de l'absence d'un recours interne effectif afin de se plaindre d'une telle durée. Il invoque les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention.

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Le requérant se plaint ensuite de l'inexécution du droit de visite à l'égard de sa fille et de l'inertie de l'Etat à cet égard. Il invoque les articles 3, 6, 8, 13 et 14 de la Convention, 2 du Protocole n

o

1 et 5 du Protocole n

o

7.

La Cour rappelle d'emblée que des questions liées au droit de visite du requérant à l'égard de sa fille étaient déjà en jeu dans le cadre de la requête n

o

25053/05, introduite par ce même requérant et concernant la procédure principale en raison de laquelle la procédure litigieuse a été suspendue pendant une certaine période.

Dans sa décision partielle du 11 avril 2006 dans cette requête n

o

25053/05, qui a donné lieu par la suite à l'arrêt

Ferreira Alves c. Portugal (n

o

3)

, précité, la Cour avait déjà examiné et rejeté ce même grief comme étant manifestement mal fondé, s'exprimant notamment ainsi

:

«

(...) les autorités nationales ont fait des efforts réitérés dans le sens d'obtenir une meilleure coopération des parents, dans l'intérêt supérieur de l'enfant. Ces efforts se sont toutefois heurtés à l'intransigeance des parents, dans le contexte de grande mésentente qui a marqué le déroulement de toute la procédure. Dans ces conditions, la Cour ne saurait dire que les autorités nationales aient failli à leur devoir de prendre des mesures pratiques en vue d'inciter les intéressés à une meilleure coopération. Il n'y a donc, sur ce point non plus, une violation du droit au respect de la vie privée et familiale du requérant.

»

Le seul élément nouveau à cet égard est la condamnation de la mère de l'enfant au paiement d'une amende et de dommages et intérêts, obtenue par le requérant à l'issue de la procédure en cause dans la présente requête. Toutefois, cet élément ne saurait, à lui seul, changer l'appréciation faite par la Cour à cet égard dans la décision susmentionnée. Bien au contraire, il convient de noter que le requérant a finalement obtenu des juridictions portugaises la condamnation de la partie adverse au paiement d'une amende et de dommages et intérêts.

Dans ces circonstances, la Cour ne peut que considérer ce grief comme étant manifestement mal fondé. Il doit par conséquent être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint, invoquant les articles 6 § 1, 8 et 13 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable. Il se réfère en particulier à cet égard à la non-communication de certaines notes du juge du tribunal de première instance et du ministère public, au défaut d'un véritable accès à un tribunal et à l'absence de débats publics.

La Cour rappelle cependant que le caractère équitable du procès doit s'apprécier à la lumière de la procédure considérée dans son ensemble

; les juridictions de recours peuvent notamment porter remède à d'éventuelles irrégularités intervenues à des stades antérieurs de la procédure (

Imbrioscia c. Suisse

, arrêt du 24 novembre 1993, série

A n

o

275, p.

14, §

38). La Cour a ainsi déjà considéré que la non-production de certaines pièces qui ne sont finalement pas examinées par les juridictions du fond ne saurait affecter, à elle seule, le caractère équitable d'une procédure (

Miailhe c. France (n

o

2)

, arrêt du 26 septembre 1996,

Recueil

1996-IV, p. 1338, § 44).

En l'espèce, la Cour relève que le requérant a finalement obtenu gain de cause, la cour d'appel ayant accueillit son recours, annulé la décision du tribunal d'Oliveira de Azeméis et condamné la partie adverse au paiement d'une amende et de dommages et intérêts.

Dans ces conditions, la Cour ne voit pas comment les prétendues insuffisances procédurales auraient pu affecter le caractère équitable de la procédure dans son ensemble (voir

Anibal Vieira & Filhos, Lda

c.

Portugal

(déc.), n

o

30370/06, 20 mai 2008).

Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen des griefs du requérant tirés de la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente