ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1546/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Prin cererea formulată în ședința publică din data de

24 martie 2011 (f. 36-39, vol.

VI),

inculpatul Z.A.R. a solicitat

modificarea controlului judiciar instituit prin încheierea din 19 noiembrie 2010

a Curții de Apel Brașov, în sensul înlăturării obligației de a nu exercita

profesia de avocat pe durata desfășurării procesului penal.

Inculpatul noiembrie a formulat în aceeași ședință

publică, din 24 martie 2011, în principal o cerere de revocare a măsurii

preventive (f. 75-76, vol.

VI),

întemeiată pe dispozițiile art. 139 alin.

(2) C. proc. pen., iar în subsidiar, o cerere de ridicare a controlului

judiciar, întemeiată pe dispozițiile art. 160/3 C. proc. pen.

În motivarea cererii sale inculpatul arată că nu mai

există niciun temei care să justifice această măsura preventivă de liberarea

provizorie sub control judiciar, aspect care rezultă din cercetarea

judecătorească deja efectuată. Arestarea sa preventivă a fost luată cu

încălcarea gravă a dreptului la apărare, garantat de art. 6 C. proc. pen. și art.

24 din Constituția României. Deși cu ocazia soluționării propunerii de arestare

preventivă inculpatul a invocat nelegalitatea avizului CSM privind încuviințarea

arestării preventive și s-a solicitat judecătorului să califice regimul juridic

al actului CSM, excepția a fost respinsă fără nicio motivare. Inculpatul a

continuat demersurile judiciare privind încuviințarea CSM printr-o hotărâre,

atacând această hotărâre în contencios administrativ. Instanța judecătorească

și CSM, într-un răspuns adresat la cererea inculpatului, au apreciat că

hotărârea de încuviințarea a percheziției, reținerii sau arestării preventive a

unui magistrat nu este act administrativ, ci un „act premergător în cadrul

urmăririi penale". Inculpatul apreciază, în acest context, că pentru

întocmirea unui astfel de act, dispus după începerea urmăririi penale, era

obligatoriu ca învinuitul N.C. să fie ascultat, dar mai ales, apărat. Aceste

acte efectuate după începerea urmăririi penale nu pot avea regimul unor acte

premergătoare, ci a unor acte care țin de măsurile preventive dispuse, la

întocmirea cărora trebuie respectat dreptul la apărare. De aceea, măsura

arestării preventive a inculpatului, luată cu încălcarea dreptului la apărare,

trebuie revocată.

În subsidiar, inculpatul, a solicitat ridicarea

controlului judiciar, conform art. 160/3 C. proc. pen., considerând că cele

expuse mai sus constituie motive temeinice în acest sens.

Examinând cererile inculpaților prin prisma actelor

și lucrărilor dosarului, a motivelor de fapt și de drept invocate, Curtea de

Apel Brașov a reținut următoarele:

I.

Prin

rechizitoriul parchetului de pe lângă ÎCCJ, din data de 14 iulie 2010, emis în

dosarul 63/P/2010, inculpatul Z.A.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest

preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup

infracțional organizat (expusă la punctul 18) și a două infracțiuni de trafic

de influență, din care una în formă continuată (2 acte materiale) (expuse la

punctele 19, 20.), prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen.

raportat la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000 și art. 257 C. pen. raportat

la art. 6 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2011,

definitivă prin decizia penală nr. 4241 din 25 noiembrie 2011 a înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a

inculpatului, iar în baza art. 160/2 alin. (3) și (3/1) C. proc. pen., pe

timpul liberării provizorii a fost obligat să respecte mai multe obligații,

printre care și aceea de a nu exercita profesia de avocat. S-a apreciat că

obligațiile prevăzute de art. 160/2 alin. (3) și (3/1) C. proc. pen., pot

asigura buna desfășurare a procesului penal, în contextul controlului judiciar

instituit, inculpatul nemaiavând posibilitatea de a exercita profesia de

avocat, de care se presupune că s-a folosit la săvârșirea faptelor reținute în

sarcina sa prin rechizitoriu.

Inculpatul a invocat, în esență, principiul

egalității în fața legii și dreptul la muncă, consacrate de Constituția României,

dispozițiile Codului muncii cu privire la dreptul la muncă și dispozițiile

Legii nr. 51/1995, cu privire la exercitarea profesiei de avocat, motivând

necesitatea înlăturării din controlul judiciar a interdicției de a exercita

profesia de avocat prin aceea că situația materială și socială a familiei sale

este grav afectată.

Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 53 alin.

(1) și (2) din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor

libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru

apărarea ordinii publice și desfășurarea instrucției penale, dacă măsura este

necesară într-o societate democratică, este proporțională cu situația care a

determinat-o și este aplicată nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței

dreptului sau a libertății.

Situația precară materială a familiei inculpatului,

generată de venitul lunar mic al soției și de împrejurarea că inculpatul nu mai

poate obține venituri din exercitarea profesiei de avocat, preexista la

momentul liberării provizorii sub control judiciar și deci la momentul

stabilirii interdicției de a exercita profesia de avocat, iar în raport de

gravitatea faptelor pentru care este judecat inculpatul, de necesitatea asigurării

bunei desfășurări a procesului penal, nu este de natură a determina modificarea

controlului judiciar în sensul arătat de inculpat.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că

cererea inculpatului Z.A.R. de modificare a controlului judiciar în sensul

înlăturării interdicției de a exercita profesia de avocat este neîntemeiată.

II.

Inculpatul

C.N. a fost arestat preventiv pentru faptul că în perioada octombrie-decembrie

2009, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buftea a pretins, prin intermediul inculpatei G.I.C., avocat în Baroul

București, suma de 4.000 Euro de la investigatorul sub acoperire T.E.G.,

cercetat în dosarul nr. 5021/P/2009 al unității de parchet anterior menționate,

în scopul facilitării dispunerii față de investigator a unei soluții de

netrimitere în judecată. în cadrul aceleiași activități infracționale,

procurorul C.N. a pretins, prin intermediul aceleiași complice, suma de 4.000

Euro de la investigatorul sub acoperire A.F., în scopul precizat mai sus, legat

de facilitarea emiterii soluției favorabile față de investigatorul sub

acoperire T.E.G.

Se reține, în mandatul de arestare preventivă, că în

perioada octombrie-decembrie 2009, C.N., în calitate de prim-procuror al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat cu complicitatea

inculpatei G.I.C., pe investigatorul sub acoperire T.E.G. (față de care se

efectuau cercetări penale în dosarul 5021/P/2009 al unității de parchet

anterior menționate), prin transmiterea de îndrumări cu privire la atitudinea

pe care trebuia să o adopte în cadrul unor proceduri judiciare, infirmarea

actului de trimitere în judecată emis în respectiva cauză și administrarea

frauduloasă a unor probe, aceste, aceste împrejurări fiind de natură să

îngreuneze urmărirea penală și să creeze premisele pentru adoptarea unei soluții

de netrimitere în judecată.

Se mai reține că în cursul lunii iulie 2009,

procurorul C.N., împreună cu inculpații V.M. și C.G. (foști lucrători de

poliție) au constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate s-a

desfășurat în perioada iulie 2009-martie 2010, în scopul comiterii unor

infracțiuni de corupție, prin acțiuni derulate în mod coordonat, de racolare a

unor persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri

judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani și altor bunuri

pentru influențarea sau coruperea magistraților, de asigurare a transmiterii

foloaselor pretinse în cadrul grupării infracționale, precum și de facilitare a

dispunerii unor soluții de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate

în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea și a altor unități

de parchet.

Totodată se mai reține că în perioada octombrie

2009-martie 2010, C.N., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea, cu complicitatea numiților V.M. și C.G., acționând împreună

cu aceștia în cadrul grupului infracțional organizat din care făceau parte, 1-a

ajutat pe C.M. (față de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al

unității de parchet anterior menționate), prin administrarea frauduloasă a unor

probe cu ocazia efectuării de către magistratul C.N. a urmăririi penale, să

obțină o soluție de netrimitere în judecată în respectiva cauză.

În final, se reține că în perioada septembrie 2009 - martie

2010, C.N., în aceeași calitate de prim-procuror, cu complicitatea inculpaților

V.M. și C.G., acționând împreună cu aceștia în cadrul grupului infracțional organizat

din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (față de care se efectuau cercetări

penale într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea), prin

facilitarea administrării frauduloase a unor probe, să obțină o soluție de

netrimitere în judecată.

Faptele ar putea constitui infracțiunile de luare de

mită și constituire a unui grup infracțional organizat, precum și de favorizare

a infractorului, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 264 C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Temeiul

arestării preventive 1-a constituit situația prevăzută de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.,

din data de 14 iulie 2010, emis în dosarul 63/P/2010, s-a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.N., pentru săvârșirea

infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (expusă la

punctul 21), a trei infracțiuni de luare de mită (expuse la punctele 1, 3, 4),

a două infracțiuni de trafic de influență (expuse la punctele 6, 12), a

infracțiunii de primire de foloase necuvenite (expusă la punctul 5), a opt infracțiuni

de favorizare a infractorului (expuse la punctele 1, 3, 4, 7, 8, 9, 10, 11), a

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (expusă la punctul 13) și

a instigării la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură, aflată în

legătură directă cu infracțiunea de luare de mită privată (expusă la punctul 2),

prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 7 și art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen..,

art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen., art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 78/2000, art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art.

288 alin. (2) C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și la

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2011,

definitivă prin decizia penală nr. 4241 din 25 noiembrie 2011 a înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a

inculpatului, iar în baza art. 160/2 alin. (3) și (3/1) C. proc. pen., pe

timpul liberării provizorii s-a stabilit să respecte mai multe obligații.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate cererile inculpatului de revocare

sau înlocuire a măsurii arestării preventive.

Instanța a constatat că în cauză există indicii

temeinice și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a

săvârșit infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv și a fost trimis în

judecată, iar pericolul concret pe care îl prezenta lăsarea în libertate a

inculpatului la momentul luării măsurii arestării preventive a fost determinat

de natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite de acesta

(infracțiuni de criminalitate organizată și de corupție), de circumstanțele

reale în care se presupune că au fost comise infracțiunile pentru care s-a

dispus arestarea preventivă, respectiv de calitatea de magistrat și funcția de

prim-procuror a inculpatului, de numărul persoanelor implicate, de suma de bani

vehiculată (4.000 Euro), de perioada de timp, de rezonanța socială deosebită pe

care o au astfel de fapte și care stimulează temerea că justiția nu acționează

suficient de ferm și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Acest temei nu a dispărut și nici nu s-a schimbat de așa manieră încât să

determine înlocuirea măsurii arestării preventive.

Curtea a apreciat că după 7 luni de arestare

preventivă, pericolul concret pentru ordinea publică s-a diluat, iar inculpatul

oferă suficiente garanții, având în vedere că este susținut de familie, astfel

încât scopul măsurii preventive să fie atins și prin liberarea provizorie sub

control judiciar a acestuia, prin obligațiile ce se impun la liberare, în

conformitate cu dispozițiile art. 160/2 alin. (3) și (3/1) C. proc. pen.

În cauză există indicii temeinice și probe din care

rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul C.N. a săvârșit faptele pentru

care a fost arestat preventiv și a fost trimis în judecată.

Temeiul care a fost avut în vedere la data luării

măsurii arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., a fost determinat de natura și gravitatea infracțiunilor presupus a

fi săvârșite de acesta (infracțiuni de criminalitate organizată și de

corupție), de circumstanțele reale în care se presupune că au fost săvârșite

infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă, respectiv de

calitatea de magistrat și funcția de prim-procuror a inculpatului, de numărul

persoanelor implicate, de suma de bani vehiculată (4.000 Euro), de perioada de

timp, de rezonanța socială deosebită pe care o au astfel de fapte și care

stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm și poate

încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Diminuarea pericolului concret pentru ordinea publică

după o perioadă de 7 luni de detenție a stat la baza liberării provizorii sub

control judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 160/3 C. proc. pen.,

controlul judiciar instituit de instanță poate fi oricând ridicat, în totul sau

în parte, pentru motive temeinice.

Ridicarea controlului judiciar în totul face ca

libertatea inculpatului să devină deplină, acesta aflându-se în situația unui

inculpat care nu a fost arestat sau față de care măsura arestării a fost

revocată sau a încetat de drept. Controlul judiciar se ridică în total când se

constată că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării

preventive, dar și în situația în care aceste temeiuri s-au schimbat. Astfel,

instanța apreciază că cererea inculpatului se circumscrie dispozițiilor

referitoare la ridicarea controlului judiciar, iar nu dispozițiilor referitoare

la revocarea măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 139 alin. (2) C.

proc. pen., în prezent, măsura arestării preventive fiind individualizată

printr-o altă măsură procesuală, respectiv liberarea provizorie sub control

judiciar, iar repunerea în ființă a măsurii arestări preventive ar presupune

revocarea liberării provizorii.

Instanța constată că temeiurile care au stat la baza

luării măsurii preventive și apoi la individualizarea acesteia nu au dispărut și

nici nu s-au modificat astfel încât să impună ridicarea în totul a controlului

judiciar. în continuare există indicii temeinice și probe din care rezultă

suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost

luată măsura preventivă și pentru care a fost trimis în judecată. Gravitatea

faptelor de corupție pentru care este judecat inculpatul și stadiul procesual

impun în continuare menținerea controlului judiciar, fără ca prin aceasta

măsură procesuală să fie afectată prezumția de nevinovăție. Menținerea

controlului judiciar este justificată de necesitatea asigurării unei bune desfășurări

a procesului penal, dată fiind natura acuzațiilor și complexitatea procedurii.

Aprecierea probatoriului în ansamblul său, deci și a celui administrat până în acest

moment în cursul cercetării judecătorești, invocat de inculpat în cererea de

revocare a măsurii preventive, va fi realizată după epuizarea actelor de

cercetare judecătorească, în cadrul procesului de deliberare.

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că,

în niciun caz nu se poate vorbi despre inexistența temeiurilor care au

justificat măsura arestării preventive și nici despre dispariția acestor

temeiuri, astfel încât, a respins cererile inculpatului C.N. ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri s-a exercitat calea de

atac a recursului doar de către inculpatul C.N.

Acesta s-a rezervat ca, în scris, să arate că nu a

fost prezent la pronunțare, că încheierea nu i-a fost comunicată. Instanța de

recurs, strict raportat la recursul din partea inculpatului C.N., reține că față

de acesta s-au pronunțat dispozițiile: „în baza art. 139 alin. (2) C. proc.

pen., respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul C.N.

În baza art. 160/3 C. proc. pen., respinge cererea de

ridicare a controlului judiciar formulată de inculpatul C.N.".

Nefiind de tratat recursul pe marginea primei

dispoziții luate de instanță cu privire la acest inculpat, dat fiind cadrul legal

incident prohibitiv, respectiv art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen.,

abordabilă, teoretic, într-o fază de control judiciar este doar cea de a doua

dispoziție, în lumina dispozițiile art. 160/3 rap. la art. 160/9 alin. (10) C. proc.

pen.

Ori nici aici, în ceea ce privește posibilitatea de

tratare efectivă într-o etapă de control judiciar a dispoziției luate, nu ne

este permis a decela, atâta vreme cât promovarea recursului s-a concretizat cu

tardivitate evidentă.

Astfel, dezbaterile asupra cererii au avut loc, cu

inculpatul de față, în ședința din 24 martie, s-a dispus amânarea pronunțării

pentru a doua zi, aspect concretizat efectiv - „Pronunțată în ședință publică

azi, 25 martie 2011, ora 11,30", pentru ca recursul să se formuleze la 7

aprilie, deși termenul incident de introducere viza 24 de ore de la pronunțare.

Invocarea de către recurent a împrejurărilor că nu a

fost prezent la pronunțare, că încheierea nu i-a fost comunicată, se află

plasate în afara spațiului juridic de înlăturare a tardivității, cu atât mai

regretabile fiind aceste susțineri cu cât ele vin din partea unui magistrat,

fost prim procuror al unei unități de Parchet.

în consecință, recursul de față este de respins ca

tardiv pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.N.

împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 6367/2/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.