ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică
de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată la Tribunalul București la data de 21 aprilie 2005 sub nr. 2228,
reclamanta A.V.A.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții C.M.P., G.P., V.E.,
M.C.P. și J.A., instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să
dispună obligarea pârâților la plata sumei de 574.500.000 lei, reprezentând
penalități calculate ca urmare a neefectuării investițiilor asumate prin
contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 31 martie 2000 și
obligarea acestora la realizarea investiției sub sancțiunea plății de daune
cominatorii în cuantum de 1 milion lei pe zi de întârziere.
Tribunalul București prin sentința
nr. 4708 din 8 iunie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive
și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța de
fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Timiș sub nr. 10596/2002 reclamanta a chemat în judecată Asociația
I.R.P. PAS Timișoara solicitând obligarea acesteia la plata sumei de
304.500.000 lei reprezentând penalități calculate pentru neexecutarea
obligației contractuale prevăzută la clauza 8.9 din contract aplicabilă la suma
de 1.007.000 lei, obligație investițională pentru anul 2000.
Prin sentința civilă nr. 2978 din 12
septembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 10596/2002 instanța a respins
acțiunea. Instanța a reținut că pentru anul 2000 pârâta s-a obligat la
realizarea unei stații de preepurare până la 30 septembrie 2000, cu o
investiție de 102.500.000 lei, expertul constatând că pârâta a construit în
regie proprie această stație de preepurare, îndeplinindu-și obligația asumată
prin contract.
Hotărârea a fost menținută prin
decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția
comercială și de contencios administrativ, instanța reținând că investiția de
mediu asumată a fost realizată. Recursul împotriva acestei decizii a fost
respins prin decizia nr. 811 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Instanța a mai reținut că celelalte
obligații asumate de cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni,
în condițiile în care societatea și-a schimbat obiectul de activitate, nu se
mai justifică a fi executate, potrivit teoriei impreviziunii. Astfel, atâta
vreme cât societatea nu mai desfășoară activitatea poluantă de tăbăcire și
prelucrare a pieilor pârâții nu pot fi obligați la efectuarea unei investiții
de mediu care viza exact această activitate.
Curtea de Apel București prin
decizia nr. 279 din 30 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de
apelanta reclamantă A.V.A.S. împotriva sentinței primei instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut, în esență, că obligația realizării investițiilor de mediu a
fost respectată de pârâți, aceștia desfășurând activitatea de tăbăcire și
finisare a pieilor, iar după data încetării acestei activități, executarea
obligației realizării investițiilor de mediu nu mai poate subzista întrucât
scopul acestei obligații nu mai există.
Împotriva menționatei decizii a
declarat recurs apelanta-reclamantă A.V.A.S. invocând motivul prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 898 din
5 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis
recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 279 din 30 mai
2007, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost casată decizia atacată și
s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată sub nr.
3641/3/2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
La dosarul cauzei apelanta A.V.A.S.
a depus precizări față de indicația înserată de Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia de casare arătând că suma de 574.500.000 lei rol
reprezintă 30 % din suma de 1.915.000.000 lei (ROL) rămasă neinvestită la data
de 1 aprilie 2002 cu titlu de penalități calculate conform clauzei 8.9 alin. (10)
pentru neefectuarea obligației de investiție.
Prin decizia comercială nr. 557 din
16 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins
ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel instanța de
apel a constatat că pentru anul 2000 cumpărătoarea s-a obligat la realizarea
unei stații de preepurare, stație care a fost realizată în regie proprie,
astfel încât în mod corect instanțele de judecată au reținut că pârâta nu
datorează penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă.
Prin adresa nr. 4910 din 25
noiembrie 2003 Agenția de Protecție a Mediului Timișoara (comunicată către A.P.P.A.P.S.
București) apreciază că obligațiile de mediu din avizul de privatizare și
preluate în programul de conformare (punerea în funcțiune la parametrii optimi
a stației de preepurare, modernizarea stației de preepurare, achiziționarea
unei instalații de deshidratare a nămolului) nu mai sunt necesare să fie
realizate, avându-se în vedere schimbarea obiectului de activitate al
societății.
Prin adresele nr. 264 din 4
decembrie 2003 și 7 din 23 februarie 2005 intimații-pârâți au notificat
apelantei atât situația existentă la momentul respectiv cât și solicitarea de a
modifica contractul raportat la clauza 8.9, în conformitate cu art. (12) din O.G.
nr. 25/200.
Deși apelanta –
reclamantă își întemeiază pretențiile (constând în penalități de întârziere) pe
prevederile art. 969 C. civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale,
aceasta își invocă propria culpă constând în refuzul nejustificat de a încheia
actul adițional la contract față de situația existentă la momentul respectiv.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta A.V.A.S. București solicitând admiterea recursului,
modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a
sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în sensul
obligării pârâților:
- la plata sumei de 574.500.000 lei,
reprezentând penalități calculate ca urmare a neefectuării investițiilor
asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 31 martie
2000.
- obligarea pârâtei la efectuarea
investiției astfel cum prevăd dispozițiile contractuale, sub sancțiunea plății
de daune cominatorii în cuantum de 1 milion lei de la data rămânerii definitive
a hotărârii instanței.
În dezvoltarea în fapt a recursului,
recurenta a susținut, în esență, următoarele:
- Hotărârea atacată este nelegală,
fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.) respectiv art. 16, art. 26
1
alin. (2) și art. 27
1
din O.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la
dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ.
Sancțiunea nerealizării investiției
este conform clauzei nr. 8.9 alin. (10) penalitatea egală cu 30% din suma
rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat.
- Cumpărătorul nu a făcut investiția
în societate din surse proprii, fapt constatat și în Raportul de expertiză
contabilă, care la pct. 7.1 precizează că „în luna septembrie 2000 societatea a
efectuat cheltuieli, în sumă de 93.570.933 lei vechi. Nu se menționează în
raport că suma ar fi fost virată societății de către cumpărător.
- În conformitate cu dispozițiile O.G.
nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare cumpărătorul nu poate fi
exonerat de plata penalităților.
Intimații P.C.M., P.M.C. și P.G. au
formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente
cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și
temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304
pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanța de apel a aplicat și
interpretat corect prevederile contractuale, în concordanță cu prevederile O.G.
nr. 25/2002, art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ.
În mod corect a reținut instanța de
apel că pârâta nu datorează penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă
întrucât pentru anul 2000 cumpărătoarea a realizat în regie proprie stația de
preepurare, îndeplinindu-și obligația asumată prin contract.
În ceea ce privește celelalte
obligații asumate de cumpărătoare prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni
s-a apreciat corect că executarea lor nu se mai justifică în condițiile în care
societatea și-a schimbat domeniul de activitate, scopul pentru care aceste
obligații au fost prevăzute în contract nu mai subzistă, astfel că pârâta nu
poate fi obligată la plata penalităților aferente ca urmare a neexecutării
acestor obligații.
Restul criticilor nu se subsumează
unor critici de nelegalitate, fiind în fapt critici de netemeinicie ale acestei
hotărâri prin raportare la probele administrate, încât nu pot face obiect de
analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse, se
apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte
urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 557 din 16
decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.