ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București la data de 21 aprilie 2005 sub nr. 2228, reclamanta A.V.A.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții C.M.P., G.P., V.E., M.C.P. și J.A., instanța de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâților la plata sumei de 574.500.000 lei, reprezentând penalități calculate ca urmare a neefectuării investițiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 31 martie 2000 și obligarea acestora la realizarea investiției sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1 milion lei pe zi de întârziere.
Tribunalul București prin sentința nr. 4708 din 8 iunie 2006 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 10596/2002 reclamanta a chemat în judecată Asociația I.R.P. PAS Timișoara solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 304.500.000 lei reprezentând penalități calculate pentru neexecutarea obligației contractuale prevăzută la clauza 8.9 din contract aplicabilă la suma de 1.007.000 lei, obligație investițională pentru anul 2000. Prin sentința civilă nr. 2978 din 12 septembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 10596/2002 instanța a respins acțiunea.
Instanța a reținut că pentru anul 2000 pârâta s-a obligat la realizarea unei stații de preepurare până la 30 septembrie 2000, cu o investiție de 102.500.000 lei, expertul constatând că pârâta a construit în regie proprie această stație de preepurare, îndeplinindu-și obligația asumată prin contract. Hotărârea a fost menținută prin decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, instanța reținând că investiția de mediu asumată a fost realizată. Recursul împotriva acestei decizii a fost respins prin decizia nr. 811 din 10 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a mai reținut că celelalte obligații asumate de cumpărător prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, în condițiile în care societatea și-a schimbat obiectul de activitate, nu se mai justifică a fi executate, potrivit teoriei impreviziunii.
Astfel, atâta vreme cât societatea nu mai desfășoară activitatea poluantă de tăbăcire și prelucrare a pieilor pârâții nu pot fi obligați la efectuarea unei investiții de mediu care viza exact această activitate. Curtea de Apel București prin decizia nr. 279 din 30 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă A.V.A.S. împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că obligația realizării investițiilor de mediu a fost respectată de pârâți, aceștia desfășurând activitatea de tăbăcire și finisare a pieilor, iar după data încetării acestei activități, executarea obligației realizării investițiilor de mediu nu mai poate subzista întrucât scopul acestei obligații nu mai există.
Împotriva menționatei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă A.V.A.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia comercială nr. 898 din 5 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 279 din 30 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost casată decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată sub nr. 3641/3/2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. La dosarul cauzei apelanta A.V.A.S. a depus precizări față de indicația înserată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare arătând că suma de 574.500.000 lei rol reprezintă 30 % din suma de 1.915.000.000 lei (ROL) rămasă neinvestită la data de 1 aprilie 2002 cu titlu de penalități calculate conform clauzei 8.9 alin. (10) pentru neefectuarea obligației de investiție.
Prin decizia comercială nr. 557 din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a constatat că pentru anul 2000 cumpărătoarea s-a obligat la realizarea unei stații de preepurare, stație care a fost realizată în regie proprie, astfel încât în mod corect instanțele de judecată au reținut că pârâta nu datorează penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă. Prin adresa nr. 4910 din 25 noiembrie 2003 Agenția de Protecție a Mediului Timișoara (comunicată către A.P.P.A.P.S. București) apreciază că obligațiile de mediu din avizul de privatizare și preluate în programul de conformare (punerea în funcțiune la parametrii optimi a stației de preepurare, modernizarea stației de preepurare, achiziționarea unei instalații de deshidratare a nămolului) nu mai sunt necesare să fie realizate, avându-se în vedere schimbarea obiectului de activitate al societății.
Prin adresele nr. 264 din 4 decembrie 2003 și 7 din 23 februarie 2005 intimații-pârâți au notificat apelantei atât situația existentă la momentul respectiv cât și solicitarea de a modifica contractul raportat la clauza 8.9, în conformitate cu art. (12) din O.G. nr. 25/200. Deși apelanta – reclamantă își întemeiază pretențiile (constând în penalități de întârziere) pe prevederile art. 969 C. civ. pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, aceasta își invocă propria culpă constând în refuzul nejustificat de a încheia actul adițional la contract față de situația existentă la momentul respectiv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S.
București solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâților: - la plata sumei de 574.500.000 lei, reprezentând penalități calculate ca urmare a neefectuării investițiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 28 din 31 martie 2000. - obligarea pârâtei la efectuarea investiției astfel cum prevăd dispozițiile contractuale, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 1 milion lei de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.) respectiv art. 16, art. 26 1 alin. (2) și art. 27 1 din O.G. nr. 25/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ. Sancțiunea nerealizării investiției este conform clauzei nr. 8.9 alin. (10) penalitatea egală cu 30% din suma rămasă neinvestită la sfârșitul fiecărui an și cumulat. - Cumpărătorul nu a făcut investiția în societate din surse proprii, fapt constatat și în Raportul de expertiză contabilă, care la pct. 7.1 precizează că „în luna septembrie 2000 societatea a efectuat cheltuieli, în sumă de 93.570.933 lei vechi. Nu se menționează în raport că suma ar fi fost virată societății de către cumpărător. - În conformitate cu dispozițiile O.G.
nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare cumpărătorul nu poate fi exonerat de plata penalităților. Intimații P.C.M., P.M.C. și P.G. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat întrucât instanța de apel a aplicat și interpretat corect prevederile contractuale, în concordanță cu prevederile O.G. nr. 25/2002, art. 969, art. 970 și art. 1073 C. civ.
În mod corect a reținut instanța de apel că pârâta nu datorează penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă întrucât pentru anul 2000 cumpărătoarea a realizat în regie proprie stația de preepurare, îndeplinindu-și obligația asumată prin contract. În ceea ce privește celelalte obligații asumate de cumpărătoare prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni s-a apreciat corect că executarea lor nu se mai justifică în condițiile în care societatea și-a schimbat domeniul de activitate, scopul pentru care aceste obligații au fost prevăzute în contract nu mai subzistă, astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților aferente ca urmare a neexecutării acestor obligații. Restul criticilor nu se subsumează unor critici de nelegalitate, fiind în fapt critici de netemeinicie ale acestei hotărâri prin raportare la probele administrate, încât nu pot face obiect de analiză în recurs.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 557 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.