ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1841/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 578/30/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2010, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, s-a solicitat lămurirea cu indicarea concretă a sumelor reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii aferente facturii proforme nr. 1/15.10.2007, pentru care s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale atacate.

În motivarea cererii, s-a arătat că mențiunile sunt importante pentru înlăturarea oricărui dubiu în privința acestor sume în cadrul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Timiș, în cadrul căruia reclamanta este supusă procedurii insolvenței.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 2811 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2010 a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 578/30/2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2010, formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

Curtea de apel a constatat cererea neîntemeiată, întrucât dispozitivul sentinței civile nu este neclar, pentru a fi necesară lămurirea acesteia, organul fiscal și societatea reclamantă având toate criteriile necesare pentru stabilirea cu exactitate a sumei ce urmează a fi exclusă din debitul total datorat de către reclamantă.

Curtea a apreciat astfel că sarcina efectuării calculului și stabilirii în concret a sumei aferente facturii proforma nr. 1/15.10.2007 revine organului fiscal, în procedura de executare a sentinței menționate.

Mai mult decât atât, s-a arătat că motivul pentru care instanța fondului nu a procedat la indicarea cu exactitate a sumei în privința căreia a fost admisă acțiunea a fost acela că în cadrul expertizei administrate în primă instanță calculele nu au fost efectuate prin raportate la fiecare factură în parte, obiectivele nefiind formulate în acest sens.

În concluzie, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a arătat, în esență, după o scurtă expunere a situației de fapt, că se impune indicarea concretă a sumelor reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii aferente facturii proforme nr. 1/15.10.2007 pentru care s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale, în caz contrar, ajungându-se la situația ca un creditor să-și stabilească cuantumul propriei creanțe în cazul dosarului de insolvență.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 578/30.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2010, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș.

A fost anulată în parte Decizia de impunere nr. 442/29.07.2009 și Decizia nr. 38/18/28.01.2010, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, respectiv în ceea ce privește impozitul de profit, TVA și accesoriile aferente facturii proforma nr. 1/15.10.2007, emisă de reclamantă și a respins în rest acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentinței a formulat cerere de reexaminare reclamanta SC A. SRL Timișoara prin care a solicitat lămurirea dispozitivului în sensul indicării cu exactitate a sumei în privința căreia a fost admisă în parte acțiunea.

Cererile de lămurire a dispozitivului sunt guvernate de dispozițiile art. 2811 din C. proc. civ. care, în alin. (1), dispune în sensul că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii (...), părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul (...)"

Scopul acestei proceduri constă în clarificarea dispozitivului, astfel încât să nu existe dificultăți la punerea în executare a hotărârii. Prin lămurirea hotărârii nu poate să fie modificat dispozitivul ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse, astfel că nu pot să fie examinate aspecte care privesc fondul cauzei

Însă, în speță, în mod corect prima instanță a constatat că nu este incident textul de lege invocat, întrucât reclamanta pe această cale, preconizează o serie de situații care urmează a fi clarificate în procedura executării silite.

Or, în această ipoteză recurenta are deschisă procedura prevăzută de dispozițiile art. 399, 400 și următoarele din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Încheierii din 30 septembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.

Procesat de GGC - GV