ÎCCJ, Decizia nr. 122/2020
ÎCCJ, Decizia nr. 122/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin Încheierea nr. 194 din data de 02 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația declarată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 8 din data de 13 decembrie 2018, pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, secția penală, și pentru cauze cu minori.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată în procedura prevăzută de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., și potrivit acestui text de lege, încheierea prin care s-a respins cererea de recurs în casație este definitivă.
În consecință, s-a reținut că petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii penale nr. 8 din 13 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei încheieri definitive, cum, de altfel, era și încheierea ce a făcut obiectul soluției atacate.
II. Împotriva încheierii nr. 194 din data de 02 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, petentul A. a formulat recurs.
Prin Decizia penală nr. 14 din 10 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 194 din data de 02 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că recurentul a promovat o cale de atac ce nu este prevăzută de C. proc. pen., iar hotărârea atacată nu era susceptibilă să facă obiectul unei căi de atac.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 14 din 10 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, petentul A. a exercitat calea de atac a apelului, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 29 mai 2020, sub nr. x/2020. În cauză a fost stabilit aleatoriu termen la data de 07 septembrie 2020.
Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
În cauză petentul A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive (Decizia penală nr. 14 din 10 februarie 2020), nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 10 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 10 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2020.