Secțiunea a treia Cerere nr. 28122/02 prezentată de Nicolae AVRAM împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 octombrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 15 iulie 2002, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Nicolae Avram, este un cetățean român, născut în 1928 și rezident în Craiova. El este reprezentat în fața Curții de către dl Elena Oancea și dl Sebastian Rădulețu, avocați în Craiova. Guvernul român ( Horațiu Radu, Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 martie 1969, Miliția de Craiova confisca reclamantului 27 de monede de aur, datat 1915 și cântărind 13,33 grame fiecare pe care îl cumpărase de la N.I. După 1990, reclamantul a depus o plângere penală la tribunalul departamental din Dolj împotriva ordinului de confiscare și a solicitat restituirea monedelor de aur. Prin intermediul unei adrese din 29 iunie 1990, Parchetul la tribunalul departamental din Dolj, informația potrivit căreia, deși un refuz ar fi fost acordat în favoarea N.I., confiscarea a fost motivată de caracterul ilegal al tranzacției, aceasta încălcând art. 37 alineatul (1) din decret. 210/1960 privind regimul de monedă, metale și pietre prețioase. Pardoseala l-a informat, de asemenea, că i s-a permis să introducă o acțiune civilă în despăgubire împotriva N.I. Reclamantul a depus o plângere la procurorul general al României și a solicitat restituirea monedelor. La 8 iunie 1992, acesta din urmă i-a răspuns că monedele solicitate fuseseră deținute ilegal și constituiau infracțiuni și că confiscarea lor fusese legală și întemeiată. La 2 noiembrie 1998, reclamantul a introdus o acțiune în revendicare în temeiul articolului 480 din Codul civil împotriva Ministerului de Finanțe și Băncii Naționale a României ( Printr-o decizie din 22 noiembrie 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a primit acțiunea reclamantului și le-a ordonat părților pârâte să restituie monedele sau în absența unei astfel de restituiri, să-i plătească o sumă de 38 964 424 ROL. Instanța și-a întemeiat decizia, printre altele, pe hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Vasilescu c. România, pe faptul că a considerat un caz de speță identic Toate părțile au intervenit în apel. Printr-o decizie din 30 iunie 2000, tribunalul departamental din Dolj a primit apelurile și a trimis cauza Tribunalului de Primă Instanță din cauza omisiunii acestuia din urmă de a se pronunța asupra excepției de la plata taxei de timbru. La 20 februarie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a primit parțial acțiunea reclamantului și le-a ordonat părților pârâte să restituie reclamantului cele 27 de monede de aur sau, în caz contrar, o sumă de 888 542 ROL. Printr-o decizie din 11 decembrie 2001, tribunalul departamental din Dolj a respins apelul pârâtului și l-a primit pe cel al reclamantului. Tribunalul a recalculat valoarea monedelor la 93 256 628 ROL. Reclamantul a formulat o acțiune prin care a susținut că are dreptul la cheltuielile de judecată și la dobânda sumei acordate și că, în plus, valoarea unui gram de aur a crescut de la hotărârea pronunțată în recurs. Ministerul Finanțelor a formulat, de asemenea, o acțiune și a susținut că confiscarea monedelor a fost legală. Prin hotărârea din 8 mai 2002, Curtea de Apel de la Craiova a primit recursul Ministerului de Finanțe și a reținut că așteptările instanțelor inferioare erau eronate. Astfel, pe de o parte, deciziile nu aveau temei juridic deoarece aplicarea ordonanței de urgență a guvernului nr. 19/2000, care reglementează procedura de restituire a metalelor prețioase confiscate în mod abuziv, a fost suspendată începând cu 1 ianuarie 2001, printr-o ordonanță de urgență publicată în Jurnalul Oficial în decembrie 2000. De atunci, persoanele fizice nu mai aveau posibilitatea de a sesiza instanțele cu privire la o acțiune în revendicare a obiectelor de metal prețioase confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1946-1990. Pe de altă parte, Curtea de Apel a hotărât că monedele au devenit proprietatea statului ca urmare a ordonanței Parchetului din Craiova din 2 octombrie 1969. În plus, Curtea de Apel consideră că, în urma respingerii de către procurorul general la 8 iunie 1992 a plângerii penale a reclamantului, o instanță responsabilă de examinarea unei acțiuni civile nu era competentă să decidă cu privire la ilegalitatea sau lipsa de temei a unui act emis de Parchet și declarat conform cu legalitatea de către Parchetul superior. Prin urmare, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca fiind vădit nefondată și printr-o decizie definitivă din 8 iunie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Craiova a acceptat noua acțiune formulată de reclamant împotriva BNR și a condamnat-o să îi plătească valoarea celor 27 de monede, și anume echivalentul a 370,83 g de aur fin la prețul practicat de BNR la momentul plății. La 3 octombrie 2005, BNR a plătit fiicei reclamantului mandatat de acesta din urmă în acest scop, suma de 16 694,77 RON. GRIEFS invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că dreptul său de acces la o instanță a fost încălcat de Curtea de Apel de la Craiova, care și-a respins acțiunea în revendicare. În această privință, el susține că actele Parchetului nu se bucură de autoritatea lucrului judecat și că nicio instanță nu poate refuza să judece în fond o acțiune pe motiv exclusiv de lipsa legilor speciale în acest domeniu. 1, reclamantul susține că pierderea dreptului de a dispune asupra monedelor de aur combinată cu imposibilitatea de a le recupera constituie o confiscare de facto a bunurilor sale. În plus, anularea hotărârii definitive și executorii din 11 În decembrie 2001, tribunalul departamental din Dolj, în urma introducerii și admiterii acțiunii de apel, a încălcat dreptul său de proprietate. Invocând art. 8 din convenție, reclamantul consideră că dreptul său la respectarea domiciliului a fost ignorat din cauza percheziției ilegale efectuate de miliție în 1969 ÎN DREPT Curtea subliniază că nu mai este necesar să se examineze acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. Curtea amintește mai întâi că, la 18 octombrie 2007, a decis să comunice guvernului obiecțiile reclamantului întemeiate pe art. 61 din Convenție și 1 din Protocolul nr. La 17 ianuarie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 6 februarie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 19 martie 2008. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 16 mai 2008, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost încheiat și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului respectiv. (a) din Convenție, aceasta putea să șteargă o cerere de rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea; aceasta arată că această scrisoare a fost primită de reclamant la 26 mai 2008 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. Curtea constată, de asemenea, că, astfel cum reiese din documentele trimise de guvern, reclamantul a introdus o nouă acțiune care urmărește să obțină despăgubiri pentru monedele confiscate și că, în urma admiterii acțiunii sale, a încasat, la 3 octombrie 2005, suma de 16 694,77 RON. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. , Curtea consideră că nicio circumstană specială privind respectarea drepturilor garantate de Convenie sau de protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevell Premier
Requête n
o
28122/02
présentée par Nicolae AVRAM
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 14 octobre 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 15 juillet 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Nicolae Avram, est un ressortissant roumain, né en
1928 et résidant à Craiova. Il est représenté devant la Cour par M
e
Elena
Oancea et M
e
Sebastian Rădulețu, avocats à Craiova. Le
gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
Răzvan
‑
Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 4 mars 1969, la
miliția
de Craiova confisqua au requérant 27 pièces de monnaies en or, datant de 1915 et pesant 13,33 grammes chacune qu'il avait acheté à N.I.
Après 1990, le requérant introduisit une plainte pénale devant le parquet auprès du tribunal départemental de Dolj contre l'ordonnance de confiscation. Il demanda la restitution des monnaies en or.
Par une adresse du 29 juin 1990, le parquet auprès du tribunal départemental de Dolj, l'informa que, bien qu'un non-lieu eût été rendu en faveur de N.I., la confiscation était motivée par le caractère illégal de la transaction, celle-ci contrevenant à l'article 37 §§ I-III du décret
n
o
210/1960 relatif au régime des devises, des métaux et des pierres précieuses. Le parquet l'informa également qu'il lui était loisible d'introduire une action civile en dédommagements contre N.I.
Le requérant porta plainte auprès du procureur général de la Roumanie et demanda la restitution des monnaies. Le 8 juin 1992, ce dernier lui répondit que les monnaies demandées avaient été détenues illégalement et étaient constitutives d'infraction pénale. Il conclut que leur confiscation avait été légale et fondée.
Le 2 novembre 1998, le requérant introduisit une action en revendication fondé sur l'article 480 du code civil contre le ministère des Finances et la Banque Nationale de la Roumanie («
BNR
»). Il demanda la restitution des monnaies et, à défaut, l'octroi d'une somme de 335
981
Par une décision du 22 novembre 1999, le tribunal de première instance de Craiova accueillit l'action du requérant et ordonna aux parties défenderesses de lui restituer les monnaies ou à défaut d'une telle restitution, de lui verser une somme s'élevant à 38
964
424 ROL. Le tribunal fonda sa décision, entre autres, sur l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme Vasilescu c. Roumanie, qu'il considéra un «
cas d'espèce identique
».
Toutes les parties interjetèrent appel.
Par une décision du 30 juin 2000, le tribunal départemental de Dolj accueillit les appels et renvoya l'affaire au tribunal de première instance en raison de l'omission de ce dernier de se prononcer sur l'exception de non
‑
paiement du droit de timbre.
Le 20 février 2001, le tribunal de première instance de Craiova accueillit en partie l'action du requérant et ordonna aux parties défenderesses de restituer au requérant les 27 monnaies en or ou, à défaut, une somme de
83
888
Mécontent de la somme accordée, le requérant interjeta appel. Les autres parties interjetèrent également appel.
Par une décision du 11 décembre 2001, le tribunal départemental de Dolj rejeta l'appel des défendeurs et accueillit celui du requérant. Le tribunal recalcula la valeur des monnaies à 93
256
Le requérant forma un recours faisant valoir qu'il avait droit aux frais de justice ainsi qu'aux intérêts de la somme octroyée et qu'en plus, la valeur d'un gramme d'or avait augmenté depuis la décision rendue en appel. Le ministère des Finances forma également un recours et fit valoir que la confiscation des monnaies avaient été légale.
Par un arrêt du 8 mai 2002, la cour d'appel de Craiova accueillit le recours du ministère des Finances. Elle retint que les attendus des tribunaux inférieurs étaient erronés. Ainsi, d'une part les décisions manquaient de base légale puisque l'application de l'ordonnance d'urgence du gouvernement n
o
190/2000 régissant la procédure de restitution des métaux précieux confisqués abusivement avait été suspendue à partir du 1
er
janvier 2001, par une ordonnance d'urgence publiée au Journal officiel en décembre 2000. Depuis, les personnes physiques n'avaient plus la possibilité de saisir les tribunaux d'une action en revendication des objets en métal précieux abusivement confisqués par l'Etat pendant la période 1946-1990. D'autre part, la cour d'appel jugea que les monnaies étaient devenues propriété de l'Etat par suite de l'ordonnance du parquet de Craiova du 2 octobre 1969. En outre, la cour d'appel estima que, suite au rejet par le procureur général le 8 juin 1992 de la plainte pénale du requérant, un tribunal chargé de l'examen d'une action civile n'était pas compétent à décider de l'illégalité ou du défaut de fondement d'un acte délivré par le parquet et déclaré conforme à la légalité par le parquet hiérarchiquement supérieurs. Par
conséquent, l'action du requérant fut rejetée comme manifestement mal fondée.
Par une décision définitive du 8 juin 2005, le tribunal de première instance de Craiova accueillit la nouvelle action introduite par le requérant contre la BNR et la condamna à lui payer la valeur des 27 monnaies, à savoir l'équivalent de 370,83 grammes d'or fin au prix pratiqué par la BNR au moment du paiement.
Le 3 octobre 2005, la BNR paya à la fille du requérant mandatée par ce dernier à cet effet, la somme de 16
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que son droit d'accès à un tribunal a été méconnu par la cour d'appel de Craiova qui a rejeté son action en revendication. A cet égard il fait valoir que les actes du parquet ne jouissent pas de l'autorité de la chose jugée et qu'aucun tribunal ne peut refuser de juger au fond une action au seul motif de l'absence des lois spéciales en la matière.
2.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant fait valoir que la perte du droit de disposition sur les monnaies en or combinée avec l'impossibilité de les récupérer constituent une confiscation
de facto
de ses biens. De plus, l'annulation de la décision définitive et exécutoire du 11
décembre 2001, du tribunal départemental de Dolj à la suite de l'introduction et de l'admission du recours d'appel a porté atteinte à son droit de propriété.
3.
Invoquant l'article 8 de la Convention, le requérant estime que son droit au respect du domicile a été méconnu en raison de la perquisition illégale effectuée par la
miliție
en 1969
.
La Cour relève qu'il n'y a pas lieu d'examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.
La Cour rappelle d'abord que le 18 octobre 2007 elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant tirés des articles 6
§
1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Le 17 janvier 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 6 février 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 19 mars 2008. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 16 mai 2008, la Cour a attiré l'attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu'aucune prorogation de ce délai n'a été sollicité. Elle a indiqué qu'aux termes de l'article 37
§
1
a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l'espèce, les circonstances donnent à penser qu'un requérant n'entend pas maintenir sa requête. Elle relève que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 26 mai 2008 et constate qu'à ce jour elle est restée sans réponse. La Cour constate par ailleurs que, tel qu'il ressort des documents envoyés par le Gouvernement, le requérant a introduit une nouvelle action tendant à obtenir réparation pour les pièces confisquées et qu'à la suite de l'admission de son action il a encaissé, le 3 octobre 2005, la somme de 16
A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention.
Par ailleurs, conformément à l'article 37 § 1
in fine
, la Cour estime qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président