JURAVLE c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7524/02 prezentate de Aurel JURAVLE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 octombrie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 martie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentul, dl Aurel Juravle, este un resortisant român, născut în 1935 și rezident în Straja.

Guvernul României este reprezentat de agentul său, dl Aurel Juravle. Razvan Horațiu Radu, Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Prin hotărârea din 22 ianuarie 1992, tribunalul departamental din Suceava a dat ordin DJ, IJ, A.P., P.P., V.P., I.I. și A.P. să elibereze terenul reclamantului. Această hotărâre a devenit definitivă la 11 septembrie 1992. Reclamantul a avut, de asemenea, câștig de cauză într-o acțiune posesivă introdusă împotriva D.J., terțul titular al terenului (hotărârea definitivă din 7 mai 1993). La 9 noiembrie 1993, reclamantul a fost pus oficial în posesia terenului de către aprodul judiciar, dar D.J.

a continuat să folosească terenul, prin urmare, reclamantul a depus o plângere penală împotriva acestuia, iar la 15 septembrie 1994, Tribunalul de Primă Instanță din Rădauți i-a aplicat o amendă penală lui D.J. și l-a condamnat să elibereze terenul. Între timp, la 6 aprilie 1994, județul Straja a formulat o obiecție împotriva executării sentinței din 22 ianuarie 1992 (contestarea executoriei), la care Tribunalul de Primă Instanță din Rădauți a acceptat, printr-o hotărâre din 12 mai 1994. Reclamantul nu a formulat nici o apel împotriva acestei hotărâri, care a devenit astfel definitivă. În octombrie 1995, la cererea reclamantului, aprodul judiciar a fost repus în posesie. La 22 ianuarie 1997, D.J.

a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de patru luni cu suspendare pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Prin hotărârea definitivă din 4 ianuarie 1999, Curtea de Apel din Suceava a respins o nouă plângere penală introdusă împotriva D.J. acuzată de furtul fânului falit de pe teren în litigiu. Referindu-se la hotărârea din 12 mai 1994, Curtea de Apel reține că nici reclamantul, nici D.J. nu erau proprietarii acestui teren, care aparținea primăriei. GRIEF invocând articolele 6 alineatul (1) și 3 și 8 din convenție, precum și, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, reclamantul se plânge de lipsa de asistență din partea autorităților publice competente pentru executarea hotărârii din 22 ianuarie 1992. Potrivit guvernului, care a adus la cunoștința Curții existența hotărârii din 12 mai 1994, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în măsura în care nu a invocat această hotărâre.

Comitetul consideră, de asemenea, că nu se poate reproșa autorităților o lipsă de diligență în executarea hotărârii din 22 ianuarie 1992, asistența pe care au furnizat-o, precum și sistemul pus la dispoziția creditorului de către stat fiind efective. În primul rând, Curtea constată că nu este competentă rațională temporizată pentru a examina dacă cerințele Convenției au fost respectate înainte de 20 În iunie 1994, data la care România a ratificat Convenția. Aceasta arată că, la acea dată, executarea hotărârii din 22 ianuarie 1992 nu mai era posibilă în mod obiectiv, în măsura în care instanțele au constatat definitiv, la 12 mai 1994, că adevăratul proprietar al terenului era primăria Straja.

Desigur, au existat acte de punere în aplicare, chiar și după 12 mai 1994, autoritățile care răspund întotdeauna cu promptitudine cererilor reclamantului în acest scop. Cu toate acestea, Curtea constată că, înainte de 4 ianuarie 1999, aceste autorități au acționat fără a fi conștiente de existența hotărârii din 12 mai 1994, în măsura în care nici reclamantul, nici D.J. nu le-au prezentat aceste informații, deși, în calitate de părți la procedurile de executare, au obligația de a furniza autorităților orice informații relevante. În cazul în care reclamantul s-a întărit în tot acest timp în speranța de a obține proprietatea asupra terenului, speranța sa nu este în nici un caz legitimă, întrucât deciziile emise după 12 mai 1994 dându-i reclamantului câștig de cauză, care se pretindea proprietarul terenului, nu reflectau realitatea, din cauza lipsei de diligență a reclamantului.

Ca și guvernul, Curtea constată că reclamantul nu a epuizat căile de atac împotriva hotărârii din 12 mai 1994 și nu a introdus o acțiune împotriva Primăriei pentru a-și exercita dreptul de proprietate pe teren în litigiu. 1 sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Nu există întrebări distincte pe teren la art. 6 alin. (3) sau (8) din Convenție, elemente ale dosarului care să nu indice încălcarea acestor dispoziții. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 7524/02 présentée par Aurel JURAVLE contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 14 octobre 2008 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 mars 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Aurel Juravle, est un ressortissant roumain, né en 1935 et résidant à Straja. Le gouvernement roumain est représenté par son agent, M. Răzvan ‑ Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Par un jugement du 22 janvier 1992, le tribunal départemental de Suceava donna injonction à D.J., I.J., A.P., P.P., V.P., I.I. et A.P. de libérer le terrain du requérant. Ce jugement devint définitif le 11 septembre 1992. Le requérant eut aussi gain de cause dans une action possessoire introduite contre D.J., le tiers détenteur du terrain (arrêt définitif du 7 mai 1993). Le 9 novembre 1993, le requérant fut formellement mis en possession du terrain par l'huissier de justice, mais D.J. continua à utiliser le terrain. Par conséquent, le requérant introduisit une plainte pénale à l'encontre de celui-ci, et le 15 septembre 1994, le tribunal de première instance de Rădăuți infligea une amende pénale à D.J.

et le condamna à libérer le terrain. Entre-temps, le 6 avril 1994, s'estimant réelle propriétaire du terrain litigieux, la mairie de Straja introduisit une objection contre l'exécution du jugement du 22 janvier 1992 ( contestație la executare ), à laquelle le tribunal de première instance de Rădăuți fit droit, par un jugement du 12 mai 1994. Le requérant ne forma pas d'appel contre ce jugement, qui devint ainsi définitif. Le 15 octobre 1995, à la demande du requérant, l'huissier de justice procéda à nouveau à sa mise en possession. Le 22 janvier 1997, D.J. fut condamné à une peine de prison de quatre mois avec sursis pour non-respect d'une décision judiciaire. Par un arrêt définitif du 4 janvier 1999, la cour d'appel de Suceava rejeta une nouvelle plainte pénale introduite contre D.J.

accusé par le requérant d'avoir volé à ce dernier le foin fauché sur le terrain en litige. En faisant référence au jugement du 12 mai 1994, la cour d'appel retint que ni le requérant, ni D.J. n'étaient propriétaires de ce terrain, lequel appartenait de droit à la mairie. GRIEF Invoquant les articles 6 §§ 1 et 3 et 8 de la Convention, ainsi qu'en substance, l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant se plaint du manque d'assistance des autorités publiques compétentes pour l'exécution du jugement du 22 janvier 1992. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la non-exécution d'une décision judiciaire qui lui était favorable. Selon le Gouvernement, qui a porté à la connaissance de la Cour l'existence du jugement du 12 mai 1994, le requérant n'a pas épuisé les voies de recours internes dans la mesure où il n'a pas relevé appel de ce jugement.

Il estime aussi qu'on ne peut reprocher aux autorités un manque de diligence dans l'exécution du jugement du 22 janvier 1992, l'assistance qu'elles ont fournie ainsi que le système mis à la disposition du créancier par l'Etat étant effectifs. La Cour note tout d'abord qu'elle n'est pas compétente ratione temporis pour examiner si les exigences de la Convention ont été respectées avant le 20 juin 1994, date à laquelle la Roumanie a ratifié la Convention. Elle relève qu'à cette date, l'exécution du jugement du 22 janvier 1992 n'était plus objectivement possible, dans la mesure où les juridictions avaient constaté de manière définitive, le 12 mai 1994, que le vrai propriétaire du terrain était la mairie de Straja.

Certes, des actes d'exécution ont existé, même après le 12 mai 1994, les autorités répondant toujours avec promptitude aux demandes du requérant faites à cette fin. La Cour note toutefois qu'avant le 4 janvier 1999, ces autorités ont agi sans avoir connaissance de l'existence du jugement du 12 mai 1994, dans la mesure où ni le requérant ni D.J. ne leur ont présenté cette information, bien qu'ils eussent, en leur qualité de parties aux procédures liées à l'exécution, l'obligation de fournir aux autorités toute information pertinente. Si le requérant s'est pendant tout ce temps conforté dans l'espoir d'obtenir la possession du terrain, son espérance n'est en tout état de cause pas légitime, étant donné que les décisions délivrées après le 12 mai 1994 donnant gain de cause au requérant, lequel se prétendait le propriétaire du terrain, ne reflétaient pas la réalité, en raison du manque de diligence du requérant.

Comme le Gouvernement, la Cour constate que le requérant n'a pas épuisé les voies de recours contre le jugement du 12 mai 1994 et n'a pas introduit une action contre la mairie afin de faire valoir son droit de propriété sur le terrain en litige. Il s'ensuit que les griefs tirés des articles 6 § 1 et 1 du Protocole n o 1 sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Aucune question distincte ne se pose sur le terrain des articles 6 § 3 ou 8 de la Convention, les éléments du dossier ne faisant apparaître d'indice de violation de ces dispositions. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président