ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1961/2011

Ședința publică de la 19 mai 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7737 din 5 iulie 2010, pronunțată în dosarul nr. 5891/3/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC O.C.K. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.T.D. SRL. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta, prin cererea astfel cum a fost modificată la data de 22 februarie 2010, a solicitat obligarea pârâtei la încetarea comercializării produselor ALOE VERA OKF cu eticheta reclamantei, fie la vedere fie prin obturarea denumirii reclamantei; obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești, pe cheltuiala sa; obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 Euro cu titlu de daune morale.

S-a apreciat relevanța pentru soluționarea litigiului a certificatelor pentru drept de exclusivitate emise la data de 01 august 2007 și 01 august 2008 pentru perioada 01 august 2007-31 iulie 2009, prin care O.K.F. C. a atestat că numește SC O.C.K. SRL ca distribuitor unic/exclusiv în România pentru produsul OKF ALOE VERA DRINK, certificatul fiind revizuibil la fiecare 3 luni, cu posibilitatea anulării în situația neîndeplinirii condițiilor de către importator. Din probele administrate s-a reținut că reclamanta se bucura de reputație prin activitatea depusă, participând la târguri și expoziții și fiind premiată pentru produsele distribuite. În perioada aprilie – mai 2008 reclamanta a purtat negocieri cu mai multe firme de distribuție și magazine însă, aflând de existența unui alt importator – pârâta – care comercializa același produs, a susținut că exista riscul de a crea confuzie în rândul publicului.

S-a constata în acest sens că pârâta a achiziționat produsul din Olanda de la importatorul autorizat, comercializându-l cu eticheta ce poartă denumirea reclamantei, precum și prin acoperirea denumirii reclamantei cu elementele de identificare ale pârâtei. Judecătorul a reținut, prin raportare la art. 1, art. 4 și art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991 că reclamanta invocă fapta constând în importul sau vânzarea unor mărfuri purtând mențiuni false cu privire la numele comerciantului. Din interpretarea prevederilor Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, judecătorul a apreciat că reclamanta a avut în vedere, prin motivele invocate, confuzia și acapararea clientelei.

În ce privește confuzia, reclamanta a susținut că din cauza modului în care au fost folosite produsele cu eticheta cu numele O.C.K., deși nu existau legături de afaceri între cele două societăți, pârâta a creat impresia că este importator, reclamanta fiind nevoită să dea răspunsuri cu privire la calitatea sa de importator. Judecătorul a apreciat că reclamanta nu a demonstrat că pârâta a comercializat produsul doar cu eticheta originală, în condițiile în care pârâta a prezentat o factură pentru 1.300 etichete autoadezive, precum și declarațiile unor clienți care au atestat că sticlele comercializate de pârâtă au avut lipite etichete cu datele ei de identificare.

A fost înlăturată declarația unui martor care a arătat că reclamanta a fost alertată de un agent de vânzări cu privire la existența produsului în magazinul GIMA, purtând eticheta O.C.K., pe eticheta de la raft figurând denumirea pârâtei, judecătorul fondului constatând că nu se coroborează ce restul probelor administrate. De asemenea, nu a fost reținută susținerea reclamantei privind descoperirea unor produse cu mențiunea importator O.C.K. inscripționat pe etichetele din magazinele CRISTIM, din actul depus în dovedire nerezultând magazinul în care au fost descoperite produsele și legătura cu pârâta.

În ce privește acapararea clientelei, judecătorul a reținut că reclamanta a invocat încercarea pârâtei de deturnare a clientului MR COM, care ar fi însemnat preluarea vânzărilor în special către OMV-L.K., folosindu-se informația falsă că pârâta este importator al produsului din Coreea, martorul propus de reclamantă arătând că produsul a fost oferit la un preț mai accesibil ca urmare a importului din Coreea. Judecătorul nu a reținut ca fiind probată o încercare de deturnare a clientelei, ci doar o simplă negociere, același martor precizând că s-a referit la produsele importate din Olanda, iar pârâta necontestând comercializarea acestor produse, cele din Coreea fiind importate ulterior. De asemenea, s-a reținut că clienții nu au renunțat la contractele încheiate cu reclamanta, vânzările scăzând doar în mică măsură ca urmare a denigrării pe piață.

Nu a fost reținută nici susținerea reclamantei privind neimplicarea rețelei SELGROS într-o relație comercială ca urmare a primirii unei oferte de la un alt importator, probele nedovedind că ar fi vorba de pârâtă. S-a concluzionat că nu au fost cazuri în care reclamanta să fi pierdut clienți ca urmare a confuziei create de pârâtă. S-a reținut totodată că pârâta importat direct din Coreea au alt tip de produse, neexistând dovezi în legătură cu comercializarea de către aceeași parte ulterior datei introducerii acțiunii a unor produse ALOE VERA Tbest. Alături de certificatul de drept exclusiv acordat reclamantei de O.K.F.D., judecătorul a apreciat relevanța în speță a distincției dintre import – în ceea ce o privește pe reclamantă – și de livrare intracomunitară – referitor la pârâtă -, în condițiile în care orice produs extracomunitar, prin import într-una din țările membre devine produs comunitar, putând fi vândut și revândut oriunde în Uniune.

Apreciind că prejudiciul este evaluat în funcție de pierderea clientelei, cu consecința scăderii vânzărilor și a cifrei de afaceri, precum și faptul că nu s-a reținut existența vreunei fapte de concurență neloială, judecătorul a constatat că nu există daună patrimonială sau morală care să determine reclamanta să se adreseze cu o acțiune în răspundere civilă, în condițiile art. 9 din Legea nr. 11/1991.

Sentința de fond a fost apelată de reclamantă, iar completul de judecată din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 495 din 7 decembrie 2010, a admis apelul, cu consecința schimbării în tot a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii, obligării pârâtei la încetarea definitivă a comercializării produsului ALOE VERA OKF ce poartă eticheta originală – care desemnează ca importator exclusiv pentru România pe reclamantă, precum și a comercializării produsului prin lipirea de etichete autoadezive care desemnează calitatea nereală de importator a pârâtei pe eticheta originală; a obligat pârâta la publicarea în presă a dispozitivului hotărârii judecătorești în termen de 10 zile de la pronunțare și a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii și a daunelor morale.

Judecătorii apelului au reținut, prin reanalizarea probelor administrate, că reclamanta, în baza atestatului de import exclusiv dat de producătorul O.K.F. C. din Coreea, a desfășurat demersuri care au reprezentat un efort atât pentru impunerea produsului pe piața românească, cât și în scopul recunoașterii firmei SC O.C.K. SRL printr-o asociere a numelui comerciantului cu bunul pe care îl impunea pe piață, adică realizarea în conștiința publică a unei relații univoce între cele două elemente de natură să reprezinte întreprinderea de comerț a reclamantei.

Judecătorii au reținut ca aspecte dovedite de către pârâtă faptul că băutura Aloe Vera OKF distribuită era achiziționată de la un importator direct olandez și au subliniat că dreptul exclusiv de import și distribuție acordat reclamantei de producătorul coreean nu poate fi opus pârâtei, aceasta acționând pe piața intracomunitară europeană, sens în care orice produs extracomunitar introdus legal pe piața comunitară poate fi comercializat în orice țară a uniunii, fără restricții. Astfel, a apreciat că operațiunea pârâtei de distribuție a produsului importat în Olanda nu are caracter ilegitim. Ceea ce prezintă relevanță pentru speță este aspectul dacă între băutura vândută de reclamantă și cea comercializată de pârâtă există vreun element care să distingă un comerciant de altul.

În lumina probatoriului administrat, judecătorii au apreciat că punerea în vânzare de către pârâtă a produsului Aloe Vera OKF cu eticheta originală în cuprinsul căreia era inscripționat numele SC O.C.K. SRL ca importator, fără nicio altă distincție are caracter nereal în plan concurențial, reprezentând fapte de concurență neloială, conform art. 4 lit. a) și g) din Legea nr. 11/1991. De asemenea, au apreciat că și comercializarea produsului prin inserarea calității de importator a pârâtei, aplicată peste eticheta originală generează un risc major de confuzie și reprezintă un fapt de concurență nelicită în raport cu reclamanta, în sensul art. 2 din Legea nr. 11/1991. Completul de apel analizat, față de practicile și uzanțele folosite de către pârâtă și considerate necinstite, comportamentul acesteia în sensul de a observa dacă a fost de natură să deturneze clientela reclamantei în mod agresiv și dacă s-a produs o schimbare de orientare a acesteia către pârâtă.

În acest context, completul de judecată a arătat că deturnarea clientelei nu poate fi înțeleasă ca aderare liberală a unui client la fondul de comerț al unui comerciant datorită faptului că subiectul pasiv – clientul – preferă marfa, calitatea sau prețul mărfii unui comerciant în raport de altul. S-a reținut că deturnarea clientelei are două surse de generare: dezorganizarea afacerii concurentului prin captivarea sau coruperea personalului și folosirea legăturilor avute cu clientela concurentului prin folosirea unor informații, secrete sau a altor atribute de loialitate pe care concurentul la află și le exploatează prin folosirea personalului corupt al rivalului său. În raport de aceste considerații, judecătorii apelului au constatat că nu se poate identifica elementul obiectiv al deturnării clientelei în niciuna din formele proprii de realizare.

Astfel, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit nici pierderea unor clienți preexistenți, nici că parte din clienții potențiali i-ar fi pierdut datorită folosirii unor informații/mijloace nelicit obținute de către pârâtă din interiorul afacerii reclamantei. S-a apreciat că determinant în felul în care anumiți clienți au preferat firma pârâtă a fost oferta de preț, ofertă ce nu a fost generată prin mijloace ilicite; de asemenea, faptul că pârâta s-a legitimat ca importator direct din Coreea în fața clienților se integrează în conținutul constitutiv al altei manifestări de concurență neloială, dar nu intră în conținutul deturnării clientelei, ca fapt ilicit.

Cu privire la daunele morale, judecătorii au reținut că prin compensarea pecuniară pentru prejudiciile de imagine produse de pârâtă, reclamanta a urmărit să acopere dauna generată de convingerea consumatorilor și a distribuitorilor proprii, a organelor de inspecție de stat că ea nu ar avea, așa cum afirmase public, calitatea de unic importator în România a băuturii Aloe Vera OKF. Judecătorii au constatat că nu se poate estima în concret vreo vătămare de imagine sau reputație a firmei și întreprinderii reclamantei, probele nedemonstrând că distribuitorii reclamantei au renunțat la serviciile angajate sau că autoritățile statului și-au schimbat atitudinea față de parte. În acest context a apreciat că acțiunea de publicizare a hotărârii judecătorești este suficientă pentru a aduce la cunoștința celor care au cunoscut conflictul dintre părți rezultatul judecății.

În ce privește daunele cominatorii, judecătorii au reținut lipsa de izvor de drept al acestora, ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă. Decizia de apel a fost recurată de ambele părți. Reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte de deciziei de apel în ce privește daunele morale solicitate, invocând interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit și neîndoielnic al acestuia. În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanta a arătat că judecătorii apelului reținând confuzia creată de pârâtă prin comercializarea produsului, în mod greșit nu au acordat daunele morale solicitate. Citând pasaje extinse din doctrina din materia proprietății intelectuale, reclamanta a concluzionat că atunci când este vorba de confuzie, este suficient să se stabilească posibilitatea confuziei, cuantificarea prejudiciului nefiind posibilă, confuzia producându-se în mintea consumatorului.

În susținere, reclamanta s-a raportat la probele administrate, respectiv declarația unui martor cu referire la controlul efectuat de organele de stat, care au considerat că produsul găsit în magazin este cel pe care îl comercializează; de asemenea, s-a referit și la alte declarații de martori care atestă confuzia creată atât în ce îi privește pe distribuitori, cât și în ce îi privește pe consumatori. Reclamanta a susținut în final că activitatea desfășurată de pârâtă a creat riscuri majore în sensul expunerii riscului de a pierde un important distribuitor și de a fi supusă unor controale din partea organelor de stat. Pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei de apel în sensul respingerii în totalitate a apelului reclamantei, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc.

civ. În memoriul de recurs, pârâta a arătat următoarele: susținând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a criticat amplu considerentele expuse la judecătorii apelului, apreciind că prin aceste considerente nu a fost interpretată corect activitatea sa, calificată ca fiind de natura concurenței neloiale, astfel cum aceasta este definită în art. 1 1 și art. 2 din Legea nr. 11/1991; în ce privește incidența pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a susținut că hotărârea de apel cuprinde motive contradictorii, prin aceea că deși a reținut incidența art. 4 lit. a) și g) din Legea nr. 11/1991, ulterior a apreciat că nu a identificat elementul obiectiv al deturnării clientelei, anumiți clienți preferând firma pârâtei datorită ofertei de preț.

Nu au fost depuse întâmpinări la dosar. Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală. Analizându-se legalitatea deciziei de apel prin prisma criticilor formulate, se rețin următoarele: Recursul reclamantei este apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente: deși reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., din motivele expuse nu s-a putut identifica actului juridic greșit interpretat sau al cărui înțeles să fi fost denaturat de către judecătorii apelului. Reclamanta a înțeles să critice decizia de apel sub aspectul neacordării daunelor morale, apreciind soluția dată de judecătorii ca nelegală, în raport de doctrina în materie. Aplicabilitatea prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. nu poate fi invocată, însă, pentru a justifica nelegalitatea unei hotărâri judecătorești în raport de opiniile exprimate de diverși autori în materia proprietății intelectuale. Din modul în care au fost prezentate toate criticile pe care reclamanta le-a adus deciziei de apel, se apreciază că unele critici pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a se analiza dacă judecătorii apelului au respectat dispozițiile legale incidente în soluționarea capătului de cerere privind daunele morale. Din această perspectivă, se reține legalitatea deciziei pronunțate de judecătorii apelului sub aspectul soluționării cererii privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 11/1991, potrivit căruia efectuarea de acte de concurență neloială poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.

În speță, se pune problema răspunderii civile delictuale, pe aspectul acordării daunelor morale. În acest context, pentru a putea fi acordate daunele solicitate, era necesar să se identifice elementele răspunderii civile delictuale, judecătorii apelului constatând că reclamanta nu a probat existența unei vătămări, a unui prejudiciu în urma activității desfășurate de pârâtă. Nu pot fi reținute apărările reclamantei în sensul că prejudiciul suferit nu poate fi cuantificat, judecătorii apelului statuând în mod legal asupra aspectului evaluabil al acestuia, prin raportare la scăderea vânzărilor ori pierderea unor distribuitori. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat. Recursul pârâtei este apreciat, de asemenea, ca nefondat. Prima critică a pârâtei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă criticile ulterioare nu pot fi încadrate în aceste temei de drept, pârâta analizând considerentele expuse de judecătorii apelului, prin raportare la probele administrate. Singura critică ce poate fi încadrată în temeiul de drept invocate de pârâtă are în vedere greșita încadrare a faptelor sale în dispozițiile art. 4 lit. a) și g) din Legea nr. 11/1991.

Analizându-se considerentele expuse de judecători, se constată că în speță este vorba doar de o greșeală materială, din modul în care sunt prezentate activitățile considerate ca fiind de concurență neloială rezultând că au fost avute în vedere prevederile art. 5 lit. 1) și g) din Legea nr. 11/1991 – folosirea unui ambalaj de natură să creeze confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant și vânzarea unor mărfuri purtând mențiuni false cu privire la numele comerciantului. Însă, simpla eroare materială nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului pârâtei, în condițiile în care din considerentele expuse se poate identifica temeiul de drept avut în vedere de judecătorii apelului.

A doua critică a pârâtei a vizat existența unei motivări contradictorii. Nu poate fi reținută nici această critică; se observă că judecătorii apelului au analizat cauza din perspectiva celor două capete de cerere formulate de reclamantă: prima analiză a vizat solicitarea de obligare la încetarea actelor de concurență neloială, când judecătorii au procedat la verificarea faptelor imputate pârâtei și la încadrarea acestora în cazurile reglementate de lege; a doua analiză a vizat solicitarea de obligare la plata daunelor morale, judecătorii constatând în acest moment că deși există fapte ce pot fi încadrate în categorie actelor de concurență neloială, totuși acestea nu au produs prejudicii de natură a atrage obligativitatea plății daunelor solicitate de reclamantă.

Fragmentele evidențiate de pârâtă ca fiind contradictorii au fost extrase din motivări deosebite ale judecătorilor apelului, motivări structurate pe cele două paliere de analiză, corespunzător solicitărilor reclamantei. Având în vedere cele reținute și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC O.Z.K. SRL BUCUREȘTI și de pârâta S.C. G.T.D. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 495 din 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.