Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2011

HOTĂRÂRE
27.09.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, la 25 mai 2010, reclamanta T.M. a învestit această instanță cu o cerere formulată în contradictoriu cu Birourile executorilor judecătorești V.S. și D.V., având ca obiect suspendarea executării silite formulate împotriva sa, anularea actelor de adjudecare, a tuturor formelor de executare efectuate în dosarul 77/2007 - BEJ V.S. și dosarul 251/2000 a - BEJ D.V. În ședința publică din 27 septembrie 2010, curtea de apel a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei. Reclamanta contestatoare și-a precizat poziția procesuală față de excepție solicitând respingerea acesteia și păstrarea cauzei spre competentă soluționare.

Prin sentința civilă nr. 6/COM din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța și a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Constanța. Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii și dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Contestatoarea a formulat, în termen, recurs fără a-l motiva în fapt și în drept prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și a arătat, în esență că sesizarea Curții de Apel Constanța, a fost determinată de nelegalitatea hotărârilor pronunțate de Judecătoria Constanța în alte cauze.

Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege există obligația legală a motivării recursului, stipulată sub sancțiunea nulității, prin motivare înțelegându-se indicarea cauzelor de nelegalitate astfel cum sunt reglementate prin art. 304 C. proc. civ. cât și dezvoltarea lor, respectiv încadrarea în aceste cauze, printr-o argumentare în fapt și în drept, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea atacată nefiind suficientă. Cum cererea nu întrunește aceste cerințe legale, motivele fiind străine de hotărârea atacată, în baza art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ., se va aplica sancțiunea prevăzută de acest text de lege și se va constata nulitatea cererii de recurs. Așa fiind,

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta T.M. împotriva sentinței civile nr. 6/COM din 28 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 265/CA din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a cons
ÎCCJ 2011-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4942/2011
Conturi. 2. Hotărârea Tribunalului Constanta, secția contencios administrativ Prin sentința civilă nr. 1166 din 30 iunie 2011, Tribunalul Constanta, secția contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârât
ÎCCJ 2011-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2011
invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în speță, este vorba de instanț
ÎCCJ 2017-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în data de 26.10.2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2011-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1639/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 iulie 2010 pe rolul Judecătoriei Dej, R.A. a solicitat ca în contradictoriu cu intimatul C.F., să se dispună suspendarea provizorie a executării silite ce
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă