ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 658/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 658/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și cadrul procesual.

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 noiembrie

2010 reclamanta J.I. din Sfântu Gheorghe a chemat în judecată pe pârâtul

Guvernul României solicitând anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -

h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,

publicată în M. Of. nr. 528 din 29 iulie 2010.

Față de acțiunea

formulată de reclamantă, pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei

întâmpinare.

În cauză a formulat o

cerere de intervenție de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București,

încuviințată în principiu în ședința publică din 28 februarie 2011.

Prin sentința nr.

73/F din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei și a admis cererea de

intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de

intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

Prin H.G. nr.

737/2010 s-a aprobat metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de

serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Potrivit art. 1 - "pe data

intrării în vigoare a prezentei legii, următoarele categorii de pensii, stabilite

pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu

modificările și completările ulterioare" - "lit. c) pensiile de

serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și a parchetelor de pe lângă acestea", - "lit. h) pensiile de

serviciu ale personalului Curții de Conturi".

Această H.G. nr.

737/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 119 din 30 iunie 2010 - privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Ori, ca și forță

juridică Legea nr. 119/2010, este superioară H.G. nr. 737/2010 atacată în

cauză.

Mai mult, H.G. nr.

737/2010 este dată în aplicarea legii.

Ori, legea a fost

declarată constituțională de către Curtea Constituțională prin Decizia nr.

873/2010 ca atare, nu se pune problema neconstituționalității acestei legi, și

nici că hotărârea de Guvern atacată ar fi în afara legii sau a prevederilor

constituționale.

În esență, s-a

reținut că H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din

Constituția României, republicată, și al art. 3 alin. (3) din Legea nr.

119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Referitor la

jurisprudența CEDO invocată de reclamantă instanța a apreciat că, prin această

jurisprudența nu se reține garantarea unui cuantum al dreptului patrimonial, ci

dreptul în sine și plata acestui drept de pensie, ca și bun patrimonial iar în

cauză nu este vorba de încălcarea unui drept patrimonial sau la o pensie pentru

munca depusă, ci se pune problema cuantumului acestei pensii care se va calcula

după o anumită metodologie avându-se în vedere principiul proporționalității,

raportat la cota de participare la fondul de asigurări sociale.

Cazuistica CEDO

invocată în acțiune de reclamantă în sensul admiterii acțiunii, nu poate

conduce la anularea H.G. nr. 737/2010, reținând că aceasta a fost fundamentată

de emitentul actului, și justificată în fapt și în drept scopul acesteia a fost

justificat și corespunde interesului public, nefiind vorba de încălcarea

dreptului de proprietate al reclamantei.

Nu este vorba nici de

încălcarea principiului proporționalității, dimpotrivă acest principiu

corespunde calculului pensiei în funcție de perioada cotizată și aportul

beneficiarului dreptului la pensie la bugetul de asigurări sociale.

În ce privește

cererea de intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

instanța a reținut că este justificată și că intervenienta are interes în cauză

în formularea acesteia, pentru susținerea apărării Guvernului, fapt ce rezultă

din nota de fundamentare a hotărârii atacate.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut

în esență că, în mod greșit prima instanță a reținut că pensia nu i-a fost

afectată prin H.G. nr. 737/2010 și astfel nu s-a încălcat principiul

neretroactivității, întrucât H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în

condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării

sale în vigoare. Chiar dacă norma juridică nu afectează pensia pentru lunile

scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu

luna septembrie 2010, însă acest lucru nu se datorează faptului că legea nu are

caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe care și-a asumat-o prin

art. 68 din Legea nr. 567/2004. Pensia specială este o prestație periodică,

lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor angajați în

serviciile auxiliare din justiție, nu o sumă stabilită lunar prin acte

normative diferite.

În legătură cu

considerentul instanței de fond în sensul că necesitatea reformulării

sistemului public de pensii publice și a evoluției acestuia s-a efectuat în

corelație cu tendințele macroeconomice și demografice din România recurenta a

susținut că prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că H.G. nr.

737/2010 contravine dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

europeană a drepturilor, care se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție

de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât îi

impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de

proporționalitate.

A invocat Hotărârea

Buchen c. Cehia din 2002, în care s-a statuat că în situația în care un grup de

persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor,

indiferent de cuantumul pensiilor acestora, nu suportă absolut niciun fel de

reducere, este o situație incompatibilă cu prevederile Convenției europene.

Recurenta a mai arătat

că în mod nelegal prima instanță a reținut că faptul că nu i s-a încălcat

dreptul de proprietate.

A susținut recurenta

că interpretarea corectă a dispozițiilor acestui articol, în sensul că suma

calculată în baza textelor de lege în vigoare la data soluționării cererii de

pensionare ca fiind cuantumul cuvenit în baza dreptului constituțional la

pensie constituie un „bun" protejat de prevederile art. 1 din Protocolul

nr. 1. rezultă cu prisosință din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

A arătat, de

asemenea, că i s-a încălcat dreptul la proprietate garantat prin art. 44 din

Constituția României și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale (art. 1 Protocolul nr. 1), având în vedere că

dreptul la pensie, garantat prin Constituție, art. 47, generează asupra pensiei

stabilite potrivit legii în vigoare la momentul nașterii dreptului la pensie,

un drept de proprietate.

Recurenta a invocat

și Cauza Gazgusuz contra Austriei prin care s-a reținut că dreptul

reclamantului la pensie reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 din

Protocolul 1.

Totodată a susținut

că Guvernul nu a fundamentat rezonabil interesul public ci doar a afirmat

dificultățile economice, relațiile cu organisme financiare internaționale, fără

a face o prezentare concretă a impactului legilor speciale de pensionare asupra

acestora, diferențiat pe categorii profesionale, după cum au contribuit sau nu

în perioada activității la fondul de asigurări sociale.

În ceea ce privește

discrepanțele și criteriile diferite mai avantajoase unor categorii

profesionale și armonizarea cu practica europeană și recomandările UE, a

susținut că potrivit practicilor și recomandărilor invocate statele membre sunt

încurajate în adoptarea unor reglementări specifice unor profesii, care să

încurajeze practicarea lor, de natură a compensa condițiile concrete de

exercitare ale acestora.

În același sens s-a

pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 873/2010, susținând că

„pensiile speciale nu sunt un privilegiu ci sunt acordate de legiuitor în

considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale

respective".

A fost invocată

Decizia nr. 873/2010 care menționează că independența judecătorilor, ca și

concept „nu se referă exclusiv la judecători, acoperind sistemul judiciar în

întregime", și care reține că pensia stabilită prin lege specială pentru

magistrați este o compensație cuvenită pentru rigorile statutului profesional,

interdicțiile și obligațiile presupuse de acesta.

Pentru aceleași

considerente, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care aparțin

„sistemului judiciar în întregime" și se supun potrivit statutului legal

al profesiei unor obligații și interdicții, nu reprezintă un privilegiu.

Pe de altă parte

disproporția dintre măsură și cauză, scopul invocat, sub aspectul duratei a

precizat că măsura ce determină afectarea dreptului de proprietate

(recalcularea pensiei) este permanentă și nu temporară, deși situația economică

invocată ca una din cauzele măsurii este temporară. Se impune și sublinierea că

prin gravitatea afectării dreptului, respectiv cuantumul cu care s-a redus

pensia, recalcularea afectează însăși substanța dreptului, existența acesteia. În

acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că o reducere

substanțială a cuantumului pensiei, afectează substanța dreptului de

proprietate și chiar însuși dreptul de a rămâne beneficiar al dreptului de

asigurare.

În fine recurenta a

invocat jurisprudența 1 CEDO și CJCE asupra noțiunii de „bun patrimonial"

care a statuat că în conformitate cu art. 14 din Convenția pentru interzicerea

discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „noțiunea de bun înglobează

orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel

încât dreptul la pensie și, evident, dreptul la salariu sunt asimilate

dreptului de proprietate" (cauza Buchen versus Cehia).

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește

criticile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, se constată că acest act

administrativ normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care

s-a statuat că de la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de

pensii enumerate la art. 1 stabilite pe baza legislației anterioare devin

pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar Curtea Constituțională prin Decizia

nr. 871/2010 a constatat că legea este constituțională, legiuitorul având

dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile

disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu, precum și asupra

cuantumului și condițiilor de acordare.

Argumentele

prezentate de recurent în motivarea excepției H.G. nr. 737/2010 reprezintă de

fapt critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre

care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un

act normativ anterior - Legea nr. 94/1992, decât cu încălcarea principiului

neretroactivității, a drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem

ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1 CEDO, a principiului

proporționalității și nediscriminării.

Or, dispozițiile

Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja

obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871

din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau

încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44,

art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin

raportare la Primul Protocol adițional CEDO (art. 1), Declarația Universală a

Drepturilor Omului - art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1 Carta

Drepturilor Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin.

(1) și art. 52 alin. (1)).

De asemenea, prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a),

b), d) - i) și art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale,

reținându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr.

119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din

Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor,

respectiv magistraților-asistenți ai Curții Constituționale).

Înalta Curte constată

că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010

privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor

de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei

pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu

încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al

neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu

reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională,

respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale

de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul

de stat.

Curtea

Constituțională a reținut că acordarea acestui supliment ține de politica

statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la

pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni

suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr.

873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi

câștigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate

până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici

un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu

este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută

anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei

situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste

cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și

să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare,

adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Pe baza celor două componente

ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea

statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare

necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din

Protocolul 1 adițional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța

europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării

numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care

intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v.

Islanda).

Din analiza efectuată

mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, că

aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este

conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de J.I. împotriva sentinței nr. 73/F din 18 aprilie 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.