ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 658/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual. Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29 noiembrie 2010 reclamanta J.I. din Sfântu Gheorghe a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României solicitând anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în M. Of. nr. 528 din 29 iulie 2010. Față de acțiunea formulată de reclamantă, pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare.

În cauză a formulat o cerere de intervenție de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București, încuviințată în principiu în ședința publică din 28 februarie 2011. Prin sentința nr. 73/F din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin H.G. nr. 737/2010 s-a aprobat metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Potrivit art. 1 - "pe data intrării în vigoare a prezentei legii, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare" - "lit. c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea", - "lit. h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi". Această H.G. nr. 737/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 119 din 30 iunie 2010 - privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Ori, ca și forță juridică Legea nr. 119/2010, este superioară H.G.

nr. 737/2010 atacată în cauză. Mai mult, H.G. nr. 737/2010 este dată în aplicarea legii. Ori, legea a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 873/2010 ca atare, nu se pune problema neconstituționalității acestei legi, și nici că hotărârea de Guvern atacată ar fi în afara legii sau a prevederilor constituționale. În esență, s-a reținut că H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Referitor la jurisprudența CEDO invocată de reclamantă instanța a apreciat că, prin această jurisprudența nu se reține garantarea unui cuantum al dreptului patrimonial, ci dreptul în sine și plata acestui drept de pensie, ca și bun patrimonial iar în cauză nu este vorba de încălcarea unui drept patrimonial sau la o pensie pentru munca depusă, ci se pune problema cuantumului acestei pensii care se va calcula după o anumită metodologie avându-se în vedere principiul proporționalității, raportat la cota de participare la fondul de asigurări sociale. Cazuistica CEDO invocată în acțiune de reclamantă în sensul admiterii acțiunii, nu poate conduce la anularea H.G. nr. 737/2010, reținând că aceasta a fost fundamentată de emitentul actului, și justificată în fapt și în drept scopul acesteia a fost justificat și corespunde interesului public, nefiind vorba de încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei.

Nu este vorba nici de încălcarea principiului proporționalității, dimpotrivă acest principiu corespunde calculului pensiei în funcție de perioada cotizată și aportul beneficiarului dreptului la pensie la bugetul de asigurări sociale. În ce privește cererea de intervenție a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale instanța a reținut că este justificată și că intervenienta are interes în cauză în formularea acesteia, pentru susținerea apărării Guvernului, fapt ce rezultă din nota de fundamentare a hotărârii atacate. 2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că, în mod greșit prima instanță a reținut că pensia nu i-a fost afectată prin H.G.

nr. 737/2010 și astfel nu s-a încălcat principiul neretroactivității, întrucât H.G. nr. 737/2010 este o normă retroactivă, în condițiile în care afectează drepturi patrimoniale stabilite anterior intrării sale în vigoare. Chiar dacă norma juridică nu afectează pensia pentru lunile scurse anterior intrării sale în vigoare, urmând să afecteze pensia începând cu luna septembrie 2010, însă acest lucru nu se datorează faptului că legea nu are caracter retroactiv, ci a însăși naturii obligației pe care și-a asumat-o prin art. 68 din Legea nr. 567/2004. Pensia specială este o prestație periodică, lunară, pe care statul s-a angajat să o plătească foștilor angajați în serviciile auxiliare din justiție, nu o sumă stabilită lunar prin acte normative diferite.

În legătură cu considerentul instanței de fond în sensul că necesitatea reformulării sistemului public de pensii publice și a evoluției acestuia s-a efectuat în corelație cu tendințele macroeconomice și demografice din România recurenta a susținut că prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor, care se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, întrucât îi impune o privare de proprietate discriminatorie și lipsită de proporționalitate. A invocat Hotărârea Buchen c. Cehia din 2002, în care s-a statuat că în situația în care un grup de persoane suportă o reducere a pensiei, în timp ce imensa parte a pensionarilor, indiferent de cuantumul pensiilor acestora, nu suportă absolut niciun fel de reducere, este o situație incompatibilă cu prevederile Convenției europene.

Recurenta a mai arătat că în mod nelegal prima instanță a reținut că faptul că nu i s-a încălcat dreptul de proprietate. A susținut recurenta că interpretarea corectă a dispozițiilor acestui articol, în sensul că suma calculată în baza textelor de lege în vigoare la data soluționării cererii de pensionare ca fiind cuantumul cuvenit în baza dreptului constituțional la pensie constituie un „bun" protejat de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1. rezultă cu prisosință din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. A arătat, de asemenea, că i s-a încălcat dreptul la proprietate garantat prin art. 44 din Constituția României și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 1 Protocolul nr. 1), având în vedere că dreptul la pensie, garantat prin Constituție, art. 47, generează asupra pensiei stabilite potrivit legii în vigoare la momentul nașterii dreptului la pensie, un drept de proprietate.

Recurenta a invocat și Cauza Gazgusuz contra Austriei prin care s-a reținut că dreptul reclamantului la pensie reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1. Totodată a susținut că Guvernul nu a fundamentat rezonabil interesul public ci doar a afirmat dificultățile economice, relațiile cu organisme financiare internaționale, fără a face o prezentare concretă a impactului legilor speciale de pensionare asupra acestora, diferențiat pe categorii profesionale, după cum au contribuit sau nu în perioada activității la fondul de asigurări sociale. În ceea ce privește discrepanțele și criteriile diferite mai avantajoase unor categorii profesionale și armonizarea cu practica europeană și recomandările UE, a susținut că potrivit practicilor și recomandărilor invocate statele membre sunt încurajate în adoptarea unor reglementări specifice unor profesii, care să încurajeze practicarea lor, de natură a compensa condițiile concrete de exercitare ale acestora.

În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în Decizia nr. 873/2010, susținând că „pensiile speciale nu sunt un privilegiu ci sunt acordate de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective". A fost invocată Decizia nr. 873/2010 care menționează că independența judecătorilor, ca și concept „nu se referă exclusiv la judecători, acoperind sistemul judiciar în întregime", și care reține că pensia stabilită prin lege specială pentru magistrați este o compensație cuvenită pentru rigorile statutului profesional, interdicțiile și obligațiile presupuse de acesta. Pentru aceleași considerente, pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care aparțin „sistemului judiciar în întregime" și se supun potrivit statutului legal al profesiei unor obligații și interdicții, nu reprezintă un privilegiu.

Pe de altă parte disproporția dintre măsură și cauză, scopul invocat, sub aspectul duratei a precizat că măsura ce determină afectarea dreptului de proprietate (recalcularea pensiei) este permanentă și nu temporară, deși situația economică invocată ca una din cauzele măsurii este temporară. Se impune și sublinierea că prin gravitatea afectării dreptului, respectiv cuantumul cu care s-a redus pensia, recalcularea afectează însăși substanța dreptului, existența acesteia. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că o reducere substanțială a cuantumului pensiei, afectează substanța dreptului de proprietate și chiar însuși dreptul de a rămâne beneficiar al dreptului de asigurare.

În fine recurenta a invocat jurisprudența 1 CEDO și CJCE asupra noțiunii de „bun patrimonial" care a statuat că în conformitate cu art. 14 din Convenția pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie și, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate" (cauza Buchen versus Cehia). II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, se constată că acest act administrativ normativ a fost emis în aplicarea Legii nr. 119/2010, prin care s-a statuat că de la data intrării în vigoare a acestei legi, categoriile de pensii enumerate la art. 1 stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a constatat că legea este constituțională, legiuitorul având dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile asupra acordării pensiilor de serviciu, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Argumentele prezentate de recurent în motivarea excepției H.G.

nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior - Legea nr. 94/1992, decât cu încălcarea principiului neretroactivității, a drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1 CEDO, a principiului proporționalității și nediscriminării. Or, dispozițiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G.

nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 (2) lit. f) și art. 20 din Constituție, prin raportare la Primul Protocol adițional CEDO (art. 1), Declarația Universală a Drepturilor Omului - art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1 Carta Drepturilor Fundamentale UE (art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)). De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d) - i) și art. 2 - 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, reținându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților-asistenți ai Curții Constituționale).

Înalta Curte constată că instanța constituțională a considerat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă, care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul de stat.

Curtea Constituțională a reținut că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate" precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional CEDO, în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai unui anumit cuantum al pensiei, ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v. Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Din analiza efectuată mai sus rezultă că nu sunt motive de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, că aceasta a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 119/2010 și este conformă cu legea în baza căreia s-a adoptat. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de J.I. împotriva sentinței nr. 73/F din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.