ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1753/2012

Ședința publică de la 28 martie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2969 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis în parte acțiunea reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București împotriva pârâtei A.P.A.P.S. Zalău. S-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 încheiat între A.V.A.S. - București, succesoare în drepturi a F.P.S. - București și A.P.A.P.S. Zalău, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 119.114,40 lei, reprezentând valoarea unui nr. de 39675 acțiuni.

Reclamanta a fost obligată la restituirea sumelor de bani încasate în contul acțiunilor ce revin în proprietatea acesteia de 261.600.000 lei ROL din care suma de 201.600.000 lei ROL a fost achitată cu titlu de avans, iar suma de 60.000.000 lei reprezintă plata ratei 1 și 2 a câte 30.000.000 lei fiecare. S-au respins capetele de cerere privind reținerea de către A.V.A.S. a sumelor achitate de pârâtă cu orice titlu în contul contractului, obligarea pârâtei la plata sumei de 450.150,92 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 17 noiembrie 1995 între Fondul Proprietății de Stat București și pârâtă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645/1995 având ca obiect cumpărarea de către pârâtă a 40 % din acțiunile de la SC S.C.P.

SA, respectiv a 39.675 acțiuni a 25.000 lei/acțiune. Potrivit art. 2 din contract „proprietatea asupra acțiunilor vândute se transferă la cumpărător pe data plății avansului din prețul acțiunilor, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română și de contract”. În executarea contractului încheiat pârâta a achitat cu titlu de avans suma de 201.600.000 lei, precum și rata de 30.000.000 lei din 20 ianuarie 1997 și rata de 30.000.000 lei din 10 iulie 1997, dată după care nu s-au mai achitat alte rate deoarece începând cu anul 1997, SC S.C.P. SA a intrat în incapacitate de plată, iar prin încheierea civilă nr. 100/1998 a Tribunalului Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.

Prin adresa nr. 414 din 22 decembrie 1998, pârâta a notificat reclamantei faptul că nu mai are posibilitate să achite diferența ratelor, la data respectivă fiind restante mai multe rate, deoarece față de SC S.C.P. SA Zalău s-a solicitat declanșarea procedurii falimentului. Analizând contractul nr. 645 din 17 noiembrie 1995 în funcție de clauzele prevăzute de părțile din cauza de față, precum și de dispozițiile legale imperative în vigoare la data încheierii, acestuia respectiv Legea nr. 58/1991, Legea nr. 77/1994, Legea nr. 55/ 1995 și având în vedere cele arătate mai sus, s-a observat că ratele neachitate au drept cauză intrarea societății pe lângă care s-a constituit Asociația S.P. Zalău, în procedura falimentului.

Din raportul de expertiză întocmit a mai rezultat că la data încheierii contractului societatea desfășura o activitate nerentabilă, înregistrând pierderi și având datorii neachitate față de bugetul statului și bugetul local, aspect ce nu rezultă din conținutul clauzelor contractului, împrejurări care au determinat și declararea procedurii falimentului. Pe parcursul desfășurării procedurii falimentului SC S.C.P. SA Zalău - și având cunoștință de faptul că această societate este în faliment și că pârâta nu mai are posibilitate să achite ratele pentru acțiunile cumpărate, reclamanta nu a luat nici o atitudine raportat la aceea stare de fapt. De asemenea, din nici o probă de la dosarul cauzei nu a rezultat că pârâta ar datora reclamantei suma solicitată cu titlul de daune, dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002 introduse prin Legea nr. 506/2002 nu sunt aplicate contractului nr. 645/1995, deoarece acestea nu pot retroactiva cu privire la contractul încheiat în anul 1995. În rejudecarea cauzei, după a doua casare, prin decizia civilă nr. 128 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile formulate de reclamanta A.V.A.S. și pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU împotriva sentinței civile nr. 2969 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Sălaj pe care a schimbat-o în parte după cum urmează: A admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese, constând în dobânda și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11 prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 și a respins ca prescrisă cererea reclamantei A.V.A.S.

referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11. A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU și în consecință: A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei daune-interese constând în: 98.483,40 lei, penalități contractuale, 3.083,09 lei dobânzi contractuale, precum și penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006. A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă A.P.A.P.S.

ZALĂU, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A.V.A.S., având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului și a primelor două rate de preț achitate. A menținut dispozițiile sentinței apelate referitoare la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 și la obligarea pârâtei la plata sumei de 119.114,40 lei în favoarea reclamantei. A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 1680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu expert. A obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantei pârâte.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Raportat la motivele de apel invocate de către cele două părți, prioritară este analizarea excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, în acest sens trebuind a se stabili data de la care acest termen începe să curgă. În conformitate cu îndrumările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2174 din 29 septembrie 2009, în această analiză trebuie pornit pe de o parte de la caracterul uno ictu al contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar pe de altă parte de la împrejurarea că dreptul la acțiune se naște la momentul la care obligația debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat a devenit exigibilă.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 4127 din 25 noiembrie 2010, că momentul la care debitorul a comunicat reclamantei imposibilitatea de plată și i-a cerut soluționarea pe cale amiabilă a rezoluțiunii contractului nu poate fi considerat ca fiind data la care a devenit scadentă obligația pârâtei la care să se raporteze momentul de început al termenului de prescripție extinctivă. În aceste condiții, orice susținere contrară a pârâtei se impune a fi înlăturată în considerarea caracterului obligatoriu al deciziilor de casare asupra problemelor de drept dezlegate, obligativitate impusă de prevederile art. 315 C. proc. civ. A mai subliniat instanța de recurs că simpla manifestare de voință a debitorului nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluționări amiabile a rezoluțiunii contractului sau a unei hotărâri judecătorești care să fi dispus în acest sens.

Aceste chestiuni fiind tranșate prin decizia de casare, curtea de apel a reținut că excepția prescripției extinctive în ce privește acțiunea în rezoluțiune urmează să își găsească rezolvare în prevederile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora atunci când dreptul este supus unui termen suspensiv, prescripția începe sa curgă de la data când a expirat termenul. Cum dreptul reclamantei A.V.A.S. de a solicita plata ratelor de preț a fost afectat de mai multe termene succesive, ultimul împlinindu-se la data de 10 ianuarie 2005, dreptul său de a apela la forța de constrângere a statului pentru a obține rezoluțiunea contractului pentru neplata prețului s-a născut de la data exigibilității ultimei rate, respectiv la data de 10 ianuarie 2005. Raportat la această dată, o acțiune în rezoluțiune înregistrată la data de 2 iunie 2005 apare ca fiind formulată în interiorul termenului general de prescripție de trei ani.

Problematica prescripției dreptului la acțiune trebuie nuanțată însă în privința daunelor-interese, reprezentând dobândă contractuală și penalități de întârziere contractuale. Potrivit graficului de eșalonare a ratelor de preț, cuprins în Capitolul 4 punctul b din contractul nr. 645/1995 de vânzare-cumpărare acțiuni, doar ratele de preț nr. 12-17 au devenit exigibile în intervalul de 3 ani ce precede momentul introducerii acțiunii. Nu comportă nicio discuție faptul că dobândă contractuală și penalitățile de întârziere contractuale solicitate de reclamantă prin acțiunea introductivă au natura juridică a unor drepturi accesorii dreptului de a percepe prețul acțiunilor, nașterea acestora fiind dependentă de eșalonarea prețului pe mai mulți ani, respectiv de înregistrarea unei întârzieri în plata unei rate scadente.

Prin urmare, reclamanta poate pretinde plata acestor drepturi accesorii numai în măsura în care mai este în interiorul termenului de prescripție pentru a solicita și plata ratelor de preț la care se raportează aceste drepturi accesorii. Un astfel de punct de vedere este în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 care stabilesc că odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Aplicând aceste norme de drept situației concrete deduse judecății, curtea de apel a constatat că reclamanta A.V.A.S., la momentul introducerii acțiunii, se afla în interiorul termenului de prescripție extinctivă doar pentru ratele de preț nr. 12-17, ratele 3-11 situându-se în afara termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani.

Din această perspectivă, criticile formulate prin apelul declarat de către pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU, în ce privește prescripția dreptului la acțiune al reclamantei au fost apreciate ca fiind parțial întemeiate și, prin urmare, curtea de apel a admis apelul pârâtei, iar sentința instanței de fond a fost schimbată în sensul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese constând în dobânda și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cu consecința respingerii ca prescrisă a cererii reclamantei A.V.A.S.

referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11. O altă critică ce a fost adusă hotărârii de fond de către ambele apelante, dar din unghiuri diametral opuse, a vizat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.G. nr. 25/2002. Astfel, pe de o parte, pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU a susținut că acest act normativ nu este aplicabil raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, decât cu încălcarea principiului retroactivității legii civile, deoarece O.G. nr. 25/2002 a intrat în vigoare la 7 ani după încheierea contractului. Pe de altă parte, reclamanta A.V.A.S. a pretins că în mod nelegal prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 21 din O.G.

nr. 25/2002 care stabilesc că în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, Autoritatea va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta in contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, până la desființarea acestuia, iar pentru prejudicii cauzate Autorității, cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din sumele reprezentând dobânzile si penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale. Cu privire la acest aspect, curtea de apel a achiesat la susținerea reclamantei A.V.A.S.

și a reținut că prevederile art. 21 alin. (1) și (1) 1 din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002 sunt aplicabile raporturilor contractuale generate de contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, întrucât acest contract se afla în derulare la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv la 26 iulie 2002. Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 25/2002, ordonanța se aplică contractelor având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale, încheiate de Fondul Proprietății de Stat sau de Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și aflate în derulare, pentru efectele produse de acestea după intrarea ei în vigoare.

Curtea Constituțională care a fost chemată să se pronunțe în repetate rânduri asupra constituționalității acestui text de lege a menționat expres că dispozițiile O.G. nr. 25/2002 se aplică pentru efectele produse după intrarea sa în vigoare. Or, în speța de față, aceste efecte sunt reprezentate de neplata la termenele scadente a ratelor contractuale exigibile după 26 iulie 2002 și desființarea contractului care a fost dispusă de prima instanță doar la data de 29 decembrie 2006. Doar aceste efecte trebuie să se situeze, în lumina considerentelor deciziilor Curții Constituționale, ulterior momentului intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002.

După cum a reținut inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4127 din 25 noiembrie 2010, corespondența purtată între părți în anul 1998 și 1999 și aflată la filele 56-59, respectiv la filele 290-294 din dosarul de fond, nu a dus la încetarea raporturilor contractuale, în lipsa unei soluționări amiabile a cererii de rezoluțiune a contractului formulată de pârâta sau a unei hotărâri judecătorești care să fi dispus în acest sens. Este adevărat că la momentul comunicării imposibilității de plată prin notificarea nr. 414 din 22 decembrie 1998, față de SC S.C.P.

SA era deschisă procedura falimentului, însă această împrejurare nu a condus de drept la încetarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cât timp nu s-a făcut dovada că administratorul judiciar/ lichidatorul judiciar ar fi denunțat acest contract în condițiile speciale ale art. 67 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Simpla manifestare de voință a pârâtei A.P.A.P.S. ZALĂU, exprimată prin intermediul organelor statutare, nu a condus la încetarea raporturilor contractuale, cu atât mai mult cu cât aceasta era în culpă pentru neplata la scadență a ratelor de preț. Ca atare în mod greșit a refuzat prima instanță să facă aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin. (1) și (1) 1 din O.G.

nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002 și a respins cererea reclamantei A.V.A.S. referitoare la plata daunelor-interese constând în penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17 situate în interiorul termenului de prescripție, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a completării la acest raport de expertiză (f. 267-269), penalitățile contractuale aferente ratelor 12-17 pentru perioada 21 iulie 2002 (data scadenței ratei nr. 12) – 27 octombrie 2006 (data efectuării calculului de către expert) se ridică la 98.483,4 lei, iar dobânda contractuală aferentă ratelor 12-17, pentru aceeași perioadă, este de 3083,09 lei, așa cum reiese din modul de calcul prezentat de reclamantă în anexa 2 de la fila 253 din dosarul de fond.

Curtea de apel s-a raportat la modul de calcul realizat de reclamantă, întrucât raportul de expertiză nu se referă în mod expres la calculul dobânzilor pentru perioada ce se situează în interiorul termenului de prescripție, iar pârâta nu a contestat modul de calcul prezentat de reclamantă. În considerarea dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. și față de cererea reclamantei din precizarea acțiunii introductive de la fila 279 de actualizare a dobânzii și a penalităților până la data pronunțării unei hotărâri definitive de rezoluțiune, curtea de apel a încuviințat cererea apelantei A.V.A.S. și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei daune-interese constând și în penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17, calculate în conformitate cu prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, pentru perioada 27 octombrie 2006-29 decembrie 2006, dată la care s-a dispus rezoluțiunea contractului.

Prin apelul formulat, reclamanta A.V.A.S. a mai susținut că deși nu s-a formulat o cerere reconvențională în acest sens, instanța de fond a obligat-o să restituie pârâtei suma de 26.160 lei, reprezentând avans și 2 rate de preț încasate în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, ca efect al rezoluțiunii contractului, cu ignorarea prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, care o îndreptățeau să păstreze atât avansul de 20.160 lei cât și ratele încasate în sumă de 6000 lei. Această critică este parțial întemeiată. Este adevărat că în hotărârea apelată nu se regăsește o dispoziție expresă de admitere a unei cereri reconvenționale, dispunându-se direct repunerea părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor primite de reclamanta A.V.A.S.

în urma executării parțiale a contractului, însă acest fapt nu echivalează neapărat cu inexistența în sine a cererii reconvenționale așa cum pretinde apelanta A.V.A.S. Pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU a formulat la data de 21 decembrie 2006 o cerere reconvențională care se află la fila 274 din dosar prin care a solicitat repunerea părților în situația anterioară prin obligarea reclamantei la restituirea sumei de 26.160 lei, dar instanța de fond a omis să se pronunțe în mod expres asupra acestei cereri reconvenționale. Este adevărat că nu au fost respectate dispozițiile art. 119 alin. (3) C. proc. civ. care obligă pârâtul să depună cererea reconvențională o dată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfățișare dacă are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, însă cât timp nu s-a dispus de către instanța de fond judecarea separată a acestei cereri, această cerere se impunea a fi soluționată.

În concret, prima instanță s-a pronunțat implicit asupra cererii reconvenționale dispunând restituirea prestațiilor primite. Repunerea părților în situația anterioară în cazul de față contravine însă, așa cum a subliniat apelanta A.V.A.S. prevederilor art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002, potrivit cărora în cazul desființării contractului pe cale convențională sau judiciară, Autoritatea va retine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, până la desființarea acestuia. Întrucât instanța de apel a stabilit într-un paragraf anterior că acest act normativ produce efecte asupra contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, sub acest aspect critica apelantei A.V.A.S.

a apărut ca fiind întemeiată, astfel încât a apreciat că hotărârea instanței de fond se impune a fi schimbată în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă A.P.A.P.S. ZALĂU având ca obiect restituirea sumei de 26.160 lei, reprezentând contravaloarea avansului și a primelor două rate de preț achitate. În condițiile în care desființarea contractului se situează sub imperiul prevederilor O.G. nr. 25/2002, reclamanta este în drept să rețină și să calculeze prejudiciul suferit în urma desființării contractului în raport de acest act normativ, respectiv este în drept să rețină avansul și toate ratele achitate de pârâtă în contul contractului, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G.

nr. 25/2002. Cu privire la încălcarea art. 1021 C. civ., instanța de apel a avut în vedere că răspunderea civilă contractuală este o specie cu caracter derogator de la răspunderea civilă delictuală, cu toate consecințele ce decurg de aici. Curtea de apel nu a achiesat la apărarea pârâtei potrivit căreia rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni se putea dispune doar în caz de întârziere cu 15 zile a plății avansului așa cum au convenit părțile la art. 4 lit. a) alin. (3) din contract întrucât rezoluțiunea operează în cazul neexecutării totale sau parțiale a unei obligații contractuale sub condiția ca partea din obligație neexecutată să fie considerată esențială la încheierea contractului.

Este incontestabil că neplata a 15 rate de preț din cele 17 stabilite constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica rezoluțiunea contractului, fiind lipsit de relevanță faptul că părțile nu au stipulat în mod expres că această sancțiune va opera în cazul neplății la scadență a ratelor de preț, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în orice contract sinalagmatic conform prevederilor art. 1020 C. civ. În fine, s-a considerat că nu este întemeiată nici susținerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantei nu i-ar fi deschisă calea unei acțiuni în rezoluțiune cât timp s-a stipulat obligația de plată a unor penalități de întârziere pentru neplata la termen ratelor de preț și s-a constituit un drept de gaj asupra acțiunilor pentru suma ce urma a fi achitată în rate.

Dreptul de a opta între executarea unui contract sau a unei garanții ce însoțește contractul și rezoluțiunea acestuia cu plata de daune interese aparține întotdeauna părții contractante care și-a executat propriile obligații contractuale și este prevăzut de art. 1021 C. civ., astfel că interpretarea dată de apelanta pârâtă clauzelor contractuale este contrară legii și nu poate fi primită. În cazul desființării contractului prin rezoluțiune, suntem în prezenta unei forme speciale de executare silită prin echivalent a obligațiilor contractuale, respectiv în prezenta unei forme de răspundere contractuală. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs atât reclamanta A.V.A.S., cât și pârâta A.P.A.P.S.

Zalău. Recurenta reclamantă A.V.A.S. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei criticate, admiterea în tot a acțiunii promovate de A.V.A.S. și respingerea cererii pârâtei de obligare a reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta reclamantă susține astfel că greșit a procedat instanța de rejudecare apreciind ca fiind prescris dreptul material al A.V.A.S., în ceea ce privește cererea de obligarea a pârâtei la plata daunelor interese, constând în dobândă și penalități contractuale aferente tranșelor din preț „nr. 3-11” prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, ignorând caracterul uno ictu al contractului.

Arată că excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia analizată și prin prisma dispozițiilor speciale în materie de control postprivatizare, respectiv ale art. 2 din O.G. nr. 25/2002, art. 3 lit. c) din O.G. nr. 25/2002, art. 26 2 din O.G. nr. 25/2002 și art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 489/2003, în spiritul acestor texte de lege, însăși existența pe rol a prezentului litigiu imprimând contractului în cauză caracter de contract aflat în perioada de derulare, situație în care nu se poate pune problema prescripției dreptului A.V.A.S. de a cere executarea obligațiilor asumate de cumpărător sau de a aplica sancțiunile contractuale convenite cu cumpărătorul. Prin urmare, - susține recurenta -, legiuitorul lasă la aprecierea părții care și-a executat obligațiile contractuale alegerea între a solicita desființarea contractului sau executarea acestuia, așa încât, pe cale de consecință, pârâta datorează A.V.A.S.

cu titlu de daune interese sumele astfel cum reclamanta le-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, împrejurare în care solicită respingerea excepției ca nefondate. Recurenta pârâtă A.P.A.P.S. ZALĂU își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate și a sentinței tribunalului, în sensul: - respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta A.V.A.S.

împotriva sentinței tribunalului; - admiterii apelului declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii înaintate de reclamantă pentru rezoluțiunea contractului ca fiind prescrisă, înlăturarea obligării pârâtei recurate la plata sumei de 119.114,40 lei; - admiterii recursului, modificarea deciziei curții de apel, în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata sumelor de 98.483,40 lei penalități contractuale și a sumei de 3.083,09 lei dobânzi, precum și a cheltuielilor de judecată. Solicită, de asemenea, obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta pârâtă, în motivarea recursului său, arată următoarele: În mod greșit instanța de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.680 lei reprezentând onorariu expertiză, deoarece jumătate din onorariul expertului a fost achitat de către pârâtă.

În mod eronat instanța de apel nu a reținut că dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 între F.P.S. și pârâtă este prescris. Sub acest aspect, consideră că, raportat la starea de fapt și la natura juridică a contractului, este necesar a se face distincție între prescripția dreptului la acțiune de a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și prescrierea dreptului la acțiune al vânzătoarei de a solicita executarea contractului privind plata prețului în rate și respectiv prescrierea dreptului la acțiune privind plata fiecărei rate. Având în vedere că de la data achitării ultimei rate, 20 iulie 1997, au trecut mai mult de 3 ani și că, la data de 22 decembrie 1998, reclamanta a fost notificată de către pârâta recurentă că nu va mai achita nicio sumă de bani, precum și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 15 1 din O.U.G.

nr. 88/1997 introdus prin Legea nr. 99/1999, reclamanta putea cere rezoluțiunea contractului dacă cumpărătorul nu achită două rate succesiv și luând în considerare data introducerii acțiunii în rezoluțiunea contractului, respectiv 3 iunie 2005, – recurenta pârâtă susține că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune al reclamantei, pentru a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, este prescris. Instanța de apel a acordat penalități și dobânzi pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006 într-un cuantum total greșit, întrucât conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și a calculelor reclamantei, penalitățile calculate pe această perioadă sunt de 863,04 lei, iar dobânda aferentă este de doar 47,94 lei.

Drept urmare, solicită înlăturarea obligării sale la plata sumei de 119.114,40 lei cu titlu de despăgubiri, a sumei de 98.483,40 lei penalități și a sumei de 3.083,09 lei, dobânzi pe perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006. Recurenta pârâtă precizează, de asemenea, că dispozițiile O.G. nr. 25/2002 sunt aplicabile contractelor de privatizare în derulare și cu privire la efectele acestora după data apariției actului normativ și la societățile comerciale care desfășurau o activitate normală, or, contractul dintre reclamantă și pârâtă a încetat să mai producă efecte datorită stării de faliment a SC S.C.P. SA, ascunsă pârâtei recurente la data încheierii contractului și ca urmare a notificării reclamantei intimate.

În ce privește recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., se constată următoarele: Recurenta reclamantă critică hotărârea pronunțată de instanța de apel, susținând în esență că greșit aceasta a apreciat ca fiind prescris dreptul la acțiune al A.V.A.S. contra pârâtei privind plata daunelor interese, respectiv a dobânzii și penalităților contractuale aferente tranșelor de preț nr. 3-11. Critica astfel formulată și dezvoltată în susținerea recursului de către reclamantă nu este întemeiată. Dobânda și penalitățile contractuale au în mod cert natura juridică a unor drepturi accesorii dreptului de a percepe prețul acțiunilor, dar reclamanta poate pretinde plata acestor drepturi accesorii numai în măsura în care se află în interiorul termenului de prescripție pentru a solicita și plata ratelor de preț la care se raportează aceste drepturi accesorii.

Prin urmare, corect s-a apreciat că, în speță, nașterea acestor drepturi este dependentă de eșalonarea prețului pe parcursul mai multor ani, respectiv de înregistrarea unor întârzieri în plata ratelor scadente și, luând în considerare graficul de eșalonare a ratelor de preț, cuprins în Capitolul 4 punctul b din contractul nr. 645/1995 de vânzare-cumpărare de acțiuni, s-a reținut judicios că doar ratele de preț nr. 12-17 au devenit exigibile în intervalul de 3 ani ce a precedat momentul introducerii acțiunii, ratele 3-11 situându-se în afara termenului general de prescripție de 3 ani.

Se constată astfel, contrar susținerilor recurentei reclamante, că instanța de apel a supus analizei excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pornind chiar de la caracterul uno ictu al contractului și având în vedere că dreptul la acțiune se naște la momentul la care obligația debitorului de plată în rate a lucrului cumpărat a devenit exigibilă, - reținând că aceste chestiuni au fost tranșate prin îndrumările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de casare nr. 2174 din 29 septembrie 2009 și, ca atare, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. au caracter obligatoriu. De asemenea, instanța de apel a procedat la soluționarea acestui capăt de cerere și cu respectarea celorlalte dispoziții legale aplicabile în cauză și a stabilit corect că în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 21 alin. (1) și (1) 1 din O.G.

nr. 25/2002 modificată prin Legea nr.506/2002, aceste prevederi legale impunându-se a fi aplicate însă numai pentru plata daunelor-interese constând în penalități și dobânzi contractuale aferente ratelor de preț nr. 12-17 situate în interiorul termenului de prescripție, nu și ratelor 3-11. Drept urmare, se reține că nu i se poate reproșa curții de apel că a aplicat greșit legea sau că a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nu și-a motivat hotărârea, - în sensul menționat de recurenta reclamantă, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. – atunci când instanța în mod corect a admis excepția dreptului la acțiune privind cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor interese constând în dobânda și penalitățile contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11, prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, cu consecința respingerii ca prescrisă a cererii reclamantei A.V.A.S.

referitoare la plata dobânzii și penalităților contractuale aferente ratelor de preț nr. 3-11. În ce privește recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU, se constată următoarele : Susținerea recurentei pârâte potrivit căreia în mod greșit instanța de apel a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.680 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, în condițiile în care jumătate din onorariul expertului a fost achitat de către pârâtă se dovedește a fi neîntemeiată, întrucât din actele dosarului se constată că onorariul de expertiză în discuție a fost achitat de ambele părți și instanța soluționând apelurile părților, în raport de dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc.

civ., le-a obligat pe fiecare în parte la plata cheltuielilor de judecată, respectiv pe recurenta pârâtă la plata către reclamantă a onorariului de expertiză în sumă de 1.680 lei pe care aceasta din urmă l-a achitat, urmare admiterii apelului său, cu consecința admiterii în parte a acțiunii. Recurenta pârâtă critică decizia recurată susținând și că în mod eronat instanța de apel nu a reținut că dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995 este prescris, dar instanța de recurs examinând susținerile recurentei pârâte și sub acest aspect, constată că acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Se observă astfel că instanța de apel a avut în vedere că prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune, iar conform dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, atunci când dreptul este supus unui termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul și a reținut corect că în speță dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data exigibilității ultimei rate a prețului eșalonat la plată, preț ce trebuie privind ca un tot unitar, dar afectat de termene succesive, ultima rată devenind exigibilă la data de 10 ianuarie 2005. Ca urmare, se constată că dreptul reclamantei de a solicita rezoluțiunea contractului s-a născut la data exigibilității ultimei rate, respectiv la 10 ianuarie 2005, iar acțiunea în rezoluțiune, înregistrată de reclamantă la data de 2 iunie 2005, a fost introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani, așa încât apărările recurentei pârâte sub acest aspect, prin care aceasta susține că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris, nu pot fi primite.

Se mai constată că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 1021 C. civ., în sensul că dreptul de a opta între executarea unui contract sau a unei garanții ce însoțește contractul și rezoluțiunea acestuia cu daune interese aparține întotdeauna părții care și-a executat propriile obligații contractuale, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă în orice contract sinalagmatic și nefiind necesar, prin urmare, a se fi stipulat expres în contract că această sancțiune va opera în cazul neplății la scadență a ratelor de preț. În aceste împrejurări, corect s-a reținut de către instanța de apel că neplata a 15 rate de preț, din cele 17 stabilite constituie o neexecutare suficient de importantă pentru a justifica rezoluțiunea contractului, solicitată de reclamantă în cadrul termenului de prescripție.

Ultima critică formulată de recurenta pârâtă vizează greșita ei obligare la plata penalităților și dobânzilor pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006, respectiv a sumelor de 98.483,40 lei penalități și 3.083,09 lei dobânzi aferente ratelor 12-17; de asemenea, greșita obligare la plata sumei de 119.114,40 lei cu titlu de despăgubiri. În ce privește suma de 119.114,40 lei, ambele instanțe au apreciat corect că această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă, - ca fiind suma încasată de recurenta pârâtă urmare lichidării voluntare a societății și reprezentând contravaloarea unui număr de 39.675 acțiuni gajate în favoarea reclamantei – și au dispus restituirea acesteia către reclamantă.

În ce privește penalitățile de întârziere și dobânzile acordate de instanța de apel pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006, susținerea recurentei pârâte potrivit căruia acestea au fost acordate într-un cuantum greșit, acesta fiind mult mai mic nu este întemeiată, întrucât din examinarea actelor dosarului, se constată că la stabilirea cuantumului lor, instanța a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, completarea la acest raport, precum și modul de calcul prezentat de reclamantă, însușit de instanță și necontestat de pârâtă, referitor la calculul dobânzilor pentru perioada situată în interiorul termenului de prescripție, la care raportul de expertiză nu s-a referit în mod expres.

Cu privire la susținerile legate de reținerea greșită a incidenței în cauză a O.G. nr. 25/2002, sub acest aspect dispozițiile acesteia neputând fi aplicate retroactiv, se constată că nu sunt întemeiate, deoarece instanța de apel a reținut corect că dispozițiile art. 21 alin. (1) și (1) 1 din acest act normativ, așa cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 506/2002 sunt aplicabile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 645 din 17 noiembrie 1995, aflat în derulare, pentru efectele produse de acesta după intrarea în vigoare, respectiv la data de 26 iulie 2002. Situația reținerii de la cumpărător a tuturor sumelor achitate de acesta în contul contractului reprezentând, după caz, avans, dobânzi, penalități achitate cu orice titlu, până la desființarea acestuia a fost reglementată prin dispozițiile art. 21 din O.G.

nr. 25/2002, iar prin dispozițiile art. 21 alin. (1 1 ) lit. a) s-a prevăzut că în cazul desființării contractului, pentru prejudiciile cauzate A.V.A.S., cumpărătorul este obligat la plata daunelor-interese constituite din sumele reprezentând dobânzile și penalitățile datorate pentru ratele scadente și neachitate până la data desființării contractului, precum și penalitățile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligații contractuale. În fine, susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia contractul dintre reclamantă și pârâtă a încetat să mai producă efecte datorită stării de faliment a SC S.C.P.

SA și ca urmare a notificării recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât aceste împrejurări nu sunt de natură să conducă la încetarea de drept a raporturilor contractuale dintre părți, în lipsa unei soluționări amiabile a cererii de rezoluțiune a contractului formulată de pârâtă sau a unei hotărâri judecătorești care să fi dispus în acest, - cu atât mai mult cu cât pârâta se afla în culpă pentru neplata la scadență a ratelor de preț. Ca atare, critica recurentei pârâte privind greșita ei obligare la plata penalităților și dobânzilor pentru perioada 27 octombrie 2006 – 29 decembrie 2006 se dovedește a fi de asemenea neîntemeiată. Astfel fiind, față de considerentele mai sus arătate, reținându-se că niciuna dintre recurente nu a formulat critici întemeiate, care în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. să justifice modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză de reclamanta A.V.A.S. și pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREȘTI și de pârâta A.P.A.P.S. ZALĂU împotriva deciziei civile nr. 128 din 23 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2012.