ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 654/2012

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 95/ P din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul penal nr. 2206/103/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului I.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. l-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive efectuată de la data de 17 martie 2011 și până la data pronunțării prezentei sentințe, respectiv 21 septembrie 2011. S-a luat act că partea civilă F.I. a renunțat la daunele morale solicitate. S-a constatat că partea vătămată F.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleși. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 2500 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere că sub numărul 2206/103 din 11 mai 2011, a fost înregistrat la această instanță, rechizitoriul nr. 98/P/2010 din 10 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.G., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În actul de sesizare al instanței s-a reținut că, începând cu luna ianuarie 2010, de aproximativ 6-7 ori, în timp ce inculpatul se afla în locuință doar cu minorul F.M.G., în vârstă de 10 ani, a început să se joace cu acesta, să-l mângâie, să-l sărute, apoi să-i sugă organul sexual, după care i-a introdus penisul în gura minorului, ducând la bun sfârșit un act sexual complet, fără ca minorul să fi fost în măsură să-și fi exprimat voința.

În ședința publică din data de 01 iunie 2011, F.I. reprezentantul legal al minorului, s-a constituit parte civilă în cauză în numele și pentru fiul său minor, cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale. Ulterior, la data de 11 iunie 2011, victima F.M.G. a decedat. Urmarea acestui fapt, a fost introdusă în cauză și mama minorului F.L., alături de tatăl minorului, ambii în calitate de părți civile. În ședința publică din data de 31 august 2011, partea civilă F.I. a declarat că renunță la pretențiile civile formulate în cauză, iar F.L. a declarat că nu se constituie partea civilă întrucât copilul a decedat iar suferința părinților nu poate fi acoperită prin plata unor daune morale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe : procesul-verbal de cosemnare a plângerii și denunțului oral efectuat de F.I., procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică anexă, declarațiile părți vătămate F.M.G., copia certificatului de naștere al părții vătămate, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 20 aprilie 2010 efectuat inculpatului de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, declarațiile martorilor F.I., F.L., A.V., H.D., A.B.l., I.R., H.L., A.C., P.C., B.I., D.G.C., S.L., S.M., C.V. și declarațiile inculpatului. La primul termen de judecată, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în rechizitoriu, cunoaște și își însușește probele administrate la urmărirea penală și solicită ca judecarea cauzei să se facă pe baza acestora.

În temeiul art. 320 ind. 1 C. proc. pen., instanța a admis cererea pentru procedură simplificată formulată de inculpat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele: În luna ianuarie 2010, victima F.M.G. avea vârsta de 8 ani și locuia împreună cu fratele său F.C.A., în vârstă de 7 ani, în casa părinților săi de pe raza comunei Bara, jud. Neamț. Părinții victimei, F.I. și F.L., nu aveau o ocupație stabilă și pentru a-și câștiga existența lucrau în mod ocazional atât la cetățenii din comună, cât și în diferite zone agricole dezvoltate din tară, care aveau nevoie de forță de muncă. În luna ianuarie 2010, F.I., tatăl celor doi minori, a plecat la muncă la o fermă în județul Vrancea la tăiat de vie, astfel încât copiii au rămas în grija soției sale.

Însă, F.L., mama minorilor, s-a îmbolnăvit și a fost nevoită să se interneze în Spitalul Mun. Roman împreună cu un alt copil minor rezultat din căsătoria celor doi soți, astfel încât cei doi băieți au fost lăsați în grija inculpatului I.G., care locuia în aceeași comună și era cunoscut sub numele de P.G. Acesta din urmă a fost călugăr la Mănăstirea Bistrița, iar de câțiva ani s-a retras pe raza comunei Bara, jud. Neamț, unde locuia în imobilul bunicii sale situat lângă pădure, într-o gospodărie pe care și-o administrează singur. Inculpatul s-a îngrijit de minorii F.M.G. și F.C.A., cărora Ie-a oferit hrană zilnică și un adăpost câteva luni de zile. Începând din luna ianuarie 2010, în timp ce inculpatul era singur în locuință împreună cu minorul F.M.G.

a început să se joace cu acesta, îl mângâia, îl dezbrăca de haine, îl săruta, apoi se dezbrăca și el, așezându-se pe pat, după care îi sugea organul sexual. Imediat după aceea, inculpatul își introducea penisul în gura minorului, ducând la bun sfârșit un act sexual complet, fără ca minorul să fie în măsură a-și exprime voința. Pentru a încerca să acopere cele întâmplate, inculpatul i-a spus minorului, că totul este un secret și nu are voie să relateze nimănui episoadele intime desfășurate. Acest lucru s-a întâmplat de aproximativ 6-7 ori, în perioada ianuarie - martie 2010. După ce tatăl minorilor s-a întors de la muncă, a aflat în mod întâmplător de conduita inculpatului, motiv pentru care a solicitat efectuarea cercetărilor în cauză și tragerea la răspundere penală a lui I.G.

În timpul cercetărilor, minorul F.C.A. a precizat că și lui i s-a întâmplat același lucru ca și fratelui său, fără a relata vreunei alte persoane sau chiar părinților săi. În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut doar săvârșirea faptei asupra minorului F.M.G., infirmând toate celelalte aspecte invocate de celălalt minor, F.C.A., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. La data de 11 iunie 2011, ambii minori au decedat. Din raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 20 aprilie 2010, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, rezultă că inculpatul prezintă diagnosticul de pedofilie și a avut discernământul critic prezent în raport de fapta comisă.

În drept, fapta inculpatului I.G. de a fi întreținut în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie-martie 2010, acte sexuale de orice natură prin constrângerea unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani, sau profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prevăzut de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Chiar dacă inculpatul nu l-a constrâns pe minor să întrețină cu el relații sexuale orale, minorul s-a aflat în imposibilitate de a-și exprima voința sau de a se apăra, situație de care inculpatul s-a folosit. Raportat la încadrarea juridică menționată, s-a avut în vedere împrejurarea că a fost admisă cererea formulată de inculpat, privind judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind.

1 C. proc. pen. În baza textelor de lege menționate și a dispozițiilor art. 345 C. proc. pen., instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate, la individualizarea căreia au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, modalitatea de comitere, numărul repetat al actelor sexuale care au intrat în conținutul infracțiunii continuate, persoana și vârsta victimei, precum și urmările produse, atât asupra victimei cât și în rândul comunității în care părțile locuiau. Referitor la conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, s-a reținut că acesta este relativ tânăr, nu are antecedente penale și a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în circumstanțiere, respectiv M.I.

și D.G.C., cât și din declarațiile extrajudiciare depuse la dosarul cauzei, astfel că în favoarea acestuia a fost reținută și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând ca pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. În consecință, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală cu închisoarea, având în vedere gravitatea faptei, pedeapsă care a fost redusă atât ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 ind. 1 C. proc. pen., cât și ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, începând cu data de 17 martie 2011 și până la zi. Referitor la latura civilă a cauzei, s-a luat act că partea civilă F.I. a renunțat la daunele morale solicitate și s-a constatat că partea vătămată F.L. nu s-a constituit parte civilă. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleși.

Ca o consecință a condamnării, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticile formulate împotriva sentinței apelate precum și solicitările inculpatului fiind expuse în detaliu în preambulul prezentei decizii. Procedând la verificarea sentinței apelate în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate Curtea a reținut următoarele: Motivele de apel expuse de apărătorii inculpatului vizează reducerea cuantumului pedepsei precum și aplicarea dispozițiilor art. 86 ind. 1 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Se reține că prima instanță a aplicat în cauză prevederile art. 320 ind. 1 alin. (7) C. proc. pen., respectiv a aplicat față de recunoașterea vinovăției de către inculpat, o pedeapsă în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus cu o treime, potrivit dispozițiilor procedurale menționate și ca efect al reținerii de circumstanțe atenuante. Curtea a apreciat că prima instanță a dovedit o clemență deosebită față de inculpat în condițiile în care faptele acestuia prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat. În acest sens s-a avut în vedere că inculpatul a întreținut în mai multe rânduri, în perioada lunii ianuarie 2010 acte sexuale orale cu un copil în vârstă de 10 ani.

Simpla enunțare a acestor fapte conduce în mod evident la stabilirea unui grad de pericol social extrem. În cauză existând însă circumstanțe care contribuie la evidențierea unei periculozități deosebite a inculpatului, nicidecum la atenuarea vinovăției acestuia, așa cum se invocă în apărarea acestuia. În acest sens s-a arătat că inculpatul a profitat de situația dificilă în care se afla victima actelor sale de pedofilie, respectiv de faptul că părinții acestuia aveau o situație materială precară, tatăl fiind nevoit să plece la o fermă agricolă din județul Vrancea pentru a realiza venituri. În condițiile în care mama minorului s-a îmbolnăvit și s-a dispus internarea în spital a acesteia victima împreună cu fratele ei au fost lăsați în grija inculpatului, inclusiv pe considerentul că acesta fusese călugăr, fiind cunoscut în sat ca P.G.

și prezenta așadar încredere în colectivitate. Împrejurarea că victima și fratele acestuia nu au beneficiat de o îngrijire părintească adecvată, acest aspect contribuind ulterior la decesul minorilor, fără legătură cu prezenta cauză, a fost invocată de apărare. Curtea a considerat însă, în contradicție deplină cu apărarea formulată că aspectul prezentat este net defavorabil inculpatului, acesta profitând de lipsa de îngrijire a victimei.

O altă apărare a vizat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de perversiuni sexuale, sancționată cu limite de pedeapsă mai blânde, însă în acest sens a fost avută în vedere decizia în interesul legii nr. 111/2005 în care se arată că prin actul sexual de orice natură, susceptibil de a încadrat în infracțiunea de viol, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de se apăra sau de a-și exprima voința. S-a apreciat că actele sexuale orale întreținute de inculpat cu victima în persoana unui băiețel de numai 10 ani se circumscriu așadar cu evidență încadrării juridice prevăzute de art. 197 C. pen., întrucât acestea au fost întreprinse prin folosirea sexului asupra unei persoane care nu și-a putut exprima voința, datorită vârstei fragede.

În consecință, față de aspectele relevate s-a apreciat că nu se impune sub nici o formă diminuarea cuantumului pedepsei principale aplicate, cu atât mai puțin nu poate fi luată în discuție suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, scopul educativ - preventiv al pedepsei neputând a fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului. Ca efect al menținerii condamnării dispusă de prima instanță, a fost menținută starea de arest preventiv a apelantului - inculpat., și în conformitate cu prevederile art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă în continuare starea de arest preventiv a inculpatului de la data pronunțării sentinței apelate, respectiv 21 septembrie 2011 la zi. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul I.G.

Prin motivele depuse în scris la dosarul cauzei de către apărătorul ales al acestuia și susținute oral în ședință publică, au fost reiterate criticile formulate în fața instanței de apel, critici ce au fost enunțate în partea introductivă a deciziei. Cu prilejul ultimului cuvânt, inculpatul I.G., și-a retractat declarația de vinovăție dată în fata instanței de fond. Înalta Curte, a procedat la ascultarea inculpatului, susținerile acestuia fiind consemnate în declarație separată atașată la dosar. Reprezentantul parchetului și apărătorul ales al inculpatului, față de declarația de retractare a vinovăției formulată de inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței Tribunalului Neamț și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț în vederea începerii cercetării judecătorești.

Examinând recursul declarat prin prisma acestei critici, Înalta Curte, a apreciat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Astfel fapta inculpatului constând în aceea că a întreținut în mai multe rânduri, în perioada lunii ianuarie 2010 acte sexuale orale cu un copil în vârstă de 10 ani, respective acte sexuale orale întreținute de inculpat cu victima în persoana unui băiețel de numai 10 ani se circumscriu încadrării juridice prevăzute de art. 197 C. pen. Mai mult decât atât, victima inculpatului era un copil de numai 10 ani care nu și-a putut exprima voința, datorită vârstei fragede. Așadar, încadrarea juridică dată faptei este corectă neexistând nici un motiv de schimbare a acesteia așa cum a solicitat inculpatul.

Cu privire la reindividualizarea pedepsei, instanța de recurs apreciază că nici această critică nu este fondată. Astfel, în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor și circumstanțele atenuante sau agravante ca și criterii de individualizare alăturate și distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale. Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei si persoana infractorului, se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar.

Potrivit concepției ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conținut propriu, deosebit de al celuilalt. Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esența acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului. Când face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen.

are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă. Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obțină intimidarea, și în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze și mai ales să-l reeduce. Instanța de fond, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului a avut în vedere, față de cele reținute anterior, circumstanțele personale ale acestuia, ceea ce a condus astfel cum s-a arătat mai sus la aplicarea unei pedepse, în cuantumul mai sus reținut, arătând: că inculpatul I.G.

a întreținut în mai multe rânduri, în perioada lunii ianuarie 2010 acte sexuale orale cu un copil în vârstă de 10 ani. Simpla enunțare a acestor fapte conduce în mod evident la stabilirea unui grad de pericol social extrem. În cauză existând însă circumstanțe care contribuie la evidențierea unei periculozități deosebite a inculpatului, nicidecum la atenuarea vinovăției acestuia, așa cum se invocă în apărarea acestuia. În acest sens s-a arătat că inculpatul a profitat de situația dificilă în care se afla victima actelor sale de pedofilie, respectiv de faptul că părinții acestuia aveau o situație materială precară, tatăl fiind nevoit să plece la o fermă agricolă din județul Vrancea pentru a realiza venituri.

Înalta Curte reține însă că scopul pedepselor poate fi atins numai prin menținerea pedepsei cu închisoarea, într-un cuantum stabilit corect de către instanța de fond și menținută în apel, limite care au fost reduse cu 1/3 în urma aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, apreciindu-se, de asemenea, că acest scop poate fi atins, față de cele reținute anterior, numai prin privare de libertate. Cu privire la critica vizând retractarea declarației de vinovăție formulată de inculpat cu prilejul ultimului cuvânt, instanța de recurs reține că și aceasta este nefondată. Astfel, la primul termen de judecată la instanța de fond, inculpatul I.G.

a declarat că recunoaște săvârșirea faptelor, solicitând, conform art. 320 1 C. proc. pen., ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște și le însușește. Având în vedere această declarație și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluționării cauzelor, text potrivit căruia, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanța a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți. Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia. În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și art. 340-344 se aplică în mod corespunzător. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viată. În caz de respingere a cererii, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că Tribunalul Neamț a constatat că este competent și legal sesizat să judece cauza de față, inculpatul nu este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa detențiunii pe viață, inculpatul a declarat personal înainte de citirea actului de sesizare că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, instanța a mai reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt legal administrate. Din probe a rezultat că starea de fapt corespunde cu cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat.

Pe de altă parte, în situația în care instanța de recurs ar trece peste aceste aspecte, există riscul ca în soluționarea cauzei în procedura obișnuită, inculpatului să-i fie încălcat principiul non reformatio in pejus, ceea ce nu este permis. Așadar, rezultă că, instanța de fond la soluționarea cauzei a respectat exigențele impuse de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., acordul de voință al inculpatului a fost liber exprimat în prezența apărătorului ales și în raport de aceste precizări, Înalta Curte reține că la acest moment procesual, respectiv în recurs, inculpatul nu mai poate retracta declarația de vinovăție care are caracter irevocabil. Față de aceste considerente, în baza art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc.

pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 142 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie. Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului I.G., durata arestării preventive de la 17 martie 2011 la 07 martie 2012. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 142 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală cauze minori și familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului I.G., durata arestării preventive de la 17 martie 2011 la 07 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 martie 2012.