ÎCCJ, Decizia nr. 47/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1995

din 24 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.A. Inotești

împotriva rezoluției nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, și

s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistrații M.C.I., M.L.B.M.,

E.P. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, M.D., A.M.R. –

judecători la Curtea de Apel Ploiești, C.G. – judecător la Tribunalul Prahova,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și S.E. și E.M.

,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 5257/2539/II-2/2009

din 25 mai 2009.

Procurorii au

stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile

de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare

intereselor legale ale petentei .

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

petenta S.A. Inotești

a formulat, în

termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată

prin sentința nr. 1995 din 24 noiembrie 2009 a Secției Penale a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că

intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu

legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale,

petenta

S.A. Inotești

a

declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petentă nu este fondat.

Din

analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații magistrați M.C.I.,

M.L.B.M., E.P. – judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, M.D., A.M.R.

– judecători la Curtea de Apel Ploiești, C.G. – judecător la Tribunalul

Prahova, ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar intimații S.E. și E.M.

,

ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a

infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 63 alin. (3) C. proc. pen., soluția pronunțată de magistrați,

pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în

urma examinării lor și nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârșirii

vreunei fapte prevăzute de legea penală.

În speță, intimații

magistrați judecători au pronunțat o hotărâre, în concordanță cu probatoriile

administrate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Simpla împrejurare că

petenta este nemulțumită de soluția adoptată într-o cauză nu constituie motiv

pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o, atâta timp

cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceștia ar fi

săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție

sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuțiile de serviciu, soluțiile

pronunțate de magistrații judecători putând fi supuse controlului prin

intermediul căilor de atac.

După epuizarea căilor

de atac nici un alt organ nu poate pune în discuție autoritatea acestor decizii

ale magistraților, o eventuală punere în discuție ar însemna reluarea unor

chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.

Mai mult decât

instanța penală sesizată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., nu

se poate substitui instanțelor de control judiciar și în consecință nu se poate

pronunța asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de o altă

instanță.

În ceea ce privește

afirmațiile făcute de recurenta petentă cu privire la infracțiunile de fals și

uz de fals ce ar fi putut fi săvârșite de intimații S.E. și E.M., Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată că aceste afirmații nu sunt

însoțite de date ori indicii pertinente, ele având caracterul unor presupuneri

fără suport probator sau indicativ de probe în sensul celor afirmate, de simple

delațiuni din partea acesteia.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații magistrați

judecători, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare

a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de aceștia.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentei împotriva rezoluției

nr. 1181/P/2008 din 16 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și

temeinică.

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat

de

petenta

S.A. Inotești

împotriva

sentinței primei instanțe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta S.A. INOTEȘTI împotriva sentinței nr. 1995

din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr.5320/1/2009.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.