ÎCCJ, Decizia nr. 493/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1100 din 25 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.L. împotriva ordonanței nr. 1311/P/2008 din 4 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută ordonanța atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petenta, membru fondator al Asociației D.P. SA Tulcea, a formulat plângere penală împotriva numiților P.Ș., senator UDMR, P.C., fost președinte la Tribunalul Tulcea, A.E., notar, S.D., notar, A.C., avocat, S.G., avocat, M.P.

și S.N., directori generali, solicitând a se efectua cercetări față de aceștia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. și art. 292 C. pen. În motivarea plângerii petenta a susținut că aceste infracțiuni au fost comise cu ocazia întocmirii actelor de constituire ale asociației și ale actelor adiționale la Statut, actul adițional nr. 2587 din 12 octombrie 1998 conținând modificări nesupuse votului validării Adunării Generale și necuprinse în procesul-verbal din 12 octombrie 1998, fapt pentru care, în accepțiunea sa, ar constitui fals intelectual. S-a arătat că susținerea de către avocatul A.C.

a admiterii modificării Statutului a componenței Consiliului de Administrație și înregistrarea acestor modificări în registrul persoanelor juridice, precum și admiterea unei astfel de cereri de către președintele tribunalului, P.C., ar constitui abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Cu privire la notarii A.E. și S.D., petenta a arătat că aceștia se fac vinovați de comiterea infracțiunii de fals intelectual cu prilejul autentificării modificărilor la statutul asociației. Cu privire la senatorul P.Ș., petenta a susținut că este nemulțumită de conținutul adresei nr. 111347 din 4 iulie 2000 înaintată de acesta Tribunalului Tulcea.

Prin ordonanța nr. 1311/P/2008 din 4 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de: P.Ș., senator în Parlamentul României, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., întrucât s-a stabilit că fapta nu este prevăzută de legea penală; a fost declinată cauza cu privire la ceilalți făptuitori în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în vederea continuării și definitivării cercetării penale sub aspectele învederate. Pentru a dispune această soluție, parchetul a avut în vedere că fostul secretar de stat P.Ș.

a acționat în cadrul legal, avizul modificărilor la statut fiind dreptul său derivat din atribuțiile de serviciu, iar avizul trimis instanței de către intimat nu a fost determinant la adoptarea soluției, el fiind analizat în coroborare și cu celelalte probe administrate în cauză, fapt pentru care s-a apreciat că fapta reclamată nu este prevăzută de legea penală. Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta, aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 11919/6113/II/2/2009 din 17 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Cu privire la plângerea adresată instanței potrivit art. 278 1 C. proc.

pen. (în care petenta a arătat că este nemulțumită de modul în care s-a desfășurat activitatea procurorului, care nu a solicitat fișa postului numitului P.Ș. și că soluția de disjungere și declinare a competenței de soluționare a cauzei cu privire la ceilalți făptuitori este nelegală, netemeinică, neefectuându-se o cercetare temeinică) prima instanță a reținut că este neîntemeiată. S-a argumentat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de P.Ș. este legală și temeinică, actele premergătoare efectuate în cauză stabilind că faptele penale reclamate de petiționara M.L. nu există în materialitatea lor. S-a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul P.Ș., în calitatea sa de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației a înaintat Tribunalului Tulcea, în cadrul dosarului nr. 1264/2000 adresa nr. 111347 din 4 iulie 2000 cu următorul cuprins: „urmare adresei dvs. înregistrată la M.A.A.

cu nr. 111371/2000 vă facem cunoscut că am analizat Statutul Asociației D.P. SA Tulcea, actul adițional autentificat cu nr. 1652/2000, actul adițional autentificat cu nr. 1240/1999, actul adițional autentificat cu nr. 2848/1998 și actul adițional autentificat cu nr. 2587/1998 la acest statut și în consecință suntem de acord cu funcționarea asociației cu condiția ca aceasta să-și desfășoare activitatea non profit, potrivit legii”. Astfel, s-a apreciat că intimatul a înaintat această adresă cu titlu de aviz către Tribunalul Tulcea instanța învestită cu soluționarea cauzei pronunțând o soluție, în raport cu toate actele existente la dosar și nu numai în funcție de acest aviz emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, emiterea avizului în virtutea funcției pe care o deținea în Ministerul Agriculturii și Alimentației, neputând constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

raportat la art. 248 1 C. pen. Avizul înaintat instanței de judecată a fost dat în virtutea atribuțiilor de serviciu, în condiții de strictă legalitate, iar faptul că petiționara este nemulțumită de conținutul avizului nu poate antrena tragerea la răspundere penală a intimatului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor scrise (filele 15 -19 și 76 – 80 dosar recurs) pentru comiterea de persoanele reclamate a infracțiunilor imputate, necercetarea actelor relevante, încălcarea normelor relevante de către procurori și neefectuarea unei urmăriri penale reale. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, referitoare la inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile arătate în norma anterior menționată. În speța de față, nemulțumită fiind de înregistrarea unor mențiuni referitoare la asociația al cărei fondator era, petenta a formulat plângere penală împotriva persoanelor considerate ca implicate într-o activitate pretins nelegală.

Cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei și, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. b) C. proc. pen., astfel ca s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Din verificarea actelor dosarului se constată că soluția dispusă este legală și temeinică, deoarece activitatea desfășurată de intimat, care presupunea avizarea unor modificări ale statutului asociației a cărei fondator era petenta, chiar dacă a nemulțumit-o pe aceasta, nu poate constitui, prin ea însăși, infracțiune, în absența dovedirii îndeplinirii condițiilor privind conținutul constitutiv al acesteia.

În speță, intimatul s-a limitat la a-și exercita funcția și atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, activitatea desfășurată neputând fi circumscrisă, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea sa penală. Nemulțumirile petentei se impuneau a fi invocate pe calea contestării actelor administrative apreciate ca nelegale, singura procedură aptă a conduce, eventual, la modificarea acestora, parcurgerii procedurii legale indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanță a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată. Așa fiind, nu pot fi primite criticile invocate în recurs de către petentă, deoarece actele premergătoare efectuate au fost suficiente pentru a întemeia soluția de netrimitere în judecată, iar soluția dispusă de prima instanță a avut în vedere, în limitele devoluării cauzei [stabilite de dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen.] materialul dosarului. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.L. împotriva sentinței nr. 1100 din 25 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1248/1/2010. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.