ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2743/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SA Tulcea a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză:

- să dispună anularea în tot a actului administrativ - răspuns la plângerea prealabilă administrativă din 23.05.2014, materializat în adresa din 06.06.2014 emisă de pârâtă;

- să constate calitatea sa de serviciu public asimilat autorităților publice, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) teza ultimă din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, astfel cum a fost modificată prin art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006, republicată;

- să constate că, în această calitate, se încadrează în excepția prevăzută de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, republicată, în sensul că nu este obligată să constituie garanții în cazul înlesnirilor la plată sub forma eșalonării, prin derogare de la prevederile art. 126 din O.G. nr. 92/2003, republicată;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul art. 451 și următoarele din noul C. proc. civ.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 172 din 08.10.2014, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, precum și acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC "A." SA Tulcea, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată cuprinde considerente contradictorii, străine de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Prima instanță a interpretat eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atunci când a apreciat că noțiunea de "autoritate publică asimilată", definită de acest text normativ, "nu poate fi folosită decât în contextul acestei legi, respectiv pentru a delimita sfera contenciosului administrativ și, în niciun caz, nu poate fi extinsă altor situații, neprevăzute expres în lege."

* Recurenta precizează că are calitatea de "serviciu public asimilat autorităților publice" și se încadrează în excepția reglementată de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, putând beneficia de eșalonarea datoriilor către bugetul de stat și bugetele locale, fără constituirea unor garanții, prin derogare de la prevederile art. 126 din O.G. nr. 92/2003, republicată.

4.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunzând la motivele de recurs, partea a precizat următoarele:

- adresa din 06.06.2014 emisă de ANAF nu este act administrativ, ci reprezintă punctul de vedere al direcției de specialitate la adresa formulată de reclamantă, înregistrată în 23.05.2014, prin care i s-au solicitat informații cu privire la posibilitatea de a beneficia de eșalonare la plata datoriilor fiscale;

- recurenta este înființată în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care nu se încadrează în excepția menționată de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare în care a menționat faptul că prima instanță a calificat adresa analizată ca fiind un administrativ, iar partea adversă nu a contestat această soluție.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28.10.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Părțile au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de ședință din data de 09.03.2016, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 09.03.2016.

Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2016, instanța de recurs a admis cererea formulată de recurentă, în baza art. 519 C. proc. civ., și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu următoarele întrebări:

De asemenea, instanța a dispus suspendarea judecății recursului până la pronunțarea hotărârii prealabile asupra problemelor de drept invocate de recurentă.

După pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 28 din 24.04.2014 în Dosarul nr. x/2017, cauza a fost repusă pe rol.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, adresa din 06.06.2014 prin care intimata-pârâtă i-a comunicat faptul că: "instituțiile publice exceptate de la constituirea de garanții sunt cele definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare și nu cele definite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (...); având în vedere faptul că SC "A." SA Tulcea este înființată în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, fiind supusă regimului prevăzut de această lege, aceasta nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, cu modificările și completările ulterioare și, ca atare, pentru a beneficia de acordarea înlesnirilor la plată a obligațiilor fiscale, trebuie să constituie garanții, potrivit prevederilor art. 9 din același act normativ."

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, având în vedere următoarele argumente juridice;

- partea nu poate fi asimilată unei instituții publice, întrucât ea nu aplică regulile bugetare - instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale - ci funcționează ca societate comercială, fiind supusă normelor generale de funcționare privind persoanele juridice de drept privat;

- împrejurarea că acționariatul reclamantei este format din autorități/instituții publice nu este de natură a imprima același caracter și societății comerciale constituite prin aportul lor, aceasta fiind o entitate distinctă, cu patrimoniu diferit de cel al acționarilor și cu reguli de funcționare diferite;

- faptul că societatea prestează un serviciu public, chiar în gestiune delegată, nu prezintă niciun fel de relevanță sub aspectul calificării acesteia ca fiind o instituție publică.

Instanța de control nu poate împărtăși soluția judecătorului fondului pentru că reflectă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative incidente în speță, fiind fondat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată (în vigoare în perioada de referință), următoarele categorii de contribuabili nu sunt obligate să constituie garanții în cazul solicitării eșalonărilor la plată a obligațiilor fiscale: "instituțiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, după caz."

Art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, prevede că sunt instituții publice locale: "comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele municipiului București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora."

Prin Decizia nr. 28 din 24.04.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că "noțiunea de autoritate publică, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu este similară cu cea de instituție publică, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare."

Potrivit deciziei anterior nominalizate, "chestiunea care poate conduce la dezlegarea pricinii este aceea dacă furnizorul serviciului public de apă și canalizare, constituit în societate comercială pe acțiuni, este o instituție publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, și dacă se află în subordinea unităților administrativ-teritoriale acționare, care au înființat societatea."

Instanța de control judiciar apreciază că pentru dezlegarea acestei chestiuni litigioase prezintă relevanță următoarele aspecte:

Așa cum rezultă din Actul constitutiv nr. 170 din 23.11.2012, SC "A." SA Tulcea are ca acționari autorități publice, iar ca obiect de activitate "operarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare a cărui gestiune este delegată, conform contractului de delegare; în aria delegării, definită în respectivul contract, societatea își desfășoară activitatea exclusiv pentru autoritățile locale care i-au delegat, prin asociație, gestiunea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare."

În baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare din jud. Tulcea încheiat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă și Canalizare din jud. Tulcea" (persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică) recurenta SC "A." SA Tulcea furnizează serviciul public de apă și canalizare în jud. Tulcea, în regim de autoritate delegată.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Statutul său, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară "Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă și Canalizare din jud. Tulcea - având ca asociați următoarele unități administrativ teritoriale: Județul Tulcea, Municipiul Tulcea, Orașul Isaccea, Orașul Sulina, Orașul Măcin, Orașul Babadag, Comuna Somova - "poate să exercite drepturile specifice de control și informare privind operatorul" ca atare, recurenta se află în relație de subordonare, cerință impusă de textul legal incident cauzei de față.

Din cele anterior prezentate rezultă că recurenta SC "A." SA Tulcea, în calitate de furnizor al serviciului public de apă și canalizare în județul Tulcea, este o instituție publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011 și, prin urmare, poate beneficia de eșalonarea la plata obligațiilor fiscale fără să constituie garanții.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantei, va anula adresa din 06.06.2014 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și va constata că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011.

În baza art. 451 C. proc. civ., va obliga pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata sumei de 150 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinței civile nr. 172/CA din 08 octombrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamantei.

Anulează adresa din 06.06.2014 emisă de pârâta ANAF - Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare și constată că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (12) lit. a) din O.U.G. nr. 29/2011.

Obligă intimata la plata sumei de 150 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de ED