ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.02.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 240/2016

HOTĂRÂRE
05.02.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 240/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 272

1

din C. pen. - sfidarea organelor judiciare de către reprezentantul reclamantei SC A. SRL, în privința președintelui completului de judecată, judecător B.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din 14 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) din C. proc. civ.

La data de 17.12.2015, cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepției perimării, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Având în vedere că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispozițiilor art. 249 - 251 din C. proc. civ., se va face aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se, din oficiu, perimarea recursului.

Constată perimat recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 11 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2516/2016
Decizia nr. 2516/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2.790 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2016-04-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1277/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 07 octombrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a suspendat j
ÎCCJ 2017-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 881/2017
Decizia nr. 881/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2647 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2016-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1841/2016
mpotriva sentinței a declarat recurs SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii, reluarea judecății și conexarea la Dosarul nr. x/90/2014, precum și anularea sentinț
ÎCCJ 2015-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 447/2015
Decizia nr. 447/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cere
Sursă