ÎCCJ, Decizia nr. 81/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 708 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta

A.

împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea nr. 792 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2760/1/2010.

A fost obligată recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin încheierea nr. 792 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. prin reprezentant A.I., prin care s-a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3019/2/2009 al Curții de Apel București.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petentă, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat că la 30 octombrie 2009 cauza a cărei strămutare s-a solicitat a fost soluționată (prin decizia Curții de Apel București nr. 310 din 30 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 3019/2/2009) cererea de strămutare fiind astfel apreciată ca inadmisibilă.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 C. proc. pen. prima instanță a apreciat că aceasta este inadmisibilă, dispozițiile criticate neavând legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei dispoziții, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în termen legal, a declarat recurs petenta.

Cu privire la recursul declarat s-a reținut că este nefondat, în mod întemeiat prima instanță respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată.

Astfel, s-a constatat că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri de strămutare, astfel că judecarea cauzei urma a se desfășura potrivit procedurii reglementată de dispozițiile art. 55 C. proc. pen., art. 59 C. proc. pen., și art. 60 C. proc. pen.

Procedura de informare prevăzută de art. 57 C. proc. pen., criticat de petentă sub aspectul constituționalității nu avea legătură cu normele care reglementează judecarea unei cereri având obiectul anterior precizat, ci privea o procedură prealabilă judecății, așadar în mod întemeiat prima instanță a apreciat că excepția invocată nu are legătură cu judecarea cauzei, excepția neîndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, iar cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă.

Referitor la criticile invocate în recurs s-a apreciat că acestea sunt nefondate.

Motivul de recurs privind încălcarea competenței Curții Constituționale nu putea fi primit, prima instanță realizând verificările prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și constatând inadmisibilitatea excepției invocate de către petentă, nepronunțându-se asupra fondului acesteia spre a se putea susține că a încălcat atribuțiile instanței de contencios constituțional.

Criticile privind invocarea unor motive străine de natura cauzei nu puteau fi primite, prima instanță analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată și pronunțându-se în consecință.

Motivul de recurs privind încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. pen. a fost apreciat ca excedând cauzei, având în vedere obiectul acesteia, iar cu privire la cererea de recuzare depusă la dosar, nesusținută de recurentă cu ocazia concluziilor formulate și invocată ulterior reținerii cauzei în pronunțare aceasta nu poate fi avută în vedere.

Împotriva acestei decizii recurenta petentă a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată că recurenta și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele ce preced, se constată că excepția invocată este întemeiată, iar prin efectul acesteia, ce face de prisos analizarea altor cereri sau apărări ale recurentei, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei nr. 708 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 8532/1/2010.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.