ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1314/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 9 martie 2012

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată, acțiune în răspundere civilă contractuală, introdusă

pe rolul Tribunalului Constanța, secția maritimă și fluvială, reclamanta SC C.T.C.

SRL, în calitate de deținător de bună-credință a conosamentului nr. SSHKST8INC000116,

emis la data de 09 august 2008 în portul Inchon din Coreea de Sud, a solicitat

obligarea pârâtelor

S.L.X.C.

LTD, în calitate de

încărcător și semnatar al conosamentului și

P.P. LTD

,

în calitate de armator al navei Nayana Naree și cărăuș, la plata prejudiciului

în sumă de 222.933 Euro, suferit ca urmare avariilor importante produse

cantității de 1.461 tone oțel.

Ulterior

depunerii acțiunii, reclamanta a formulat precizări prin care a indicat ca

fiind incidente Regulile de la Hamburg 1978 referitor la legea aplicabilă

litigiului dedus judecății, la termenul de prescripție, la calitatea procesuală

pasivă a pârâtelor (prima pârâtă răspunde în calitate de cărăuș, iar cea de-a

două ca și cărăuș efectiv) și la fundamentarea răspunderii contractuale a acestora.

Referitor

la instanța competentă, a arătat că, în raport de prevederile art. 21 din

Regulile de la Hamburg 1978, dar și de prevederile art. 149 pct. 6 din Legea

105/1992, Tribunalul Constanța este competent să soluționeze litigiul dedus

judecății întrucât portul de descărcare este Constanța.

Pârâta

P.P. LTD, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței

generale a instanțelor române în raport de clauza nr. 32 din conosament,

potrivit căreia orice dispută dintre părți este de competența instanței de la

sediul cărăușului, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe

dispozițiile art. 954 alin. (1) C. com., potrivit căruia acțiunile rezultate

din contractul de închiriere se prescriu într-un an de la împlinirea călătoriei

și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu că

nu figurează ca parte în conosamentul emis la data de 09 august 2008, iar

potrivit contractului de navlosire încheiat la data de 11 martie 2008, dreptul

de dispoziție asupra navei aparține exclusiv societății S.T.X.P.C. Ltd.

Pârâta

S.L.X.C., a invocat, la rândul său, în întâmpinarea depusă la dosar excepția de

necompetență generală a instanțelor române, susținând că, interpretarea corectă

a clauzei Paramount din art. 2 al conosamentului conduce la ideea aplicării

Regulilor Haga -Visby și nu a celor de la Hamburg, acestea din urmă devenind aplicabile doar dacă legea națională în vigoare de la locul de încărcare a mărfii

sau al emiterii conosamentului determină incidența Regulilor de la Hamburg. A precizat că, în speță, legea coreeană nu impune aplicarea Regulilor de la Hamburg, în detrimentul celor de la Haga -Visby.

Totodată,

a reiterat și ca excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de

dispozițiile art. 954 alin. (1) C. com.

Prin

sentința civilă nr. 77/MF din 22 octombrie 2010, Tribunalul Constanța, secția maritimă

și fluvială, a admis

excepția necompetenței generale a

instanțelor române și a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC C.T.C.

SRL, ca nefiind de competența instanțelor române.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta

și-a întemeiat pretențiile deduse judecății pe conosamentul emis la Seul,

Coreea de Sud, la data de 09 august 2008, care în art. 32 prevede că “orice

dispută generată de acest conosament va fi soluționată în țara unde cărăușul

are sediul principal și se va aplica legea acestei țări cu excepția situațiilor

în care părțile au prevăzut altfel în cadrul acestui document”.

SC

C.T.C. SRL a susținut că instanțele române ar fi competente să soluționeze

prezentul litigiu întemeiat pe un conosament emis în Coreea pornind de la

premisa că România, prin Decretul nr. 343/1981, a aderat la Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare - Regulile de la Hamburg 1978 - și astfel ar fi incidente prevederile aceste convenții, care sunt aplicabile

indiferent de naționalitatea navei, a cărăușului, a încărcătorului, a

destinatarului sau a oricărei persoane interesate (art. 2 pct. 2).

Potrivit

prevederilor art. 21 pct. 1 lit. c) din Regulile de la Hamburg, întrucât portul de descărcare, în speță Portul Constanța, este situat într-un stat

semnatar al convenției, respectiv România, litigiul dintre părțile contractante

este guvernat de regulile acesteia, care atrag competența instanțele române.

Tribunalul

a reținut că, în raționamentul prezentat, reclamanta a pornit de la legea

aplicabilă litigiului, care este însă desemnată în mod clar în art. 32 din

conosament, ca fiind legea coreeană, alegere care este în concordanță cu

dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 5 din Regulamentul nr. 593/2008 privind

legea aplicabilă obligațiilor contractuale.

A

mai reținut că, în art.2 din conosament, părțile au înserat clauza Paramount,

prin care au supus documentul Regulilor de la Haga sau acelor legi din statele în care se execută încărcarea care au încorporat aceste reguli, prevăzând că, în

cazul în care regulile amintite nu sunt în vigoare în portul de încărcare, se

face trimitere la legislația corespunzătoare a statelor de destinație care au

aderat la aceste reguli.

Întrucât

nici Coreea de Sud și nici România nu au aderat la Regulile Haga sau Haga-Visby, aceste Reguli nu sunt incidente în speță.

În

raport de prevederile art. 2 alin. (2) din conosament, nici Regulile Hamburg nu

pot fi reținute ca fiind legea aplicabilă în speță, deoarece incidența acesteia

este condiționată de existența unei legi naționale din portul de expediere care

să încorporeze Convenția din 1978, ceea ce nu este cazul Coreei de Sud.

Așadar, apreciind că nu poate fi reținut nici un criteriu

care să atragă incidența în litigiul dedus judecății a Regulilor de la Hamburg 1978 și implicit competența instanțelor române, excepția invocată de pârâta P.P. LTD

a fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii în sensul art. 157 din Legea

nr. 105/1992, apreciind că instanța de fond dând

eficiență clauzei atributive de competență, prevăzute la art. 32 din conosament

și apreciind că instanțele din Coreea sunt competente să soluționeze acțiunea

dedusă judecății, izvorâtă dintr-un contract de transport dovedit cu

conosamentul amintit.

În

pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și prevederile

Regulamentului nr. 44/2000 privind competența judiciară, recunoașterea și

executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, raportate la dispozițiile

art. 148-157 din Legea nr. 105/1992, apreciind că art. 22 (care se referă la

competența exclusivă din anumite materii, străine de natura dreptului disputat

de părți) și art. 23 pct. 1 (referitor la convenția atributivă de competență a

instanțelor dintr-un stat membru) nu sunt incidente în speță.

Împotriva s

entinței civile nr. 77/MF

din 22 octombrie 2010 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială,

a formulat apel reclamanta SC C.T.C. SRL, invocând

aceleași motive cu cele din acțiune și cererea precizatoare.

Calea ordinară de atac a fost soluționată prin

decizia

civilă nr. 6/MF din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în sensul

respingerii apelului reclamantei ca nefondat și obligării acesteia la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 Euro în favoarea pârâtei S.L.X.C.

Instanța

de apel și-a fundamentat soluția pe următoarele argumente:

Prin

art. 2 (Clauza Paramount) din conosament, astfel cum a fost tradus din limba

engleză - fila 113 dosar apel, părțile au stabilit ca acesta să fie guvernat de

Regulile Haga și Haga-Visby și nu după Regulile de la Hamburg.

S-a

prevăzut că acestea din urmă devin aplicabile numai în mod excepțional,

respectiv numai atunci când nu se aplică primele și raportat la orice lege

națională în vigoare în portul de expediere sau locul de emitere al

conosamentului. În cazul de față, cele două locuri indicate sunt situate în Coreea

de Sud, iar legea coreeană nu impune aplicarea Regulilor de la Hamburg în detrimentul celor de la Haga sau Haga-Visby, din moment ce această țară nici nu a

aderat la Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare,

1978 (Regulile de la Hamburg).

Potrivit

art. 23 pct. 3 din Convenția Națiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe

mare, 1978 ( Regulile de la Hamburg ), atunci când se emite un conosament sau

orice alt document care face dovada unui contract de transport maritim, acesta

trebuie să conțină o mențiune din care să rezulte că transportul este supus

prevederilor convenției care anulează orice stipulație prin care s-ar deroga de

la aceasta în detrimentul încărcătorului sau primitorului.

Această

regulă a fost asumată și de România prin Decretul nr. 343 din 28 noiembrie 1981

privind aderarea Republicii Socialiste România la unele tratate internaționale,

fiind reprodusă în mod similar.

Cum

în cazul de față, conosamentul nr. SSHKST8INC000116, emis la data de 09 august 2008

în portul Inchon din Coreea de Sud nu cuprinde mențiunea expresă că,

transportul cantității de 1.461 tone de oțel pe relația Inchon, Coreea de Sud –

Constanța, România este supus Regulilor de la Hamburg, devin aplicabile dispozițiile generale, respectiv Regulile de la Haga sau Haga-Visby.

Mai

mult decât atât, în art. 32 din Conosament, rezervat capitolului referitor la

„Jurisdicție”, s-a prevăzut expres faptul că, orice dispută generată de acest

act se va soluționa în țara unde cărăușul are sediul principal și se va aplica

legea acestei țări, cu excepția situațiilor în care părțile au prevăzut altfel

în cadrul acestui document.

Din

cuprinsul dispozițiilor legale prezentate mai sus, Curtea a reținut că, în nici

un moment, conosamentul sau regulile indicate mai sus, nu conferă dreptul

posesorului acestuia, fie el și de bună credință, să se adreseze vreunei

instanțe de drept comun române.

Articolul

2 alin. (2) din conosament (Clauza Paramount), indică drept lege aplicabilă,

legea în vigoare din portul de expediere sau locul de emitere al

Conosamentului, respectiv cea a Coreei de Sud, în timp ce art. 32 din același

conosament, face referire la legislația și țara unde își are sediul cărăușul,

în cazul de față Bankok, Thailanda.

Motivat

de argumentele mai sus expuse instanța de apel a reținut ca fiind legală și

corectă soluția primei instanțe, de admitere a excepției necompetenței generale

a instanțelor române, cu consecința respingerii acțiunii introductive.

Împotriva

deciziei civile nr. 6/MF din 29 martie 2011, pronunțate de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs reclamanta

SC C.T.C. SRL,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304

punctele 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului, schimbarea hotărârii primei

instanțe și trimiterea cauzei spre soluționare pe fond la Tribunalul Constanța,

s

ecția maritimă și fluvială.

În

motivarea recursului se susține, în esență, că potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. instanța de apel trebuia să răspundă la fiecare motiv de apel, având

în vedere că instanța de fond și-a fundamentat hotărârea pe texte de lege, în

speță regulamente Europene inaplicabile în cauză.

Astfel,

în mod nelegal instanța de fond și cea de apel au considerat că în speță se

aplică prevederile Regulamentului Uniunii Europene (U.E.) nr.44/2001 privind

competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie

comercială, (pct. 25) Regulamentul nr. 593/2008 al Parlamentului European și al

Consiliului Europei [art. 3 alin. (1) și art. 5], deoarece în cauză pârâtele au

sediul în țări care nu fac parte din U.E. și anume Coreea de Sud și Thailanda.

De

asemenea, reclamanta precizează că Regulamentele U.E. sunt aplicabile numai

între statele din U.E., neavând aplicabilitate în relația cu statele care nu

fac parte din U.E. precum și în situația în care există convenții

internaționale, ca în speță, care reglementează anumite materii speciale.

Reclamanta

precizează că conosamentul respectiv a fost emis de către cărăuș la data de 9

august 2008 și de aceea în situația chiar în care se consideră că respectivul

regulament ar fi aplicabil, în conformitate cu art.28 care stipulează că –

Prezentul regulament se aplică contractelor încheiate după 27 decembrie 2009, este

evident că acestui conosament nu i se vor aplica aceste dispoziții.

Potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., teza II și III reclamanta susține că în mod

nelegal curtea de apel a considerat că părțile au stabilit că respectivul

conosament va fi guvernat după Regulile Haga și Haga – Visby și nu după

Regulile de la Hamburg, care s-ar aplica numai în mod excepțional, atunci când

nu se aplică primele și raportat la orice lege națională în vigoare în portul

de expediere sau de emitere a conosamentului.

Coreea

de Sud nu a ratificat Regulile de la Haga – 1924, Protocolul Haga – Visby 1968

sau Regulile de la Hamburg 1978, însă România le-a ratificat astfel:

- prin

Legea nr. 9/2002 a ratificat Regulile de la Haga – 1924;

- prin

Decretul nr. 343/1981 – Convenția O.N.U. privind transportul de mărfuri pe mare

- Regulile de la Hamburg 1978.

De

aceea recurenta consideră că se impune a se analiza în mod prioritar concursul

dintre dispozițiile legii generale și anume Legea nr. 105/1992 privind

reglementarea raporturilor de drept internațional privat – art. 10 și art. 154

și ale legii speciale - Regulile de la Hamburg 1978, situație în care trebuie aplicată legea specială.

În

conformitate cu prevederile art. 2 -

Domeniul de aplicare -

din

Regulile de la Hamburg 1978, respectiv pct. 1, prevederile respectivei

convenții internaționale se aplică la toate contractele de transport pe mare

între două state diferite, dacă:

a)

portul de încărcare prevăzut în contractul de transport pe

mare este situat într-un stat contractant,

sau

b)

portul de descărcare prevăzut în contractul de transport pe

mare este situat într-un stat contractant sau

c)

unul dintre porturile facultative de descărcare prevăzut

în contractul de transport pe mare este portul efectiv de descărcare și este

situat într-un stat contractant

sau

d)

conosamentul sau alt document care face dovada contractului de transport pe

mare este emis într-un stat contractant,

sau

e)

conosamentul sau alt document care face dovada contractului de transport pe

mare stipulează

că

prevederile prezentei convenții sau legislația oricărui

stat care le aplica guvernează contractul.

Prevederile

convenției internaționale se aplică independent de naționalitatea navei, a

cărăușului, a cărăușului efectiv, a încărcătorului, a destinatarului sau a

oricărei persoane interesate.

În

situația de față, portul de descărcare prevăzut în contractul de transport pe mare

este situat în România (portul Constanța), țara care a aderat la Convenția Națiunilor

Unite privind transportul de mărfuri pe mare (Regulile de la Hamburg 1978), prin

Decretul nr. 343 din 28 noiembrie 1981, convenția făcând astfel parte din

dreptul intern român, conform prevederilor Constituției României, respectiv art.

11 alin. (2), acesta urmând a se aplica prezentului litigiu.

Potrivit

art. 21 din Regulile de la Hamburg 1978 reclamanta putea opta să introducă

acțiunea la instanța competentă în raport de portul de încărcare sau portul de descărcare,

precum și în orice alt loc desemnat în acest scop în contractul de transport și

în consecință instanța competentă să soluționeze cauza, în raport de portul de

descărcare, este Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială.

Astfel

fiind, reclamanta susține că în mod nelegal curtea de apel a apreciat că în

cauză se aplică dispozițiile art. 23 pct. 3 din Regulile de la Hamburg și a motivat admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor române și că

,,art. 32 din cuprinsul conosamentului cuprinde o excepție de la apelarea la

jurisdicția din țara cărăușului, iar art. 2 din același conosament se referă

expres la aplicabilitatea Regulilor de la Hamburg 1978 ce urmează a se aplica în

mod obligatoriu, respectivului conosament.

Pârâtele

S.L.X.C. și P.P. LTD au formulat întâmpinări, solicitând respingerea

recursului ca nefondat, motivat de faptul că în mod legal, atât instanța de

fond cât și instanța de recurs, au stabilit în mod legal că competența

soluționării cauzei nu aparține instanțelor române.

Înalta

Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs

și de mențiunile din cele două întâmpinări, constată că reclamanta S.C. C.T.C. S.R.L.

Slatina, a chemat în judecată pe pârâtele P.P. LTD cu sediul în Bankok – Thailanda

și S.L.X.C. cu sediul în Seoul – Coreea de Sud, solicitând Tribunalului

Constanța, s

ecția maritimă și fluvială, să pronunțe o sentință prin

care să dispună obligarea , în solidar, a pârâtelor la plata sumei de 222.933 Euro,

cu titlu de prejudiciu ca urmare a deteriorării cantității de 1461 tone oțel,

în timpul transportului efectuat de nava Nayana Naree aparținând armatorului

P.P.

LTD.

Reclamanta

precizează că este deținătoarea conosamentului nr. SSHKST81NC000116 emis la

data de 9 august 2008 în portul Inchon din Coreea de Sud, către cărăuș, cu

mențiunea primirii încărcăturii Cleanof Board și că la data de 24 septembrie

2008, când marfa a fost descărcată în Portul Constanța s-a constatat, ca urmare

a unei expertize că marfa prezintă avarii importante și că prejudiciul este în

sumă de 222.933 Euro.

Potrivit

art. 32 (jurisdicție) din conosament: ,,orice dispută rezultată din această

Scrisoare de Conosament se va decide în țara în care Transportatorul are sediul

social și legea acestei țări se aplică, exceptând cazurile în care este

stipulat altfel în prezentul document (f.113 dosar fond).

De

asemenea, în art. 2 din Conosament părțile au convenit că ,,această scrisoare

de conosament este în vigoare

(Clauza dominantă): (1) Aceasta

scrisoare de conosament este în vigoare conform oricărei legi naționale făcând

Convenția Internațională pentru Unificarea anumitor reguli legale privitoare la Scrisorile de Conosament semnate

la

Bruxelles la 25 august 1924 (Regulile Haga) sau conform

Regulilor Haga amendate de protocolul semnat la Bruxelles la 23 februarie 1968 (Regulile Haga/Visby) în mod obligatoriu aplicabilă acestei

Scrisori de Conosament. Dacă orice prevedere a acestei Scrisori de Conosament

este contradictoriu

acelei

legislații, în orice măsură, această

prevedere va fi nulă în aceea măsură, dar nu mai mult decât acea măsură. Nici

Regulile Haga, nici Regulile Haga/Visby

nu sunt

aplicabile

acestui contract acolo unde bunurile transportate prin acest document

sunt

animale vii sau încărcătură ce prin acest contract

este

stabilită a fi transportată pe punte și este astfel

transportată.

(2)

Exceptând cazul în care Regulile Haga sau Regulile Haga/Visby sunt aplicabile

conform (1) de mai sus, această Scrisoare de Conosament intră în vigoare supusă

oricărei legi naționale în vigoare în portul de expediere sau locul emiterii

Scrisorii de Conosament făcând Convenția Națiunilor Unite pentru Transportul de

Mărfuri pe Mare 1978 (Regulile Hamburg) obligatorie pentru această Scrisoare de

Conosament, caz în care această Scrisoare de Conosament este în vigoare conform

Regulilor Hamburg ce anulează orice stipulare ce derogă de aici, în detrimentul

destinatarului expediției. (3) Acolo unde Regulile Haga, Regulile Haga/Visby

sau Hamburg nu sunt în mod obligatoriu aplicabile acestei Scrisori de

Conosament, transportatorul este îndreptățit la beneficiile pentru toate

privilegiile, drepturile si imunitățile conținute in Articolele de

la

I

la

VII din Regulile Haga, exceptând faptul că suma de limitare

pentru scopurile Articolului VI Regula 5 din Regulile Haga va fi de

100

£ lire

sterline”.

Din

cele expuse, rezultă în mod indubitabil că părțile au convenit ca acest

conosament să fie guvernat de Regulile de la Haga sau Haga/Visby, cu atât mai mult cu cât nu are inclus în conosament o clauză expresă care să prevadă

aplicabilitatea Regulilor de la Hamburg, așa cum se precizează în art. 23, pct.

3 din Regulile de la Hamburg, în sensul că atunci când se emite un conosament

sau orice alt document care face dovada unui contract de transport maritim,

acest document trebuie să conțină o mențiune din care să rezulte că transportul

este supus Regulilor de la Hamburg, mențiune care are rolul de a anula orice stipulații

ce derogă de la aceasta, în detrimentul încărcătorului sau primitorului.

Având

în vedere prevederile precitate din conosament, Înalta Curte constată că

părțile au convenit că se aplică Regulile de la Haga sau Haga/Visby și nu Regulile de la Hamburg, care devin aplicabile numai în mod excepțional, când nu se

aplică primele și raportat la orice lege națională în vigoare în portul de

expediere sau la locul de emitere a conosamentului, care în speță sunt situate

în Coreea de Sud – portul Inchon.

Dispozițiile

precitate ale conosamentului au natura unei clauze care stabilește pentru

soluționarea litigiului competența pe cale convențională, potrivit art. 54 din Legea

nr. 105/1992 și art. 26 din Legea nr. 187/2003 și în consecință, prin manifestarea

expresă de voință a părților, a fost înlăturată competența instanței române de

la locul de descărcare a navei privind soluționarea cauzei.

Astfel

fiind, în raport de convenția părților legea aplicabilă litigiului este cea în

vigoare în portul de expediere sau la locul de emitere a conosamentului (Seul

din Coreea de Sud) conform art. 2 din conosament sau legea aplicabilă în țara

unde se află sediul cărăușului (Bankok – Thailanda) (conform art. 32 din

conosament), dar în nici un caz legea română aplicabilă la locul de descărcare

a mărfii (portul Constanța) cum în mod legal au stabilit atât instanța de fond

cât și cea de apel.

În

raport de soluția adoptată, bazată pe convenția părților, Înalta Curte

consideră că motivele de recurs referitoare la aplicarea greșită a prevederilor

Regulamentului nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului Europei,

nu mai necesită a fi analizate.

Ca

o consecință a considerentelor expuse, Înalta Curte constată că motivele de

recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să

respingă recursul, ca nefondat.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă

SC

C.T.C. SRL Slatina va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de

2.000 Euro către intimata pârâtă P.P. LTD – Bankok – Thailanda și în sumă de

13.049.100 lei către intimata pârâtă S.L.X.C. Seul Coreea de Sud.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul

SC

C.T.C. SRL Constanța

împotriva deciziei civile nr. 6/MF din 29 martie 2011 pronunțate de Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal.

Obligă

recurenta -

reclamantă SC C.T.C. SRL Constanța la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 2000 Euro către intimata - pârâtă P.P. LTD Constanța și la plata

sumei de 13.049,100 lei către intimata - pârâtă S.L.X.C. Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 martie 2012.