ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 143/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 143/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie

2007 reclamanta J.C.M.C.L., Aman - Iordania, persoană juridică de naționalitate

iordaniană, cheamă în judecată pe pârâta SC E.I.S.A. SRL Constanța solicitând

instanței să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 405.533,70 dolari

SUA (echivalentul a 1.103.173,32 Ron la cursul de 2,7203 Ron pentru 1 dolari

SUA) reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a conduitei ilicite a pârâtei,

cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea nr. 925/COM din 14

februarie 2007 Tribunalul Constanța, secția comercială, constată natura

litigiului ca fiind de competență funcțională a Secției maritime și fluviale a

Tribunalului Constanța căreia îi trimite cauza.

Prin sentința civilă nr. 7/MF din 6

februarie 2008 Tribunalul Constanța, secția maritimă și fluvială, respinge ca

neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei,

respectiv pasive a pârâtei, invocate de pârâtă, și respinge ca nefondată

acțiunea reclamantei și cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată,

reținând, în acest sens, pe de o parte că, în cauză fiind o răspundere civilă

delictuală, reclamanta este pretinsul subiect de drept care a suferit un

prejudiciu, având deci calitate procesuală activă, și pârâta se prezintă ca

aparent autor al faptei prejudiciabile având, prin urmare, calitate procesuală

pasivă, iar pe de altă parte că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, respectiv fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și existența unui

prejudiciu suferit de către reclamantă, câtă vreme pârâta a acționat cu bună

credință, ca agent de încărcare, în limitele împuternicirii date de singurul

său mandant, SC F.R. A/S, ea completând conosamentele emise la 7 iulie 2004

conform înțelegerii din 10 iunie 2004 încheiată de către pârâtă - în numele și

pe contul mandantului său, cu SC F. SRL, care contracta în numele și pe seama

reclamantei, cu mențiunea „navlu plătit anticipat”, și virând suma încasată cu

titlu de navlu mandantului menționat.

Mai reține instanța că reclamanta nu a

dovedit emiterea de către pârâtă, la 8 iulie 2004, a unui al doilea set de

conosamente, cu un conținut total diferit de cel al celor emise la 7 iulie

2004, nefiind în măsură să indice nici persoana posesorului exemplarelor

originale ale menționatelor conosamente și nici existența unor relații de

mandat între SC K.L., ca mandante, și pârâta, ca mandatar, de natură să permită

acesteia din urmă emiterea de conosamente și în numele și pe contul armatorului

navei, precum și că plata navlului datorat a fost suportată efectiv din

patrimoniul SC F. SRL și nu din cel al reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 3/MF din 3 iunie

2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței instanței de fond și respinge ca nefondată și

cererea intimatei pârâte de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a decide astfel instanța reține,

pe de o parte, că excepțiile soluționate de instanța de fond au fost invocate

de către pârâtă și nu de către reclamantă și, fiind respinse de prima instanță,

apare ca lipsit de interes formularea de critici din partea reclamantei căreia

modul lor de soluționare i-a fost favorabil, iar, pe de altă parte, că, așa cum

judicios a stabilit instanța de fond, în speță reclamanta nu a făcut dovada

faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de pârâtă în sensul că aceasta ar fi

depășit limitele mandatului dat de către SC F.R. A/S emițând, pentru același

transport maritim, două seturi diferite de conosamente, în două zile

consecutive, și fără să anunțe părțile, și nici nu a probat că plata navlului

pentru același transport s-a făcut de două ori din culpa pârâtei; mai reține

instanța și faptul că reclamanta nu argumentează care au fost motivele pentru

care, deși a luat cunoștință în cursul lunii august 2004 de efectuarea de două

ori a plății transportului, nu a solicitat restituirea sumei de la societatea

care a încasat eronat navlul a doua oară, dat fiind că antrenarea răspunderii delictuale

nu poate avea loc când raporturile complexe dintre părți au un izvor

contractual.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta

declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, și, în principal, modificarea deciziei

recurate și, admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată, cu consecința

obligării intimatei la suma de 405.533,70 dolari SUA reprezentând prejudiciul

cauzat de emiterea a două seturi de conosamente consecutive cu privire la

același transport maritim internațional, iar, în subsidiar, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În fundamentarea recursului său recurenta

critică instanța de apel pentru a fi ignorat ca și instanța de fond, că fapta

ilicită prejudiciabilă, săvârșită de pârâta intimată, constă în emiterea

consecutivă, respectiv la data de 7 iulie 2004 și la data de 8 iulie 2004, a

două seturi de conosamente diferite pentru același transport maritim, fapt ce rezultă

din corespondența dintre părți și din copiile depuse la dosar, așa cum acestea

au fost transmise de avocații armatorului la data de 13 august 2004, copii pe

care s-a înscris mențiunea „original” și care respecta întocmai, prin

conținutul lor, instrucțiunile armatorului, precum și pentru greșita

interpretare a conținutului tranzacției intervenite între proprietarul vasului,

SC K.L., și destinatarii mărfurilor, ca și pentru ignorarea corespondenței

dintre intimata pârâtă și F. SA din perioada iulie-august 2004, a probei

interogatoriului administrată în cauză, a corespondenței cu SC N.,

administrator al SC K.L., și cu firma britanică de avocatură H.F. în numele

armatorului SC K.L.

Recurenta reproșează instanței de apel și

greșita aplicare a prevederilor privitoare la conosament cuprinse în Convenția

internațională de la Bruxelles din 1924 și Convenția Națiunilor Unite privind

transportul pe mare din 1978, raportat la care originalele conosamentelor din 8

iulie 2004 ar trebui să se afle la SC F. ca transportator și consignatar,

recurenta nefiind parte indicată în respectivele conosamente și neputând, deci,

să dețină originalele menționatelor conosamente, care ar fi trebuit să fie

transmise SC N., ca reprezentantă a proprietarului vasului și SC O.B.T., ca destinatară

a bunurilor.

Recurenta critică instanța de apel și

pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1539 și urm. C. civ. prin

ignorarea faptului că intimata pârâtă a emis cel de al doilea set de

conosamente, emitere care, de altfel, nu s-a dovedit a fi fost ratificată de

către mandantele SC F. SA ca reprezentantă a proprietarului navei SC K.L. în

portul de încărcare, fără să fi avut confirmarea primirii navlului 100% din

partea proprietarilor, comportament ce confirmă depășirea limitelor celor două mandate

primite unul de la SC F. și altul de la SC K.

În opinia recurentei instanța de apel a

făcut o greșită aplicare și a dispozițiilor legale în materia răspunderii

delictuale, ignorând întrunirea, în speță, a tuturor elementelor acesteia,

respectiv, fapta ilicită, constând în emiterea de către pârâta intimată a două

seturi de conosamente cu privire la același transport maritim efectuat cu nava

Alex, cu depășirea limitelor mandatului dat de SC F. SA și denaturarea scopului

inițial al acestuia, vinovăția pârâtei intimate, care a emis conosamentele din

7 iulie 2004 și nu a informat pe reclamanta recurentă, sau pe mandatarii

acesteia, cu privire la întocmirea și emiterea conosamentelor din 8 iulie 2004,

prejudiciul, constând în suma de 405.533,70 dolari SUA plătită cu titlu de

navlu în baza conosamentelor din 7 iulie 2004, emise fără știrea sau

autorizarea proprietarului navei SC K.L. și considerate de acesta ca fiind

incorecte, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pârâtei intimate

de a emite două seturi de conosamente pentru același transport, fapt care a

permis șantajarea destinatarilor mărfurilor transportate de către armator

pentru a încasa și a doua oară navlul.

Solicitările și criticile recurentei,

avansate prin concluziile scrise depuse la dosar la 20 ianuarie 2009, fiind

formulate după încheierea dezbaterilor, nu vor fi luate în considerare și,

deci, nu vor fi examinate; de altfel, excepția necompetenței funcționale a

secției fluvial maritime a Tribunalului Constanța nici nu mai poate fi invocată

câtă vreme recurenta nu a atacat cu recurs încheierea nr. 925/COM din 14

februarie 2007 a Tribunalului Constanța, secția comercială, prin care s-a

constatat natura litigiului ca fiind de competența funcțională a Secției

maritime și fluviale a Tribunalului Constanța căreia i s-a trimis cauza.

Examinând recursul recurentei reclamante

prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acesta nu este fondat.

Cum esența litigiului are în vedere

existența sau inexistența faptei ilicite săvârșite de pârâta intimată prin

emiterea pentru același transport naval de mărfuri a două seturi de conosamente

în două zile consecutive, se constată cu privire la acest aspect că, așa cum în

mod judicios a stabilit și instanța de apel confirmând soluția instanței de

fond, pârâta intimată, agent al navei „Alex”, mandatată în acest sens de SC

F.R. A/S, a emis, la instrucțiunile acesteia, la 7 iulie 2004 conosamentele în

care SC F. figurează în calitate de cărăuș și pentru care a încasat de la

reclamanta-recurentă prin mandatarul acesteia SC F. SRL la 15 iulie și,

respectiv la 22 iulie 2004, suma de 405.533,70 dolari SUA plătiți în baza

facturii fiscale emise la 8 iulie 2004, suma virată de pârâtă societății la

instrucțiunile căreia s-au emis conosamentele menționate, respectiv SC F.R. A/S,

regularitatea conosamentelor emise la 7 iulie 2004 nefiind contestată prin

raportare la normele uniforme incidente, conținute în Convenția internațională

pentru unificarea anumitor reguli în materie de conosamente, încheiată la

Bruxelles în 1924, și, respectiv, în Convenția Națiunilor Unite privind

transportul de mărfuri pe mare, încheiată la Hamburg în 1978 și ratificată de

România în 1981.

Potrivit normelor uniforme evocate

conosamentul, ca titlu reprezentativ al mărfii încărcate pe vas spre a fi

transportată, se emite de către cărăuș sau cărăușul efectiv, ori un mandatar al

acestuia, se întocmește în mai multe exemplare originale, al căror număr se

înscrie în titlu și care se transmit destinatarilor mărfii care pot prelua

marfa la destinație numai prezentând căpitanului vasului un exemplar original,

identic cu exemplarul fără caracter negociabil numit, în general „Copia

căpitanului” (Captain’s copy), deci cu copia conosamentului pe care o deține

respectivul căpitan [art. 1 pct. 7, art. 14 alin. (2) și (3), art. 15 alin. (1)],

conosamentul trebuind să cuprindă, între altele, și mențiunea cu privire la

navlu și plata acestuia.

Examinate din această perspectivă se

constată că numai conosamentele emise în data de 7 iulie 2004 îndeplinesc

rigorile menționate. De altfel, reclamanta recurentă însăși recunoaște că

acestea au fost și singurele conosamente transmise destinatarilor mărfii. Cum

cel care preia marfa transportată pe vas trebuie, cu certitudine, să posede un

exemplar original al conosamentului transmis lui de către navlositor, în

principiu, recurenta reclamantă trebuia să dețină, sau putea să obțină, un

original al conosamentelor a căror emitere, la 8 iulie 2004, o pune în sarcina

pârâtei, întrucât pretinde că în baza acestora a achitat pentru a doua oară

navlul aferent aceluiași transport naval de marfă, efectuat cu aceeași navă.

Ori recurenta reclamantă afirmă în fața instanței de fond că nu se află și nu

s-a aflat niciodată în posesia originalelor conosamentelor din 8 iulie 2004

(fila 304 dosar de fond), plata efectivă fiind efectuată de SC A.M.C.,

societate ce formează împreună cu recurenta reclamantă același grup comercial,

așa cum ea însăși afirmă în fața aceleiași instanțe de fond (fila 189 dosar de

fond) împrejurare raportat la care recurenta ar fi putut obține de la plătitor

un exemplar original al menționatului conosament emis la 8 iulie 2004.

Față de cele de mai sus, cum judicios a

stabilit și instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, nu se poate

reține că, pentru același transport de marfă, efectuat cu aceeași navă, pârâta

intimată ar fi emis două seturi de conosamente la 7 iulie 2004 și la 8 iulie

2004, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtei intimate săvârșirea

faptei ilicite, prejudiciabile, reclamată de recurentă.

Nu se poate reține nici că pârâta

intimată ar fi depășit limitele mandatului primit de la armator, SC K.L. , câtă

vreme recurenta nu a probat existența unui astfel de mandat, din actele și

lucrările dosarului rezultând că pârâta intimată a acționat în temeiul și

limitele mandatului dat de mandatarul armatorului, respectiv de SC F.R. A/S, la

instrucțiunile căruia a și emis conosamentele din 7 iulie 2004, pentru care a

încasat plata navlului aferent transportului de la mandatarii legitimați ai

recurentei reclamante, și căruia i-a remis respectiva sumă, cum și recunoaște

expres menționata societate.

Numai SC F.R. A/S avea un mandat de la

armatorul navei, dar care nu indică pe intimata pârâtă ca agent și, în

consecință, nici o instrucțiune dată de armator ca mandante pentru SC F.R. A/S

nu obligă direct pe mandatarul acesteia din urmă, pârâta intimată. Cum nici o

altă probă contrară nu a fost produsă în cauză de către recurentă, cum mandantele

SC F.R. A/S nu a reproșat mandatarului său, pârâta intimată, neîndeplinirea

instrucțiunilor date acesteia cu privire la emiterea conosamentelor din 7 iulie

2004, cum în dosar nu se probează că mandantele menționat ar fi cerut sau ar fi

reproșat pârâtei intimate emiterea altor conosamente, la 8 iulie 2004, pentru

același transport naval de marfă, în mod întemeiat instanța de apel nu a

reținut în sarcina pârâtei intimate depășirea limitelor mandatului primit de

aceasta de la singurul său mandatar, așa cum s-a dovedit în speță.

Astfel fiind, cu precizările suplimentare

de mai sus, se reține că decizia recurată este temeinică și legală, că a fost

pronunțată cu corecta aplicare a legii și pe baza interpretării, de asemenea,

corecte a actului dedus judecății, recursul reclamantei împotriva acestei

decizii urmând a fi respins ca nefondat cu aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta J.C.M.

Aman împotriva deciziei nr. 3 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 ianuarie 2009.